ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3811/2022

Ședința publică din data de 28 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată la data de 25 aprilie 2016, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate ("CNAS"), a solicitat:

(i) anularea notificării nr. x/29.10.2015, transmisă de pârâtă, prin care au fost comunicate reclamantei datele în vederea stabilirii, declarării și achitării contribuției clawback aferentă trimestrului III al anului 2015;

(ii) anularea adresei nr. x/10.12.2015, completată prin adresa nr. x/26.02.2016, prin care CNAS a răspuns contestației administrative formulate de reclamantă, mai puțin mențiunile referitoare la codurile CIM;

(iii) obligarea CNAS la comunicarea valorii consumului de medicamente si a consumului de medicamente, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor reclamantei.

1.2. Prin sentința civilă nr. 100 din 27 martie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată.

1.3. Prin decizia nr. 2182 din 2 iunie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

1.4. Cauza a fost înregistrată, în rejudecare, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 2 octombrie 2020.

Prin sentința civilă nr. 469 din 4 decembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 469 din 4 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (astfel cum a precizat la termenul din 05.10.2022), solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, reclamanta susține că instanța de fond a respins în mod greșit motivul de nelegalitate privind nemotivarea notificării contestate. Arată, contrar argumentelor instanței de fond, că în cauză nu se contestă sistemul de raportare stabilit prin lege, ci faptul că intimata-pârâtă nu permite accesul plătitorului contribuției la informații privind modalitatea în care se construiește valoarea consumului de medicamente într-un trimestru. Conform jurisprudenței naționale și europene invocate, consideră reclamanta că, în prezența unei notificări nemotivate, care nu permite reclamantei să verifice informațiile pe baza cărora se calculează taxa, lipsa de transparență în fiscalitate nu poate fi remediată decât prin aplicarea principiului in dubio contra fiscum.

Susține recurenta-reclamantă că nu are motiv să conteste sistemul de raportare instituit de lege întrucât nu este destinatara normelor legale reprezentate de art. 5 alin. (4), (6), și (7) din O.U.G. nr. 77/2011. În baza acestei legislații primare, CNAS a adoptat o legislație secundară cu privire la modul de raportare a consumului și a datelor legate de acesta, dând exemplul Ordinului comun al ministerului sănătății și Președintelui CNAS nr. 1518/2011, care nu privesc deținătorii autorizației de punere pe piață ("DAPP").

Recurenta-reclamantă arată că a primit de la CNAS un set minimal de informații, care nu îi oferă niciun mijloc de control asupra corectitudinii calculării taxei. Deși notificarea este motivată în drept, ea nu este motivată și în fapt, din datele cuprinse în notificare și din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de intimată, rezultând lipsa documentelor primare care au condus la rezultatul valorii consumului indicat în notificare, respectiv la valoarea procentului "p".

În opinia recurentei-reclamante, intimata-pârâtă CNAS deține toate informațiile necesare pentru a oferi plătitorilor contribuției informații complete și transparente asupra bazei de calcul a contribuției, având în vedere raportările pe care farmaciile, unitățile sanitare cu paturi și centrele de dializă le realizează lunar. Totodată, recurenta-reclamantă a susținut că nu solicită comunicarea datelor de consum aferente tuturor deținătorilor de APP, ci doar cele care o privesc, întrucât, în lipsa acestor date, nu poate verifica raționamentul intimatei-pârâte la emiterea notificării, ceea ce reprezintă un motiv de anulare a actului administrativ.

Mai arată recurenta-reclamantă că intimata-pârâtă CNAS are obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor legale pentru plata contribuției și că obiectivul stabilit de instanță, la care a răspuns expertul, a vizat verificarea datelor înregistrate în sistemul informatic al asigurărilor de sănătate. Această verificare nu este utilă în raport de criticile formulate prin acțiune, reclamanta susținând că există neconcordanță între datele înregistrate în evidențele furnizorilor de medicamente și datele din platforma informatică.

Printr-un alt rând de critici, recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a respins în mod greșit argumentele referitoare la includerea în baza de calcul a taxei a valorii de compensare a numeroase medicamente care nu puteau fi puse pe piață în perioada de referință.

