ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5383/2022

Ședința publică din data de 15 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată la data de 17.06.2016 pe rolul Curții de Apel București veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016 reclamanta S.C. A. S.A., a chemat în judecată pârâta CASA NAȚIONALA DE ASIGURAM DE SĂNĂTATE, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea in tot a următoarelor acte administrative individuale emise de CNAS:

- Comunicarea CNAS primita de A. prin e-mail in data de 29 octombrie 2015;

- Adresa nr. x/29.10.2015 emisa de CNAS si primita de A. in data de 29 octombrie 2015, reprezentând actele administrative individuale emise de CNAS in legătură cu notificarea aferenta contribuției clawback din trimestrul III/2015 (adresa menționata mai sus si respectivul e-mail fiind denumite in continuare, in mod colectiv, "Notificările")

- Adresa de răspuns a CNAS nr. P/11208/15.12.2015 primita de A. la data de 18.12.2015, referitoare la contestația depusa de A. împotriva Notificărilor si a Adresei nr. x/03.02.2016, primita de A. la data 08.02.2016.

Totodată a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin sentința nr. 223/31.01.2017 Curtea de Apel București a respins acțiunea reclamantei.

1.3. Prin decizia nr. 32/28.01.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a dispus admiterea recursului formulat de reclamantă, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

1.4. Cauza a fost înregistrată, în rejudecare, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 05 iunie 2020.

Prin sentința civilă nr. 462/2020 din 26 noiembrie 2020, Curtea de Apel București veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 462/2020 din 26 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs S.C. A. S.A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. pct. 5 și 8 C. proc. civ. solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, reclamanta a susținut următoarele:

Nelegalitatea hotărârii atacate sub aspectul încălcării regulilor de procedura a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, motiv de recurs ce se încadrează în dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Sub acest aspect, instanța de judecata este rugata sa constate ca sentința civila nr. 462, ce face obiectul prezentului recurs, a fost pronunțata ca urmare a rejudecarii cauze in limitele impuse de decizia de casare nr. 392 din 28.01.2020.

Prin decizia de casare nr. 392/28.01.2020, instanța de recurs a admis recursul formulat si a constatat ca prin sentința inițiala, pe de o parte, instanța de fond nu a realizat o analiza efectiva a elementelor de natura sa demonstreze valoarea consumului de medicamente, la dosarul cauzei neexistand documente si informații suficiente in acest sens fiind astfel incalcat principiile rolului activ si al aflării adevărului, iar pe de alta parte, instanța de fond nu a oferit un răspuns real si concret cu privire la problema de drept privind interpretarea si aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) si 21 din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli in domeniul sănătății.

Din aceasta perspectiva, prin decizia de casare s-a dispus ca în rejudecare să se procedeze la reanalizarea susținerilor si apărărilor pârtii, urmând a fi avute in vededre si considerentele acestei decizii.

Dispozițiile instanței de recurs sunt obligatorii, in doctrina subliniindu-se faptul ca instanța de trimitere este obligata sa respecte hotărârea instanței de recurs, iar modalitatea in care aceasta din urma, prin decizia de casare, a dat dezlegare unui aspect litigios se impune, fara posibilitatea de a fi contrazisă cu ocazia rejudecarii.

În cauza, instanța de trimitere nu a făcut o aplicare corespunzătoare si nu a ținut cont de nicio recomandare obligatorie a instanței de recurs, limitandu-se fie la readministrarea acelorași probe si fara o cercetare efectiva a documentelor de natura sa conducă la aflarea adevărului, fie la a relua prevederile legale fara o prezenta raționamentul instanței.

Nelegalitatea hotărârii atacate, sub aspectul interpretării si aplicării eronate a dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011, motiv de recurs ce se încadrează in dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Cu titlu prealabil, in situația in care instanța de control judiciar va trece peste motivul de nelegalitate privind incalcarea dispozițiilor obligatorii de casare, aceasta va constata ca soluția pronunțata s-a făcut cu greșita aplicare si intepretare a dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011 privind determinarea contribuției clawback.

Sub acest aspect, potrivit art. 488 alin. (1) pct, 8 C. proc. civ., "(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: [...] 8. când hotărârea a fost data cu incalcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material."

