ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3452/2018

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a solicitat:

Prin Sentința nr. 3001 din data de 13 noiembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, a anulat Decizia nr. 726 din 27 martie 2015 privind respingerea acreditării și a obligat ANRE să emită o decizie cu privire la B. după verificarea condițiilor de acreditare prevăzute de art. 10 din Ordinul ANRE nr. 48/2014 și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 100 RON reprezentând taxa judiciară de timbru.

Împotriva Sentinței nr. 3001 din data de 13 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din Noul C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, cu consecința casării sentinței.

Recurenta a susținut în esență că, sentința a fost dată cu aplicarea greșită a legii și încălcarea principiilor proporționalității și ale dreptului la apărare, în raport de dispozițiile art. 425 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și legislația comunitară invocată.

Astfel, din analiza sentinței ce face obiectul prezentului recurs, rezultă cu evidență că judecătorul fondului cauzei a soluționat cauza cu superficialitate și a dat dovadă de parțialitate în examinarea pricinii cu care a fost investit împărtășind exclusiv pretinsele critici de nelegalitate invocate de către intimata-reclamantă.

Situația de fapt a fost greșit calificată comparativ cu exigențele normei de drept, ceea ce a condus judecătorul fondului la a aplica o altă lege decât aceea incidență raportului juridic dedus judecății darea hotărârii cu încălcarea ori aplicarea greșită a legii echivalează până la identificare cu lipsa totală de temei legal.

Hotărârea recurată pe această cale, în segmentul rezervat considerentelor deliberative conține exclusiv criticile intimatei-reclamante instanța fondului neluând în considerare cvasi-total apărările subscrisei ANRE, prin raportare la susținerile S.C. A. S.R.L.

De asemenea, judecătorul fondului a apreciat că "raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 18 din Legea nr. 554/2004 (...) Curtea va anula Decizia nr. 726 din 27 martie 2015 privind respingerea acreditării și va obliga ANRE să emită o decizie cu privire la B. După verificarea condițiilor de acreditare (...)", cu toate că pârâta a depus la dosarul de fond "Referatul de aprobare privind respingerea acreditării CEE Cema aparținând societății A. SRL pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi". Acest înscris reprezintă, instrumentul de motivare al Deciziei nr. 726 din 27 martie 2015, fapt menționat atât în cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul de fond cât și în cuprinsul sentinței recurate. Mai mult decât atât chiar judecătorul fondului reține că "Din examinarea actului atacat și a probatoriului atașat, la o primă analiză, Decizia pare a fi motivată, fiind însoțită de un referat de motivare " ca, mai apoi în mod contradictoriu și vădit eronat judecătorul fondului să constate că " Intimata nu a examinat printr-un referat/raport condițiile (...) ".

Din analiza instrumentului de motivare, rezultă că în acest înscris se precizează expres că "societatea A. SRL a beneficiat de sistemul de promovare prin certificate verzi pe perioada de probe prin Deciziile ANRE nr. 1521 din 26 iunie 2014 (pentru perioada 26 iunie - 26 august 2014) și 1946 din 3 septembrie 2014, cu modificările ulterioare (pentru perioada 3 septembrie 2014 - 21 februarie 2015), beneficiind până în prezent de un număr de 12 055 certificate verzi.

Pentru realizarea B., societatea A. SRL a beneficiat de un ajutor investițional acordat de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, în calitate de Organism Intermediar pentru Energie (OIE), în baza Contractului de finanțare nr. x din 22 octombrie 2012, conform căruia valoarea maximă a ajutorului nerambursabil pentru realizarea B. este de 78.709.852,9 RON. Prin Scrisoarea nr. 231120 din 9 februarie 2015 OIE a confirmat aprobarea sumei de 68.843.668,4 RON pentru realizarea B., precizând totodată că această sumă urmează să fie diminuată întrucât se aflau în soluționare două suspiciuni de neregulă.

Ulterior, prin Scrisoarea nr. 231239 din 12 februarie 2015, OIE a înștiințat societatea A. S.R.L. cu privire la corecția financiară în valoare de 346.157,05 RON, sumă pe care A. SRL, în calitate de debitor, o datorează autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene. în aceste condiții, valoarea totală a ajutorului investițional de care a beneficiat A. SRL pentru realizarea B. este de 68.497.511,35 RON. Prin aplicarea mecanismului de reducere din Anexa 11 la Regulament, numărul redus de certificate verzi pentru fiecare MWh energie electrică produsă de B. și livrată în rețeaua electrică rezultă de - 0,123 CV/MWh până la 31 decembrie 2017, respectiv de - 0,062 CV/MWh începând cu 1 ianuarie 2018.".

