ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5927/2022

Ședința publică din data de 8 decembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 27.11.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând: revocarea deciziei nr. 75/03.09.2018 a Procurorului General al PCA Oradea; emiterea unei noi decizii de salarizare începând cu 23.07.2018, cu aplicarea corecta a punctului 53 din Legea 207/20.07.2018 pentru modificarea și completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciara care vizează salarizarea specialiștilor IT din instanțe; și parchete, cu încadrarea specialiștilor IT la nivelele corespunzătoare vechimii în funcție și nivelul parchetului respectiv cu acordarea corecta a vechimii in specialitate - funcție de peste 10 de ani.

La data de 04.01.2019, pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiate.

La data de 22.02.2019, reclamanta a depus la dosarul cauzei precizare la acțiune, prin care a arătat că înțelege să conteste și Hotărârea nr. 10/2018 din data de 19.10.2018 a Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, precum și Nota nr. x/2018 din 10.08.2018 a Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

La data de 12.04.2019, pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare au depus întâmpinare la cererea precizată de reclamantă, prin care și-au menținut poziția exprimată, solicitând, astfel, respingerea acțiunii, pentru motivele arătate.

La data de 06.05.2019, pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus note, prin care a invocat excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea Notei nr. x/2018 din 10.08.2018, pentru lipsa naturii juridice de act administrativ a acesteia, solicitând respingerea capătului de cerere în discuție, ca inadmisibil.

Prin sentința civilă nr. 1781 din 21 mai 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, exceptând capătul de cerere referitor la anularea Notei nr. x/2018; s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării; s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare; s-a admis excepția de inadmisibilitate a capătului de cerere referitor la anularea Notei nr. x/2018; a fost respinsă acțiunea (exceptând capătul de cerere referitor la anularea Notei nr. x/2018) formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost respins capătul de cerere referitor la anularea Notei nr. x/2018, ca inadmisibil; a fost respinsă acțiunea, în rest, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1781 din 21 mai 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a formulat cerere de recurs.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu încadrarea salarială a acesteia la nivelul corespunzător vechimii în funcție și nivelul parchetului respectiv cu acordarea corecta a vechimii în specialitate - funcție de peste 10 de ani.

În contextul expunerii situației de fapt și al dispozițiilor art. 120 alin. (6) din Legea nr. 304/2004, art. 22 din secțiunea 6 capitolul VIII anexa V din Legea nr. 153/2017, art. 17 din secțiunea 4 a capitolului VIII anexa V la Legea nr. 153/2017, art. 3 din Legea nr. 567/2004, a invocat greșita aplicare a acestor prevederi legale, în sensul că încadrarea salarială a acesteia s-a făcut prin raportare la nivelul unui procuror cu grad de judecătorie cu vechime în funcție de bază 0-3 ani, fără a mai fi recunoscută vechimea în specialitate, ci doar cu recunoașterea vechimii în muncă, astfel că nu s-a ținut cont de vechimea în funcție de specialist IT, care, în opinia sa, ar fi condus la încadrarea pe un nivel corespunzător intervalelor de vechime la nivelul instanței de referință (judecătorie) și la stabilirea venitului salarial corespunzător acestor intervale. A invocat, de asemenea, că nu se ține cont de celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care face parte.

A mai arătat că, în opinia sa, trimiterea textului legal la nr. crt. 4 lit. B), capitolul I din Anexa V a Legii cadru nr. 153/2017 cuprinde atât stabilirea salariului în funcție de majorarea raportată la o vechime în muncă, cât și în funcție de majorarea raportată la o vechime în funcție. În măsura în care legiuitorul ar fi urmărit limitarea salariului de bază al specialiștilor IT la nivelul unui procuror cu grad de judecătorie cu vechime între 0-3 ani, s-ar fi prevăzut expres în lege.

În fine, recurenta a invocat încălcarea principiului nediscriminarii și al egalității, în cadrul aceleiași familii ocupaționale, în sensul unor grile de salarizare distincte pentru specialiștii IT din cadrul parchetelor și cei din cadrul instanțelor, pentru care au fost emise decizii prin raportare și la vechimea în specialitate.

