ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 392/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 17 iunie 2016 sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, anularea în tot a următoarelor acte administrative individuale:

- Comunicarea CNAS primită de A. prin e-mail în data de 29 octombrie 2015;

- Adresa nr. x/29.10.2015 emisă de CNAS și primită de A. în data de 29 octombrie 2015, reprezentând actele administrative individuale emise de CNAS în legătură cu notificarea aferentă contribuției clawback din trimestrul III/2015;

- Adresa de răspuns a CNAS nr. x/15.12.2015 primită de A. la data de 18.12.2015, referitoare la contestația depusă împotriva Notificărilor și a Adresei nr. x/03.02.2016, primite de reclamantă la data 08.02.2016.

Prin Sentința nr. 223/2017 pronunțată în data de 31 ianuarie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta SC A. SA, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs reclamanta susține că argumentele avute în vedere de instanța de fond au la bază interpretarea greșită a normelor de drept material, după cum urmează:

(i) Cu privire la caracterul eronat la datelor comunicate de intimata CNAS

Interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor art. 4 alin. (2) și (21) este eronată fiind în contradicție cu normele cuprinse în O.U.G. nr. 77/2011. În acest sens, menționează că la art. 4 din actul normativ menționat, se prevede obligația deținătorilor autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, de a depune trimestrial lista medicamentelor pentru care se datorează contribuția trimestrială. Mai mult, art. 3 al aceleiași ordonanțe arată că valoarea contribuției clawback se raportează la medicamentele efectiv consumate în perioada de referință.

Prin urmare, contrar celor reținute de instanța de fond, contribuția clawback nu se determină exclusiv prin raportare la o sumă oarecare, ci trebuie verificat dacă valoarea comunicată de CNAS corespunde într-adevăr consumului de medicamente declarat de deținătorul autorizației de punere pe piață a produselor farmaceutice. Dacă s-ar accepta interpretarea instanței de fond s-ar ajunge în situația în care unitățile raportoare și CNAS nu ar mai avea nici măcar obligația de a transmite consumul efectiv de medicamente și respectiv de a centraliza aceste date, fiind suficient să se comunice subiectului plătitor doar o simplă valoare, în raport de care să se aplice algoritmul de calcul al contribuției.

Or, în raport de normele incidente, este evident ca obligația CNAS este de a comunica valoarea corespunzătoare exact medicamentelor consumate în perioada de referință și care au fost implicit comercializate de deținătorul autorizației de punere pe piața.

Mai mult, în ceea ce privește situația medicamentului contestat, declarat de către recurenta reclamantă pe lista medicamentelor pentru care se datorează contribuția trimestrială arată că, fiind de bună credință, a declarat în cadrul acelei liste toate medicamentele din portofoliu pentru care este deținător APP, indiferent că au fost sau nu comercializate în mod efectiv pe piața din România, în scopul de a evita situația interpretării prevederilor legale într-un sens care să o afecteze ulterior, chiar dacă aceste medicamente au fost sau nu efectiv comercializate.

Însă din declarațiile depuse la dosarul cauzei pentru toate cele patru trimestre ale anului 2015 rezultă că medicamentul contestat nu a existat în portofoliu său în acel an.

Pârâta CNAS a depus o singură declarație din trimestrul III/2015, iar instanța de judecată, deși a solicitat în mod expres declarațiile depuse de recurenta reclamantă, nu s-a raportat la acestea.

Existența declarației nu poate demonstra faptul că medicamentele din listă au fost comercializate de către A. pe piața din România și nici că au fost consumate efectiv aferent trimestrului III 2015, motiv pentru care consideră că susținerile instanței de fond sub acest aspect sunt neîntemeiate.