Se mai menționează în cuprinsul referatului de aprobare că "Având în vedere că numărul redus de certificate verzi cuvenit pentru fiecare 1 MWh energie electrică produsă de B. .și livrată în rețeaua electrică este negativ. B. nu are dreptul de a beneficia de sistemul de promovare prin certificate verzi stabilit prin Lege. Totodată, considerăm necesară inițierea unui demers către administratorul schemei de sprijin. Ministerul Energiei. întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, în sensul în ii ier ii unei modificări legislative care să permită recuperarea ajutorul primit pe perioada de probe în cazurile în care numărul redus de certificate verzi, stabilit conform prevederilor Legii și Regulamentului, rezultă subunitar sau negativ - producătorii aflați în astfel de situații au beneficiat de un ajutor investițional mare astfel încât acordarea sistemului de promovare prin certificate verzi nu se mai justifică, inclusiv pentru perioada de probe".

În concluzie, dintr-o gravă eroare Curtea de Apel București a reținut că ANRE nu a motivat actul administrativ atacat apreciind că motivarea este "aparentă și ascunde lipsa loială a unui astfel de examen ce în speță trebuia să fie tehnic și apoi juridic ".

Potrivit doctrinei, în relația dintre "motivul" și "motivarea" actului administrativ, unii autori conchid că motivarea rămâne o condiție de formă, pentru un motiv foarte simplu: numai condițiile de formă trebuie evidențiate expres în cuprinsul actului (sub eventuala condiție a nulității) nu și cele de fond. Probabil că la baza acestei interpretării doctrinare s-a aflat o oarecare doză de confuzie între motivul actului și motivarea sa. Astfel, atâta timp cât motivul reprezintă elementul obiectiv (și nu psihologic), de fapt sau de drept, care precede actul și îi justifică emiterea, motivarea reprezintă exprimarea acestuia în cuprinsul actului.

Așadar se poate concluzia că sancțiunea în cele două cazuri este diferită: în cazul lipsei motivului (sau, mai exact, în cazul erorii asupra motivului) vom fi în prezența unei nulități de fond, care nu poate fi acoperită; și asta întrucât este vorba despre un viciu de consimțământ: administrația nu a exprimat o voință valabilă. Dimpotrivă, în cazul lipsei motivării actului, de lege lata oricum nu există nicio sancțiune dacă legea nu prevede obligativitatea acesteia. Dar și în cazurile în care o asemenea obligație există, nu întotdeauna actul va fi nul, ci numai în cazurile concrete în care lipsa motivării încalcă în concret drepturile și libertățile fundamentale.

Or așa cum se poate observa din analiza cererii introductive de instanță Curtea de Apel București a fost sesizată cu o acțiune în anularea actului administrativ atacat ca fiind nelegal și netemeinic, instanța fondului a admis cererea SC A. SRL, motivat de faptul că Decizia nr. 726 din 27 martie 2015 nu ar fi motivată, aplicând astfel strict textul legal, fără a avea în vedere susținerile subscrisei ANRE în raport de înscrisurile depuse la dosar.

Raportat la argumentele detaliate în antecedență este mai mult decât evident că Decizia președintelui ANRE nr. 726 din 27 martie 2015 privind respingerea acreditării B. aparținând societății A. SRL pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi este motivată în acest sens fiind evident că instanța de fond a ignorat cu desăvârșire probatoriile depuse de către ANRE la dosarul de fond.

În raport de dispozițiile art. 425 lit. b) C. proc. civ., Sentința civilă nr. 3001 din 13 noiembrie 2015 este dată cu încălcarea normelor de drept material.

Astfel, în mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 425 lit. b) C. proc. civ.

Motivarea este, așadar, un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Indiscutabil, orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul să prezinte judecătorului susținerile și argumentele sale și de a pretinde instanței de judecată să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât dacă afirmațiile părților sunt corect examinate de către instanță, care are în mod necesar obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Pe de altă parte, nemotivarea unei hotărâri judecătorești echivalează practic cu soluționarea procesului fără a intra în fondul acțiunii, de natură prin urmare să justifice casarea acestei hotărâri.

