Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis parțial
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
29 iunie 2017

Decizia nr. 2458/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

DECIDE Admite recursul declarat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței civile nr. 151/2015 din 12 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și, rejudecând, admite, în parte, acțiunea reclamantei S.C. A. S.A., în nume personal și în calitate de reprezentant al S.C. D. și S.C. C. Anulează, în parte, Notificarea nr. MS/FD/4664 din 31 octombrie 2013 emisă de Casa Națională de Asigurări de Sănătate referitoare la valoarea consumului de medicamente suportat din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății pentru trimestrul II 2013, în sensul excluderii din baza de impunere a valorii consumului de medicamente expirate în sumă de 21.907,61 RON.

Obligă pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate la 100 RON cheltuieli de judecată către reclamantă, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ. Respinge în rest acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 iunie 2017.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.