În ceea ce privește considerentele primei instanțe referitoare la un pretins decalaj între momentul achiziționării medicamentelor și momentul consumului efectiv arată că nu pot fi luate în considerare în raport de natura și destinația medicamentelor comercializate de recurentă, constând în derivate de sânge cu termen de valabilitate extrem de redus. Mai mult, dat fiind că medicamentele comercializate de recurentă sunt incluse și folosite în programe naționale de sănătate cu un anumit specific, este mai mult decât discutabil ca astfel de medicamente ar fi achiziționate la un moment dat, pentru ca ulterior la un termen îndelungat să fie consumate.

Totodată, deși CNAS a pretins că medicamentul contestat a fost consumat în urmă cu patru trimestre de la momentul emiterii Notificării, pârâta CNAS nu a dovedit și consumul acestuia în cadrul trimestrului III/2015, iar informațiile depuse de intimata pârâtă reprezintă date proprii, care nu pot fi verificate, deși aceasta avea obligația depunerii unor copii după rețetă, ambalaj, fisa de observație condiții în care dubiul îi profită.

(ii) Cu privire la încălcarea principiului predictibilității fiscale

Susține că instanța de fond a reținut în mod eronat a reținut că a contestat legalitatea unui sistem normativ de raportare al CNAS și implicit modul în care legiuitorul principal sau secundar a înțeles să elaboreze normele juridice contestate.

Arată în acest sens că prin cererea de chemare în judecată nu critică ori contestă cadrul normativ care stabilește obligația de raportare, ci criticile formulate vizează corectitudinea datelor raportate, respectiv a datelor cuprinse în comunicările pentru trimestru III/2015.

Astfel, consideră că investirea instanței de contencios administrativ s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale în ceea ce privește verificarea legalității actelor administrative contestate, aceasta fiind competentă să verifice corectitudinea și legalitatea comunicărilor efectuate de CNAS conform prevederilor O.U.G. nr. 77/2011 pentru trimestrul III/2015.

În drept a invocat prevederile art. 488 alin. (8) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Intimata-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Față de susținerile recurentei-reclamante, apreciază că dacă s-ar accepta interpretarea textului de lege prin raportare la situația de fapt în sensul dorit de recurenta-reclamantă aceasta ar conduce la neaplicarea legii, ceea ce contravine principiului că o lege trebuie interpretată în sensul de a produce efecte juridice și nu al neaplicării ei.

Valoarea procentului "p" transmis reclamantei prin adresa nr. x/29.10.2015 prin raportare la modalitatea de calcul a acestuia prevăzută la art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 aprobată prin Legea nr. 184/2015, cu modificările și completările ulterioare și valoarea totală de consum afișată pe site-ul CNAS, a respectat întocmai modalitatea de calcul a procentului "p" prevăzut de actul normativ mai sus menționat.

De altfel, modalitatea de calcul a procentului "p" la nivelul trimestrului III 2015 este detaliată în documentul afișat pe site-ul CNAS la trimestrul de referință intitulat "Consum medicamente suportat din FNUASS și bugetul MS trimestrul III 2015".

Medicamentul cu codul CIM Wx - WILATE 900 U.I./xU.I se regăsește în documentul depus de SC A. SA în calitate de reprezentant legal al deținătorului de autorizație de punere pe piață al B., Marea Britanie la CNAS și înregistrat cu nr. x/15.10.2014.

Potrivit prevederilor art. 4 alin. (2) și alin. (2)1 din O.U.G. nr. 77/2011 cu modificările și completările ulterioare, declarația depusă de DAPP/reprezentant legal creează obligația plății contribuției trimestriale cu condiția ca medicamentele consumate (eliberate) să se regăsească printre cele prevăzute la art. 1 din actul normativ mai sus menționat.

Conform datelor centralizate privind consumul total de medicamente înregistrat corespunzător datelor din Platforma informatică a asigurărilor sociale de sănătate, codul CIM Wx a fost consumat (eliberat) doar prin canalul de eliberare menționat la art. 5 alin. (4) lit. b) din O.U.G. nr. 77/2011, caz în care consumul de medicamente aferent trimestrului III 2015, poate proveni și din stocurile anterioare fără a fi condiționat de prezența medicamentului în CANAMED la nivelul trimestrului de referință.