Atâta timp cât în considerente instanța nu analizează probele care au fost administrate, nu stabilește împrejurările de fapt esențiale în cauza, nu evocă normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în speță, soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced.

Astfel că o atare hotărâre devine părtinitoare chiar dacă, strict teoretic, instanța s-a pronunțat pe "fond", la prim termen de judecată, prin admiterea acțiunii formulate de SC A. SRL, în integralitate.

Mai susține recurenta că judecătorul de fond, era dator să analizeze fiecare argument și să arate motivele de fapt și de drept pentru care îl admite sau respinge. Or, în sentința recurată sunt redate pe rând elemente referitoare la actul administrativ atacat, la criticile intimatei-reclamante, la acțiunea în contencios administrativ și la întâmpinarea ANRE, însă judecătorul fondului nu a prezentat propriile sale argumente de fapt și de drept în susținerea hotărârii pe care a pronunțat-o, ceea ce echivalează practic cu o nemotivare a unei hotărâri.

Chiar dacă a achiesat întru totul la Decizia ICCJ nr. 1580 din 11 aprilie 2008, prin faptul că retranscrie aproape în totalitate acesta decizie, instanța de fond era datoare să arate punctual, motivele de fapt și de drept pentru care a înlăturat fiecare din argumentele și apărările formulate de ANRE împotriva celor susținute de către intimata-reclamantă, reiterate pe larg și în cererea de recurs.

Recurenta mai susține că, raportat la cadrul legal incident, în mod vădit eronat judecătorul fondului a admis acțiunea reclamantei și a dispus anularea Deciziei președintelui ANRE nr. 726 din 27 martie 2015 de respingere a acreditării B. aparținând societății A. SRL, obligând ANRE la emiterea unei decizii cu privire la B. după verificarea condițiilor de acreditare prevăzute de art. 10 din Regulamentul de acreditare a producătorilor de energie electrică din surse regenerabile de energie pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi, aprobat prin Ordinul ANRE nr. 48/2014.

Analiza documentației de acreditare transmise de un operator economic în vederea acordării/respingerii deciziei de acreditare se realizează de către ANRE având în vedere toate prevederile Regulamentului aplicabile în cazul tehnologiei utilizate pentru producerea energiei electrice, nu numai cele de la art. 10, fără a se preciza nici în Legea nr. 220/2008, nici în Regulament, că analiza unei cereri de acreditare și a documentației anexate trebuie să se realizeze în primul rând din punct de vedere tehnic și abia apoi din punct de vedere juridic.

De altfel, dacă din diferite cauze prevăzute în mod explicit sau implicit în Lege și/sau în Regulament, grupurile/centralele electrice nu au dreptul să beneficieze de certificate verzi (CV), analiza documentației transmise din punct de vedere tehnic, prin raportare la condițiile prevăzute la art. 10 din Regulament, nu are nicio relevanță.

În condițiile în care acreditarea de către ANRE în baza Regulamentului se realizează pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi, iar societatea A. SRL nu are dreptul să beneficieze de certificate verzi pentru energia electrică produsă de B. din cauza ajutorului investițional mare pe care l-a primit pentru realizarea acestei centrale care a avut drept rezultat obținerea din calcul a unui număr negativ de certificate verzi/MWh., emiterea unei decizii de acreditare a B. aparținând reclamantei nu numai ca nu se încadrează în prevederile legale incidente, dar ar impune obligații care se află în afara cadrului legal.

Cu toate că nu beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi, societatea reclamantă beneficiază, ca toți ceilalți producători care dețin centrale electrice eoliene dispecerizabile, de acces garantat la rețelele electrice și dispecerizare cu prioritate a energiei electrice produse de B., astfel încât limitarea sau întreruperea producției de energie din surse regenerabile să fie aplicată numai în cazuri excepționale, dacă acest fapt este necesar pentru stabilitatea și securitatea Sistemului Electroenergetic Național, conform prevederilor art. 14 alin. (7) din Lege.

Și aceasta deoarece, în conformitate cu prevederile art. 3 pct. 3 din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale, societatea a beneficiat de ajutor investițional nerambursabil în cadrul schemei de ajutor de stat regional privind valorificarea resurselor regenerabile de energie, aprobată prin H.G. nr. 750/2008, care este o schemă de sprijin adoptată la nivel național, în conformitate cu prevederile art. 70 din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, recurenta conchide că este mai mult decât evident că în mod greșit și cu încălcarea flagrantă a dreptului material incident speței judecătorul fondului a admis în integralitate acțiunea în anulare a SC A. SRL în condițiile în care, chiar dacă ar emite o decizie de acreditare, a intimatei-reclamante, actul administrativ cu caracter individual nu ar schimba cu nimic situația actuală.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă, a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecata provocate de soluționarea acestui demers.