În prim rând, arată recurenta, în lista medicamentelor pentru care se datorează contribuție trimestrială se găsesc medicamente care nu au fost niciodată produse și comercializate de reclamantă. Deși medicamentele au fost autorizate pentru punere pe piață, ele nu au fost niciodată produse de societate, astfel că nu au putut fi vândute și compensate din FNUASS și bugetul Ministerului Sănătății.

Această situație este una constantă, care a dat naștere și altor litigii. În acest sens, arătă că printr-un raport de expertiză extrajudiciară contabilă întocmit într-o cauză ce are ca obiect anularea notificării emise de CNAS pentru trimestrul III 2014, s-a stabilit că o serie de medicamente, printre care și cele având codurile CIM W53353001, W42187009, W42186009, W42186012, W42181007, W52896001, W52896002, W54809001, W54813001, W54813002, W54813004, W54813006, W54813003 nu au fost puse niciodată de piață de reclamanta. Un alt raport de expertiză, de data aceasta judiciară, confirmă aceeași situație, cu referire la trimestrul III 2013. Prin aceste rapoarte de expertiză, anexate acțiunii de față, s-a stabilit că inclusiv din evidentele contabile ale reclamantei, rezultă că toate aceste medicamente nu au fost niciodată puse pe piață de reclamantă. Or, instanța de fond nu a examinat aceste aspecte, iar CNAS nu a oferit o explicație pertinentă pentru care aceste medicamente se regăsesc în valorile comunicate de către casele județene.

Consideră recurenta-reclamantă a fi eronate susținerile intimatei-pârâte în sensul că declarația depusă de DAPP creează obligație de plată, simpla declarare a medicamentelor care au autorizație de punere pe piață nefiind suficientă pentru nașterea obligației de plată a contribuției trimestriale. Nici împrejurarea că o parte din medicamente aveau preț în CANAMED nu constituie un argument suficient pentru stabilirea și plata taxei.

În al doilea rând, recurenta-reclamantă învederează că lista cuprinde medicamente care aveau data de valabilitate expirată în trimestrul III 2015, având codurile CIM W42184008, W42185008, W42186007, W42187007, W42139001; aceste medicamente au expirat în perioada 2009 - trimestrul I 2015, neputând fi vândute în perioada de referință. În acest sens s-au depus la dosar documente reprezentate de registrul centralizator al facturilor emise pentru aceste medicamente, facturi din care rezultă datele de expirare a loturilor vândute.

Intimata-pârâtă CNAS s-a apărat susținând că medicamentele contestate se regăsesc în declarația depusă de reclamantă în aprilie 2013, argument ce ignoră perioada de referință vizată în speță, anume trimestrul III 2015. Totodată, CNAS a prezentat facturi de achiziție a unor medicamente având un cod CIM similar cu cele contestate de reclamantă, argumentând că s-a introdus, din eroare, un cod CIM greșit în SIUI, motiv pentru care același cod se regăsește în notificare. Față de aceste apărări, instanța de fond a reținut eronat că CNAS a remediat erorile din notificare, aspect care a determinat o modificare nesemnificativă a sumelor stabilite; acest considerent nu este întemeiat, câtă vreme pârâta nu a făcut dovada că ar fi fost consumate alte medicamente din portofoliul societății. Mai arată reclamanta că, în pofida constatării unor erori, continuă să achite contribuția clawback raportată inclusiv la consumul eronat înregistrat.

În al treilea rând, recurenta-reclamantă susține că lista cuprinde medicamente pentru care valoarea consumului raportată pentru trimestrul III 2015 depășește totalul vânzărilor reclamantei, respectiv vânzările înregistrate de societate pentru perioada de referință. Societatea reclamantă nu este beneficiara sumelor decontate de CNAS din resursele FNUASS sau ale bugetului Ministerului Sănătății și a făcut dovada că valoarea totală a vânzărilor pentru medicamentele cu codurile CIM W42138001, W42139001, W42186007, W42187007 este inferioară valorilor comunicate de CNAS și la care se calculează contribuția.

Ca o ultimă critică de nelegalitate, recurenta-reclamantă susține că prima instanță a respins în mod greșit motivul de nelegalitate referitor la modul de stabilire de către intimata-pârâtă a bazei de calcul a contribuției clawback, prin raportare la valoarea de compensare a medicamentelor, iar nu la valoarea vânzărilor plătitorului contribuției.