Textul legal anterior citat are in vedere situațiile in care instanța recurge la textele de lege ce sunt de natura sa duca la soluționarea cauzei, dar fie le incalca, in litera sau in spiritul lor, fie le aplica greșit, interpretarea pe care le-o da fiind prea întinsa sau prea restrânsă ori total eronată.

Din aceasta perspectiva, apreciază că prin sentința recurata, Curtea de Apel a făcut o reanalizare a fondului, deși conform recomandărilor obligatorii cuprinse in decizia de casare, magistratul fondului era limitat să analizeze cauza sub doua aspecte:

- (i) având in vedere rolul activ al judecătorului și principiul aflării adevărului, instanța de fond în analiza cauzei nu se putea rezuma numai la datele oferite de sistemul informatic de evidenta ci era îndrituita sa pună in discuția pârtilor si sa administreze proba cu inscrisul/inscrisurile care sa facă dovada certa a consumului medicamentului B.;

- [ii] interpretarea prevederilor art. 4 alin. (2) si (21) din O.U.G. nr. 77/2011, in sensul de a stabili daca "potrivit art. 4 alin. (2) si (2') din O.U.G. nr. 77/2011 prin comunicarea aferenta trimestrului III anul 2015 si reglementata de art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011 intimata CNAS putea include si medicamente necuprinse de recurenta reclamanta A. in Lista aferenta acestui trimestru."

Cu toate acestea, instanța de fond a procedat și la analizarea unor aspecte care nu se circumscriu limitelor casării, respectiv principiul predictibilitatii fiscale. Or, contrar celor reținute prin sentința recurata, prin invocarea nerespectarii principiului predictibilitatii fiscale, subscrisa nu contesta actul normativ in ansamblu, reprezentat de O.U.G. nr. 77/2011, ci, prin criticile aduse, societatea A. invoca nelegalitatea conduitei CNAS care procedează la comunicarea de acte ce nu reflecta realitatea si care nu sunt in concordanta cu dispozițiile legale.

In concret, CNAS nu comunica acte administrative de determinare a clawback care sa fie conforme cu dispozițiile art. 3 si art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011.

In continuare, in ceea ce privește interpretarea si aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 77/2011, apreciază recurenta că potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011, deținătorii autorizațiilor de punere pe piața a medicamentelor au obligația de a plați trimestrial pentru medicamentele incluse in programele naționale de sănătate, pentru medicamentele cu sau fara contribuție personala, folosite in tratamentul ambulatoriu pe baza de prescripție medicala prin farmaciile cu circuit deschis, pentru medicamentele utilizate in tratamentul spitalicesc, precum si pentru medicamentele utilizate in cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializa, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate si din bugetul Ministerului Sănătății, contribuțiile trimestriale calculate conform O.U.G. nr. 77/2011.

În acest sens, potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, "contribuția trimestriala se calculează prin aplicarea unui procent «p» asupra valorii consumului de medicamente suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate si din bugetul Ministerului Sănătății, (.,.}, consum aferent vânzărilor flecarul plătitor de contribuție."

Prin urmare, contribuția trimestriala se raportează la consumul de medicamente aferent vânzărilor fiecărui DAPP. In dezlegarea prezentei cauze, instanța de trimitere a făcut o interpretare si aplicare eronata a dispozițiilor legale, determinând consumul de medicamente nu la vânzările efective raportate de DAPP, ci luând in considerare eliberarea efectiva a acestora către pacienți.

O astfel de interpretare este insa eronata tinand seama ca noțiunea de consum astfel cum rezulta din interpretarea coroborata a dispozițiile art. 3 si art. 4 alin. [2] si [21] din O.U.G. nr. 77/2011 trebuie sa aibă in vedere exclusiv vânzările realizate de DAPP si nu eliberarea efectiva a medicamentelor către pacienți.

Astfel, instanța de control judiciar este rugata sa constate faptul ca o interpretare contrara, in sensul ca noțiunea de consum ar viza eliberarea medicamentelor către pacienți, conduce la lipsirea de orice efecte a prevederilor art, 4 alin. (2] si (21) din O.U.G. nr. 77/2011, potrivit cărora:

"(2) Deținătorii autorizațiilor de punere pe piața a medicamentelor prevăzute la art. 1, persoane juridice romane, precum si reprezentanții legali au obligația sa depună la Casa Naționala de Asigurări de Sănătate, in termenul prevăzut la alin. (1), lista medicamentelor pentru care se datorează contribuția trimestriala.