Prin sentința recurată, instanța a observat că Decizia ANRE nu cuprinde deloc o analiză și o parcurgere a condițiilor de acreditare reglementate strict în cadrul dispozițiilor art. 10 din Regulament, ci indică drept motiv de respingere a solicitării EW o concluzie străină de condițiile acreditării.

Sentința Curții explică pe larg conținutul și rolul unui act administrativ arătând totodată că nu pot fi primite ca legale actele emise de către ANRE (în speță Decizia și Referatul de motivare care a stat la baza actului administrativ) atâta timp cât ANRE nu și-a exercitat atribuțiile și a refuzat să analizeze condițiile de acreditare (însăși în recurs se afirma de către ANRE că nu s-au analizat dispozițiile acreditării, susținându-se că "în mod evident condițiile de la art. 10 au fost îndeplinite de societatea A., astfel aceasta nu ar fi beneficiat de acreditare preliminară, pe perioada de probe").

Ulterior analizei Deciziei și a probelor de la dosar Curtea concluzionează, printre altele, că "intimata refuză să menționeze examinarea condițiilor de acreditare stabilite de art. 10 [...] și lasă impresia unui sistem de evaluare opac, netransparent, necenzurabil care nu ține cont de ordinele în vigoare", hotărându-se astfel anularea Deciziei cu obligarea ANRE la emiterea unei decizii cu privire la acreditarea B. doar după verificarea condițiilor de acreditare strict prevăzute de art. 10 din Regulament.

În ANEXA nr. 11 din Regulamentul, la punctul 2 se arată că în mecanismul de calcul al certificatelor verzi în cazul unor operatori ce au beneficiat de ajutor de stat investițional regăsim indicele VRIS care este "valoarea de referință a investiției specifice considerată în calculele furnizate Comisiei Europene în cadrul procesului de autorizare a sistemului de promovare prin CV corespunzătoare SRE, respectiv tehnologiei de producere a E-SRE, stabilită conform tabelului nr. 1 și calculată în RON/MW la cursul de schimb stabilit de Banca Națională a României în ziua depunerii la Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a cererii de acreditare".

În ceea ce privește excepția nulității recursului, intimata a susținut că ANRE nu produce nicio critică articulată pe dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Recunoaște că nu a motivat decizia și nu a aplicat deloc dispozițiile art. 10 din Regulament privind condițiile de acreditare.

Aserțiunile incoerente și haotic expuse de ANRE, se subsumează concluziei că recurenta nu a produs niciun motiv care să poată fi asimilat unei critici de nelegalitate a sentinței.

ANRE recunoaște prin recurs extrem de clar și în repetate rânduri, ceea ce instanța de fond a avut în vedere ca argument al admiterii acțiunii, respectiv faptul că prin Decizia de acreditare ANRE nu a analizat dispozițiile art. 10 din Regulament iar un astfel de act administrativ nu este legal motivat. Însușirea fermă a unei asemenea teze de către ANRE înfrânge posibilitatea exercitării unui recurs și a producerii unor critici împotriva considerentelor. Soluția din considerente a avut ca obiect de analiză Decizia și elementul fundamentul și unic care a constituit premisa convingerii instanței de a admite acțiunea este doar abuzul ANRE de a nu a aplica și analiza dispozițiile art. 10 din Regulament.

Or, dacă se recunoaște că justa remarcă a instanței care a constituit premisa logică a soluției din dispozitiv, este imposibil să se pună în discuție un recurs prin care aceleași considerente ar fi criticate ca nelegale.

În ceea ce privește recunoașterea de către ANRE a neanalizării și neaplicării dispozițiilor art. 10 din Regulament, în recurs, ANRE își mărturisește practica constantă de a nu aplica dispozițiile care reglementează acreditarea, ca și cum această obișnuință a ANRE ar fi pertinentă în a argumenta nulitatea deciziei sau a înlătura considerentele instanței de fond, recunoaște că se emit decizii de respingere nu doar fără analizarea și aplicarea art. 10 dar chiar știind că se respectă condițiile acreditării și conform art. 10 nu ar exista argumente legale pentru ca ANRE să refuze acreditarea.

