ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 198/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta SC A. SA a solicitat suspendarea, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, a Deciziei de impunere nr. x din 15.07.2006, până la pronunțarea instanței de fond în cadrul acțiunii în anularea acestei decizii.

Curtea de Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 257 din 3 noiembrie 2016, a admis cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea - Activitatea de Inspecție Fiscală și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați și a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. x din 15.07.2016 până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că hotărârea este nelegală și netemeinică, fiind data cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Recurenta mai arată că, în considerentele hotărârii, instanța investită cu soluționarea unei astfel de cauze, nu poate face o analiză în concret a legalității actului administrativ, ci, doar o "pipăire a fondului" sau o "verificare sumară".

Atât doctrina juridică cât și practica de specialitate afirmă că judecătorul învestit face un examen sumar al cauzei, legea dându-i dreptul "să pipăie fondul", pentru a cerceta aparența acestui drept, dar sub rezerva îndeplinirii unei condiții: să nu prejudece fondul dreptului.

Instanța de fond, practic, înlătură toată "substanța" constatărilor organului de inspecție fiscală, "golind" de conținut efectele Deciziei de impunere x din 15.07.2016 ce se dorește a fi anulată și nu face altceva decât să prejudece "fondul", apreciind că actul administrativ a fost emis cu încălcarea prevederilor legale incidente în materie, cu toate consecințele ce decurg din acest fapt.

Legiuitorul, prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, impune în sarcina persoanei lezate, obligația de a face dovada pagubei "evidente", ce presupune administrarea de dovezi care să probeze prejudiciul, și, nu doar simple afirmații.

Reclamanta se prevalează de o stare de fapt, rezultantă a unor anumite circumstanțe, și nu de prejudiciul în sine, care, nu a fost cuantificat.

Măsurile asigurătorii au ca fundament juridic un titlu de creanță (decizia de impunere) și, prin urmare, nu poate fi reținută culpa pârâtei, atât timp cât obligațiile fiscale stabilite în sarcina reclamantei, au devenit exigibile.

Intimata SC A. SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte constată că excepția lipsei de interes este întemeiată, motiv pentru care va admite excepția și, pe cale de consecință, va respinge recursul ca rămas fără interes.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data pronunțării instanței de fond.

În speță, obiectul acțiunii reclamantei îl constituie suspendarea, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, a Deciziei de impunere nr. x din 15.07.2006, până la pronunțarea instanței de fond în cadrul acțiunii în anularea acestei decizii.

Prin Sentința nr. 202 din 26 noiembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea - Activitatea de Inspecție Vrancea și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Serviciul de Soluționare Contestații și, în consecință, a anulat în parte decizia de soluționare a contestației din 31.05.2017 în limita sumei de 4.641.266 RON, din care 418.262 de RON impozit pe profit și obligațiile fiscale accesorii aferente acesteia, respectiv 4.223.004 RON TVA și obligațiile aferente acesteia și a obligat pârâtele să plătească reclamantei suma de 17.900 RON cheltuieli de judecată.

Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., una dintre cele patru condiții de exercitare a acțiunii civile rezidă în justificarea unui interes.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce investește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acțiunii sau formulării căii de atac.

În cauza de față, cererea a fost formulată în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia suspendarea executării poate fi dispusă până la pronunțarea instanței de fond.

Cum instanța de fond s-a pronunțat asupra acțiunii în anularea actului administrativ a cărui suspendare se solicită la data de 26 noiembrie 2018, interesul pentru exercitarea recursului împotriva sentinței prin care s-a soluționat cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat nu mai este actual, întrucât a fost depășit termenul până la care respectiva hotărâre putea, conform legii, să își producă efectele.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că este întemeiată excepția lipsei de interes, excepție care face inutilă în tot cercetarea în fond a recursului, motiv pentru care, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., o va admite și va respinge recursul ca rămas fără interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes.

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea împotriva Sentinței nr. 257 din 3 noiembrie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, ca rămas fără interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 ianuarie 2019.

Procesat de ED