Persoanele juridice menționate la alin. (2) au obligația sa depună la Casa Naționala de Asigurări de Sănătate lista actualizata a medicamentelor pentru care se datorează contribuția trimestriala, pana la data de 15 inclusiv a lunii următoare încheierii trimestrului pentru care se datorează contribuția, in baza metodologiei si a formatului stabilit prin ordin al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate."

Din prevederile legale anterior citate, rezulta faptul ca, in fiecare trimestru de referința, DAPP are obligația de a elabora si de a depune la CNAS o lista a medicamentelor pentru care se datorează contribuția trimestriala. Așadar, consumul in raport de care se calculează taxa clawback este consumul de medicamente din trimestrul de referința, consum care are in vedere exclusiv vânzările realizate de DAPP. De altfel, având in vedere obligația de elaborare si depunere a listei medicamentelor care incumba DAPP, nici nu ar putea fi vorba despre consumul medicamentului de către pacienți intrucat DAPP nu are acces la astfel de informații.

Or, in ipoteza in care in trimestrul de referința DAPP nu are medicamentul pe stoc, este evident ca DAPP nu va include medicamentul in lista celor pentru care se datorează contribuția trimestriala, intrucat nu exista posibilitatea comercializării acestuia.

Intimata-pârâtă CNAS a depus întâmpinare în dosarul instanței de recurs, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Pentru a răspunde criticilor de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă cu privire la sentința atacată, Înalta Curte reține că acestea pot fi sintetizate după cum urmează:

(i) greșita soluționare a cauzei având în vedere că instanța de trimitere nu a făcut o aplicare corespunzătoare si nu a ținut cont de nicio recomandare obligatorie a instanței de recurs, limitandu-se fie la readministrarea acelorași probe si fara o cercetare efectiva a documentelor de natura sa conducă la aflarea adevărului, fie la a relua prevederile legale fara o prezenta raționamentul instanței (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.);

(ii) greșita interpretare a prevederilor art. 4 alin. (2) si (21) din O.U.G. nr. 77/2011, in sensul de a stabili daca "potrivit art. 4 alin. (2) si (2') din O.U.G. nr. 77/2011 prin comunicarea aferenta trimestrului III anul 2015 si reglementata de art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011 intimata CNAS putea include si medicamente necuprinse de recurenta reclamanta A. in Lista aferenta acestui trimestru.

II.1. Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece acest motiv de casare privește neregularități de ordin procedural și care sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ.

Or, în conformitate cu prevederilșe art. 174 C. proc. civ.,,(1) Nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă. (2) Nulitatea este absolută atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public. (3) Nulitatea este relativă în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat."

Așadar, nulitatea reprezintă principala sancțiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispozițiilor legale.

În rândul actelor de procedură îndeplinite cu nesocotirea legii pot intra nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesemnarea cererii reconvenționale, nesocotirea principiilor publicității, oralității, contradictorialității ș.a. care vizează chestiuni de procedură ce afectează flagrant principiile generale ale procesului civil.

În cauză, criticile pentru care se invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. privesc chestiuni ce țin de modalitatea de interpretarea și de administrare a cauzei de către instanța de trimitere și nu aspecte de procedură, care prin caracterul lor să atragă nulitatea hotărârii judecătorești recurate. Înalta Curte apreciază că instanța de fond în rejudecarea cauzei după casarea cu trimiterea a e efectuat o analiză a cauzei raportându-se la concluziile și liniile trasate în soluționarea pricinii de către instanța de recurs din primul ciclu procesuale.

Astfel, instanța de recurs apreciază că aspectele indicate de către recurenta-reclamantă în suținerea motivului de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, parte din aceste critici fiind circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ce urmează a fi analizat.

În analiza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că în susținerea acestuia, în concret recurenta susține că prin interpretarea corectă a dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011, anume a dispozițiilor art. 3 alin. (1) potrivit cărora "Contribuția trimestrială se calculează prin aplicarea unui procent "p" asupra valorii consumului de medicamente aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție" se ajunge la concluzia că adaosurile terților distribuitori angro și/sau ale farmaciilor trebuie excluse de către CNAS din valoarea vânzărilor de medicamente luate în calcul pentru determinarea contribuției, respectiv din datele comunicate.

