ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1508/2019

Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25 iunie 2015, pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, a solicitat: (i) obligarea pârâtului să aprobe modificarea statului de organizare a Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, în sensul modificării funcției de asistent medical principal, pe care este încadrată reclamanta, în funcția de asistent medical principal cu studii superioare, începând cu data de 27 iunie 2012 și, totodată, să dispună Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova să promoveze reclamanta pe funcția de asistent medical cu studii superioare, începând cu data de 27 iunie 2012; (ii) obligarea pârâtului să dispună Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova să-i plătească reclamantei diferența dintre salariul de încadrare până la data depunerii cererii, respectiv 27 iunie 2012 și salariul de încadrare în urma absolvirii studiilor superioare, cu toate sporurile aferente și dobânda legală, de la data formulării cererii, 27 iunie 2012 și până la plata efectivă a acestor drepturi și în continuare, cu cheltuieli de judecată. 1.

Prin sentința civilă nr. 221 din 27 ianuarie 2016, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. 1.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal la data de 15 martie 2016, sub nr. x/2016. 2. Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 177 din 19 aprilie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile invocate de către pârâtul Ministerul Sănătății și, pe fond, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, ca neîntemeiată. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 177 din 19 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (astfel cum s-a reținut prin raportul întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului), solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată. În motivarea recursului, reclamanta a criticat hotărârea atacată pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 196 1 din Legea nr. 95/2006, în forma în vigoare după modificările operate prin Legea nr. 358/2013, apreciind că instanța de judecată trebuia să facă aplicarea acestui text de lege în forma în vigoare la data comunicării refuzului de promovare, 8 octombrie 2012, respectiv la data formulării cererii, 27 iunie 2012. Recurenta-reclamantă a apreciat că diferența de reglementare a art. 196 1 din Legea nr. 95/2006, înainte și după adoptarea Legii nr. 358/2013, este una de esență, în sensul că, în redactarea anterioară textul făcea trimitere la condiția absolvirii de către asistenții medicali a "studiilor superioare în profil", iar nu "în specialitate". Or, potrivit formei inițiale a textului de lege, recurenta-reclamantă consideră că îndeplinea cele două condiții cumulative pentru a fi promovată pe funcția de asistent medical principal cu studii superioare, respectiv avea gradul de asistent medical principal și absolvise studii superioare în profilul asistență medicală. Când legiuitorul s-a referit la "profil", ca o condiție a promovării absolvenților cu studii superioare, a avut în vedere faptul că asistenții medicali principali puteau fi promovați după absolvirea studiilor superioare în profil asistență medicală, și nu puteau fi promovați spre exemplu cei care aveau studii superioare absolvite în alte profiluri (istorie, drept, filozofie, psihologie, mecanică etc). Totodată, recurenta-reclamantă a apreciat că în cauză a fost relevată o evidentă încălcare a dispozițiilor Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, atât în ceea ce privește art. 1 din Protocolul Adițional referitor la protecția dreptului de proprietate, cât și a normelor cu privire la nediscriminarea persoanelor. Astfel, reclamanta a susținut că este discriminată în raport cu colegii săi din aceeași instituție sanitară, promovați anterior sau ulterior introducerii cererii sale, cât și cu ceilalți colegi din celelalte unități sanitare publice, care au soluționat favorabil cererile acestora și îi este încălcat dreptul la salariu.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 13 iulie 2016, intimatul-pârât Ministerul Sănătății a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 9 mai 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Prin Rezoluția din 18 octombrie 2018, Înalta Curte a stabilit termenul pentru judecata pe fond a recursului, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente: Principala critică de nelegalitate formulată de reclamantă prin cererea de recurs privește greșita aplicare a prevederilor art. 196 1 din Legea nr. 95/2006, în forma în vigoare la o dată ulterioară depunerii cererii, 27 iunie 2012, respectiv la o dată ulterioară refuzului de promovare, emis de unitatea angajatoare la 8 octombrie 2012. În continuarea argumentației, reclamanta a susținut că forma inițială a textului de lege, anterior modificărilor operate prin Legea nr. 358/2013, cuprindea dispoziții favorabile reclamantei, din punct de vedere al condiției absolvirii de studii superioare de către asistenții medicali, a căror aplicare conduce la admiterea cererii de chemare în judecată. Cu caracter prealabil, Înalta Curte reține că, deși recurenta-reclamantă s-a raportat, în cuprinsul cererii de recurs și a solicitat a fi avută în vedere forma în vigoare a art. 196 1 din Legea nr. 95/2006 la două date diferite, atât la data de 27 iunie 2012, cât și la data de 8 octombrie 