ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3833/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2015, la data de 15.05.2015, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Sănătății solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul:

- să modifice statutul de organizare a Spitalului Județean de Urgență Craiova, în sensul modificării funcției din asistent medical principal în funcția de asistent medical principal cu studii superioare începând cu data de 08.10.2012,

- să o promoveze în funcția de asistent medical principal cu studii superioare începând cu 08.10.2012 și

- să dispună obligarea Spitalului Județean de Urgență Craiova la plata diferențelor dintre salariul de încadrare și dobânda legală de la data formulării cererii până la data plății efective, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 7484/2015 din data de 11 decembrie 2015, Tribunalul Dolj a admis excepția necompetenței materiale a secției conflicte de muncă și asigurări sociale a Tribunalului Dolj și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

În urma declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal sub numărul x/54/2015.

Prin Sentința nr. 7 din data de 14 ianuarie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamanta a formulat recurs, criticând soluția ca netemeinică și nelegală.

În motivarea căii de atac, recurenta a arătat că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 196

1

din Legea nr. 95/2006 în sensul că se raportează la forma acestui articol adoptată prin Legea nr. 358/2013. Aceasta întrucât, față de data la care recurentei i s-a comunicat refuzul de a fi promovată (08.10.2012), această formă nu era în vigoare.

La data menționată era în vigoare forma într-un singur aliniat a art. 196

1

, așa cum acesta a fost introdus în Legea nr. 95/2006, prin O.U.G. nr. 35/2012. Curtea de Apel Craiova a avut o practică unitară cu privire la interpretarea acestui text de lege, astfel că pârâtul avea obligația promovării recurentei în funcția de asistent medical principal cu studii superioare.

Textul legal menționat se referă la "studii superioare în profil" și nu "în specialitate". Când legiuitorul s-a referit la "profil" a avut în vedere faptul că asistenții medicali puteau fi promovați după absolvirea studiilor superioare în profil asistență medicală și nu puteau fi promovați cei care aveau studii superioare absolvite în alte profiluri (istorie, drept etc.).

A mai arătat recurenta că prin respingerea acțiunii s-au încălcat dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitor la protecția dreptului de proprietate, cât și cele referitoare la nediscriminarea persoanelor indiferent de criteriu.

În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea depusă, Ministerul Sănătății a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând, în esență, că sentința atacată este legală și temeinică.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 24 aprilie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 12 iunie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat de reclamanta A. ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Examinând sentința recurată, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Reclamanta A. a învestit instanța de judecată cu o cerere având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Sănătății:

- să modifice statutul de organizare a Spitalului Județean de Urgență Craiova, în sensul modificării funcției din asistent medical principal în funcția de asistent medical principal cu studii superioare începând cu data de 08.10.2012,

- să o promoveze în funcția de asistent medical principal cu studii superioare începând cu 08.10.2012 și

- să dispună obligarea Spitalului Județean de Urgență Craiova la plata diferențelor dintre salariul de încadrare și dobânda legală de la data formulării cererii până la data plății efective.

Prin sentința atacată, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei, reținând următoarele:

Potrivit disp.art. 196

1

alin. (1) din Legea nr. 95/2006, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 358/2013, asistenții medicali încadrați în sistemul public în baza diplomei certificatului de studii sanitare postliceale sau superioare de scurtă durată de specialitate care au absolvit studii superioare în profilul acestora se încadrează în funcția corespunzătoare studiilor superioare absolvite, cu menținerea gradului principal și a gradației avute la data promovării.

Alin. (2) al aceluiași articol enumeră specializările de profil clinic la care face referire alin. (1) și anume: asistent medical generalist, asistent medical obstetrică-ginecologie, asistent medical de pediatrie, asistent medical de ocrotire.

Reclamanta nu poate beneficia de această nouă încadrare întrucât este absolventă de studii sanitare postliceale în specialitatea asistent medical radiologie și studiile superioare au fost absolvite, în alt profil, respectiv asistent medical generalist.

Este nefondată susținerea reclamantei potrivit căreia noțiunea de profil avută în vedere de legiuitor se referă la profilul asistență medicală versus, spre exemplu, profilul istorie, drept, psihologie, etc.

