ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 772/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 07 aprilie 2014, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat anularea Hotărârii nr. 106 din 05.02.2014, emisă de pârât și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 2570 din 07 aprilie 2015, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 21 aprilie 2015.

Prin sentința civilă nr. 1763 din 18 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, excepția netimbrării și, în condițiile art. 78 alin. (2) teza finală C. proc. civ., a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței civile nr. 1763 din 18 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (astfel cum s-a reținut prin concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului), solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În dezvoltarea recursului, reclamantul a susținut că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 78 C. proc. civ., schimbând natura și obiectul acțiunii, dintr-o acțiune în anularea actului administrativ emis de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, întemeiată pe dispozițiile art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000, într-o acțiune directă în constatarea discriminării, întemeiată pe dispozițiile art. 27 alin. (1) din același act normativ.

Astfel, reclamantul arată că a solicitat anularea actului administrativ emis de intimatul-pârât, situație în care, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000, având în vedere și principiul disponibiliății, doar instituția emitentă a actului îndeplinea condițiile din cuprinsul art. 36 C. proc. civ., pentru a sta în judecată. Membrii Consiliului de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune nu sunt persoane responsabile din cadrul instituției pârâte și nu au participat la emiterea Hotărârii nr. 106/05.02.2014.

Prin urmare, întrucât litigiul presupune judecarea în contradictoriu cu emitentul actului, iar persoanele respective nu au participat sau nu sunt emitenții actului criticat, acestea nu au calitate procesuală pasivă, iar instanța de fond a apreciat greșit că acestea trebuie să stea în proces, alături de intimatul-pârât.

Intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu a depus întâmpinare în cauză.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 06 noiembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părțile nu au înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 29 ianuarie 2018, constatând că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantul A. a înțeles să critice legalitatea sentinței nr. 1763 din 18 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, din perspectiva modalității de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 78 C. proc. civ., raportat la obiectul cererii de chemare în judecată.

În esență, recurentul a apreciat că, față de motivele de fapt și de drept ale acțiunii, nu se impune chemarea în judecată a persoanelor care au săvârșit faptele discriminatorii la adresa reclamantului, ci doar a emitentului actului administrativ atacat, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței de control judiciar să aibă în vedere și principiul disponibilității.

Potrivit dispozițiilor art. 78 alin. (2) din C. proc. civ.:

"În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond."

Acestor dispoziții le corespund, în materia contenciosului administrativ, prevederile similare ale art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"Instanța de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum și a altor subiecte de drept."

Fără a nega dreptul de dispoziție al părților, reglementat de prevederile art. 9 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că prevederile art. 78 din același act normativ reprezintă o normă cu caracter special, derogatorie, aplicabilă în situațiile expres indicate, fiind o expresie a principiului rolului activ al judecătorului, astfel cum este acesta definit prin dispozițiile art. 22 din C. proc. civ.

Așadar, judecătorul învestit cu judecarea cauzei este obligat să aibă în vedere principiul disponibilității, însă aplicarea acestui principiu nu poate conduce la încălcarea drepturilor fundamentale ale unor terțe subiecte de drept și la nesocotire altor principii de bază ale procedurii civile, precum principiul contradictorialității sau principiul dreptului la apărare.

În acest sens, analizând dispozițiile art. 78 din C. proc. civ., Curtea Constituțională a reținut, prin decizia nr. 480/2016, următoarele:

"...dispozițiile art. 78 alin. (2) teza finală din C. proc. civ. nu pot fi apreciate ca fiind neconstituționale, deoarece refuzul introducerii în cauză a altor persoane este manifestat de chiar părțile din proces. Dispozițiile legale criticate nu înlătură posibilitatea persoanelor interesate de a se adresa justiției, ci au în vedere ipoteza în care judecătorul apreciază necesară introducerea în cauză a altor persoane, iar părțile refuză, astfel încât nu sunt afectate garanțiile unui proces echitabil și nici dreptul la apărare. Dispoziția legală criticată dă expresie principiului rolului activ al judecătorului, în virtutea căruia acesta poate propune lărgirea cadrului procesual în scopul asigurării unei soluționări juste și complete a cauzei, însă cu respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil, printre care și principiul disponibilității părților. Acest principiu este derivat din prevederile constituționale ale art. 124 alin. (2) care consacră trăsăturile pe care trebuie să le întrunească justiția într-un stat de drept. Pentru a putea fi unică, egală și imparțială, justiția trebuie administrată de judecători care să dispună de putere de apreciere asupra unor aspecte diverse, inclusiv în ceea ce privește depunerea tuturor diligențelor în vederea stabilirii corecte și cuprinzătoare a cadrului procesual.(...)

Totodată, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești este de competența exclusivă a legiuitorului, potrivit art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, legiuitorul putând institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale."

Prin Hotărârea nr. 106/05.02.2014, intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a decis că aspectele sesizate de reclamant nu întrunesc elementele constitutive ale discriminării, astfel cum este definită în art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000. În consecință, instanța de contencios administrativ are obligația ca, analizând legalitatea acestei soluții, să stabilească în ce măsură faptele reclamate au caracter discriminatoriu, analiză care nu poate fi făcută în lipsa persoanelor indicate a fi săvârșit aceste fapte, respectiv membrii Consiliului de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune.

Înalta Curte constată că, deși persoanele reclamate a fi săvârșit fapte de discriminare la adresa recurentului nu au participat la emiterea actului contestat, eventuala declarare a nelegalității hotărârii nr. 106/05.02.2014, emise de intimatul-pârât, este de natură să producă efecte cu privire la drepturile și obligațiile acestora, astfel încât prezența lor în proces este necesară, pentru a beneficia de posibilitatea efectivă de a-și prezenta apărările, în raport de pretențiile recurentului-reclamant.

De altfel, specificul raporturilor de drept administrativ impune, în unele cazuri, prezența în proces a unor terți, în patrimoniul sau în persoana cărora urmează să se reflecte soluția instanței de judecată (cu titlu de exemplu, se va avea în vedere acțiunea în anularea unei autorizații de construire, a cărei judecată trebuie purtată nu numai în contradictoriu cu autoritatea publică emitentă, ci și cu beneficiarul actului). Soluționarea litigiului doar în contradictoriu cu emitentul actului administrativ contestat încalcă atât principiul dreptului la apărare, consacrat de art. 13 din C. proc. civ., cât și principiul contradictorialității, prevăzut de art. 14 din C. proc. civ., terții afectați neavând posibilitatea de a cunoaște pretențiile reclamantului și nici a de a formula apărări cu privire la legalitatea actului administrativ care le profită.

Totodată, nu poate fi primită nici critica recurentului-reclamant privitoare la greșita analizare a acțiunii prin prisma dispozițiilor art. 27 din O.G. nr. 137/2000, întrucât instanța de fond nu a avut în vedere aceste prevederi, cererea de chemare în judecată fiind soluționată potrivit art. 20 din O.G. nr. 137/2000, prin luarea în considerare a efectelor produse de o eventuală admitere a acțiunii în anularea Hotărârii nr. 106/05.02.2014.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 1763 din 18 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2018.