În cuprinsul motivelor de recurs, refuzul emiterii deciziei de acreditare este reconfirmat clar ca fiind unul străin de dispozițiile art. 10 din Regulament, or tocmai această situație este relevată ca nelegală de către instanța de fond, fiind totodată și cauza determinantă a soluției evidențiate în dispozitiv. Această recunoaștere a culpei grave a ANRE vine nu doar să confirme justețea soluției instanței de fond însă reprezintă o admitere cu seninătate a abuzului față de cererea EVV. Deși ANRE admite că permanent condițiile de acreditare prevăzute de art. 10 sunt îndeplinite, s-a refuzat emiterea unei soluții de acreditare invocându-se elemente străine de dispozițiile legale aplicabile.

Concluzionând, intimata susține că, prin sentință, curtea de apel a observat ca ANRE nu a aplicat deloc dispozițiile art. 10 din Regulament și a explicat pe larg care trebuie să fie rezultatul activității puterii administrative cu ocazia emiterii Deciziei, arătând că obligația ANRE era de a aplica asupra cererii de acreditare prevederile art. 10 din Regulament, iar Decizia nu are nicio legătură cu acest text de lege.

Neaplicarea dispozițiilor art. 10 din Regulament a determinat admiterea acțiunii, iar ANRE mărturisește această situație, oricum era chiar imposibil de susținut contrariul atâta timp cât decizia exclude aplicarea și verificarea condițiilor de acreditare, iar recurenta nu poate pretinde că este nemulțumită de sentința emisă sau că există o eroare în considerente, atâta timp cât raționamentul instanței este confirmat de către aceasta.

Intimata mai susține că toate susținerile ANRE din recurs sunt unele care vizează temeinicia și probele. Însă, modalitatea în care instanța a tranșat cauza demonstrează că o eventuală critică de recurs s-ar putea circumscrie doar în mod excepțional unei probleme de legalitate, pentru că analiza instanței a presupus verificarea conținutului deciziei (și a referatului invocat de către ANRE ca act justificativ și concludent în a motiva legalitatea Deciziei) și verificarea asupra unei chestiuni obiective, respectiv aceea de a stabili în ce măsură Decizia reflectă aplicarea prevederilor art. 10 din Regulament. Concluzia rezultată ca urmare a observării obiective de către instanța a ceea ce însăși ANRE afirma - lipsa unei analize și a aplicării condițiilor de acreditare - a condus la admiterea acțiunii.

Așadar dezlegarea dată de instanță nu a pus în discuție decât Decizia și referatul invocat de către ANRE ca fiind act justificativ al Deciziei, iar textele de lege care stau la baza analizei condițiilor acreditării își au izvorul în Regulament, în special la art. 10 - Condiții de acreditare, pe care instanța nu le-a interpretat ci doar a observat că ANRE este obligată să le utilizeze atunci când soluționează recurentul cererea de acreditare.

Nu au existat alte acte sau norme incidente speței de față, nefiind necesare alte interpretări decât observarea nemotivării Deciziei, motiv pentru care sunt reduse premisele că s-ar putea contura o nelegalitate a hotărârii emise la fond.

Toate alegațiile nu privesc nelegalitatea hotărârii ci doar o eventuală netemeinicie, ANRE reluând practic argumentele din primul ciclu procesual și purtând un discurs paralel cu considerentele instanței de fond, intimata răspunzând punctual fiecărui motiv de recurs invocat, argumente ce nu vor mai fi redate explicit ci vor fi avute în vedere cu ocazia analizei de către instanța de control judiciar.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 21 mai 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluția din 1 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 22 octombrie 2018.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamanta A. SRL, în calitate de producător de energie electrică, licențiat de ANRE pentru exploatarea comercială a capacităților de producție a energiei electrice rezultate în urma funcționării B. edificată în localitatea Cerna județul Tulcea, s-a adresat instanței de contencios administrativ și fiscal al Curții de Apel București, la data de 5 mai 2015 solicitând efectuarea unui control de legalitate asupra Deciziei nr. 726 din 27 martie 2015 privind respingerea acreditării B. emisă de pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, în calitate de autoritate de acreditare a grupurilor/centralelor energetice, solicitând anularea acesteia ca fiind netemeinică și nelegală și obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de acreditare a B., În condițiile instaurate de Regulamentul de acreditare a producătorilor de energie electrică din surse regenerabile de energie pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi, aprobat prin Ordinul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 48/2014, decizie ce urma să fie emisă în condițiile reglementate de legea în vigoare la data la care A. S.R.L. a solicitat acreditarea, respectiv, 15 ianuarie 2015 și prin intermediul căreia să se identifice numărul de certificate verzi la care are dreptul reclamanta pentru fiecare MW produs, conform dispozițiilor Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie.

