Decizia nr. 531/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 134/2016 a Curții de Apel Craiova

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și Spitalul Județean de Urgență Craiova a solicitat obligarea pârâtului să modifice statul de organizare a Spitalului Județean de Urgență Craiova în sensul modificării funcției din asistent medical principal în funcția de asistent medical principal cu studii superioare începând cu data de 27 iunie 2012, obligarea pârâtului să dispună către Spitalului Județean de Urgență Craiova plata diferențelor dintre salariul de încadrare și dobânda legală de la data formulării cererii până la data plății efective.

Soluția instanței de fond. Prin Sentința nr. 134/2016 din data de 21 martie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și Spitalul Județean de Urgență Craiova.

Cererea de recurs. Împotriva Sentinței nr. 134/2016 din data de 21 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., solicitând instanței de recurs să constate, în principal, că în cauză competența de soluționare a dosarului nu aparține Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și Fiscal ci Curții de Apel Craiova, secția civilă și conflicte de muncă, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinței recurate, cu consecința admiterii acțiunii formulate și obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. În motivare, a formulat următoarele critici: Prin cererea de chemare în judecată nu a contestat vreun act administrativ, obiectul acesteia îl constituie obligația de a face, în temeiul unor norme care reglementează raporturi de muncă, prin urmare, declinarea competenței de soluționare a cauzei către secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Craiova a fost netemeinică și nelegală. Dreptul său de a fi promovată pe postul cu studii superioare izvorăște din art. 196 1 din Legea nr. 95/2006, introdus prin O.G. nr. 35/2012, ce se referă la asistenții medicali principali care, ulterior, au absolvit studii superioare în profil și care se încadrează, potrivit acestui act normativ, în funcția corespunzătoare studiilor absolvite cu menținerea gradului principal și a gradației avute la data promovării. Textul de lege invocat a fost adoptat prin O.U.G. nr. 35 din 26 iunie 2012 aplicarea acestuia era obligatorie pentru angajator și pârâtul din prezenta cauza. Dispozițiile art. 196 1 din Legea nr. 95/2006, introdus prin O.U.G. nr. 35/2012, se referea la "studii superioare în profil" și nu la studii "în specialitate", deoarece în România există în cadrul Universităților de Medicină, Facultatea în profilul "asistență medicală" și nu există facultăți într-o anume specialitate medicală. Când legiuitorul s-a referit la "profil", ca o condiție a promovării absolvenților cu studii superioare, a avut în vedere faptul că asistenții medicali principali puteau fi promovați după absolvirea studiilor superioare în profilul "asistență medicală", și nu puteau fi promovați, spre exemplu, cei care aveau studii superioare absolvite în alte profiluri (istorie, drept, filozofie, psihologie, mecanică etc). Nu există nicio referire la specialitatea pe care asistenții medicali principali erau încadrați înainte de absolvirea studiilor superioare. Este o evidentă încălcare și a dispozițiilor Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, atât în ceea ce privește încălcarea art. 1 din Protocolul Adițional referitor la protecția dreptului de proprietate cât și a normelor cu privire la nediscriminare. Astfel, este evidentă discriminarea în raport cu colegii din aceeași instituție sanitară, promovați anterior sau ulterior introducerii cererii reclamantei, cât și cu ceilalți colegi din celelalte unități sanitare publice ale căror cereri au fost soluționate în mod favorabil. Cu privire la fondul cererii de chemare în judecată, arată că în mod greșit Curtea de apel Craiova se raportează la dispozițiile art. 196 1 din Legea nr. 95/2006 în forma sa în vigoare după modificarea survenita prin Legea nr. 358/2013 și nu în forma sa introdusă prin O.U.G. nr. 35/2012, text aflat în vigoare la data la care s-a adresat cu cererea de promovare angajatorului. În consecință, solicită instanței de recurs să constate că în cauză competența materială nu aparține Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și Fiscal ci Curții de Apel Craiova, secția civilă și conflicte de muncă. Pe fondul cauzei, consideră că se impune admiterea recursului, casarea sentinței recurate, în rejudecare, admiterea acțiunii formulate, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Apărările formulate în cauză. 