Or, este evident din interpretarea logico-gramaticală a textului art. 196

1

alin. (1) că legiuitorul s-a referit la profilul clinic în specializările în care au fost încadrați asistenții medicali, și, mai mult, le-a avut în vedere doar pe cele enumerate expres, respectiv: asistent medical generalist, asistent medical obstetrică-ginecologie, asistent medical de pediatrie, asistent medical de ocrotire.

Dacă s-ar fi avut în vedere, așa cum susține reclamanta, profilul medical în ansamblu, nu ar mai fi fost necesară enumerarea limitativă și expresă a specializărilor respective.

De altfel ar fi fost lipsit de sens să se reglementeze practic implicit și ipoteza în care un asistent medical ar fi absolvit studii superioare în profilul nonmedical și astfel să fi fost necesară prevederea că doar dacă ar fi absolvit studii superioare în profilul medical asistenții medicali puteau beneficia de o altă încadrare.

Înalta Curte apreciază că sentința recurată este legală în ceea ce privește soluția pronunțată, însă considerentele acesteia vor fi substituite conform celor arătate în continuare.

Astfel, Înalta Curte reține că prin Sentința nr. 7513/11.12.2014, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis cererea formulată de reclamanta din prezenta cauză și a obligat pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova să o încadreze pe aceasta în funcția corespunzătoare studiilor superioare absolvite, de asistent medical generalist. Însă, prin Decizia nr. 1805/06.04.2015, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a admis apelul declarat de Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova împotriva acestei sentințe, pe care a schimbat-o în totalitate în sensul respingerii cererii formulate de reclamantă.

În considerentele acestei decizii, instanța de apel a reținut, printre altele, că reclamantei nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 196

1

alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 358/2013, având în vedere că aceasta este absolventă de studii sanitare postliceale în specialitatea asistent medical radiologie, deci în altă specialitate decât specialitatea de profil clinic definită la alin. (2), iar studiile superioare absolvite sunt cele de asistent medical generalist.

Înalta Curte constată că aceste considerente au autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, conform dispozițiilor art. 430 alin. (2) și art. 431 alin. (2) din Noul C. proc. civ.. Potrivit acestor texte legale, autoritatea de lucru judecat (în ipostaza sa pozitivă) privește nu numai dispozitivul hotărârii, ci și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, iar lucrul anterior judecat poate fi opus într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. De asemenea, potrivit art. 432 din același act normativ, autoritatea de lucru judecat poate fi invocată de părți sau de instanță în orice stare a procesului, inclusiv în recurs.

Astfel cum s-a arătat și în doctrină, părțile unui litigiu sunt "prizoniere", față de terți, cu privire la conținutul hotărârii judecătorești pronunțate în acel litigiu. În speță, aceasta înseamnă că interpretarea dată dispozițiilor art. 196

1

din Legea nr. 95/2006 prin Decizia nr. 1805/06.04.2015 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă se impune cu autoritate de lucru judecat, iar recurenta-reclamantă nu poate contesta decizia menționată [aceasta fiind în mod evident obligatorie în ceea ce o privește, conform art. 435 alin. (1) din Noul C. proc. civ.], pentru că astfel s-ar repune în discuție lucrul judecat, ceea ce nu este admisibil.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că la data de 08.10.2012, data formulării cererii prin care reclamanta a solicitat promovarea în funcția de asistent medical principal cu studii superioare, erau în vigoare dispozițiile art. 196

1

alin. (1) din Legea nr. 95/2006, astfel cum a fost introdus prin O.U.G. nr. 35/2012 (de la 30.06.2012), potrivit cărora "asistenții medicali încadrați în unitățile sanitare publice în baza diplomei/certificat de studii postliceale sau superioare de scurtă durată de specialitate care au dobândit gradul de principal și ulterior au absolvit studii superioare în profilul acestora se încadrează în funcția corespunzătoare studiilor superioare absolvite cu menținerea gradului principal și a gradației avute la data promovării".

Raportat la aceste dispoziții, refuzul Ministerului Sănătății apare ca justificat, în condițiile în care reclamanta, încadrată în funcția de asistent medical principal radiologie, a absolvit cursurile Facultății de Medicină, specializarea "medicină generală", studiile superioare absolvite fiind, așadar, într-o specializare diferită de cea în care este încadrată.

Nu sunt întemeiate susținerile recurentei potrivit cărora, atunci când legiuitorul s-a referit la "profil" a avut în vedere absolvirea studiilor superioare în profil asistență medicală, și nu în alte profiluri (istorie, drept, filozofie, psihologie, mecanica, etc), dat fiind că din dispozițiile art. 196

1

alin. (1) din Legea nr. 95/2006, astfel cum a fost introdus prin O.U.G. nr. 35/2012, rezultă că încadrarea în funcția corespunzătoare studiilor superioare era condiționată de profilul studiilor absolvite, iar, în opinia Înaltei Curți, prin profil se înțelege specialitatea studiilor postliceale sau superioare de scurtă durată în baza cărora au fost încadrați asistenții medicali care au dobândit gradul de principal.

Aceasta în condițiile în care O.U.G. nr. 144/2008, act normativ care a transpus Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale, distinge între profesia de asistent medical generalist, profesia de moașă și profesia de asistent medical. Din analiza dispozițiilor art. 2, alin. (1) lit. b), art. 5 și art. 6 ale acestui act normativ rezultă că profesiile de asistent medical generalist și asistent medical se exercită cu titluri oficiale de calificare diferite, beneficiind de formare specifică, și vizează activități și competențe distincte.

Totodată, este de observat că la data formulării cererii reclamantei era în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 707/2012 pentru aprobarea Nomenclatorului domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare, a structurii instituțiilor de învățământ superior, a domeniilor și programelor de studii universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, a locațiilor geografice de desfășurare, a numărului de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învățământ sau limbă de predare, precum și a numărului maxim de studenți care pot fi școlarizați în anul 2012 - 2013, prin care erau prevăzute, în domeniul "Sănătate", atât specializarea "asistență medicală generală", cât și "radiologie și imagistică".

Sunt, de asemenea, nefondate motivele de recurs prin care se susține încălcarea dispozițiilor Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale cu privire la nediscriminarea persoanelor indiferent de criteriu, raportat la colegii reclamantei din aceeași instituție sanitară promovați anterior sau ulterior introducerii cererii sale, cât și cu ceilalți colegi din celelalte unități sanitare publice care au soluționat favorabil cererile acestora, precum și încălcarea art. 1 din Protocolul Adițional referitor la protecția dreptului de proprietate, raportat la dreptul la salariul corespunzător, care decurge din lege și trebuie respectat întocmai.

Înalta Curte are în vedere că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atunci când sunt tratate în mod diferit persoane aflate în situații comparabile fără a exista o justificare obiectivă și rațională. În cauză nu se pune însă problema unei încălcări a principiului nediscriminării, deoarece tratamentul diferențiat, constând în reglementarea aplicabilă, se raportează la situația diferită în care se află destinatarii normelor legale, rezultând din încadrarea în funcție și specializarea studiilor superioare absolvite. Reclamanta nu se află în aceeași situație cu persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de dispozițiile legale privind studiile superioare absolvite pentru încadrarea în funcția corespunzătoare acestora. Simpla susținere că unor persoane li s-ar fi soluționat favorabil cererea nu conduce, de asemenea, la o altă concluzie, întrucât principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru a obține un anumit tratament, cu încălcarea legii.

De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut în mod constant că dreptul de creanță reprezintă un "bun", în sensul art. 1 din Primul protocol adițional la Convenție când are un temei suficient în dreptul intern, de exemplu în cazul în care este confirmat de o jurisprudență consacrată a instanțelor sau atunci când reclamantul poate pretinde că are cel puțin o "speranță legitimă" de a-l vedea concretizat (Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei, Hotărârea din 21.02.2008 în Cauza Driha contra României, Hotărârea din 6 decembrie 2011 în Cauzele Felicia Mihăieș contra României și Adrian Gavril Senteș împotriva României). Eventualul salariu ce ar putea fi obținut ca urmare a încadrării pe o funcție corespunzătoare studiilor superioare, în condițiile în care nu sunt îndeplinite condițiile legale în acest sens, nu reprezintă un bun în sensul art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel că nu se poate pune nici problema unei limitări a dreptului de proprietate.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 art. 496 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 7/2016 din data de 14 ianuarie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 noiembrie 2018.

GGC - GV