ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2355/2018

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 08.04.2015, urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei prin sentința civilă nr. 7283/7.11.2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a (fostă secția a IX-a) contencios administrativ și fiscal, reclamantul Baroul București, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, A. și Uniunea Națională a Barourilor din România, a solicitat anularea parțială a hotărârii nr. 490 din 21.11.2012 emisă de CNCD în ce privește constatarea că sesizarea intră sub incidența O.G. nr. 137/2000, urmând a se constata că aspectele sesizate de petiționară A. nu intră sub incidența prevederilor art. 2 alin. (1) și art. 5 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1757 din 18 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul Baroul București, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, A. și Uniunea Națională a Barourilor din România, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs reclamantul Baroul București și pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România. 1.3.1. Reclamantul Baroul București și-a întemeiat recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, cu consecința anulării parțiale a Hotărârii nr. 490/21.11.2012 emisă de Consiliul Național de Combatere a Discriminării și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Primul motiv de recurs susținut este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. - hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 și a art. 5 din O.G. nr. 137/2000. Susține că în mod greșit prima instanță a apreciat că a existat o tratare discriminatorie a cererii pârâtei A. de înscriere pe tabloul avocaților, în raport cu practica altor Barouri din țară, cât și cu practica, în alte cazuri, a reclamantului Baroul București. Nu se poate reține că aceste decizii contrare luate de alte barouri din țară și, anterior, și de Baroul București reprezintă modalități diferite de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 51/1995 și Statutului profesiei de avocat care ar conduce la aplicarea unui tratament diferențiat unor persoane aflate în situații similare, întrucât deciziile invocate de pârâta A. sunt anterioare anului 2007, când art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 se aplica într-o altă interpretare decât cea actuală. Ulterior, aceste dispoziții legale s-au interpretat în sensul că, decizia prin care o persoană a fost primită în profesia de avocat va produce efecte juridice numai de la data încetării stării de incompatibilitate, care trebuie rezolvată în termen de două luni de la emiterea deciziei, obligație pe care pârâta nu a respectat-o. Această nouă modalitate de aplicare a Legii nr. 51/1995 și a Statutului profesiei de avocat nu a restricționat dreptul pârâtei A. de a alege o profesie, respectiv de a practica avocatura, aceasta neîndeplinind cerințele impuse de lege pentru dobândirea calității de avocat. Nu se poate aprecia că există un tratament diferențiat, pe baza vreunui criteriu, al pârâtei în raport cu alte persoane, care se află în aceeași situație, în condițiile în care nicio altă persoană aflată în aceeași situație, de la data schimbării interpretării aplicării art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 nu a mai fost primită în profesia de avocat, dacă în două luni de la data emiterii deciziei nu și-a rezolvat starea de incompatibilitate. Faptul că art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 a fost declarat neconstituțional prin decizia nr. 297/22.05.2014 a Curții Constituționale a României nu are nicio relevanță în prezenta speță, întrucât neconstituționalitatea acestui articol produce efecte doar pentru viitor, nu și pentru trecut. La data emiterii deciziei nr. 6982/9.08.2011 de către Baroul București, art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 era legal, constituțional și producea efecte juridice. Atât prima instanță, cât și CNCD și petenta A., în mod greșit, au apreciat că interpretarea prevederilor art. 15, art. 25 și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 de către Baroul București și Uniunea Națională a Barourilor din România este una discriminatorie, de natură a împiedica accesul în profesia de avocat. Consideră că nu sunt întrunite prevederile art. 5 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare cu modificările și completările ulterioare, întrucât nu se poate reține că pârâtei A. i s-a refuzat exercitarea profesiei de avocat, întrucât aceasta din urmă nici nu a dobândit calitatea de avocat, ca să îi fie refuzată trecerea pe tabloul avocaților incompatibili. Nu i s-a refuzat exercitarea profesiei de avocat, ci dobândirea calității de avocat, ca urmare a nerezolvării stării de incompatibilitate. Dobândirea calității de avocat de către pârâta A. a fost afectată de condiția suspensivă a încetării stării de incompatibilitate în termen de 2 luni de la data emiterii deciziei, respectiv renunțarea la calitatea de judecător la Tribunalul București. Cum pârâta nu a făcut dovada încetării stării de incompatibilitate, decizia emisă de Baroul București sub nr. x din 13.01.2011, de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, a rămas fără efecte juridice, pentru că nu s-a împlinit condiția suspensivă a încetării stării de incompatibilitate. Al doilea motiv de recurs susținut este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. - hotărârea cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei. Prima instanță motivează asupra citării reclamantului Baroul București, în procedura administrativ-jurisdicțională, pentru un alt termen decât cel invocat prin acțiune, respectiv pentru termenul din 21.05.2012, deși termenul pentru care nu a fost citat reclamantul este cel din 18.06.2012. Astfel, în mod greșit a apreciat instanța că reclamantul Baroul București a fost citat în fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în condițiile în care reține citația emisă pentru un alt termen decât cel invocat în acțiunea introductivă, respectiv pentru termenul din 21.05.2012, iar nu pentru 18.06.2012, când a fost soluționată plângerea petentei. De asemenea, faptul că reclamantul Baroul București a depus note scrise și înscrisuri în apărare nu exonera Consiliul Național de Combatere a Discriminării de obligația de a-l cita pe reclamant pentru termenul din 18.06.2012. Prin urmare, hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 20 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, fiind lovită de nulitate absolută. 1.3.2. Pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România și-a întemeiat recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Baroul București, cu obligarea intimaților-pârâți A. și Consiliul Național de Combatere a Discriminării la plata cheltuielilor de judecată suportate de UNBR în prezenta cauză în fond și în recurs. Împrejurarea că anumite barouri au interpretat diferit dispozițiile art. 24 alin. (2), devenit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 nu înseamnă că a existat un tratament diferit, discriminatoriu, aplicat persoanelor care au solicitat înscrierea în tabloul avocaților incompatibili. Cererile de primire în profesie cu scutire de examen au fost soluționate de consiliul fiecărui barou, iar Consiliul UNBR a soluționat constant contestațiile împotriva deciziilor consiliilor barourilor, referitoare la aplicarea textului de lege în discuție, în același mod în care s-a pronunțat prin decizia nr. 397/31.03.2012. În plus, până la declararea ca neconstituțional a acestui text de lege (prin decizia CCR nr. 297/2014), în aplicarea lui, instanțele de judecată, inclusiv Înalta Curte, s-au pronunțat aproape unanim în sensul că persoanele primite în profesia de avocat dobândesc calitatea de avocat numai după ce își rezolvă starea de incompatibilitate în care se află, în termenul prevăzut de lege. În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2), devenit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în forma de la data adresării cererii intimatei A., refuzul Baroului București și al UNBR de a o înscrie în Tabloul avocaților incompatibili era justificat în temeiul acestor dispoziții legale, iar cvasiunanimitatea soluțiilor adoptate în același sens pentru persoanele aflate în situații identice duce la concluzia că nu a existat o discriminare sau un tratament diferențiat în sensul prevederilor O.G. nr. 137/2000, cum eronat a susținut prima instanță. Pretinsa discriminare nu poate exista în lipsa intenției de a discrimina, intenție ce nu există în situația în care un text de lege generează o interpretare neunitară.