Acest mod de calcul încalcă atât dispozițiile art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, cât și principiul constituțional al justei așezări a sarcinilor fiscale, contribuția nefiind așezată asupra unei baze de impunere care să fie raportată numai la veniturile contribuabilului, ci și la veniturile altor entități aflate în lanțul de comercializare a medicamentelor (farmacii și distribuitori). În consecință, cumulând adaosurile de pe lanțul de distribuție, se ajunge la o marjă totală de aproape 41%, care se aplică la prețul de producător, respectiv la prețul maxim încasat de APP.

Susține recurenta-reclamantă că este greșit modul de calcul al contribuției prin raportare la valoarea de compensare, care include atât prețul medicamentului, cât și toate adaosurile distribuitorilor, întrucât din cuprinsul dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011 rezultă că valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție este diferită de valoarea de compensare a medicamentelor (valoarea suportată din FNUASS). Interpretarea corectă, literală, sistematică și teleologică a dispozițiilor art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011 conduce la concluzia că taxa se calculează în raport de valoarea vânzărilor pe care fiecare plătitor le realizează, iar nu de valoarea suportată din FNUASS.

Interpretarea eronată a textului de lege de către intimata-pârâtă contravine principiului justei așezări a sarcinilor fiscale, prevăzut de art. 56 alin. (2) din Constituție, dar și principiului certitudinii impunerii, prevăzut de art. 3 din Codul fiscal, sens în care recurenta-reclamantă indică decizii de practică judiciară ale Înaltei Curți și Curții Constituționale.

Mai arată că O.U.G. nr. 77/2011 instituie o contribuție specială, impusă doar anumitor persoane, respectiv deținătorilor de APP, stabilită de CNAS nu doar în funcție de veniturile obținute de acestea, ci și în funcție de veniturile altor persoane (distribuitori și farmacii), astfel încât, deși distribuitorii și farmaciile au certitudinea decontării serviciilor lor în legătură cu aceste medicamente, ei nu plătesc nicio contribuție, sarcina fiscală fiind preluată de deținătorii de APP.

Prin modalitatea de calcul a contribuției trimestriale, respectiv prin suportarea de către deținătorii de APP a unei sarcini fiscale determinate de venitul altor entități fiscale, intimata-pârâtă CNAS, în aplicarea O.U.G. nr. 77/2011, nesocotește principiile echității, proporționalității, rezonabilității și nediscriminării, incidente în materie fiscală. Deținătorii de APP ajung să suporte, astfel, o sarcină fiscală care nu este determinată de propriul lor venit, ci de cel al altor entități, în condițiile în care, datorită adaosurile comerciale practicate de distribuitori și farmacii, se poate ajung la o marjă de până la 41% aplicată la prețul maxim al procătorului, încasat de DAPP.

Specificul relațiilor comerciale de pe lanțul de distribuție arată că farmaciile și distribuitorii primesc direct compensările de la stat, iar deținătorii de APP nu au relații juridice directe cu casele de asigurări. Ca o consecință a acestui specific, deținătorul de APP plătește contribuția, indiferent dacă dorește ca medicamentele sale să fie compensate sau nu, întrucât reclamanta vinde atât medicamente care figurează pe lista de compensare, cât și medicamente care nu figurează pe această listă, dar care îi sunt comunicate spre plata contribuției clawback, pentru că au fost decontate în spitale. Întrucât deținătorii de APP nu încheie niciun contract cu CNAS, această autoritate nu decontează valoarea compensată din prețul medicamentelor către deținătorii de APP, ci către farmacii și spitale, deținătorul de APP neavând vreun control asupra mecanismului de decontare.

Totodată, arată recurenta-reclamantă, distribuitorii și farmaciile sunt cei care intră în relație contractuală directă cu casele județene de asigurări de sănătate, nefiind simpli interpuși în lanțul de distribuție, ci urmăresc propriile avantaje comerciale, astfel încât medicamentele achiziționate de la deținătorul de APP intră în proprietatea lor, având dreptul absolut de a le revinde fără vreo implicare din partea producătorului. Deținătorii de APP vând medicamentele en gros către distribuitori, fără a avea certitudinea încasării prețului medicamentelor, depinzând de plățile făcute de distribuitori, independent de măsura în care casele de asigurări de sănătate achită sumele facturate către farmacii/spitale. În concluzie, farmaciile și distribuitorii se bucură de avantajul încasării de la casele de asigurări de sănătate a contravalorii medicamentelor, avantaj care nu este acordat și deținătorilor de APP.

