Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.01.2019
admis

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 198/2019

HOTĂRÂRE
18.01.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 198/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

D E C I D E Admite excepția lipsei de interes. Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea împotriva Sentinței nr. 257 din 3 noiembrie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, ca rămas fără interes. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 ianuarie 2019. Procesat de ED

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-12-05
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4319/2018
503/09.09.2015, pronunțată de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. x/2015/a1, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L., a casat sentința atacată și a dispus repartizarea aleatorie a cauzei la un complet de fond al Curții de Apel Gala
ÎCCJ 2020-01-15
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 157/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția pen
ÎCCJ 2019-06-04
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2994/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel Galați,
ÎCCJ 2019-01-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 10/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, se
ÎCCJ 2019-01-29
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 294/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios adminis
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă