ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 170/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Sănătății, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul să aprobe modificarea statutului de organizare al Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, în sensul modificării funcției pe care este încadrată, din funcția de asistent medical principal în funcția de asistent medical principal cu studii superioare, începând cu data de 27.06.2012, obligarea pârâtului de a dispune Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova s-o promoveze pe funcția de asistent medical principal cu studii superioare începând cu data de 27.06.2012, precum și obligarea Ministerului Sănătății de a dispune Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova să-i plătească diferența de salariu dintre salariul de încadrare până la data depunerii cererii, respectiv, 27.06.2012, și salariul de încadrare în urma absolvirii studiilor superioare cu toate sporurile aferente și dobânda legală, de la data formulării cererii, 27.06.2016, și până la plata efectivă a acestor drepturi și în continuare, cu cheltuieli de judecată.

La data de 05.01.2016, reclamanta a depus la dosar o cerere, prin care a solicitat să se ia act de faptul ca invocă excepția de necompetență a Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, și trimiterea cauzei spre soluționare la Curtea de Apel Craiova.

Prin Sentința nr. 38 din data de 13 ianuarie 2016, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2015, s-a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, din cadrul Tribunalului Dolj.

S-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. x/2016.

Prin Sentința civilă nr. 57 din 10 februarie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins în totalitate acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin primul capăt al acțiunii reclamanta solicita obligarea pârâtului să aprobe modificarea statutului de organizare al Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, în sensul modificării funcției pe care este încadrată, din funcția de asistent medical principal în funcția de asistent medical principal cu studii superioare, începând cu data de 27.06.2012.

A mai reținut instanța de fond că reclamanta, anterior introducerii acțiunii la instanța de judecată, nu a adresat pârâtului o cerere prin care să solicite modificarea statutului de organizare al Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, în sensul modificării funcției pe care este încadrată, din funcția de asistent medical principal în funcția de asistent medical principal cu studii superioare, începând cu data de 27.06.2012, astfel încât în cauză nu suntem în prezența unui act administrativ propriu-zis sau asimilat.

Cum în materie de contencios administrativ obiectul acțiunii judiciare îl constituie actele administrative tipice sau asimilate, conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a reținut ca întemeiată excepția inadmisibilității capătului principal al acțiunii, astfel încât excepția a fost admisă, iar capetele accesorii ale acțiunii au fost respinse în consecință.

Față de soluția adoptată de instanța de fond asupra capătului principal, celelalte capete de cerere, care sunt accesorii, au fost respinse, fără a mai fi analizate alte aspecte legate de admisibilitatea cererilor prin care se solicită obligarea unui pârât de a dispune către o terță persoană față de litigiu de a adopta anumite măsuri.

Împotriva sentinței civile atacate a formulat recurs reclamanta

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că în mod greșit s-a dispus declinarea competenței cauzei către Curtea de Apel Craiova, deoarece cererea sa vizează obligația de a face (înregistrată corect la Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă) și nu a contestat în contencios administrativ vreun act emis de către pârât, cererea sa având ca obiect obligația de a face, astfel încât nu se poate face aplicarea disp. art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

A apreciat recurenta că cererea sa este admisibilă, în condițiile în care obiectul cererii este obligația de a face și nu plângere împotriva vreunui act administrativ emis de pârât, în cauză fiind aplicabile normele juridice ce țin de raporturile de muncă dintre reclamantă și pârât ce are calitatea de organ tutelar al angajatorului Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.

A mai susținut recurenta că, prin Decizia nr. 2203/04.05.2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Craiova a stabilit calitatea pârâtului, în sensul că Ministerul Sănătății se află în culpă pentru refuzul angajatorului de a o promova pe reclamantă, respectiv de a refuza transformarea postului pe care aceasta este încadrată într-un post prevăzut cu studii superioare.

Astfel, față de aceste considerente, recurenta a arătat că secția de contencios administrativ a Curții de Apel Craiova a fost sesizată în mod greșit cu soluționarea prezentei cauze prin declinarea competenței de la Tribunalul Craiova, întrucât obiectul cererii sale nu este plângere împotriva unui act administrativ, ci se referă la dreptul reclamantei de a fi promovată pe postul prevăzut cu studii superioare izvorând dintr-un act normativ ce reglementează raporturile de muncă, respectiv art. 1961 din Legea nr. 95/2006 introdus prin O.G. nr. 35/2012.

Totodată, recurenta a susținut că dispozițiile art. 1961 din Legea nr. 95/2006 se referă la studii superioare în profil și nu în specialitate, legiuitorul având în vedere profilul și nu specialitatea, deoarece în România există, în cadrul Universităților de Medicină, Facultatea în profilul Asistență Medicală și nu există nici un fel de facultate într-o anume specialitate medicală.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Curtea de Apel Craiova, secția civilă și conflicte de muncă, și atașarea de către această instanță a Dosarului nr. x/2014 al Tribunalului Dolj, pentru a se pronunța pe fondul cauzei.

Intimatul-pârât prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății și excepția autorității de lucru judecat.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Sănătății intimatul-pârât a susținut că Ministerul Sănătății este autoritate de reglementare conform prevederilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății precum și prevederilor H.G. nr. 144/2001 privind organizarea și funcționarea instituției, iar potrivit art. 222 din C. civ., persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligațiilor acesteia din urmă și nici persoana juridică subordonată nu răspunde pentru persoana juridică față de care este subordonată, dacă prin lege nu se dispune altfel. În acest sens a invocat Decizia nr. 10/2011 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Suceava.