Astfel instanța de fond a reținut în mod corect că, între datele de vânzare (comercializare) și datele de consum ale medicamentelor, există în mod obișnuit un decalaj de timp, iar ceea ce contează în stabilirea elementelor ce stau la baza contribuției clawback este data consumului de medicamente (data eliberării efective către pacienți) și nu data comercializării lor în lanțul de distribuție.

Din verificările efectuate de CAS Brașov la furnizorii de servicii medicale rezultă că, Spitalul Clinic de Copii Brașov a raportat la nivelul trimestrului III 2015 consum de medicamente pentru codul CIM Wx Wilate x U.I./x U.I. în valoare de 6416,95 RON. Această valoarea provine din factura nr. x/16.12.2013 emisă de A. SA, în care distribuitorul a menționat următoarele informații: Wilate x U.I./x U.I PULB X1FL+SOLVX1FL, având nr. lot A241B1818, data expirării 30.09.2015. În nomenclatorul de medicamente aferent perioadei achiziției, produsului cu descrierea mai sus menționată îi corespunde codul CIM: Wx.

Pe cale de consecință, suma de 6,416.95 RON, comunicată reclamantei prin anexa la adresa nr. x/29.10.2015, a fost corect înregistrată în dalele de consum și provine din înregistrări în evidența cantitativ - valorică a furnizorului de servicii medicale și implicit în datele de consum raportate în Platforma informatică a asigurărilor sociale de sănătate.

Aplicarea unor procedee de comparație de către reclamantă cu date estimate și care exced dispozițiilor legale, nu pot fi considerate dovezi certe privind valoarea consumului centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din Platforma informatică a asigurărilor sociale de sănătate.

Criticile recurentei reclamante vizează de fapt oportunitatea reglementării sistemului de calcul al contribuției clawback reglementat prin O.U.G. nr. 77/2011 cu modificările și completările ulterioare.

Arată că sistemul de raportare a consumului de medicamente compensate este instituit de legiuitor prin prevederile O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare și prin legislația derivată.

Pe cale de consecință, instanța de fond în mod corect a reținut că, reclamanta contestă chiar sistemul de raportare instituit prin O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare și prin legislația derivată, or, aceste aspecte exced controlului instanței de contencios administrativ și nu pot fi valorificate ca motive de nelegalitate a notificărilor atacate prin acțiune, în cadrul procesual fixat chiar de către reclamantă, care nu a înțeles să invoce excepția de neconstituționalitate sau de nelegalitate a dispozițiilor legale criticate.

Existenta unui sistem cu o transparență crescură cu privire la modul de calcul al consumului centralizat de medicamente de către CNAS și, pe cale de consecință, furnizarea mai multor informații privind calculul acestui consum creează premisele utilizării în mod discreționar a acestor informații de către deținătorii de autorizație de punere pe piață a medicamentelor, aspect care ar echivala cu o încălcare a principiului confidențialității informațiilor furnizate și totodată ar putea încuraja înțelegerile anticoncurențiale.

Însăși Curtea Europeană a arătat că un nivel crescut al transparenței pe o piață deja foarte concentrată nu ar permite concurenta reziduală (sau efectul surpriză) între participanții la schimbul de informații care ar fi mai puțin expuși la o eventuală reacție agresivă a altor concurenți.

CNAS a solicitat Consiliului Concurentei comunicarea unui punct de vedere, în sensul de a se preciza cât de detaliat pot fi comunicate în mod individual datele de vânzări ale medicamentelor proprii privind fiecare plătitor de taxă clawbaek.

Prin adresa nr. x/30.09.2013, înregistrată la Casa Națională de Asigurări de Sănătate sub nr. x/20.09.2013. Consiliul Concurenței a comunicat faptul că transmiterea de date privind identitatea furnizorului nu se încadrează în datele esențiale pentru verificarea modalității de calcul al taxei, singurele elemente necesare fiind cele referitoare la consumul de medicamente pe fiecare canal.

Mecanismul claw-back, astfel cum este reglementat în legislația aplicabilă, nu aduce atingere niciunui principiu de drept fiscal, acest mecanism presupunând întoarcerea sumelor de bani plătite din fonduri publice către finanțator și a fost adoptat în România ca o sursă suplimentară de venit la bugetul Fondului național unic de asigurări de sănătate și la bugetul Ministerului Sănătății, pentru a asigura accesul neîntrerupt al populației la medicamente.

Precizează faptul că la stabilirea contribuției trimestriale se are în vedere valoarea consumului total trimestrial de medicamente suportat din bugetul fondului național unic de asigurări de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății.

Valoarea consumului total trimestrial de medicamente suportată din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, se stabilește de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate pe fiecare plătitor de contribuție.

Plata contribuției clawback este trimestrială și se calculează prin aplicarea procentului "p" la valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție, legiuitorul stabilind numai valoarea procentului "p" ca o constantă pentru toți subiecții plătitori, cu aplicarea acestui procent asupra consumului de medicamente decontat de sistemul asigurărilor sociale de sănătate aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție, rezultă că această contribuție este individualizată pentru fiecare subiect căruia îi revine obligația de plată a contribuției clawback.

Invocă și cele statuate prin Decizia Curții Constituționale nr. 263/2013, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1, art. 3 și art. 31 alin. (1) - (5) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății precum și prin Decizia Curții Constituționale nr. 665 din 12 noiembrie 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011.

În drept a invocat dispozițiile art. 490 alin. (2) din C. proc. civ. și dispozițiile din actele normative la care a făcut referire în cuprinsul întâmpinării.

Recurenta-reclamantă SC A. SA a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată ca nefondate pentru următoarele considerente:

Prin întâmpinarea formulată, CNAS reiterează o serie de aspecte privind modul general în care funcționează mecanismul clawback inclusiv în ceea ce privește machetele de raportare. Aceste susțineri nu prezintă relevanță în prezenta cauza, întrucât nu a contestat nici dispozițiile O.U.G. nr. 77/2012 și nici modalitatea în care unitățile raportoare au transmis consumul de medicamente, ulterior validat în mod eronat de către CNAS.

Ceea ce a contestat prin cererea introductivă a vizat tocmai includerea eronată a unor medicamente, pentru care nu s-a făcut dovada achiziției lor și nici a consumului în trimestrul de referință.

Consideră că este eronată opinia intimatei potrivit căreia simpla depunere a declarațiilor trimestriale privind medicamentele ce ar putea fi comercializate naște obligația DAPP/reprezentantului legal la plata contribuției trimestriale.

Aceasta alegație, reținută și de instanța de fond, nu poate fi avută în vedere deoarece determinarea contribuției clawback se realizează în funcție de vânzările efectiv înregistrate în sistem trimestrial și nu funcție de declarațiile deținătorilor APP, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 31 din O.U.G. nr. 77/2011.

Dacă s-ar valida teza reținută de instanța de fond atunci comunicarea datelor trimestriale de către CNAS ar fi inutilă de vreme ce deținătorul APP ar avea obligația să plătească taxa clawback prin luarea în considerare exclusiv a informațiilor declarate trimestrial.

Or, prin legiferarea necesității comunicării trimestriale de către CNAS a listei medicamentelor pentru care s-au înregistrat vânzări în perioada de referința s-a urmărit tocmai ca taxa clawback să fie determinată prin raportare la datele efectiv înregistrate în sistem și nu în considerarea unor declarații trimestriale.

Scopul declarațiilor trimestriale nu este acela de a naște obligații de plată direct în sarcina DAPP, ci de a da, printre altele, posibilitatea CNAS să verifice mai înainte de validare datele comunicate de unitățile raportoare. În măsură în care CNAS ar proceda în acest sens, ar consta că o serie de medicamente pretins raportate de spitale nu ar fi putut fi în mod real achiziționate întrucât nu se aflau pe stocul furnizorilor în perioada de referință.