Învederează recurenta-reclamantă că deținătorii de APP nu au posibilitatea de a influența adaosurile comerciale aplicate ulterior de distribuitori și farmacii, astfel încât să stabilească prețul final al medicamentului, pentru a acoperi povara fiscală a contribuției clawback.

Chiar în ipoteza în care s-ar accepta posibilitatea stabilirii unui impozit sau a unei contribuții care să privească activitatea sau veniturile unor terți, recurenta-reclamantă apreciază că această obligație are un caracter neproporțional, prin modul de calcul al taxei, în raport de adaosurile comerciale, putându-se ajunge până la o marjă de 41% din prețul de producător al medicamentelor compensate.

Intimata-pârâtă CNAS a depus întâmpinare în dosarul instanței de recurs, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Pentru a răspunde criticilor de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă cu privire la sentința atacată, Înalta Curte reține că acestea pot fi sintetizate după cum urmează:

(i) greșita soluționare a motivului de nelegalitate referitor la nemotivarea actului administrativ - notificarea prin care intimata-pârâtă a comunicat datele necesare calculării contribuției clawback aferentă trimestrului III 2015;

(ii) greșita soluționare a motivului de nelegalitate privitor la includerea în baza de calcul a contribuției a unor medicamente pe care reclamanta nu le-a comercializat niciodată, sau care aveau termen de valabilitate expirat în perioada de referință ori pentru care valoarea consumului raportată pentru trimestrul III 2015 depășește totalul vânzărilor reclamantei;

(iii) greșita confirmare, de către prima instanță, a legalității modului de stabilire de către intimată a bazei de calcul a contribuției clawback, prin raportare la valoarea de compensare a medicamentelor, iar nu la valoarea vânzărilor plătitorului contribuției.

II.1. Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile prin care se reiterează nemotivarea actului administrativ, respectiv nerespectarea cerinței transparenței.

Din cuprinsul Notificării nr. x/29.10.2015 rezultă că autoritatea intimată-pârâtă a comunicat recurentei-reclamante elementele prevăzute de art. 3 alin. (3) și art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011. Contrar susținerilor recurentei-reclamante, notificarea contestată cuprinde atât temeiul de drept în baza căruia a fost emisă, cât și elementele obligatorii prevăzute de lege, respectiv, valoarea procentului "p" și valoarea consumului de medicamente aferent trimestrului în litigiu, conform anexei la notificare.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu invocă lipsa unei motivări a actului administrativ contestat, ci imposibilitatea verificării datelor comunicate centralizat de intimata-pârâtă CNAS, prin raportare la sursele efective ale consumurilor înregistrate pe canalele de eliberare a medicamentelor, reclamanta susținând că, astfel, nu există nicio pârghie de control a informațiilor primite în vederea calculării contribuției clawback.

Criticile reclamantei cu privire la lipsa motivării actului administrativ se circumscriu unor argumente de neconstituționalitate a normei, vizând lipsa de transparență fiscală și nu unor aspecte de nelegalitate a actului, sancționabile de către instanța de contencios administrativ, în condițiile în care notificarea respectă întru totul conținutul stabilit prin dispozițiile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011.

Așadar, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă urmărește, în realitate, obținerea unor date suplimentare, a căror comunicare nu incumbă CNAS în aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011.

Înalta Curte mai constată că, deși recurenta-reclamantă a susținut și o critică referitoare la stabilirea unui obiectiv nerelevant al expertizei administrate în cauză - verificarea datelor înregistrate în sistemul informatic al asigurărilor de sănătate, în speță o astfel de probă nu a fost încuviințată și administrată. Astfel, prin încheierea din 08.11.2016, instanța de fond a prorogat pronunțarea asupra necesității administrării probei cu expertiză, iar la termenul din 7 februarie 2017, reclamanta nu a mai solicitat administrarea acestei probe, astfel că în cauză nu s-a întocmit un raport de expertiză, iar critica reclamantei este străină cauzei.

II.2. În ceea ce privește criticile referitoare la includerea în baza de calcul a contribuției a unor medicamente pentru care reclamanta susține că nu erau îndeplinite condițiile legale pentru a fi luate în considerare la stabilirea taxei.