În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, intimatul-pârât a invocat Decizia nr. 2205/04.05.2015 definitivă, pronunțată în Dosarul nr. x/2014 prin care Curtea de Apel Craiova a admis apelul și schimbând sentința atacată a respins cererea reclamantei ca nefondată.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând motivele invocate în cererea de recurs, raportat la hotărârea atacată, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și îl va respinge, având în vedere următoarele considerente:

Obiectul cauzei prezente îl formează cererea reclamantei A. privind obligarea pârâtului Ministerul Sănătății sa aprobe modificarea statutului de organizare al Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, în sensul modificării funcției pe care aceasta este încadrată, din funcția de asistent medical principal în funcția de asistent medical principal cu studii superioare, începând cu data de 27.06.2012, obligarea pârâtului de a dispune Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova s-o promoveze pe această, precum și obligarea Ministerului Sănătății de a dispune Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova sa-i plătească diferența de salariu dintre salariul de încadrare până la data depunerii cererii, și salariul de încadrare în urma absolvirii studiilor superioare cu toate sporurile aferente și dobânda legala.

A. Cu privire la excepțiile invocate de către intimatul-pârât Ministerul Sănătății prin întâmpinare, respectiv excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății și excepția autorității de lucru judecat, Înalta Curte constată că acestea nu vizează criticile invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs.

Pe de altă parte, se constată că intimatul-pârât a invocat aceste excepții și în fața instanței de fond, prin apărările formulate prin întâmpinare, instanța de fond pronunțându-se pe aceste excepții.

În situația în care intimatul-pârât era nemulțumit de soluția instanței cu privire la aceste excepții, se putea adresa instanței cu formularea unei căi de atac, pe care intimatul a înțeles să nu o exercite.

Astfel, pentru aceste considerente, Înalta Curte nu va analiza și nu se va pronunța cu privire la aceste excepții în calea de atac a recursului reclamantei.

B. Cu privire la cererea de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Cererea principală formulată de reclamantă vizează aprobarea modificării statutului de organizare al Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, în sensul modificării funcției pe care aceasta este încadrată, din funcția de asistent medical principal în funcția de asistent medical principal cu studii superioare.

În cauză, din actele dosarului rezultă că, anterior sesizării instanței de contencios administrativ cu cererea care face obiectul prezentei cauze, aceasta nu s-a adresat autorității publice competente a pârâtului, în sensul dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu solicitarea formulată prin cererea de chemare în judecată. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal, fiind asimilate actelor administrative unilaterale conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, neexistând un act administrativ, un refuz nejustificat de soluționare a cererii sau lipsa unui răspuns în termenul legal, nefiind contestat, așadar, un act administrativ propriu-zis sau asimilat, ca urmare a căruia reclamanta să fi fost lezată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către autoritatea publică, soluționarea acțiunii acesteia, de obligare a pârâtului sa aprobe modificarea statutului de organizare al Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, direct pe calea acțiunii la instanța de contencios administrativ, este inadmisibilă, așa cum corect a reținut instanța de fond, celelalte capete de cerere fiind accesorii cererii principale inadmisibile.

C. De asemenea, Înalta Curte nu poate primi, având în vedere dispozițiile art. 129 - 132 C. proc. civ., nici critica recurentei potrivit căreia instanța competentă să soluționeze cererea în cauză nu este instanța de contencios administrativ, ci este instanța de litigii de muncă, întrucât obiectul cererii sale nu este plângere împotriva unui act administrativ, ci se referă la dreptul său de a fi promovată pe postul prevăzut cu studii superioare izvorând dintr-un act normativ ce reglementează raporturile de muncă, respectiv art. 1961 din Legea nr. 95/2006 introdus prin O.G. nr. 35/2012.

Din analiza actelor dosarului rezultă că inițial reclamanta a învestit Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2015, care a declinat cauza în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Hotărârea de declinare a competenței cauzei, respectiv Sentința nr. 38 din data de 13 ianuarie 2016, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2015, a avut în vedere chiar cererea reclamantei din data de 05.01.2016, prin care aceasta a invocat excepția de necompetență a Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, și a solicitat trimiterea cauzei spre competentă soluționare Curții de Apel Craiova. Tribunalul Dolj a avut în vedere dispozițiile art. 8 alin. (1) și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nefiind competent material să soluționeze cauza, față de obiectul cererii formulate de reclamantă, modificarea statului de organizare a Spitalului Clinic Județean de Urgență. Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a constatat că este competentă material, raportat la art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată, și art. 96 pct. 1 din Noul C. proc. civ., în raport de obiectul cererii.

Astfel, instanța de recurs constată că nici această critică nu este întemeiată, instanța de contencios administrativ fiind legal învestită cu cererea de chemare în judecată, care putea fi analizată pe fond doar în situația în care reclamanta s-ar fi adresat, anterior, pârâtului, obiectul acțiunii în contencios administrativ fiind constituit de actele administrative tipice sau asimilate, conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 57 din 10 februarie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2019.

GGC - GV