Intimatul-pârât Ministerul Public – Parchetul de pe lângă ÎCCJ a formulat întâmpinare prin care a arătat că în mod corect a admis prima instanță excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta a reiterat susținerile din memoriul de recurs.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 11 martie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din 11.03.2021, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării recursului declarat de recurenta-reclamantă până la soluționarea sesizării formulate de Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce face obiectul dosarului nr. x/2021

Prin rezoluția din data de 26 octombrie 2022, s-a fixat termen la 8 decembrie 2022, cu citarea părților, în vederea verificării subzistenței motivului suspendării judecății, cauza fiind repusă pe rol.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate, precum și de dispozițiile legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Prin Decizia nr. 75 din 03.09.2018 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, față de intrarea în vigoare a Legii nr. 207/2018 s-au stabilit, începând cu data de 23.07.2018, drepturile salariale ale reclamantei, specialist IT în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

La emiterea deciziei au fost avute în vedere și prevederile capitolului I- art. 1 alin. (3), art. 2 alin. (1) lit. a), alin. (3), art. 7 lit. a) și g), i) capitolul I- art. 10, capitolul II, art. 38, alin. (3) lit. a) alin. (6) și alin. (7) și art. 39 alin. (1) din capitolul IV al Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Împotriva deciziei, reclamanta a formulat contestație, respinsă prin Hotărârea Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea nr. 10/19.10.2018.

În acest context factual, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A., în contradictotiu cu pârâții Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat: revocarea deciziei nr. 75/03.09.2018 a Procurorului General al PCA Oradea; emiterea unei noi decizii de salarizare începând cu 23.07.2018, cu aplicarea corecta a punctului 53 din Legea 207/20.07.2018 pentru modificarea și completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciara care vizează salarizarea specialiștilor IT din instanțe; și parchete, cu încadrarea specialiștilor IT la nivelele corespunzătoare vechimii în funcție și nivelul parchetului respectiv cu acordarea corecta a vechimii in specialitate - funcție de peste 10 de ani. Prin precizarea la acțiune, reclamanta a contestat și Hotărârea nr. 10/2018 din data de 19.10.2018 a Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin care s-a respins contestatia administrativă împotriva Decizie nr. 75/2018, precum și Nota nr. x/2018 din 10.08.2018 a Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție .

Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă pe fond, reclamanta înțelegând să formuleze recurs, prin care, în esență a invocat argumente similare cu cele invocate în fața instanței de fond, dând o interpretare proprie dispozițiilor legale incidente încadrării sale salariale, respectiv art. 22 din secțiunea 6 capitolul VIII anexa V din Legea nr. 153/2017, și invocând discriminarea în raport cu salarizarea altor specialiști IT din cadrul sistemului judiciar, argumente care pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, împărtășind soluția pronunțată de judecătorul fondului.

Înalta Curte reține că potrivit punctului 53 din Legea nr. 207/2018, specialiștii IT sunt asimilați sub aspectul stabilirii salariului de bază specialiștilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Drepturile salariale ale specialiștilor din cadrul PÎCCJ (deci și cele ale recurentei-reclamante) sunt stabilite de Legea nr. 153/2017, anexa V, cap. VIII, art. 22, în conformitate cu care:

"(1) Salariile de bază pentru specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al celorlalte parchete, sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. B) nr. crt. 4. (2) Specialiștii prevăzuți la alin. (1) beneficiază și de celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte, după caz, cu excepția elementelor salariale care compun salariul de bază stabilit pentru categoriile profesionale din care fac parte.".

La Capitolul I lit. B) nr. crt. 4 din Anexa V la Legea – cadru nr. 153/2017 se află funcția de "procuror cu grad de judecătorie", existând în cadrul tabelului aferent o ierarhizare pe verticală raportată la vechimea în funcție și o ierarhizare pe orizontală raportată la gradație, primul rând al ierarhiei fiind cel specific unei vechimi în funcție de "0-3 ani". Prin urmare, începând cu data de 23.07.2018, specialiștii IT au fost asimilați în ceea ce privește stabilirea salariului de bază, procurorilor cu grad de judecătorie, fără însă a se face nicio distincție în lege, cu privire la alte diferențieri.

În Notele nr. 1 și nr. 3 la Capitolul I lit. B) se prevede că "Prin "vechime în funcție", în sensul prezentului capitol, se înțelege vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție.", respectiv că "Indemnizația de încadrare/coeficientul cuprinde sporul de vechime în muncă corespunzător gradației."

Cap. I lit. B) nr. crt. 4 se referă la indemnizația de încadrare pentru procurori cu grad de judecătorie, iar din coroborarea textelor de lege arătate mai sus rezultă că salariile de baza ale specialiștilor din PÎCCJ, la care se raportează nivelul de salarizare al recurentului-reclamant se stabileste doar în condițiile acestor dispoziții legale.

Prin urmare, devine cert că singura referință relevantă pentru stabilirea salariului unui specialist din cadrul DNA este cea la Capitolul I lit. B) nr. crt. 4 primul rând, vizând ierarhizarea aferentă unei vechimi în funcție de "0-3 ani" cu variațiile date de gradațiile diferite.

Astfel, specialiștii din Parchet, deși asimilați din perspectiva salariului de bază celui reglementat pentru funcția de procuror cu grad de judecătorie, nu se bucură decât de variațiile salariului de bază în funcție de indemnizația stabilită pentru rândul aferent vechimii "0-3 ani" și gradațiilor corespunzătoare acesteia, întrucât dețin vechime "0" în sensul Notei nr. 1 la Capitolul I lit. B), nejustificând acumularea de vechime în funcțiile de "judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție", singurele relevante pentru observarea și a celorlalte grile de la Capitolul I lit. B) nr. crt. 4, anume rândurile normative pentru "3-5 ani", "5-10 ani", "10-15 ani", "15-20 ani" și "peste 20 ani".

Altfel spus, pentru aplicarea Capitolul I lit. B) nr. crt. 4 în sensul art. 22 din Capitolul VIII ale Anexei V la Legea – cadru nr. 153/2017 nu este relevantă vechimea în funcția de specialist acumulată în instituțiile din sistemul judiciar, întrucât nu există nicio normă juridică prin care să se asimileze această vechime celei de "judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție" prevăzută explicit la Nota nr. 1 la Capitolul I lit. B) spre a fi avută în vedere la determinarea rândurilor raportat la vechimea în funcție.

Este adevărat că dispozițiile art. 22 din anexa V, cap. VIII din Legea nr. 153/2017 fac referire la salarizarea potrivit cap. I lit. B) nr. crt. 4, însă textul de lege nu poate fi lecturat și, în consecință, nu poate fi aplicat făcându-se abstracție de prevederile Notei anexate tabelului de calcul al salariilor de bază antereferite.

În consecință, deși în cap. I lit. B) nr. crt. 4 se prevăd mai multe niveluri de salarizare pentru procurorii cu grad de judecătorie, diferența fiind dată inclusiv de vechimea în funcție, care conduce la majorarea "bazei de salarizare", o astfel de majorare nu poate fi aplicată decât dacă sunt îndeplinite condițiile pentru vechimea în funcție, astfel cum sunt acestea explicitate în pct. 1 al notei, respectiv dacă se face dovada vechimii în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție.

Specialiștii din cadrul PÎCCJ, respectiv specialiștii IT, nu fac parte din categoria magistraților ori a personalului asimilat magistraților, limitativ indicați în textul notei și, pe cale de consecință, nu pot beneficia de majorarea aferentă vechimii în funcția de magistrat sau personal asimilat.

În aceste condiții, contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că în mod corect intimata-pârâtă a stabilit salariul de bază al acesteia.

În măsura în care s-ar da relevanță susținerilor recurentei, potrivit cărora ar trebui să beneficieze de salariul de bază aferent unui procuror cu grad de judecătorie, dar în același timp și de majorarea pentru vechimea în funcție, s-ar adăuga în mod nepermis la lege, în condițiile în care în Anexa V la Legea nr. 153/2017 nu este prevăzută în grilele de salarizare o astfel de posibilitate, majorările pentru vechimea în funcție prevăzute pentru categoria magistraților și cele pentru specialiștii din cadrul PÎCCJ fiind diferite și fiind prevăzute în mod distinct pentru fiecare categorie profesională.

De altfel, această chestiune a făcut obiectul unei sesizări adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, prin Decizia nr. 31/2021 stabilindu-se că "În interpretarea și aplicarea principiului ierarhizării pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța activității desfășurate, potrivit prevederilor art. 6 lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în cazul personalului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism care nu are o grilă proprie de salarizare, trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit. B) de la cap. I din anexa nr. V la același act normativ vizează aplicarea acestor dispoziții doar în ceea ce privește vechimea în muncă, nu și vechimea în funcție."

Astfel, în cuprinsul considerentelor acestei decizii, s-au reținut următoarele aspecte, cu relevanță pentru soluția pronunțată în prezenta cauză:

"94. Faptul că prin nota de subsol la tabelul prevăzut de capitolul I lit. B) din anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 se prevede că, prin "vechime în funcție", în sensul prezentului capitol, se înțelege vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție denotă că ierarhizarea salarizării în funcție de această vechime nu se poate aplica decât categoriilor de personal expres prevăzute, nu și categoriilor de personal a căror salarizare se stabilește prin "trimitere" la coeficientul de ierarhizare.

În ceea ce privește celelalte susțineri ale recurentei cu privire la încadrarea salarială a acesteia, astfel după cum rezultă din Nota nr. x/13.02.2018 a Ministerului Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – secția Resurse umane și documentare ce a stat la baza emiterii actelor administrative de salarizarea unor categorii de personal din cadrul Ministerului Public, inclusiv DNA, la care face trimitere Nota nr. x/2018, începând cu data de 01.01.2018 salariile de bază ale specialiștilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au fost stabilite prin raportare la indemnizația lunară aferentă anului 2022 pentru un procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, cu o vechime în funcție de 0-3 ani și gradația corespunzătoare vechimii în muncă, majorat cu 15% pentru complexitatea muncii, întrucât aceștia au calitatea de funcționari publici.

În același timp, față de dispozițiile art. 38 alin. (3) și (6) din Legea nr. 153/2017, actul normativ în discuție se aplică etapizat, în prezent, salarizarea în plată fiind stabilită pornind de la cuantumul brut al salariului de bază, precum și al sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017 majorate cu 25%, fără a se depăși limita stabilită pentru anul 2022.

Or, la nivelul lunii decembrie 2017, după cum s-a arătat în cele ce preced, salariul de bază al specialiștilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție era stabilit și acordat la nivelul celui aferent procurorului cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, cu o vechime în funcție de 0-3 ani.

Pe cale de consecință, în mod corect a constatat prima instanță că la emiterea actelor contestate, pârâtul a avut în vedere nivelul salariului de bază al specialiștilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de la nivelul lunii decembrie 2017. Modalitatea de interpretare a legii cu privire la salarizarea acestor din urmă specialiști excedează cadrului prezentului litigiu, reclamanta neînțelegând să conteste, ca act premergător, Nota nr. x/13.02.2018 antereferită.

În ceea ce privește pretinsa discriminare în raport cu salarizarea altor specialiști IT, nici aceasta nu poate fi valorificată în soluționarea favorabilă a contestației.

Înalta Curte reține, după cum s-a stabilit prin Decizia nr. 818/03.07.2008 a Curții Constituționale a României, că instanțele judecătorești nu au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.

Prin decizia menționată, Curtea Constituționala a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 (3) și art. 27 (1) din O.G. nr. 137/2000, statuând ca aceste dispoziții sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Or, din perspectiva celor arătate, prevederile de lege criticate nu sunt contrare principiului constituțional al egalității în drepturi.

Urmărirea prin acțiune a unei astfel de finalități, respectiv înlăturarea de la aplicare a unui text de lege în vigoare și nedeclarat ca fiind neconstituțional, sub motivul unei pretinse discriminări prin efectul legii, urmată de aplicarea unei norme dintr-un act normativ ce nu mai este în vigoare sau crearea unei norme pe cale jurisprudențială, nu are temei legal spre a permite instanței de a proceda de o asemenea manieră, în contextul a ceea ce s-a arătat deja.

În mod corespunzător devine lipsită de relevanță practica administrativă a altor ordonatori de credite, astfel cum a fost invocată de reclamantă, câtă vreme dreptul salarial al acesteia este stabilit în baza legii, corect interpretată de autoritatea publică pârâtă.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că argumentele expuse de recurenta-reclamantă în calea de atac a recursului nu sunt apte să determine reformarea hotărârii de fond, întrucât a fost dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1781 din 21 mai 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 decembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.