În legătură cu acest motiv de nelegalitate, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011 au obligația plății acestei taxe deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, respectiv producătorii și importatorii de medicamente care au pus efectiv pe piață medicamentele și obțin profit din vânzarea acestora.

Norma legală a art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011 instituie o formulă de calcul fundamentată pe valoarea consumului de medicamente suportate, potrivit legii din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție.

Prin raportare la art. 1 și art. 5 alin. (4) și (7) din același act normativ, noțiunea de "consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție" se definește ca acel consum aferent vânzărilor portofoliului fiecărui deținător de APP și vizează consumul centralizat de medicamente suportat din FNUASS și din bugetul MS înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate, respectiv consumul raportat de farmacii, unitățile sanitare cu paturi și centre de dializă care include, adaosuri comerciale și TVA.

Așadar, din textele legale citate mai sus, este evident că legiuitorul a stabilit că taxa se raportează la valoarea consumului de medicamente suportat din FNUASS și din bugetul MS, iar a accepta poziția procesuală a recurentei ar însemna ca instanța de judecată să se substituie legiuitorului și să statueze altfel decât a fost edictată voința acestuia.

În plus, în cauza de față, fiind formulate critici cu privire la efectul textului legal incident, eventualul control de "legalitate", implică în principiu și în principal un control de constituționalitate, operațiune ce nu intră însă în competența instanței de judecată, ci a Curții Constituționale, în cond. art. 146 lit. d) din Constituția României revizuită.

Pe de altă parte, trebuie amintit că, în mod constant, Curtea Constituțională a României s-a pronunțat asupra constituționalității prevederilor O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare, nefiind adusă niciun fel de atingere prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, având în vedere că această contribuție trimestrială a fost introdusă ca un mijloc de suplimentare a veniturilor la bugetul FNUASS, pentru a se asigura accesul neîntrerupt al populației la medicamente și vizează interesul general public.

Înalta Curte apreciază că se impune și exprimarea raționamentului conform căruia, includerea adaosurilor comerciale ale distribuitorilor angro și farmaciilor în valoarea consumului centralizat de medicamente, nu pot fi primite, întrucât sunt în contradicție cu cele afirmate de Curtea Constituțională în decizia nr. 263/2013, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1, 3 și art. 3A1 alin. (1) - (5) teza întâi din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, în sensul respingerii ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate invocată.

În acest sens, Curtea Constituțională a statuat că "această critică tinde spre modificarea și completarea prevederilor legale existente, în sensul ca plata contribuției clawback să cadă și în sarcina altor agenți economici din lanțul de distribuție a medicamentelor. Or, potrivit dispozițiilor Curții, taxa de clawback este o taxă parafiscală, stabilită potrivit prevederilor art. 139 din Constituție, în virtutea cărora "impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege".

Mai mult, prin Decizia nr. 665/2014, publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr. 76/29.01.2015, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, Curtea Constituțională a statuat că "există două categorii de deținători ai autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, și anume, unii care sunt obligați la plata contribuției trimestriale și alții cărora nu le incumbă această obligație legală. Diferența dintre cele două categorii rezidă în faptul că suportarea contravalorii medicamentelor puse pe piață de prima categorie se realizează din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății. Or, din această perspectivă, contribuția trimestrială la care sunt obligați acești deținători de autorizații de punere pe piață apare ca fiind instituită în considerarea faptului că aceștia beneficiază de un real avantaj, și anume, au certitudinea vânzării și încasării contravalorii medicamentelor având, așadar o exclusivitate în a se "îndestula" din cele două fonduri."

Înalta Curte va respinge, ca nefondate, susținerile recurentei referitoare la încălcarea principiilor fiscalității, instanța de fond reținând corect că, în raport cu prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, stabilirea contribuției se face prin raportare la valoarea consumului de medicamente suportate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție.