Chiar dacă s-ar statua că aceste declarații trimestriale nasc în sarcina DAPP obligații de plată, din înscrisurile depuse la dosar, respectiv declarațiile trimestriale depuse de recurentă pe parcursul anului 2015, rezultă că medicamentul identificat cu codul CIM Wx nu se regăsește.

CNAS invocă o declarație depusă de recurenta reclamantă în trimestrul III 2014, pretinzând că în temeiul acelui înscris se validează consumul aferent medicamentului în discuție. Întreg raționamentul intimatei este însă contradictoriu, întrucât pe de o parte pretinde că obligația sa de plată se naște în temeiul declarațiilor trimestriale, însă în trimestrul III 2015 (precum și în celelalte trimestre din anul 2015), acest medicament nu se regasea în declarații - prin urmare nu trebuia inclus în notificările CNAS - iar pe de altă parte, intimata susține ca raportarea medicamentului are în vedere consumul și nu vânzările efective. În perioada de referință nu a comercializat medicamentul contestat, fapt ce rezultă tocmai din declarațiile trimestriale depuse în anul 2015, iar declarația din trimestrul III 2014 nu poate fi avută în vedere ținând seama că privește o altă perioada de raportare.

Intimata pretinde că medicamentul contestat a fost consumat în perioada de referință de Spitalul Clinic de Copii Brașov, motiv pentru care se regăsește în cuprinsul notificării transmise recurentei în trimestrul III 2015.

Cu toate acestea, intimata nu a făcut dovada unui astfel de consum, ci exclusiv a achiziționării acestui medicament însă nu în trimestrul III 2015, ci în trimestrul IV 2013. Cu alte cuvinte, CNAS a validat un pretins consum în trimestrul III 2015, în baza unor facturi fiscale din anul 2013.

Chiar și în măsură în care s-ar admite că taxa clawback se determină nu prin raportare la vânzări efective, deși dispozițiile legale prevăd contrariu, ci ținând seama de momentul consumul medicamentului raportat, nu există la dosarul cauzei nicio probă indubitabilă cu privire la acest aspect, precum fisa de observație, fisa de prescripție, dovada lotului pretins a fi prescris sau orice alt element care sa probeze că medicamentul achiziționat în anul 2013 (identificat în factura cu seria lotului) a fost eliberat în trimestrul III 2015.

Arată că dubiul asupra acestei susțineri îi profită, fiind îndatorirea intimatei să dovedească legalitatea actului administrativ contestat.

Reiterează elementele contradictorii ale raționamentului avansat de intimată prin care pe de o parte se pretinde ca instanța trebuie să se raporteze la declarațiile trimestriale privind vânzările, însă aceste declarații nu cuprind un astfel de medicament, iar pe de altă parte CNAS susține că instanța ar trebui să aibă în vedere consumul înregistrat, pentru care însă a făcut dovada doar a achiziționării medicamentului și nu a eliberării produsului de către unitatea raportoare.

Împrejurarea ca medicamentul a fost eliberat doar prin canalul de eliberare menționat la art. 5 alin. (4) lit. b) din O.U.G. nr. 77/2011 nu poate sa valideze erorile înregistrate în sistem.

Arată că acest principiu își are izvorul în dreptul comunitar (Convenția CEDO - Protocolul nr. 1), existând numeroase decizii ale instanțelor comunitare. În acest sens CEDO (Cauza nr. x/0,5 Serkov vs. Ucraina).

Transpunerea acestui principiu în dreptul fiscal român s-a realizat prin art. 3 din Codul fiscal, reglementare de drept comun, care se aplică cu caracter obligatoriu în completarea legislației fiscale speciale, precum O.U.G. nr. 77/2011 (care nu a înlăturat incidența acestui principiu). Astfel, orice notificare de natură a genera creanțe fiscale trebuie să respecte atât legislația specială cât și Codul fiscal.