Apărările formulate în cauză 4.1. Prin întâmpinare, intimata-pârâtă A. a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate. 4.2. Prin întâmpinare, intimatul-reclamant Baroul București a solicitat admiterea recursului formulat de pârâta UNBR, casarea sentinței atacate, în sensul anulării parțiale a Hotărârii nr. 490/21.11.2012 emisă de CNCD și obligarea intimatelor-pârâte CNCD și A. la plata cheltuielilor de judecată. 4.3. Legal citat, intimatul-pârât CNCD nu a formulat apărări față de cererile de recurs.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 20 septembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Prin încheierea din data de 31 ianuarie 2018, completul de filtru a admis excepția nulității recursului declarat de pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, pe motivul netimbrării cererii și a constatat că cererea de recurs formulată de reclamantul Baroul București îndeplinește condițiile de admisibilitate, declarând acest recurs admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ. și fixând termen pentru judecarea lui pe fond. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul Baroul București este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Un prim motiv de recurs care trebuie analizat este cel întemeiat pe cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant arătând că hotărârea primei instanțe cuprinde motive străine de natura cauzei întrucât, prin cererea de chemare în judecată a invocat motivul de nelegalitate al hotărârii CNCD referitor la necitarea sa în procedura administrativ-jurisdicțională pentru termenul din 18.06.2012, în vreme ce instanța de fond a analizat motivul de nelegalitate invocat raportat la termenul din 21.05.2012. Instanța de fond a analizat motivul de anulare a hotărârii pronunțate în procedura administrativ-jurisdicțională derulată în fața CNCD, referitor la necitarea părții reclamate, reținând că Baroul București a fost citat pentru termenul din 21.05.2012 și a comunicat apărările sale cu privire la petiția formulată și înscrisurile pe care aceste apărări s-au sprijinit. Potrivit ar. 20 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, Colegiul director al Consiliului dispune măsurile specifice constatării existenței discriminării, cu citarea obligatorie a părților. Citarea se poate face prin orice mijloc care asigură confirmarea primirii. Neprezentarea părților nu împiedică soluționarea sesizării. În cadrul documentației administrative, care a stat la baza emiterii hotărârii CNCD atacate, depusă la dosarul de fond, nu se regăsește dovada citării Baroului București pentru termenul acordat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării la data de 18.06.2012. În recurs, s-a solicitat intimatului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării să prezinte dovezile de citare a reclamantului Baroul București, la termenele acordate în procedura administrativ-jurisdicțională. Intimatul nu a prezentat înscrisurile solicitate. În acest context, Înalta Curte constată fondat motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul că hotărârea instanței de fond nu cuprinde o motivare adecvată asupra înlăturării motivului de nelegalitate a hotărârii CNCD, invocat prin cererea introductivă, referitor la nelegala derulare a procedurii administrativ-jurisdicționale. Astfel, instanța de fond a omis să trateze explicit critica reclamantului referitoare la lipsa dovezii de citare a părții la termenul menționat, citare care este obligatorie potrivit art. 20 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000. Deși criticile din recurs referitoare la acest aspect sunt subsumate formal cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că recurentul-reclamant reiterează motivul de nelegalitate a actului administrativ-jurisdicțional anterior menționat, de unde rezultă că aceste critici se încadrează și în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Și din această perspectivă, Înalta Curte constată că recursul este fondat, respectiv hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a fost pronunțată cu nerespectarea procedurii de citare obligatorie a părții reclamate Baroul București. În aceste condiții, hotărârea CNCD este lovită de nulitate. Și alte critici din recurs subsumate cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt fondate. Astfel, recurentul-reclamant a arătat că nu a existat un tratament diferit al pârâtei, pe baza vreunuia dintre criteriile prevăzute de O.G. nr. 137/2000, în raport cu alte persoane, care s-au aflat în aceeași situație, ci a avut loc o schimbare de interpretare a conținutului art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, potrivit căruia primirea în profesia de avocat este condiționată de încetarea stării de incompatibilitate în termen de două luni de la data comunicării deciziei de primire în profesie cu scutire de examen. Această nouă interpretare a fost aplicată de Baroul București în toate situațiile. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin hotărârea nr. 490/21.11.2012, a apreciat că interpretarea dispozițiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 în sensul că un judecător poate fi admis ca avocat suspendat într-un barou numai prin demisia din funcția de judecător, nu și prin înscrierea directă pe tabloul avocaților incompatibili, fără exercitarea efectivă a prerogativelor acestei profesii, reprezintă faptă de discriminare, cu consecința încălcării dreptului de alegere sau exercitare liberă a unei profesii, așa cum este prevăzut de art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000. Instanța de fond a confirmat legalitatea hotărâri CNCD, apreciind, la rândul său, că interpretarea pe care Baroul București o dă dispozițiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 reprezintă o condiționare a alegerii libere a unei profesii, interzisă de art. 5 din O.G. nr. 137/2000. Înalta Curte constată că fapta Baroului București nu reprezintă faptă de discriminare, în sensul art. 2 alin. (1) și art. 5 din O.G. nr. 137/2000. Intrarea pârâtei A. în profesia de avocat nu a fost îngrădită pe criterii de apartenență la o anumită rasă, naționalitate, categorie socială, etc. sau pe alt criteriu, ci pe baza dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, aplicate de Baroul București în mod uniform solicitărilor de primire în profesie cu scutire de examen. Este adevărat că, prin decizia nr. 297/2014 a Curții Constituționale, s-a constatat că sintagma "care trebuie rezolvată în termenul de două luni de la emiterea deciziei" prevăzută de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 este neconstituțională. Curtea a constatat că aplicarea textului de lege conduce la situația în care persoane aflate în situații analoage - primite în profesia de avocat și care se află într-o stare de incompatibilitate - sunt tratate juridic diferit. Scopul urmărit de legiuitor, acela de a crea o independență efectivă a avocaților în exercitarea profesiei lor, prin evitarea existenței unor influențe de natură să creeze suspiciuni referitoare la desfășurarea corectă a actului de justiție, reprezintă un scop legitim, însă, putea fi atins prin trecerea, din oficiu sau la cerere, a avocaților aflați în stare de incompatibilitate la data primirii în profesie pe tabloul avocaților incompatibili, astfel cum, de altfel, se întâmplă cu acei avocați a căror stare de incompatibilitate survine după primirea în profesie. Astfel, Curtea Constituțională a statuat că, prin instituirea, în cazul primei categorii de avocați, a obligației încetării stării de incompatibilitate în termen de două luni de la emiterea deciziei de primire în profesie, cu consecința, în cazul neîndeplinirii acestei obligații, a excluderii din profesie, constituie o veritabilă sancțiune, care depășește limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru atingerea scopului avut în vedere de legiuitor. Drept urmare, dispozițiile legale au fost cele care contraveneau principiului nediscriminării consacrat de prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție. De altfel, A. a atacat în contencios administrativ refuzul Baroului București, exprimat prin decizia nr. 6982/9.08.2011, de a o înscrie pe tabloul incompatibililor, după primirea sa în profesia de avocat. În dosarul nr. x s-au pronunțat sentința nr. 6423/12.11.2012, a Curții de Apel București și decizia definitivă nr. 4591/2.02.2014, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, care obligă Baroul la înscrierea reclamantei pe tabloul incompatibililor, valorificând decizia de neconstituționalitate anterior enunțată. În concluzie, raportul litigios a fost generat de aplicarea normei legale (și a fost rezolvat pe calea acțiunii în contencios administrativ îndreptată împotriva refuzului Baroului București de înscriere a pârâtei A. pe tabelul avocaților incompatibili), iar nu de fapta de discriminare a Baroului București. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul Baroul București, va casa sentința civilă recurată și, rejudecând, va admite cererea reclamantului, anulând, în parte, hotărârea nr. 490/21.11.2012 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, respectiv în privința constatării că aspectele sesizate reprezintă faptă de discriminare. În temeiul art. 453 C. proc. civ., va obliga intimații-pârâți Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și A. la plata către recurentul-reclamant Baroul București a sumei de 800 RON, reprezentând onorariu avocat pentru stadiul procesual fond, onoraiul pretins pentru recurs nefiind dovedit a fi fost achitat de parte avocatului său. În considerarea admiterii excepției nulității recursului declarat de pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, prin încheierea interlocutorie din 31 ianuarie 2018 (pentru netimbrarea căii de atac), va anula recursul declarat de această parte.