În susținerea acestui motiv de nelegalitate a notificării și, prin extensie, a sentinței recurate (care a confirmat legalitatea modului de stabilire a bazei de calcul și în raport de aceste medicamente), recurenta-reclamantă a arătat că trei categorii de medicamente nu pot fi avute în vedere la calculul taxei, și anume:

- medicamente pe care reclamanta nu le-a comercializat niciodată;

- medicamente sau care aveau termen de valabilitate expirat în perioada de referință;

- medicamente pentru care valoarea consumului raportată pentru trimestrul III 2015 depășește totalul vânzărilor reclamantei în perioada de referință.

În ceea ce privește prima categorie de medicamente, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare în cauză a dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011, care stabilesc că "Deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, care sunt persoane juridice române, precum și deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, care nu sunt persoane juridice române, prin reprezentanții legali ai acestora, au obligația de a plăti trimestrial pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripție medicală prin farmaciile cu circuit deschis, pentru medicamentele utilizate în tratamentul spitalicesc, precum și pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, contribuțiile trimestriale calculate conform prezentei ordonanțe de urgență."

Potrivit acestui text de lege, persoana juridică obligată la plata taxei clawback este deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentelor eliberate pe canalele de eliberare indicate și decontate din FNUASS și bugetul Ministerului Sănătății, condiție pe care recurenta-reclamantă o îndeplinește în cauză. De altfel, recurenta arată în mod expres că nu contestă existența autorizației de punere pe piață, ci doar susține că nu a pus niciodată pe piață aceste medicamente. Or, textul de lege nu prevede vreo condiție referitoare la vânzarea efectivă de către recurenta-reclamantă, în perioada de referință, a medicamentelor pentru care s-a obținut autorizație, existența autorizației și a consumului înregistrat pe canelele de eliberare fiind suficiente pentru încadrarea reclamantei în categoria plătitorilor de taxă.

Cât privește rapoartele de expertiză contabilă depuse de recurenta-reclamantă la dosar, se constată că acestea privesc alte perioade (trimestrul III 2013 și trimestrul III 2014), anterioare celei care face obiectul litigiului, iar lipsa vânzărilor într-o anumită perioadă nu naște prezumția lipsei vânzărilor într-o perioadă ulterioară, astfel cum în mod corect a sesizat instanța de fond.

Criticile recurentei-reclamante sunt nefondate, câtă vreme orice medicament pus pe piață în baza unei autorizații de punere pe piață și care se află în circuitul terapeutic se poate regăsi printre medicamentele prevăzute la art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 și în consumul trimestrial de medicamente suportate din FNUASS și bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor plătitorului de contribuție pentru medicamentele din Lista depusă pentru care se datorează contribuție trimestrială.

Poziția CNAS față de aceste susțineri ale reclamantei a fost în sensul că în trimestrul de referință s-a înregistrat consum pe codurile CIM aferente medicamentelor pretins necomercializate. În acest sens, CNAS a prezentat o evidență a consumului de medicamente care include codurile CIM invocate de reclamantă, iar reclamanta nu a solicitat administrarea de probe care să lămurească informațiile cuprinse în aceste evidențe, în raport de susținerile reclamantei referitoare la lipsa totală a activității de comercializare a acestor medicamente (după cum s-a arătat anterior, prin încheierea din 08.11.2016, instanța de fond a prorogat pronunțarea asupra necesității administrării probei cu expertiză, iar la termenul din 7 februarie 2017, reclamanta nu a mai solicitat administrarea acestei probe).

Referitor la cea de-a doua categorie de medicamente, respectiv cele având codurile CIM W42184008, W42185008, W42186007, W42187007, W42139001, recurenta-reclamantă a susținut că acestea aveau perioada de valabilitate expirată la data înregistrării consumului. Este de observat că, deși recurenta susține că perioada de valabilitate a medicamentelor a expirat între anii 2009 - trimestrul I 2015, din tabelul inserat în cuprinsul acțiunii și al motivelor de recurs, rezultă că data expirării se situează în perioada 17.02.2014 - 28.05.2015, perioadă care a fost avută în vedere de instanța de fond.