Recurenta reclamantă reiterează că nu contestă faptul că exista un cadru normativ care stabilește obligația de raportare, ci contestă doar corectitudinea datelor raportate, respectiv a datelor cuprinse în comunicările pentru trimestru III 2015.

În plus, subliniază faptul că instanța de contencios administrativ este legal investită să verifice legalitatea actelor administrative contestate prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, fiind competentă inclusiv să verifice corectitudinea și legalitatea comunicărilor efectuate de CNAS conform prevederilor O.U.G. nr. 77/2011 pentru trimestrul III/2015.

Consideră ca fiind fără legătură cu prezenta cauza susținerile CNAS potrivit cărora, începând cu trimestrul III 2013 a afișat pe site-ul sau diverse valori privind consumul anumitor grupe de medicamente înregistrat în Sistemul Informatic Unic Integrat, astfel încât "reclamanta are posibilitatea de a corobora valoarea procentului "p" transmis acesteia de către CNAS prin adresa nr. x/29.10.2015 și valoarea totală de consum afișată pe site-ul CNAS". Arată că adresa x/29.10.2015 nu are niciun fel de legătură și nu prezintă niciun fel de relevanță în cazul trimestrului III 2015.

Menționează și faptul că datele publicate de CNAS pe site-ul său se refera la diferite grupe (categorii) de medicamente în valori totale (cumulate), nefiind posibilă verificarea corectitudinii acestora sau aflarea unor informații relevante cu privire la consumul unui anumit produs.

Drept urmare, reiterează ca Notificările încalcă principiul predictibilității sarcinii fiscale, reglementat în mod explicit de Codul fiscal și confirmat de jurisprudența comunitară și acest lucru poate constitui temei pentru anularea actului administrativ obiect al litigiului.

De asemenea, lipsa clarității și a transparentei procedurilor de raportare a consumului de medicamente, astfel cum au fost reglementate intern de către CNAS, este de natură a afecta posibilitatea contribuabilului de a verifica justețea sarcinii fiscale ce i se impută, aspect ce dovedește de asemenea încălcarea principiului predictibilității de către actele administrative atacate.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. hotărârea judecătorească va cuprinde în considerentele sale, motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în hotărârea Albina c. României, dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, include, printre altele, și dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Perez c. Franței și hotărârea Van der Hurk c. Olandei).

În practica instanței de contencios european al drepturilor omului se arată de asemenea că obligația instanței de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părți este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (Hirvisaari c. Finlandei).

Pe de altă parte, astfel cum s-a arătat în hotărârea Boldea c. României, art. 6 par. 1 obligă instanțele să-și motiveze hotărârile, aceasta neînsemnând însă că se cere un răspuns detaliat la fiecare argument; amploarea acestei obligații poate varia în funcție de natura hotărârii, astfel că problema de a ști dacă o instanță și-a încălcat obligația de a motiva ce decurge din art. 6 din Convenție nu se poate analiza decât în lumina circumstanțelor speței.

În consecință, pentru a se reține ca îndeplinită obligația de motivare a hotărârii judecătorești se impune ca instanța care a pronunțat hotărârea să ofere un răspuns real și concret susținerilor și argumentelor esențiale invocate de părți

În speță însă această cerință nu este îndeplinită.

Astfel, un prim argument adus de reclamantă prin acțiunea introductivă în susținerea caracterului vătămător al actelor contestate se întemeiază pe interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) și (21) din O.U.G. nr. 77/2011, privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății potrivit cărora:

"(2) Deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor prevăzute la art. 1, persoane juridice române, precum și reprezentanții legali au obligația să depună la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în termenul prevăzut la alin. (1), lista medicamentelor pentru care se datorează contribuția trimestrială.

(21) Persoanele juridice menționate la alin. (2) au obligația să depună la Casa Națională de Asigurări de Sănătate lista actualizată a medicamentelor pentru care se datorează contribuția trimestrială, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare încheierii trimestrului pentru care se datorează contribuția, în baza metodologiei și a formatului stabilit prin ordin al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate."

