ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 10/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 16 iunie 2016, reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila, a solicitat suspendarea executării Raportului de inspecție fiscală nr. x/26.05.2016, a Deciziei de impunere nr. x/26.05.2016 și a Dispoziției privind măsurile stabilite de organul fiscal nr. x/26.05.2016, până la soluționarea în fond a acțiunii în anulare a actelor administrative.

1.2. Prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la dosarul cauzei la data de 29 iunie 2016, reclamanta A. SRL a precizat că își restrânge cererea de suspendare a executării actelor administrative, înțelegând să renunțe la judecarea capetelor de cerere privind suspendarea executării Raportului de inspecție fiscală nr. x/26.05.2016 și a Dispoziției privind măsurile stabilite de organul fiscal nr. x/26.05.2016, solicitând doar suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/26.05.2016.

1.3. Prin Sentința civilă nr. 328/FCA/2016 din 1 iulie 2016, Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

1.4. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 8 iulie 2016.

2.1. Prin Sentința civilă nr. 183 din 24 august 2016, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea precizată, formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/26.05.2016, emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond.

2.2. Prin încheierea pronunțată la data de 27 septembrie 2016, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamanta A. SRL, dispunând îndreptarea erorii strecurate în dispozitivul Sentinței civile nr. 183 din 24 august 2016, în sensul că numărul corect al deciziei de impunere este x din 26 mai 2016, în loc de x/26.05.2016, cum din eroare s-a menționat.

Împotriva Sentinței civile nr. 183 din 24 august 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

Recurenta-pârâtă a apreciat că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, actul administrativ fiscal atacat fiind emis cu respectarea dispozițiilor art. 118 și următoarele din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Astfel, motivele invocate de intimata-reclamantă în susținerea acțiunii nu sunt de natură a demonstra aparența de nelegalitate a actului administrativ, negenerând o îndoială puternică asupra legalității măsurilor adoptate prin decizia de impunere. Măsura suspendării executării actului administrativ este una cu caracter excepțional, în cadrul procedurii sumare derulate în fața instanței de judecată neputând fi prejudecat fondul cauzei. Or, apreciază recurenta-pârâtă, probele administrate de intimata-reclamantă nu sunt de natură să dovedească afirmațiile formulate în cerere, iar simplele susțineri nu sunt suficiente pentru admiterea cererii, în raport de dispozițiile art. 249 C. proc. civ., acestea fiind veritabile apărări care vizează fondul cauzei și nu îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de suspendare a actului atacat.

În acest sens, recurenta-pârâtă a redat o serie de elemente de legalitate, care reies din cuprinsul actului atacat și care nu au fost avute în vedere la pronunțarea soluției de fond:

- societatea reclamantă a desfășurat activități de comerț și nu activități de agricultură;

- constatările organelor de control s-au realizat pe baza documentelor puse la dispoziție de societatea reclamantă, iar nu pe baza documentelor și evidențelor fiscal-contabile ale altor societăți participante la circuitul economic;

- împrejurarea că intimata-reclamantă a fost supusă unui alt control fiscal în perioada 29.09.2015 - 21.10.2015 nu a influențat obiectivele constatărilor organelor de control;

- obligațiile fiscale stabilite suplimentar în sarcina intimatei-reclamante reprezintă consecința faptului că aceasta nu a putut pune la dispoziția inspectorilor fiscali documente justificative care să dovedească realitatea tranzacțiilor derulate cu B. SRL;

- nu poate fi invocată jurisprudența europeană în cazuri ca cel de față, în care stabilirea obligațiilor fiscale suplimentare nu a avut drept cauză constatări în legătură cu faptele sau comportamentul fiscal al altor parteneri de afaceri ai contribuabilului, iar raționamentul organului fiscal nu intră în contradicție cu principiile jurisprudenței comunitare, fiind strict corelat cu prevederile legale în vigoare la data derulării tranzacțiilor.

Raportat la aceste aspecte, precum și la faptul că soluționarea contestației administrative a fost suspendată, fiind sesizate organele de urmărire penală, recurenta-pârâtă a apreciat că în cauză nu a fost dovedită condiția existenței cazului bine justificat, iar actul atacat beneficiază de prezumția de legalitate și veridicitate.