2012, acest aspect nu este de natură să producă consecințe în privința criticilor de nelegalitate formulate, întrucât, între cele două date indicate de reclamantă nu au existat modificări legislative ale normei. Înalta Curte reține că, la data formulării cererii prin care a solicitat promovarea în funcția de asistent medical principal cu studii superioare, precum și la data emiterii refuzului de promovare, erau în vigoare dispozițiile art. 196 1 din Legea nr. 95/2006, astfel cum a fost introdus prin O.U.G. nr. 35/2012 (de la 30 iunie 2012), potrivit cărora: "Asistenții medicali încadrați în unitățile sanitare publice în baza diplomei/certificat de studii postliceale sau superioare de scurtă durată de specialitate care au dobândit gradul de principal și ulterior au absolvit studii superioare în profilul acestora se încadrează în funcția corespunzătoare studiilor superioare absolvite cu menținerea gradului principal și a gradației avute la data promovării". Prin dispozițiile Legii nr. 358/2013, art. 196 1 din Legea nr. 95/2006 a fost modificat și completat cu trei noi alineate, dobândind următoarea redactare: "(1) Asistenții medicali absolvenți de studii sanitare postliceale sau superioare de scurtă durată într-o specializare de profil clinic care au dobândit gradul de principal și, ulterior, au absolvit studii superioare de asistent medical generalist ori moașă se încadrează în funcția corespunzătoare studiilor superioare absolvite, cu menținerea gradului de principal și a gradației avute la data promovării. (2) Se consideră specializări de profil clinic potrivit prevederilor alin. (1) următoarele: asistent medical generalist, asistent medical obstetrică-ginecologie, asistent medical de pediatrie, asistent medical de ocrotire. (3) Asistenții medicali cu profil paraclinic, farmacie, medicină dentară, balneofizioterapie, încadrați în sistemul public în baza diplomei/certificatului de studii sanitare postliceale sau superioare de scurtă durată de specialitate, care au absolvit studii superioare în profilul acestora, se încadrează în funcția corespunzătoare studiilor superioare absolvite, cu menținerea gradului de principal și a gradației avute la data promovării. (4) Asistenții medicali încadrați în sistemul public în baza diplomei/certificatului de studii sanitare postliceale sau superioare de scurtă durată de specialitate, care au absolvit studii superioare în profilul acestora și, ulterior, obțin gradul de principal în profilul studiilor superioare absolvite, beneficiază de încadrarea în funcția de asistent medical principal corespunzătoare studiilor superioare absolvite, cu menținerea gradației avute la data promovării." Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a textului de lege, în forma legislativă existentă la data introducerii cererii de chemare în judecată, iar nu în forma în vigoare la data formulării cererii de promovare de către reclamantă ori la data emiterii refuzului de promovare. Atât cererea de promovare, cât și refuzul de promovare, pe care reclamanta îl apreciază a fi unul nejustificat, privesc raportul juridic de drept administrativ dintre reclamantă și angajatorul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, iar nu pe cel dintre reclamantă și pârâtul Ministerul Sănătății. Astfel, refuzul promovării reclamantei, emis de unitatea sanitară angajatoare, a făcut obiectul controlului de legalitate în Dosarul nr. x/2014, înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflict de muncă și asigurări sociale, finalizat prin Sentința civilă nr. 7176 din 4 decembrie 2014, astfel cum a fost schimbată prin Decizia nr. 1560 din 25 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă. Așadar, prezentul litigiu nu vizează refuzul de promovare emis de Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, a cărui legalitate a fost definitiv tranșată de instanța de judecată, ci reclamanta urmărește obligarea altui pârât, respectiv Ministerul Sănătății, la a acționa în sensul indicat prin cererea de chemare în judecată. Din actele dosarului, Înalta Curte reține că reclamanta nu a înaintat pârâtului Ministerul Sănătății, anterior formulării acțiunii, o cerere care să fi fost respinsă/nesoluționată în termenul legal, ci aceasta s-a adresat direct instanței de judecată, solicitând obligarea pârâtului la efectuarea unei anumite prestații. Prin urmare, neexistând o cerere anterioară adresată de reclamantă în procedura administrativă, Înalta Curte constată că actul prin care pârâtul a fost sesizat cu privire la pretențiile reclamantei îl reprezintă chiar cererea de chemare în judecată, iar examinarea temeiniciei cererii se stabilește în raport de forma legislativă a art. 196 1 din Legea nr. 95/2006, în vigoare la data depunerii acțiunii. Data formulării cererii de promovare de către reclamantă, respectiv data emiterii refuzului promovării de către Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, nu pot fi avute în vedere la stabilirea normei de drept aplicabile fondului litigiului, aceste acte fiind adresate/emise către/de o altă instituție publică decât pârâtul din prezenta cauză și având un alt obiect decât prestația solicitată prin acțiune. Cel de-al doilea set de critici formulate de recurenta-reclamantă au privit, în esență, diferențele semantice ale noțiunilor utilizate de legiuitor în cuprinsul textului de lege incident, respectiv interpretarea, din punct de vedere juridic, a sensului noțiunii de "profil" al studiilor superioare absolvite de reclamantă. Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă, încadrată în funcția de asistent medical principal radiologie, specialitate medicală cu profil paraclinic, a absolvit cursurile Universității de Medicină și Farmacie din Craiova, specializarea asistență medicală generală, studiile superioare absolvite fiind, așadar, într-o specializare diferită de cea în care este încadrată. Din dispozițiile art. 196 1 din Legea nr. 95/2006, astfel cum au fost modificate și completate prin Legea nr. 358/2013, rezultă că încadrarea în funcția corespunzătoare studiilor superioare este condiționată de profilul studiilor absolvite. În acest sens, nu pot fi reținute susținerile recurentei-reclamante privitoare la împrejurarea că, atunci când legiuitorul s-a referit la "profil" a avut în vedere absolvirea studiilor superioare în profilul asistenței medicale în general, și nu în alte "profiluri", precum istorie, psihologie, drept, etc. Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, prin "profil" se înțelege: "Obiectivul de bază al producției unei întreprinderi, al activității unei instituții, căruia îi corespunde un anumit mod de organizare". Prin urmare, expresia "în profilul acestora" din cuprinsul art. 196 1 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 se referă la modalitatea de organizare a activității specifice serviciilor medicale prestate în cadrul unității sanitare, legiuitorul înțelegând să reglementeze o modalitate de promovare specifică, pusă la dispoziția asistenților medicali care, ulterior angajării și desfășurării activității de asistent medical într-o anumită specialitate (radiologie, în cauza de față) pe baza certificatului sau diplomei de absolvire a studiilor sanitare postliceale sau superioare de scurtă durată, au absolvit studii superioare în specialitatea în care au fost încadrați. În raport de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că interpretarea pe care reclamanta o conferă noțiunii de "profil" se referă, în realitate, la domeniul/sfera activității profesionale (istorie, mecanică, etc.) și nu corespunde voinței legiuitorului, care, astfel cum s-a arătat anterior, prin dispozițiile Legii nr. 95/2006, s-a raportat la noțiunea de "profil" ca reprezentând "specialitatea medicală". Ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de dispozițiile legale privind studiile superioare absolvite, refuzul pârâtului este justificat, iar cererea reclamantei de obligare a acestuia să aprobe modificarea statului de organizare al Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, în sensul modificării funcției pe care este încadrată reclamanta, din asistent medical principal în asistent medical principal cu studii superioare, începând cu data de 27 iunie 2012, este neîntemeiată. Criticile de nelegalitate referitoare la încălcarea dispozițiilor Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale cu privire la nediscriminarea persoanelor indiferent de criteriu, raportat la colegii reclamantei din aceeași instituție sanitară, promovați anterior sau ulterior introducerii cererii sale, cât și la colegii din celelalte unități sanitare publice care au soluționat favorabil cererile acestora, precum și la încălcarea art. 1 din Protocolul Adițional referitor la protecția dreptului de proprietate, raportat la dreptul la salariul corespunzător, sunt, de asemenea, nefondate. Diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atunci când sunt tratate în mod diferit, cu excepția justificării obiective și raționale, persoane aflate în situații comparabile. În cauză nu se pune problema unei încălcări a principiului nediscriminării, deoarece tratamentul diferențiat, constând în reglementarea aplicabilă, stabilită de legiuitor, se raportează la situația diferită în care se află destinatarii normelor legale, rezultând din încadrarea în funcție și specializarea studiilor superioare absolvite. Reclamanta nu se află în aceeași situație cu persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de dispozițiile legale privind studiile superioare absolvite pentru încadrarea în funcția corespunzătoare acestora. Simpla susținere că unor persoane li s-ar fi soluționat favorabil cererea nu conduce, de asemenea, la o altă concluzie, întrucât principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru a obține un anumit tratament, cu încălcarea legii. În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut în mod constant că dreptul de creanță reprezintă un "bun", în sensul art. 1 din Primul protocol adițional la Convenție când are un temei suficient în dreptul intern, de exemplu în cazul în care este confirmat de o jurisprudență consacrată a instanțelor sau atunci când reclamantul poate pretinde că are cel puțin o "speranță legitimă" de a-l vedea concretizat (Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei, Hotărârea din 21 februarie 2008 în Cauza Driha contra României, Hotărârea din 6 decembrie 2011 în Cauzele Felicia Mihăieș contra României și B. împotriva României). Eventualul salariu ce ar putea fi obținut ca urmare a încadrării pe o funcție corespunzătoare studiilor superioare, în condițiile în care nu sunt îndeplinite condițiile legale în acest sens, nu reprezintă un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel că, în cauză nu se pune problema unei limitări a dreptului de proprietate. Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat reclamanta A., ca nefondat.