ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 294/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/30.06.2017 emisă de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași - Serviciul Inspecție Fiscală Persoane Juridice 2 și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 974 din 06 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins, ca nefondată, cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești.

Împotriva sentinței civile nr. 974 din 06 martie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta a susținut că judecătorul de fond a încălcat dispozițiile art. 5 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Judecătorii au îndatorirea să primească și să soluționeze orice cerere de competența instanțelor judecătorești, potrivit legii."

În opinia recurentei, judecătorul de fond, prin considerentele expuse în sentința recurată, a refuzat să soluționeze cauza, motivând că "aspectele ce țin de legalitatea unui act vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul unei acțiuni în anulare."

Recurenta a susținut că instanța de fond ar fi trebuit sa se aplece asupra motivelor invocate în cuprinsul cererii de suspendare formulate, "pipăind" fondul. A arătat recurenta că, din analiza succintă a înscrisurilor anexate cererii de suspendare, fără a fi nevoie de probe suplimentare, instanța putea observa că reclamanta-recurentă se află în situația în care nu mai poate funcționa, câtă vreme toate conturile sunt poprite, toate veniturile indisponibilizate, iar obligațiile de plată exced cu mult veniturilor.

Totodată, nu era nevoie de o analiză sumara, ci de o simplă lecturare a înscrisurilor puse la dispoziția instanței pentru a constata că organele de inspecție fiscală care au întocmit Raportul de inspecție fiscală în baza căruia s-a emis Decizia de impunere contestată, au preluat copy-paste argumentele avute în vedere de către inspectorii antifraudă ce au emis Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/09.02.2017, a cărei anulare pentru nelegalitate a fost deja obținută prin sentința civilă nr. 2918/2017 din data de 11.07.2017 pronunțată chiar de către Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2017.

A precizat recurenta că prin Adresa nr. x, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor i-a comunicat Decizia Nr. 276/12.12.2017 privind suspendarea contestației formulate împotriva Deciziei de impunere, motivat de faptul că organele de inspecție fiscală au sesizat organele de urmărire penală.

Intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de criticile invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond."

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acțiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor reclamantei (până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanța de judecată.

Referitor la noțiunea de caz bine justificat, aceasta a fost definită prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind reprezentată de acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Indiciile de nelegalitate pe care recurenta-reclamantă le-a avut în vedere sunt în legătură cu aspecte referitoare la corectitudinea sumelor contestate și culpa pârâtei, care a generat paralizarea desfășurării activității societății, determinând imposibilitatea de a mai funcționa. Or, o analiză a acestor susțineri depășește, fără îndoială, contextul procesual al cercetării sumare pe care este îndreptățită instanța de contencios administrativ să o realizeze în cererea de suspendare a unui act administrativ (în cauză fiind în discuție un act administrativ fiscal).

Contrar opiniei recurentei-reclamante și în acord cu soluția pronunțată de prima instanță, reține Înalta Curte că aceste argumente, ce țin de cercetarea legalității actului atacat și care necesită administrarea de probe pe fond, reprezintă chestiuni specifice acțiunii în anularea actelor administrative fiscale de impunere, epuizate în procedura administrativă prealabilă, ce implică un probatoriu riguros și amplu, nefiind suficientă o analiză sumară, cum susține recurenta-reclamantă.

Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, constatând că nu se mai impune analiza motivului de recurs referitor la neîndeplinirea condiției necesității prevenirii unei pagube iminente, câtă vreme prima instanță a reținut, cu aplicarea corectă a prevederilor art. 14 alin. (1) raportat la art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, că nu este îndeplinită în cauză condiția cazului bine justificat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 974 din 06 martie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2019.