4.1. Intimatul-pârât Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în motivare că reclamanta este asistent medical principal radiologie, specialitate medicală cu profil paraclinic, prin urmare, pentru a beneficia de promovarea solicitată se impunea ca studiile superioare să fi fost absolvite de aceasta în profilul paraclinic respectiv. În acest context, a reiterat în fapt că, prin cererea înregistrată sub nr. x din 22 septembrie 2012, reclamanta a solicitat promovarea sa în funcția de asistent medical principal cu studii superioare conform diplomei de licență, cerere respinsă de Ministerul Sănătății Publice cu adresa nr. x din 28 decembrie 2011, întrucât aceasta este încadrata în specialitatea radiologie și imagistică medicală și a absolvit studii superioare cu diploma de licența în specializarea medicină generală, altă specializare decât cea pe care aceasta este încadrată, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de prevederile art. 196 1 alin. (1) din Legea nr. 95/2006. Conform adresei Ministerului Sănătății Publice mai sus menționate, persoanele care se află în situația reclamantei pot ocupa, prin concurs, un post vacant de asistent medical cu studii superioare specializarea medicina generală, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, la unul din locurile de muncă unde se normează post de asistent medical. A atașat cererii de recurs copia Deciziei nr. 2130 din 28 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2014, în care s-a reținut faptul că, Spitalul și Ministerul Sănătății au aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente. Față de cele arătate, a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală. 4.2. Intimatul-pârât Ministerul Sănătății a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în motivare că reclamanta nu se încadrează în situația prevăzută de art. 196 1 din Legea nr. 95/2006, în vigoare la data depunerii cererii de chemare în judecată, conform cărora asistenții medicali absolvenți de studii sanitare postliceale sau superioare de scurtă durată într-o specializare de profil clinic care au dobândit gradul de principal și, ulterior, au absolvit studii superioare de asistent medical generalist ori moașă, se încadrează în funcția corespunzătoare studiilor superioare absolvite, cu menținerea gradului de principal și a gradației avute la data promovării. Evidențiază că reclamanta este asistent medical de radiologie, specialitate medicală cu profil paraclinic, iar pentru a beneficia de încadrarea solicitată, era necesar ca studiile superioare să fi fost absolvite în domeniul paraclinic respectiv. În acest sens, invocă și dispozițiile art. 5 din O.U.G. nr. 144/2008, privind exercitarea profesiei de asistent generalist și prevederile anexei nr. 2 la Ordinul MECTS nr. 4864/2002 privind competențele asistentului medical de radiologie, subliniind că atribuțiile celor două categorii de asistenți medicali sunt diferite. În concluzie, solicită respingerea recursului ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 18 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 6 februarie 2019.

Aspecte de fapt și de drept relevante. Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă are ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Sănătății să modifice Statul de organizare a Spitalului Județean de Urgență Craiova în sensul modificării funcției deținute de reclamantă din asistent medical principal în funcția de asistent medical principal cu studii superioare, începând cu data de 27 iunie 2012, precum și plata diferențelor dintre salariul de încadrare și dobânda legală de la data formulării cererii până la data plății efective. Temeiul în drept al acțiunii deduse judecății, invocat de reclamantă, îl reprezintă art. 196 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, introdus prin O.U.G. nr. 35 din 27 iunie 2012 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul sanitar. Pentru a respinge acțiunea formulată, prima instanță a evidențiat că temeiul de drept invocat de reclamantă a suferit mai multe modificări până la promovarea acțiunii, ca urmare, dispoziția legală incidentă în speța dedusă judecății este aceea a art. 196 1 (art. 207) din Legea nr. 95/2006, în forma sa în vigoare după modificarea survenită prin Legea nr. 358/2013. Prima instanță a reținut, în temeiul dispoziției legale aplicabile cauzei, că asistenții medicali principali într-o specializare de profil clinic (asistent medical generalist, asistent medical obstetrică-ginecologie, asistent medical de pediatrie, asistent medical de ocrotire) care ulterior au absolvit studii superioare de asistent medical generalist ori moașă se încadrează în funcția corespunzătoare studiilor superioare absolvite, cu menținerea gradului de principal și a gradației avute la data promovării. De asemenea, prima instanță a arătat că asistenții medicali cu profil paraclinic, farmacie, medicină dentară, balneofizioterapie, încadrați în sistemul public în baza diplomei/certificatului de studii sanitare postliceale sau superioare de scurtă durată de specialitate, care au absolvit studii superioare în profilul acestora, se încadrează în funcția corespunzătoare studiilor superioare absolvite, cu menținerea gradului de principal și a gradației avute la data promovării. În temeiul probelor administrate în cauză, observând că reclamanta a absolvit cursurile Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Craiova cu titlul de "asistent medical generalist" însă este încadrată ca asistent medical principal radiologie, specialitate medicală cu profil paraclinic, prima instanță a constatat că nu poate fi încadrată în funcția de asistent medical principal cu studii superioare, întrucât nu a absolvit studii superioare în profilul în care își desfășoară activitatea, respectiv profil paraclinic. De asemenea, prima instanță a înlăturat susținerea reclamantei în sensul că prin "profil" în sensul dispoziției legale analizate se înțelege generic "asistență medicală" spre deosebire de alte profile de studii nonmedicale, apreciind că norma legală, în mod evident, are în vedere mai multe categorii de profile medicale: clinic, paraclinic, medicină dentară etc.