Această situație a fost sesizată și prin contestația administrativă, iar în urma verificărilor intimata-pârâtă CNAS a arătat, prin completarea răspunsului la contestația administrativă, că în privința codurilor CIM W42139001, W42184008, W42185008, W42186007, W42187007, acestea au apărut în mod eronat ca fiind puse pe piață în perioada de referință, această eroare datorându-se unei greșite selectări a codurilor CIM din platforma informatică de către furnizorul de servicii medicale. A mai arătat intimata-pârâtă că, pentru toate medicamentele în cauză, comercializate efectiv, deținătorul autorizației de punere pe piață era tot reclamanta, fiind identificate și facturile de achiziție ale medicamentelor respective.

Instanța de fond a valorificat aceste apărări ale intimatei-pârâte, constatând că erorile sesizate au fost îndreptate și există consum pe valorile menționate pentru care tot reclamanta este ținută de plata contribuției, iar în recurs reclamanta nu a prezentat argumente solide în sprijinul unei concluzii diferite. A susținut recurenta că este obligată în continuare la achitarea contribuției în raport de consumul eronat înregistrat, fără a aduce o dovadă în acest sens. În speță, instanța este învestită cu analiza de legalitate a notificării prin care se comunică datele necesare calculării contribuției trimestriale, iar erorile sesizate de reclamantă au fost îndreptate în procedura contestației administrative.

A mai susținut recurenta-reclamantă, succint, că CNAS nu a făcut dovada că au fost consumate alte medicamente din portofoliul său, argument ce nu poate fi reținut, câtă vreme CNAS, prin completarea răspunsului la contestația administrativă a arătat că medicamentele care au fost greșit introduse în platformă au fost comercializate efectiv de reclamantă, existând facturi în acest sens.

În fine, în ceea ce privește cea de-a treia categorie de medicamente, a susținut recurenta-reclmantă că valoarea consumului raportată pentru trimestrul III 2015 depășește totalul vânzărilor reclamantei.

Înalta Curte constată că instanța de fond a soluționat în mod corect motivul de nelegalitate invocat de reclamantă, având în vedere că, între momentul vânzării de către deținătorul autorizației de punere pe piață și momentul eliberării medicamentelor, prin canalele de distribuție, către consumatorul final, intervine un interval de timp, astfel încât valoarea consumului comunicat de pârâtă în cauză poate include și valori ale medicamentelor pe care reclamanta le-a pus în vânzare anterior trimestrului III 2015, dar care au fost consumate în acest trimestru.

În lista medicamentelor pentru care se datorează contribuție trimestrială, depusă de recurenta-reclamantă, se regăsesc și medicamentele cu coduri CIM indicate, aspect necontestat de aceasta, iar aceste medicamente au ajuns la consumatorul final prin intermediul farmaciilor și unităților spitalicești în perioada de referință (trimestru III 2015). Prin urmare, având în vedere decalajul de timp existent între data achiziționării și data eliberării către pacienți a medicamentelor de către furnizorii de produse sau servicii medicale, acestea nefiind retrase din circuitul terapeutic, obligația de plată a contribuției de către reclamantă nu este înlăturată.

Recurenta-reclamantă a susținut că valoarea totală a vânzărilor unor medicamente, realizată pe parcursul anilor anteriori, este inferioară valorii consumului raportat pe trimestrul III 2015, însă acest aspect nu a fost dovedit în cauză. Reclamanta, care inițial a propus administrarea probei cu expertiză contabilă, a renunțat la solicitare, după ce a luat cunoștință de apărările CNAS și de documentele aferente notificării depuse la dosarul de fond .

Pentru toate aceste aspecte, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile recurentei-reclamante.

II.3. Referitor la criticile reiterate ale reclamantei vizând modul de stabilire a bazei de calcul a contribuției clawback, prin raportare la valoarea de compensare a medicamentelor, iar nu la valoarea vânzărilor plătitorului contribuției.

În esență, recurenta-reclamantă a susținut că taxa trimestrială este calculată în mod greșit asupra valorii de compensare a medicamentelor, care include atât prețul medicamentului, cât și adaosurile distribuitorilor, aspect de natură a conduce la încălcarea principiilor fiscale fundamentale (principiul justei așezări a sarcinilor fiscale, principiile echității, proporționalității, rezonabilității și nediscriminării).

Înalta Curte va respinge, ca nefondate, susținerile recurentei referitoare la încălcarea principiilor fiscalității, instanța de fond reținând corect că, în raport cu prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, stabilirea contribuției se face prin raportare la valoarea consumului de medicamente suportate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție.