Prin sentința recurată, instanța a anulat Decizia nr. 726 din 27 martie 2015 privind respingerea acreditării și a obligă ANRE să emită o decizie cu privire la B. după verificarea condițiilor de acreditare prevăzute de art. 10 din Regulamentul aprobat prin Ordinul ANRDE nr. 48/2014, reținând în esență, lipsa motivării actului administrativ.

Curtea de apel a apreciat că, deși din examinarea actului atacat la o primă analiză, Decizia pare a fi motivată, fiind însoțită de un referat de motivare, examinând etapele care trebuiau parcurse de către intimată pentru analizarea condițiilor de acreditare a unei centrale eoliene, în realitate motivarea actului administrativ atacat este doar aparentă și ascunde lipsa totală a unui astfel de examen ce în speță trebuia să fie tehnic și apoi juridic.

Referatul întocmit în condițiile art. 10 din Ordinul nr. 48/2014 al Președintelui ANRDE privind aprobarea Regulamentului de acreditare a producătorilor de energie electrică din surse regenerabile de energie pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi, nu menționează examinarea condițiilor de acreditare, dovadă a acestui fapt fiind că intimata suplimentează motivarea actului administrativ prin întâmpinare, formulând un tabel "justificativ" "pentru edificarea Curții" care cuprinde metode de calcul ethnic, fiind inadmisibil să se motiveze un act administrativ prin întâmpinarea din litigiul care privește lipsa motivării.

Prin urmare, prima instanță a apreciat inutilă cauzei proba cu expertiză energetică ce a fost solicitată în cauză, întrucât nu putea suplini lipsa de motivare a actului administrativ atacat, astfel încât, soluționând cererea la care art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anulând Decizia atacată, a obligat autoritatea publică să emită un act administrativ, după verificarea condițiilor de acreditare prevăzute de art. 10 din Regulamentul aprobat prin Ordinul ANRE nr. 48/2014.

Înalta Curte nu poate reține acest raționament al primei instanțe, prin Raportare la conținutul Deciziei nr. x din 27 martie 2015 emisă de ANRDE și Regulamentul de acreditare a producătorilor de energie electrică din surse regenerabile de energie pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi, aprobat prin Ordinul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 48/2014.

Obiectul acțiunii constă în refuzul apreciat ca fiind nejustificat al pârâtei de acreditare B. manifestat explicit prin Decizia nr. 726 din 27 martie 2015 emisă de ANRDE, fiind în prezența unui act administrative asimilat, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Din această perspectivă, exprimarea explicită din partea autorității pârâte, în opinia reclamantei, cu exces de putere, a voinței de a nu soluționa favorabil cererea de acreditare, trebuie să fie motivată, cu alte cuvinte, din conținutul actului administrativ care înglobează decizia administrației de refuz să rezulte temeiurile de fapt și de drept care au format voința acesteia.

Din cuprinsul Deciziei nr. 726 din 27 martie 2015, rezultă că autoritatea pârâtă a avut în vedere dispozițiile art. 4 alin. (6), art. 6 alin. (6) lit. a) și alin. (7) lit. b) din Legea nr. 220/2008, precum și prevederile art. 12 din Ordinul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 48/2014, având în vedere scrisorile MEIMMMA - Organismul Intermediar pentru Energie nr. 231120 din 9 februarie 2015 și 231289 din 12 februarie 2015, din care rezultă valoarea ajutorului investițional nerambursabil primit de societatea reclamantă pentru realizarea B. și numărul negativ de certificate verzi cuvenit pentru fiecare 1 MWh de energie electrică produsă de B. și livrată în rețeaua electrică este negativ, rezultată din aplicarea mecanismului de calcul din Anexa 11 la Regulament.

Înalta Curte, constată că actul administrative de manifestare explicită a refuzului conține temeiurile de drept avute în vedere precum și motivele de fapt, într-o măsură suficientă pentru a justifica raționamentul avut în vedere de autoritate, oferind toate informațiile necesare solicitantului pentru ca acesta să-și manifeste dreptul de a formula contestație și de a-și formula apărările necesare în susținerea acesteia.

