ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 421/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 19 octombrie 2016 pe rolul Curții de Apel București la data de 30 aprilie 2015, reclamantul A. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Ploiești - Serviciul Public Finanțe Locale suspendarea executării Deciziei ele impunere nr. x din 5 octombrie 2016 și a Raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 30 septembrie 2016 până la soluționarea de către instanța de fond a unei acțiuni în anularea acestor acte administrative fiscale.

La termenul din 16 decembrie 2016 reclamanta a formulat cerere modificatoare prin care a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 29 noiembrie 2016 și a Raportului de inspecție fiscală din 30 septembrie 2016, până la soluționarea de către instanța de fond a acțiunii în anularea actelor administrative fiscale.

Prin Sentința nr. 4184 din 21 decembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a constatat admisibilitatea formulării cererii modificatoare, a admis în parte cererea de suspendare formulată de către reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâta Municipiul Ploiești - Serviciul Public Finanțe Locale, a suspendat executarea deciziei de impunere nr. x din 29 noiembrie 2016 până la pronunțarea instanței de fond, a respins cererea de suspendare a executării raportului de inspecție fiscală din 30 septembrie 2016, ca neîntemeiată și a luat act că reclamanta solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Municipiul Ploiești - Serviciul Public Finanțe Locale criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și respingerea ca neîntemeiată a cererii de suspendare a executării actului administrativ contestat.

În motivarea recursului, autoritatea pârâtă a arătat că judecătorul fondului a admis în mod greșit cererea modificatoare, respectiv cererea prin care reclamanta a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 29 noiembrie 2016, întrucât era o cerere nouă, vizând un alt act administrativ.

Recurenta pârâtă a precizat că reclamanta A. SA nu a respectat una dintre condițiile privind reevaluarea activelor imobilizate existente în patrimoniul acesteia, în sensul neefectuării reevaluării tuturor elementelor patrimoniale.

Totodată, a susținut, că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod eronat dispozițiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ și nu a avut în vedere faptul că reclamantul, nu a dovedit condiția producerii unei pagube iminente, în raport cu natura măsurii dispuse de autoritatea publică emitentă.

A mai susținut recurentul că reclamantul nu a dovedit nici existența cazului bine justificat, întrucât din înscrisurile depuse nu au rezultat împrejurări care să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Intimata-reclamantă A. SA a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate excepția invocată în cauză, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Reclamanta A. SA a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, de suspendare a executării, până la pronunțarea instanței de fond, a Deciziei impunere nr. x din 5 octombrie 2016, Deciziei de impunere nr. x din 29 noiembrie 2016 și a Raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 30 septembrie 2016.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Rezultă, din prevederile legale menționate, că măsura suspendării executării actului administrativ este limitată sub aspect temporal, în temeiul art. 14, până la data pronunțării instanței de fond asupra acțiunii în anulare a actelor administrative în discuție.

Prin sentința recurată, prima instanță a admis cererea de suspendare a executării actului administrativ, reținând că sunt îndeplinite cumulativ cerințele impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înainte de a păși la examinarea legalității acestei soluții prin prisma criticilor formulate în recurs, Înalta Curte a apreciat că se impune a se verifica dacă, în raport cu obiectul cererii și al temeiului de drept invocat, subzistă condiția interesului în promovarea căii de atac.

Conform art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia justifică un interes". În dreptul procesual civil, interesul de a promova o acțiune este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia, iar interesul trebuie să fie "determinat, legitim, personal, născut și actual", conform art. 33 din același cod. Acțiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerințe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Interesul constituie una dintre condițiile de exercitare a acțiunii în justiție, necesară nu numai în momentul declanșării procedurii judiciare, ci pe tot parcursul derulării cauzei.

La momentul promovării prezentului recurs, interesul recurentului-pârât viza reformarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării formulate în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Ulterior, fondul acțiunii în anulare a fost soluționat, prin Sentința civilă nr. 3741 din 16 octombrie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București dispunând următoarele:

"Admite acțiunea formulată de reclamanta A. SA în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Ploiești - Serviciul Public Finanțele Locale.

Anulează în parte Decizia de impunere nr. x din 29 noiembrie 2016 și Decizia nr. 312 din 29 noiembrie 2016, precum și în integralitate Decizia nr. 158 din 01 februarie 2017, emise de pârâtă cu privire la obligațiile fiscale suplimentare aferente impozitului pe clădiri stabilite în sarcina reclamantei pentru perioada 01 ianuarie 2011 - 30 iunie 2016, în cuantum de 35.893.825 RON reprezentând impozit pe clădiri și accesoriile aferente acestuia în cuantum de 22.151.015 RON și înlătură obligațiile fiscale stabilite astfel în sarcina reclamantei prin deciziile atacate.

Obligă pârâta la emiterea în favoarea reclamantei a unei Decizii de nemodificare a bazei de impozitare în privința obligației fiscale constând în impozitul pe clădiri aferente perioadei fiscale 01 ianuarie 2011 - 30 iunie 2016 ca urmare a neconstatării unor diferențe ale bazelor de impozitare și, respectiv, de obligații fiscale principale și accesorii în sarcina reclamantei pentru acest impozit pe clădiri în perioada menționată, calculat pentru aceeași perioadă fiscală și achitat de reclamantă în funcție de cota de impozitare standard aplicabilă."

Cum măsura suspendării executării reglementată de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ poate fi dispusă și este aptă să producă efecte juridice numai până la soluționarea fondului în primă instanță, este evident că la acest moment nu mai subzistă interesul în promovarea recursului împotriva hotărârii curții de apel, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs referitoare la neîndeplinirea cerințelor legale pentru suspendarea executării actelor administrative. De altfel, acest aspect a fost confirmat și de reprezentanta recurentului în ședința publică de judecată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul Ploiești - Serviciul Public Finanțe Locale împotriva Sentinței civile nr. 4184 din 21 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT