ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 724/2017

Obiectul actiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. 4593/2/11.07.2014, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în calitate de expert a investit instanta de contencios administrativ cu o actiune având ca obiect să se constate situație discriminatorie între magistrații care au dobandit aceasta calitate conform art. 33 din Legea nr. 303/2004 și cei care au dobandit aceasta calitate in baza art. 13 coroborat cu art. 16 din Legea nr. 303/2014 în ceea ce priveste drepturile salariale, sa se anuleze O nr. x/2014 și O nr. x/2014 ale Procurorului General a PICCJ, emiterea unui nou ordin prin care reclamanta sa fie cuprinsa în clasa corespunzătoare de vechime în functie/magistratură de 11 ani în loc de 5-10 ani, cu consecinta obligarii paratilor la plata diferentelor salariale aferente (indemnizatie de incadrare lunara, sporuri), inclusiv pentru viitor.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 3122 din 17 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu paratii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. S-a respins, în rest, acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în calitate de expert, ca neîntemeiată.

Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. S-a solicitat admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii introductive astfel cum a fost formulată și motivată. S-a susținut de către recurentă că se impune menținerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor în cadrul procesual, din considerente de opozabilitate, apreciind că aceste unități de parchet sunt menite a pune în executare ordinele emise de conducătorii de parchet ierarhic superioare. S-a mai considerat că se impune luarea în considerare a aspectelor invocate prin acțiune, în sensul că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în opinia sa, unul dintre criteriile determinante pentru calcularea indemnizației de magistrat fiind vechimea în magistratură, nu doar vechimea în funcție. S-a invocat de către recurentă discriminarea între absolvenții Institutului Național al Magistraturii și magistrații numiți în mod direct pe post, apreciind că se impune a fi înlăturată încălcarea principiilor fundamentale ale dreptului muncii generată de faptul că situațiile comparate cad sub incidența unor texte legale diferite, deși natura muncii prestate este identică. De asemenea, s-a considerat că necontestarea Ordinului nr. 1255/2012 nu poate constitui un argument pentru respingerea acțiunii sale, omisiunea formulării unei cereri menite a invalida un act juridic lipsit de fundament neputând justifica perpetuarea nelegalității săvârșite printr-un act juridic similar emis ulterior. În fine, s-a invocat de către recurenta - reclamantă Decizia nr. 46/2008 a Curții Constituționale, cu privire la care a apreciat că are incidență în speță și s-a mai susținut că instanța de fond a respins fără fundament cererea de conexare formulată în cauză. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 483 și urm. din C. proc. civ.

Apărările intimaților Prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimații - pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor s-a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, apreciind, în esență, că, în mod corect, prima instanță a respins acțiunea în contradictoriu cu aceste instituții ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă și a respins în rest cererea de chemare în judecată. Prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimatul - pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală. În contextul prezentării situației de fapt și a succesiunii în timp a actelor normative privind salarizarea, intimatul - pârât a apreciat, în esență, că nu se poate reține o încălcare a principiului nediscriminării în condițiile în care persoanele la care se raportează reclamanta nu se află în situații analoge și comparabile cu aceasta, în opinia sa, Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 1191 din 29 mai 2014 fiind un act administrativ cu caracter individual, legal și temeinic, emis în aplicarea Legii nr. 284/2010 și a O.U.G. nr. 103/2013.

Procedura în fața instanței de recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28 martie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat. Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 28 septembrie 2016 s-a admis în principiu recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 3122 din 17 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Considerentele și soluția Înaltei Curți Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinările depuse de către intimați la motivele de recurs și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate. 6.1 Argumente relevante Se constată că, prin argumentele dezvoltate în cererea de recurs, recurenta reclamantă nu face altceva decât să reia, în mare parte, criticile de nelegalitate expuse în acțiunea introductivă de instanță. Reține Înalta Curte că, strict formal, motivele invocate de recurenta - reclamantă se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin prisma căruia urmează a fi analizat recursul. În fapt, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în calitate de expert a investit instanta de contencios administrativ cu o actiune având ca obiect anularea Ordinelor nr. 1198/2014 nr. 1344/2014 ale Procurorului General al PICCJ și emiterea unui nou ordin prin care reclamanta sa fie cuprinsa în clasa corespunzatoare de vechime în functie/magistratură de 11 ani în loc de 5-10 ani, cu consecinta obligarii paratilor la plata diferentelor salariale aferente (indemnizație de incadrare lunara, sporuri), inclusiv pentru viitor. În esență, se solicită stabilirea vechimii în funcție și a drepturilor salariale, raportat la întreaga perioadă cuprinsă între 1 iulie 2002 până în prezent, inclusiv perioada 1 iulie 2002 - 16 iunie 2009 în care a deținut calitatea de avocat în cadrul Baroului Bihor. Față de modul în care reclamanta a înțeles să-și susțină pretențiile, în fața instanței de contencios administrativ și nu a celei de litigii de muncă, acțiunea reprezintă o contestație împotriva ordinului de stabilire a drepturilor salariale emis de Procurorul General al PICCJ, astfel că soluția dată de prima instanță în ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a pârâților Parchetul de pe langă Curtea de Apel Oradea și Parchetul de pe langă Tribunalul Bihor este corectă. În materia contenciosului administrativ, cererea privind recunoașterea unui drept este subsecventă cererii îndreptate împotriva unui act administrativ tipic sau asimilat, calitatea de pârât având-o emitentul actului. În ceea ce privește interpretarea dispozițiilor art. 86 din Legea nr. 303/2004, este de observat că dispozițiile Anexei IV, Capitolul I din Legea nr. 284/2010 în stabilirea coeficienților de ierarhizare în Nota 1 se prevedere expres că Prin vechime în funcție, în sensul prezentei anexe, se înțelege vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora sau magistrat-asistent În raport cu aceste dispoziții este evident că nu se stabilitește coeficientul pentru întreaga vechime în funcțiile juridice enumerate în art. 86 din Legea nr. 303/2004, considerate ca vechime în magistratură și pentru care se acordă sporul de vechime în muncă, ci exclusiv pentru vechimea efectivă numai în funcțiile de judecător, procuror, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție sau de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor. Perioada în care recurenta-reclamantă a îndeplinit funcția de avocat constituie vechime în magistratură și poate fi valorificată, potrivit actualei reglementări, doar la acordarea pensiei de serviciu, iar nu la acordarea drepturilor salariale pentru vechimea în funcție și la stabilirea clasei de salarizare în raport cu vechimea în funcție. De altfel, aceasta interpretare reprezintă o abordare constată a jurisprudenței secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție (deciziile 2289/2014 și 2179/2015). În ceea ce privește discriminarea reclamantă, se constată că textele mai sus arătate se aplică în egală măsură și absolvenților INM, nefiind vorba despre recunoașterea vechimii anterioare din alte funcții juridice, cum ar fi cea de avocat. 6.2 Temeiul legal al soluției adoptate În conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.