ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2994/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ fiscal, reclamantul A. SRL Gropeni a chemat în judecată pârâții: Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Constanța, jud. Constanța, Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila, jud. Brăila și Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Constanța, jud. Constanța, solicitând ca în temeiul art. 11 și 15 din Legea nr. 554/2004 și art. 278 alin. (2) Noul C. proc. fisc. să se dispună anularea și suspendarea deciziei de impunere x nr. 83/2 martie 2016 emisă de pârâtă până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare a acțiunii în anulare.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Administrația pentru Contribuabili Mijlocii în numele Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Criticile aduse hotărârii instanței de fond vizează următoarele aspecte:

Recurenta arată că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin sentința atacată instanța a admis acțiunea și a dispus suspendarea Deciziei de impunere nr. x/2 martie 2016.

Se apreciază că instanța nu a motivat în ce mod se justifică suspendarea judecătorească a actului prin prisma condițiilor de admisibilitate legale.

În sistemul Legii nr. 554/2004 (art. 14), suspendarea judecătorească poate fi pronunțată în situația în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

- există un caz bine justificat;

- există posibilitatea producerii unei pagube care nu ar putea fi altfel înlăturate.

Instanța nu a motivat existența vreunui caz bine justificat raportat la speța concretă și nu a scos în evidență în ce măsură există îndoieli asupra legalității actului. Astfel, trecerea în revistă a aspectelor cu titlu general referitoare la preocuparea Comitetului.de Miniștri din cadrul Consiliului Europei referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă fără referiri concrete la situația societății reclamante nu este natură a legitima concluzia existența unui caz bine justificat.

Mai susține instanța că "atâta timp cât autoritatea emitentă sau judecătorul se află într-un proces de evaluare din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați".

Susținerea instanței reprezintă o abatere de la principiul potrivit căruia suspendarea actului administrativ este o măsură excepțională.

Chiar fără analiza fondului, sumara analiză a actului duce la concluzia că nu poate fi vorba de nicio încălcare a dreptului contribuabilului de a fi ascultat și a aduce argumente în cursul inspecției fiscale.

Așa cum a reținut organul de soluționare a contestației (pag. 8), contribuabilul a fost informat pe tot parcursul inspecției fiscale asupra constatărilor rezultate din inspecția fiscală, cunoscând aspectele reținute de organul fiscal în defavoarea sa: relația cu SC B. SRL.

Astfel, prin adresa nr. x/9 februarie 2016, contribuabilul a fost înștiințat pentru a participa la discuția finală din 10 februarie 2016. Prin aceeași adresă s-a adus la cunoștință acestuia că are dreptul de a-și exprima în scris punctul de vedere cu privire la constatările organului de inspecție iar punctul de vedere a fost exprimat în scris la data de 18 februarie 2016 înscrisurile în discuție se găsesc la dosarul cauzei.

Raportat la situația concretă, actul administrativ fiscal (decizie de impunere) precum și raportul de inspecție fiscală sunt amplu motivate, organele de inspecție fiscală raportându-se la situația de fapt concretă și motivându-și măsurile raportat la fiecare raport comercial al reclamantei cu partenerii săi comerciali și arătând în concret motivele pentru care a stabilit în sarcina contribuabilului taxa pe valoarea adăugată.

Rezultă că nu poate fi vorba în speță de existența unui caz bine justificat care să ducă la suspendarea judecătorească a actului. Mai mult decât atât, o suspendare a actului în lipsa cazului justificat, bazată doar pe existența cadrului legal în acest sens va fi de natură să aducă atingere intereselor creditorului, care are interesul legitim de a-și vedea realizată creanța, afectând astfel imperativul securității raporturilor juridice prin alterarea eficacității unui titlu de creanță legal întocmit.

În speță nu este întrunită nici condiția privind iminența producerii unui prejudiciu în sensul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. în speță există un prejudiciu material, viitor și previzibil pe care l-ar putea suferi dacă nu se suspendă executarea actului administrative.

Paguba iminentă reprezintă un prejudiciu material viitor dar previzibil cu evidență sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.

Suspendarea executării este însă o măsură de excepție care se justifică numai dacă actul administrative conține dispoziții a căror îndeplinire i-ar produce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului, condiție care nu este îndeplinită în cauza.

Instanța a adus ca argument faptul că partea adversă nu va putea face, plata salariilor. Această plată nu ar fi afectată întrucât potrivit art. 236 alin. (14) din C. proc. fisc. o eventuală poprire bancară nu va fi de natură să afecteze plata acestor drepturi.

Apărările intimaților

A. SRL a depus concluzii scrise și a solicitat respingerea cererii de recurs ca nefondată.

II. Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este fondată pentru următoarele considerente:

Cererea de suspendare a executării este formulată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ potrivit căruia:

"Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant pentru motivele prevăzute la art. 14 și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond".

