ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 125/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 125/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat anularea Hotărârii nr. 151/11.03.2015 emisă de pârât în Dosarul nr. x/2014 prin care a fost admisă excepția tardivității și obligarea pârâtului de a soluționa petiția pe fond.
Soluția primei instanțe
Prin Sentința nr. 2011 din 9 iunie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Dolj.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 2, pct. 4 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea opțiunii sale procesuale, recurentul a susținut că hotărârea a fost pronunțată de un alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei (art. 488 alin. (1) pct. 2).
De asemenea susține recurentul că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, reținând tardivitatea petiției raportată la termenul de 1 an, reglementat de art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.
O altă critică adusă sentinței recurate vizează nepronunțarea instanței de fond cu privire la cauza de nulitate condiționată.
Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul reclamantului A. este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.
În cauza de față, reclamantul-recurent contestă soluția/Hotărârea nr. 151/11.03.2015 prin care s-a respins plângerea ca tardiv formulată deoarece intimatul-pârât nu a avut în vedere faptul că "faptele de discriminare au avut un caracter continuu, acestea desfășurându-se fără întrerupere pe o perioadă determinata, adică 13.01.2011 (Decizia nr. 208/24.02.2014 a Consiliului Baroului Dolj) și 20.02.2014 (Decizia nr. 347/2013 a Consiliului Baroului Dolj)".
Chiar dacă ar avea un caracter continuu, legea nu reglementează distinct faptele cu un astfel de caracter, ci vizează exclusiv momentul în care fapta de discriminare s-a produs, nu și efectele ei în timp, astfel că s-a apreciat că în raport de fapta generatoare de efecte juridice, adică data excluderii de la depunerea jurământului (13.01.2011), Petiția nr. 19538/25.1 1.2014 a fost tardiv formulată.
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., recurentul-reclamant susține în mod greșit că sunt incidente prevederile art. 214 alin. (3) C. proc. civ. cu argumentarea că în cursul soluționării litigiului s-a schimbat compunerea completului, aspect ce ar determina, repunerea pe rol a cauzei. Potrivit art. 214 alin. (3) C. proc. civ. repunerea pe rol intervine dacă înlocuirea judecătorului a avut loc după ce s-a dat cuvântul pe fond părților. Or, cuvântul în fond a fost dat la termenul din 09.06.2016, termen la care instanța a și soluționat cauza prin Sentința civilă nr. 2011. Ca atare, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 214 alin. (3) C. proc. civ. pentru repunere pe rol a cauzei, hotărârea fiind pronunțată de judecătorul în fața căruia au fost puse concluziile în fond.
Referitor la motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., acesta este neîntemeiat, în considerarea următoarelor argumente.
În mod corect instanța de fond a reținut tardivitatea formulării petiției prin raportare la anul 2011 și la prevederile art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.
Potrivit art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 "persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei". Termenul prevăzut în art. 20 alin. (1) este un termen de procedură, reprezentând intervalul de timp înăuntrul căruia trebuie îndeplinit actul de sesizare al C.N.C.D. cu privire la săvârșirea unor fapte sau acte de discriminare.
Din interpretarea art. 20 alin. (1), se reține că legiuitorul a instituit un termen legal, circumscris unui interval determinat de timp, în speță, de un an de zile, care începe să curgă de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea discriminării, constituind astfel un termen de decădere.
Or, față de aspectele reținute coroborat cu data introducerii petiției înregistrată la C.N.C.D. sub nr. x/25.11.2014, corect s-a constatat că aceasta este tardivă.
În ceea ce privește motivul de recurs care vizează nepronunțarea instanței de fond cu privire la cauza de nulitate condiționată, aceste este neîntemeiat. Art. 175 C. proc. civ. reglementează nulitatea condiționată a unui act de procedură efectuat în cadrul procesului civil.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. face referire la prevederile art. 175 C. proc. civ., criticând însă procedura derulată în fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării - care este reglementată de norme speciale, nu de C. proc. civ.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.
În baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurentul urmează a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinței nr. 2011 din 9 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul-reclamant la plata sumei de 500 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă U.N.B.R.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 ianuarie 2019.