Aprecierea instanței de fond că, intimata nu a examinat printr-un referat/raport condițiile art. 10 din Ordinul nr. 48/2014 al Președintelui ANRDE privind aprobarea Regulamentului de acreditare a producătorilor de energie electrică din surse regenerabile de energie pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi. Secțiunea a-2-a a Ordinului nr. 48/2014 face referire la condițiile acreditării, pe de o parte, nu poate fi reținută prin raportare la cerința exigenței motivării actului administrativ, ele privind îndeplinirea condițiilor de fond, instanța neanalizând motivele de fond invocate, apreciind că, în raport de lipsa cerinței motivării este inutilă verificarea vreunui raționament ethnic, instanța neanalizând condițiile de fond avute în vedere care au generat respingerea cererii de acreditare.

În cuprinsul deciziei contestate, chiar fără a lua în considerare Referatul de aprobare anexat, se reține motivul esențial pentru care a fost respinsă cererea de acreditare, este că societatea A. SRL a beneficiat de o valoare a ajutorului investițional nerambursabil mare pentru realizarea B., prin raportare la număr negativ de certificate verzi cuvenit pentru 1/MWh energie electrică produsă de B. și livrată în rețeaua electrică, urmare a aplicării mecanismului de calcul din Anexa 11 la Regulament.

Pe de altă parte, Decizia are anexat, astfel cum a reținut și instanța de fond, Referatul de aprobare, prin care este analizat în extensor motivul refuzului, precum și întreaga documentație întocmită în procesul de analiză a cererii de acreditare, care nu a făcut obiectul controlului de legalitate, împrejurarea dacă autoritatea a îndeplinit condițiile de acreditare, inclusiv cele de la 10 din Ordinul nr. 48/2014 al Președintelui ANRE, făcând obiectul analizei pe fond, împreună cu verificarea modului de aplicare a metodelor de calcul a CV indicat în Anexele 11 și 12 la Regulament, după cum a susținut reclamanta prin cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, în mod greșit instanța de fond a apreciat că față de etapele care trebuiau parcurse de către intimată pentru analizarea condițiilor de acreditare a unei centrale eoliene, motivarea actului administrativ atacat este doar aparentă și ascunde lipsa totală a unui astfel de examen ce în speță trebuia să fie tehnic și apoi juridic, prin lipsa de examinare printr-un referat/raport condițiile art. 10 din Ordinul nr. 48/2014 al Președintelui ANRE privind aprobarea Regulamentului de acreditare a producătorilor de energie electrică din surse regenerabile de energie pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi.

Astfel cum s-a constatat, actul administrativ prezintă toate elementele pentru a respecta obligația de motivare a deciziilor, astfel cum este rezultată din art. 296 (2) din T.F.U.E. și recunoscută ca drept potrivit art. 41 alin. (2) lit. c) din Carta Drepturilor Fundamentale a U.E., ca o componentă esențială a dreptului la un remediu/recurs efectiv recunoscut de art. 47 din Cartă. Această obligație impune indicarea temeiului legal al actului, a situației generale care a condus la adoptarea acestuia și a obiectivelor generale care sunt urmărite. Prezentarea motivelor trebuie să menționeze, într-o manieră clară și neechivocă, rațiunea urmată de autoritatea care a adoptat măsura, astfel încât persoanele interesate să decidă dacă vor să își apere drepturile printr-o acțiune în justiție.

În raport și cu jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a reținut că, motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitată la considerente legate de competența emitentului, ci trebuie să conțină elemente de fapt și de drept care, pe de o parte, să permită destinatarilor să cunoască și să evalueze temeiurile și efectele deciziei, iar, pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate, amploarea și detalierea motivării depinzând de natura actului adoptat sau emis și de circumstanțele fiecărui caz, instanța de control judiciar constată că Decizia ANRDE nr. 726 din 27 martie 2015 contestată îndeplinește condiția motivării actului administrativ, conținând motivele de fapt și de drept ale refuzului, nefiind vătămător din acest punct de vedere.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 și art. 498 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, împotriva Sentinței nr. 3001 din 13 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015 și, întrucât instanța de fond nu a intrat în cercetarea fondului, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, împotriva Sentinței nr. 3001 din 13 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 octombrie 2018.

Procesat de GGC - LM