În ceea ce privește îndeplinirea condiției pagubei iminente, recurenta-pârâtă a apreciat că soluția instanței de fond a fost întemeiată doar pe o prezumție subiectivă, respectiv faptul că intimata-reclamantă are contracte în derulare și că o eventuală blocare a conturilor acesteia ar putea conduce la imposibilitatea de a-și mai realiza obiectul de activitate. Intimata-reclamantă nu a probat iminența producerii unei pagube ce i-ar putea fi provocată de plata voluntară sau prin executarea silită a sumelor stabilite prin actul administrativ contestat, iar executarea unei obligații bugetare stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui, prin ea însăși, o pagubă, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 8 decembrie 2016, intimata-reclamantă A. SRL a invocat excepția nulității recursului, ca urmare a declarării căii de atac cu nerespectarea termenului prevăzut de lege, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamanta A. SRL a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/26.05.2016, emise de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond."

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acțiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor reclamantei (până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu, sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanța de judecată.

Referitor la noțiunea de caz bine justificat, aceasta a fost definită prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind reprezentată de acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În cauză, Înalta Curte apreciază că există elemente care conturează îndeplinirea condiției cazului bine justificat, prima instanță reținând în mod corect că argumentele reclamantei cu privire la impunerea unor debite cu greșita aplicare a legii, cu ignorarea unora dintre documentele puse la dispoziția organului de control fiscal, precum și imputarea unui comportament fiscal culpabil al partenerului contractual, fără a fi făcută proba convenției frauduloase, în contra jurisprudenței comunitare în domeniu, sunt împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului. În acest sens va fi avută în vedere jurisprudența europeană în materie, respectiv cauza T-184/01 R, IMS Health Inc. și Comisia CE, prin care s-a reținut că cerința cazului bine justificat este îndeplinită atunci când se relevă existența "cel puțin a unei dispute serioase cu privire la corectitudinea fundamentului legal al deciziei atacate".

Totodată, Înalta Curte constată că, prin Sentința civilă nr. 77 din 17 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila, fiind anulată Decizia de impunere nr. x/26.05.2016, precum și Raportul de inspecție fiscală nr. x/26.05.2016, ce stă la baza emiterii deciziei. Chiar dacă această sentință nu are caracter definitiv (împotriva sa fiind exercitată calea de atac a recursului de către pârâtă), soluția pronunțată constituie un criteriu în verificarea cazului bine justificat, întrucât generează îndoieli serioase și rezonabile cu privire la legalitatea actelor administrative, făcând de prisos analiza celorlalte susțineri și apărări ale recurentei-pârâte cu privire la nedovedirea acestei condiții.

În concluzie, instanța de recurs apreciază că, în cauză, este îndeplinită condiția cazului bine justificat, pentru a opera suspendarea executării actului administrativ atacate, criticile recurentei-pârâte fiind nefondate.

Referitor la cea de a doua condiție prevăzută de lege, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Înalta Curte va achiesa la opinia instanței de fond, considerând că aceasta a apreciat corect, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, că, raportat la valoarea debitului, punerea în executare a actului administrativ atacat, anterior exercitării controlului de legalitate de către instanța de judecată, ar perturba grav activitatea reclamantei, blocarea conturilor bancare putând antrena imposibilitatea derulării contractelor aflate în curs de executare și a plății datoriilor fiscale și salariale, generând un prejudiciu de ordin material greu de înlăturat. Această concluzie a fost întemeiată pe înscrisurile depuse la dosar de către intimata-reclamantă, înscrisuri a căror valoare probatorie nu a fost infirmată de recurenta-pârâtă prin depunerea unor dovezi contrarii.

Înalta Curte reține și faptul că prezumarea de către instanța de judecată a unor consecințe viitoare produse de actul administrativ contestat asupra activității reclamantei, nu echivalează cu o motivare ipotetică, lipsită de suport probator, astfel cum susține recurenta-pârâtă, ci se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că în cauză au fost dovedite atât condiția cazului bine justificat, cât și condiția iminenței pagubei, astfel încât hotărârea primei instanțe este legală, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 14 și art. 2 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, iar soluția de admitere a cererii de suspendare este întemeiată.

Pe de altă parte, în raport de soluția de admitere a cererii în anularea actului administrativ, Înalta Curte va avea în vedere prevederile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, în ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1), situație regăsită în speța de față. Astfel, independent de caracterul neîntemeiat al criticilor formulate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte constată că prelungirea măsurii suspendării executării actului administrativ a operat de drept în beneficiul reclamantei A. SRL, în temeiul dispoziției legale exprese, neputând fi înlăturată prin soluția pronunțată în prezenta cale de atac.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila, împotriva Sentinței civile nr. 183 din 24 august 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ si fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - CL