Având în vedere aceste dispoziții legale reclamanta a susținut că în trimestrul III al anului 2015, cu privire la care se poartă prezentul litigiu, lista transmisă Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nu cuprindea medicamentul WILATE xU.I./xU.I cod CIM Wx a cărui valoare a fost inclusă în valoarea aferentă consumului de medicamente prin comunicarea nr. x/29.10.2015, anexa la aceasta . Ca urmare, a susținut reclamanta, în raport de dispozițiile legale invocate faptul că pentru medicamentul indicat nu datora contribuția reglementată de O.U.G. nr. 77/2011 (taxa clawback).

Instanța de fond deși a reținut ca incidente în cauză dispozițiile art. 4 alin. (2) și (21) din O.U.G. nr. 77/2011 s-a rezumat la a arăta că reclamanta a transmis lista medicamentelor pentru care datorează contribuția trimestrială, fără însă a avea în vedere argumentul reclamantei care se întemeiază specific pe lista transmisă aferent trimestrului III anul 2015 și determinarea contribuției aferentă acestui trimestru în baza acestei liste, iar nu a listelor transmise anterior.

Or, analizând Lista transmisă aferent trimestrului III al anului 2015, nr. x/28.09.2015, depusă de intimata pârâtă odată cu întâmpinarea se reține că aceasta nu cuprinde medicamentul WILATE x U.I./800U.I cod CIM Wx.

În consecință, ceea ce se solicita instanței a fi dezlegat era o problemă de drept iar nu una factuală, respectiv aceea dacă, potrivit art. 4 alin. (2) și (21) din O.U.G. nr. 77/2011 prin comunicarea aferentă trimestrului III anul 2015 și reglementată de art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011 intimata putea include și medicamente necuprinse de recurenta reclamantă în Lista aferentă acestui trimestru.

Această susținere a reclamantei, ce constituie unul dintre argumentele sale principale în promovarea acțiunii nu a fost analizat de instanța de fond.

De asemenea instanța de fond nu a analizat susținerile reclamantei potrivit cărora pentru a demonstra valoarea consumului de medicamente indicată prin comunicarea nr. x/29.10.2015 pârâta nu se poate prevala numai de datele din sistemul informatic ci trebuie să dovedească aceste date cu documente care să demonstreze cert consumul de medicamente, în speță specific fiind în discuție consumul medicamentului WILATE xU.I./xU.I cod CIM Wx în trimestrul III al anului 2015, dovadă care se face prin documentele primare prin care se dovedește consumul, respectiv: rețetă, foaie de observație, foaie de prescripție.

Or, la dosarul cauzei se regăsește un înscris din care rezultă că medicamentului WILATE x U.I./xU.I cod CIM Wx posibil furnizat de reclamantă cu factura x/16.12.2013 ar fi fost consumat la Spitalul Clinic de Copii Brașov potrivit foii de observație x/15.08.2015.

În aceste circumstanțe, având în vedere rolul activ al judecătorului și principiul aflării adevărului instanța de fond în analiza cauzei nu se putea rezuma numai la datele oferite de sistemul informatic de evidență ci era îndrituită să pună în discuția părților și să administreze proba cu înscrisul/înscrisurile care să facă dovada certă a consumului medicamentului în discuție.

Neprocedând astfel, respectiv neanalizând argumentele principale aduse de reclamantă în susținerea cererii sale de chemare în judecată, așa cum au fost anterior prezentate instanța de fond a pronunțat o hotărâre supusă casării în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și art. 20 alin. (3) teza a II-a din Legea 554/2004.

III.Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Față de considerentele expuse, în baza disp. art. 20 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) rap. la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamantă, se va casa sentința recurată și se trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În rejudecare instanța de fond va reanaliza susținerile și apărările părților având în vedere și considerentele prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SA împotriva Sentinței civile nr. 223/2017 din 31 ianuarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 ianuarie 2020.

GGC - OB