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatul-pârât, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Într-o primă critică, care poate fi încadrată la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., recurenta reclamantă a susținut că instanța de contencios administrativ a soluționat în mod greșit cauza, având în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie un drept (dreptul la promovare) izvorât din legislația muncii, nefiind atacat vreun act administrativ. În temeiul art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., hotărârea primei instanțe este casabilă dacă a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii. Înalta Curte reamintește că, prin Sentința nr. 6174 din 10 noiembrie 2015 Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reținând în motivare că cererea reclamantei, privind obligarea pârâtului Ministerului Sănătății să modifice Statul de organizare a Spitalului Județean de Urgență Craiova nu poate fi supus cenzurii instanței civile, competența revenind, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, secției de contencios administrativ a curții de apel. În continuare, Înalta Curte observă că în fața instanței de contencios administrativ reclamanta nu a înțeles să invoce excepția de necompetență materială în condițiile art. 130 C. proc. civ. În consecință, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. nu poate fi reținut în cauză. În ceea ce privește fondul cauzei, recurenta reclamantă a criticat modul în care prima instanță a aplicat dispozițiile art. 196 1 din Legea nr. 95/2006, introduse prin O.U.G. nr. 35/2012, susținând că norma se referă la "studii superioare în profil" și nu la studii "în specialitate", condiția promovării absolvenților cu studii superioare fiind îndeplinită după absolvirea studiilor superioare în profilul "asistență medicală", fără a putea fi promovați, spre exemplu, cei care au absolvit studii superioare în alte profiluri decât cele medicale (istorie, drept, filozofie, psihologie, mecanică etc). Aceste critici se încadrează la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea primei instanțe este casabilă dacă a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. În temeiul art. 196 1 din Legea nr. 95/2006, introdus prin O.U.G. nr. 35/2012, "Asistenții medicali încadrați în unitățile sanitare publice în baza diplomei/certificatului de studii sanitare postliceale sau superioare de scurtă durată de specialitate care au dobândit gradul de principal și ulterior au absolvit studii superioare în profilul acestora se încadrează în funcția corespunzătoare studiilor superioare absolvite, cu menținerea gradului de principal și a gradației avute la data promovării". Înalta Curte împărtășește concluzia primei instanțe, în sensul că profilul generic de asistență medicală nu constituie o condiție suficientă pentru încadrarea reclamantei în funcția de asistent medical principal cu studii superioare, în acest sens era necesar ca aceasta să fi urmat studii superioare în profilul medical în care este încadrată. Această concluzie are la bază același raționament pentru care recurenta reclamantă acceptă că nu se impune încadrarea în funcții cu studii superioare a acelora care au absolvit studii în alte domenii, alte profiluri decât cele medicale. Cu alte cuvinte, studiile care nu conduc la perfecționarea profesională a angajatului în raport de competențele aferente funcției în care este încadrat nu justifică promovarea sau majorarea veniturilor salariale. Profesiile de asistenți medicali generaliști, de moașe și asistenți medicali sunt diferite atât prin prisma condițiilor de exercitare cât și a competențelor. Aceste profesii pot fi exercitate numai de către titularii unuia dintre titlurile oficiale de calificare prevăzute în anexele nr. 1, 2 și 3 la O.U.G. nr. 144/2008 și conform specializării dobândite. Astfel, potrivit Anexei nr. 3 din actul normativ invocat, pentru încadrarea în funcția de asistent medical/tehnician cu studii superioare este necesară diplomă de absolvire colegiu universitar de profil, spre deosebire de cerința stabilită în Anexa nr. 1 pentru asistenții medicali generaliști cu studii superioare, unde se stipulează cerința deținerii diplomei de licență de asistent medical generalist. Așadar, chiar dacă înțelesul sintagmei "au absolvit studii superioare în profilul acestora" devine mult mai clar prin distincția făcută între profilele "clinic" și "paraclinic", în urma modificării art. 196 1 din Legea nr. 95/2006 prin Legea nr. 358 din 18 decembrie 2013, aceasta nu aduce o modificare de esență ci doar o explicitare a normei. În concluzie, apreciind că sintagma "studii superioare în profil" ca și condiție pentru promovarea în funcții cu studii superioare vizează profilul specific în care asistentul își desfășoară activitatea, prima instanță a aplicat în mod corect dispozițiile art. 196 1 din Legea nr. 95/2006, introduse prin O.U.G. nr. 35/2012, Înalta Curte conchide că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reținut în cauză.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este neîntemeiat, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de reclamant.