Este de necontestat împrejurarea că, în consumul raportat de farmacii și distribuitori către CNAS sunt incluse și adaosurile comerciale practicate de agenții economici de pe lanțul de distribuție (adaosul comercial de distribuție și adaosul de farmacie), iar criticile reclamantei vizează însuși modul în care legiuitorul a reglementat mecanismul de calcul al taxei parafiscale, care poate face obiectul unei eventuale sesizări adresate Curții Constituționale, iar nu al controlului instanței de contencios administrativ. În lipsa unor argumente legate de modul concret de determinare a valorii consumului, susținerile recurentei în sensul că intimata-pârâtă CNAS ar fi trebuit să aibă în vedere valoarea vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție și nu valoarea consumului de medicamente, raportat la valoarea de compensare a medicamentelor, constituie, în realitate, critici ce vizează justețea reglementării, iar nu legalitatea actelor emise de autoritate în executarea legii.

Susținerea recurentei-reclamante în sensul că ar fi îndatorată la plata unei taxe pe venituri pe care nu le realizează, adaosurile comerciale nefiind încasate de deținătorii DAPP, ci de distribuitori și farmacii, nu poate fi reținută, întrucât, la introducerea pe piață a unui medicament, titularii contribuției cunoșteau condițiile de plată a taxei, respectiv faptul că nu vor plăti o contribuție raportată doar la prețul de producător. În acest sens sunt considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 484 din 25.09.2014, potrivit cărora:

"În aplicarea prevederilor legale de referință este stabilit așadar modul de calcul al prețurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al prețului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuție și cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuția, cunoscând prețurile maximale ale medicamentelor, precum și influența maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecții care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că și-au asumat că vor plăti o contribuție raportată nu doar la prețul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deținătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecința plății unei contribuții într-un cuantum cât mai redus.".

Totodată, Curtea Constituțională a reiterat faptul că această contribuție trimestrială a fost instituită de legiuitor exclusiv în considerarea faptului că acestor deținători li se decontează din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilități), ceea ce nu este cazul celorlalți subiecți care desfășoară o activitate comercială, fără a beneficia de alte avantaje. Aceștia vând atât medicamente compensate, cât și medicamente cumpărate liber de populație, neavând un avantaj efectiv din vânzarea medicamentelor compensate.

Înalta Curte va avea în vedere și considerentele Curții Constituționale din decizia nr. 249 din 21.05.2013:

"taxa de clawback este o taxă parafiscală, stabilită potrivit prevederilor art. 139 alin. (1) din Constituție, în virtutea cărora "impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege", Așadar, taxele parafiscale reprezintă o categorie distinctă, specială, de venituri care sunt legal dirijate în beneficiul instituțiilor și/sau organismelor cărora statul consideră oportun să le asigure realizarea, pe această cale, a unor venituri complementare. Ca atare, este dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească plătitorii taxelor parafiscale, în speță ai taxei de clawback, respectiv agenții economici care sunt vizați în mod expres de reglementările Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011".

Prin urmare, în cauză nu a fost reliefată o situație de încălcare a principiului justei așezări a sarcinilor fiscale, respectiv a certitudinii impunerii, precum și a celorlalte principii fiscale, inclusiv a principiului egalității.

De altfel, Înalta Curte reține că reclamanta nu a formulat critici concrete cu privire la valoarea propriu-zisă a consumului comunicat de intimata-pârâtă, ci a susținut, pe de-o parte, imposibilitatea verificării valorilor furnizate în exclusivitate de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate, iar pe de altă parte, obligarea plătitorul contribuției să suporte sarcini fiscale pentru veniturile realizate de alte entități, motive de nelegalitate care privesc, astfel cum s-a arătat anterior, însăși modalitatea de legiferare a contribuției trimestriale, iar nu un aspect de nelegalitate propriu actului administrativ contestat.

În concluzie, Înalta Curte constată că în mod corect intimata-pârâtă CNAS a comunicat reclamantei valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor, raportat la valoarea de compensare din prețul final al acestor medicamente, chiar dacă prețul final include și eventuale adaosuri practicate de agenții economici interpuși în lanțul de distribuție, împrejurare care nu poate fi interpretată ca fiind nelegală or ca având caracter discriminatoriu.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 469 din 4 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 iunie 2022.