Este de necontestat împrejurarea că, în consumul raportat de farmacii și distribuitori către CNAS sunt incluse și adaosurile comerciale practicate de agenții economici de pe lanțul de distribuție (adaosul comercial de distribuție și adaosul de farmacie), iar criticile reclamantei vizează însuși modul în care legiuitorul a reglementat mecanismul de calcul al taxei parafiscale, care poate face obiectul unei eventuale sesizări adresate Curții Constituționale, iar nu al controlului instanței de contencios administrativ. În lipsa unor argumente legate de modul concret de determinare a valorii consumului, susținerile recurentei în sensul că intimata-pârâtă CNAS ar fi trebuit să aibă în vedere valoarea vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție și nu valoarea consumului de medicamente, raportat la valoarea de compensare a medicamentelor, constituie, în realitate, critici ce vizează justețea reglementării, iar nu legalitatea actelor emise de autoritate în executarea legii.

Raționamentul recurentei-reclamante care conduce la ideea că ar fi îndatorată la plata unei taxe pe venituri pe care nu le realizează, adaosurile comerciale nefiind încasate de deținătorii DAPP, ci de distribuitori și farmacii, nu poate fi reținută, întrucât, la introducerea pe piață a unui medicament, titularii contribuției cunoșteau condițiile de plată a taxei, respectiv faptul că nu vor plăti o contribuție raportată doar la prețul de producător.

În acest sens sunt considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 484 din 25.09.2014, potrivit cărora:

"În aplicarea prevederilor legale de referință este stabilit așadar modul de calcul al prețurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al prețului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuție și cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuția, cunoscând prețurile maximale ale medicamentelor, precum și influența maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecții care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că și-au asumat că vor plăti o contribuție raportată nu doar la prețul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deținătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecința plății unei contribuții într-un cuantum cât mai redus.".

Totodată, Curtea Constituțională a reiterat faptul că această contribuție trimestrială a fost instituită de legiuitor exclusiv în considerarea faptului că acestor deținători li se decontează din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilități), ceea ce nu este cazul celorlalți subiecți care desfășoară o activitate comercială, fără a beneficia de alte avantaje. Aceștia vând atât medicamente compensate, cât și medicamente cumpărate liber de populație, neavând un avantaj efectiv din vânzarea medicamentelor compensate.

Înalta Curte va avea în vedere și considerentele Curții Constituționale din decizia nr. 249 din 21.05.2013:

"taxa de clawback este o taxă parafiscală, stabilită potrivit prevederilor art. 139 alin. (1) din Constituție, în virtutea cărora "impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege", Așadar, taxele parafiscale reprezintă o categorie distinctă, specială, de venituri care sunt legal dirijate în beneficiul instituțiilor și/sau organismelor cărora statul consideră oportun să le asigure realizarea, pe această cale, a unor venituri complementare. Ca atare, este dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească plătitorii taxelor parafiscale, în speță ai taxei de clawback, respectiv agenții economici care sunt vizați în mod expres de reglementările Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011".

Prin urmare, în cauză nu a fost reliefată o situație de încălcare a principiului justei așezări a sarcinilor fiscale, respectiv a certitudinii impunerii, precum și a celorlalte principii fiscale, inclusiv a principiului egalității.

De altfel, Înalta Curte reține că reclamanta nu a formulat critici concrete cu privire la valoarea propriu-zisă a consumului comunicat de intimata-pârâtă, ci a susținut, pe de-o parte, imposibilitatea verificării valorilor furnizate în exclusivitate de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate, iar pe de altă parte, obligarea plătitorul contribuției să suporte sarcini fiscale pentru veniturile realizate de alte entități, motive de nelegalitate care privesc, astfel cum s-a arătat anterior, însăși modalitatea de legiferare a contribuției trimestriale, iar nu un aspect de nelegalitate propriu actului administrativ contestat.

În concluzie, Înalta Curte constată că în mod corect intimata-pârâtă CNAS a comunicat reclamantei valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor, raportat la valoarea de compensare din prețul final al acestor medicamente, chiar dacă prețul final include și eventuale adaosuri practicate de agenții economici interpuși în lanțul de distribuție, împrejurare care nu poate fi interpretată ca fiind nelegală or ca având caracter discriminatoriu.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinței nr. 462/2020 din 26 noiembrie 2020 a Curții de Apel București veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 noiembrie 2022.