Problemele identificate sunt legate exclusiv de nereguli identificate de către organele fiscale la furnizorii din amonte, aspecte care, conform unei jurisprudențe constante ale Curții Europene de Justiție, nu pot fi imputate societății decât dacă se stabilește, având în vedere elemente obiective, că persoana impozabilă știa sau ar fi trebuit să știe că operațiunea era implicată într-o fraudă.

Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizare, în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau autorității ierarhice superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității.

Atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare din punct de vedere legal a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

În plus, instituția juridică analizată trebuie să ofere cetățeanului o protecție adecvată împotriva arbitrariului, ceea ce realizează și Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Pe de altă parte, actul administrativ se bucură de prezumție de legalitate, de autenticitate și veridicitate, trăsături care constituie fundamentul caracterului executoriu, rezultând principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este însuși titlu executoriu, suspendarea executării fiind condiționată de existența unor cazuri bine justificate și pentru prevenirea unor pagube iminente.

În considerarea celor două principii incidente în materia actelor administrative al legalității actului și al executării acestuia din oficiu, suspendarea executării constituie o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

Pentru suspendarea executării unui act administrativ nu este suficient doar ca partea interesată să susțină că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, ci trebuie să prezinte indicii pe baza cărora să se poată realiza o analiză în concret a cazului bine justificat și a iminenței unei pagube, în raport cu natura și amploarea măsurii dispuse prin actul contestat și datele economice ale contribuabilului.

La modul concret, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumentele juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actelor administrative aflate în litigiu.

Totodată, Curtea reține că în cadrul cererii de suspendare a executării nu se poate analiza pe fond raportul juridic dedus judecății.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În concret, conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite de fapt sau de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute ca fiind emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Înalta Curte constată că în cauză este nu îndeplinită condiția cazului bine justificat. Astfel se constată că în cauză s-a pronunțat Sentința civilă nr. 247 din 28 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați, prin care s-a respins contestația reclamantei.

Având în vedere înscrisurile depuse la dosar, dispozițiile legale incidente și susținerile părților, Curtea apreciază că cerința existenței unui caz bine justificat nu este îndeplinită în cauză, prezumția de legalitate fiind susținută cu prisosință în cauză de autoritatea de lucru judecat, chiar provizorie, a hotărârii judecătorești pronunțată în cauza având ca obiect anularea actului administrativ.

Potrivit art. 430 alin. (1), (2) și (4) C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

În cauza de față, Curtea observă incident efectul pozitiv al lucrului judecat statuat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ. potrivit căruia oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. Așa cum a subliniat și ICCJ în jurisprudența sa, efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al -lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Cum în relația dintre părți, prezumția lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților din acel litigiu și succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.

Chiar provizorie această autoritate de lucru judecat ea nu poate fi ignorată în cauza de față și cu atât mai puțin contrazisă printr-o eventuală apreciere contrară, chiar pe baza unui control sumar al fondului, în sensul că decizia atacată nu este afectată de o îndoială serioasă asupra legalității sale. O altă instanță care a realizat în concret un control de fond asupra aceluiași act administrativ a statuat că acesta nu este afectat de vicii de nelegalitate, statuare jurisdicțională suficientă așadar, în opinia Curții, pentru a se reține aparența de drept, într-o cerere de suspendare, în defavoarea destinatarului actului administrativ contestat.

Înalta Curte reține că nu este îndeplinită în cauză nici condiția privind prevenirea unei pagube iminente în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 și constată că instanța de fond în mod greșit a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 574/2004.

Motivele de nelegalitate care se referă la legalitatea celor 4 tranzacții realizate în aceeași zi, prin aceeași factură, între societăți afiliate a fost analizată de instanța de fond în acțiunea în anulare.

Cele invocate de reclamanta-intimată în cererea de suspendare, nulitatea deciziei de impunere și nelegalitatea raportului de inspecție fiscală, încălcarea principiului contradictorialității, constatările organelor fiscale privind achizițiile de active, aprecierea condițiilor artificiale în tranzacții, țin de fondul cauzei, nu pot fi analizate la nivel de aparență întrucât se antamează fondul cauzei.

Instanța de fond a reținut pe fondul cauzei:

"Expertiza nu a lămurit de ce respectivele tranzacții au fost declarate atât de reclamant cât și de către SC B. SRL abia în martie, respectiv în iunie 2014, împrejurare care nu poate fi omisă la stabilirea scopului pentru care au fost realizate în maniera respectivă. Experții au reținut doar veniturile din chirii, omițându-le pe cele obținute din producția hranei pentru animale, care conduc la concluzia continuității activității".

Concluzionând, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 raportat la art. 15 din Legea nr. 554/2004 sentința de fond urmează a fi reformată.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Față de cele arătate mai sus, în raport de art. 496 coroborat cu art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se va admite recursul Administrației pentru Contribuabili Mijlocii, se va dispune casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare a Deciziei de impunere nr. x/2016 emisă de AJFP Brăila, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii Galați în numele Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați împotriva Încheierii din 20 ianuarie 2017 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2016.

Casează sentința atacată și rejudecând;

Respinge cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x/2 martie 2016 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 iunie 2019.

GGC - CL