ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1168/2022

Ședința publică din data de 1 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12.04.2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe Langa Înalta Curte de Casație si Justiție, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe langa Tribunalul Satu Mare și Consiliul National Pentru Combaterea Discriminării a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună revocarea deciziei nr. 75/03.09.2018 a Procurorului General al PCA Oradea; emiterea unei noi decizii de salarizare începând cu 23.07.2018, cu aplicarea corecta a punctului 53 din Legea 207/20.07.2018 pentru modificarea și completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciara care vizează salarizarea specialiștilor IT din instanțe și parchete, cu încadrarea specialiștilor IT la nivelele corespunzătoare vechimii în funcție și nivelul parchetului respectiv cu acordarea corecta a vechimii in specialitate -funcție de peste 20 de ani.

Prin sentința civilă nr. 2387 din 9 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția de inadmisibilitate a capătului de cerere referitor la anularea Notei nr. x/2018.

S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, exceptând capătul de cerere referitor la anularea Notei nr. x/2018.

A fost respins capătul de cerere referitor la anularea Notei nr. x/2018, ca inadmisibil.

S-a respins acțiunea (exceptând capătul de cerere referitor la anularea Notei nr. x/2018) formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a respins, în rest, acțiunea precizată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca fiind neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 2387 din 9 octombrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. invocând critici subscrise pe motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

În motivarea recursului arată că instanța de fond în mod greșit a statutat faptul ca drepturile câștigate anterior prin hotărâri judectoresti exced obiectului prezentei cauze, intrucat la emiterea noilor acte contestate in prezenta cauza nu s-a ținut cont de drepturile câștigate printr-o sentința judecătoreasca definitive si irevocabilă.

Prin sentința civilă nr. 405/CA din 15.11.2007 pronumtata in Dosar x/2007 al Tribunalului Satu Mare rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civila nr. 124/CA/2008-R din 26.03.2008 pronunțată în Dosarul nr. x/2008 -R al Curții de Apel Oradea, parații Parchetul de pe langa Curtea de Apel Oradea si Parchetul de pe langa Tribunalul Satu Mare au fost obligați Ia plata către subsemnata a drepturilor bănești lunare conform încadrării profesionale de informatician - personal de specialitate stabilite la nivelul funcției de grefier cu studii superioare de execuție incepand cu 1 data de 01.01.2005 si pana Ia data de 15.10.2007 actoaliozate cu indicale de infaltie la data efetuarii plații.

Rezulta ca incepand cu data de 01.01.2005 recurenta a fost reancadrata in funcția de informatician - personal de specialitate stabilite la nivelul funcției de grefier cu studii superioare de execuție.

Prin Ordonanța nr. 100/2007 s-a acordat sporul de stabilitate pentru specialiștii IT incepand cu data de 18.04.2008.

La data de 01.01.2011 au intrat în vigoare Legile 284/2010 si 285/2010.

Salarizarea conform Legii nr. 284/2010 a dost reglementata de art. 23 alin. (2) pct. B care stipula: "pentru specialiștii IT din cadrul instantelpr si al parchetelor salariul de baza se stabilește potrivit coefîcentului de ierarhizare corespunzător funcției de judecător de judecătorie ".

În baza acestor prevederi specialiștii IT au beneficiat la stabilirea salariului de baza de recunoașterea vechimii in specialitate prevedere unanima acceptata in familia Justiție.

Atât prin decizia de reîncadrare 75/03.09.2018 cât si prin întâmpinarea formulată angajatorul a înteles să aplice dispozițiile legale arbitrar și discreționar fără să țină cont de dispozițiile legale în vigoare invocând faptul ca la baza decizilor sale ar sta atât Hotărârea nr. 10/2018 din data de 19.10.2018 al Colegiului de Conducereal Parchetului de pe langa Curtea de Apel Oradea, precum si NOTA din 10.08.2018 nr. 9736/2018 a Ministerul Public - Parchetul de pe Langa înalta Curte de Casație si Justiție.

De asemenea chiar prin întâmpinarea formulată se face un calcul din care reiese vechimea în specialitate (vechimea in parchet) insa in realitate aceasta vechime in specialitate nu este calcultata in mod corespunzător noi figurând cu o vechime intre 0-3 ani.

Conform deciziei ICCJ pronunțata in Dosar nr. x/2018 recurs in interesul Legii, toate sporurile salariale au fost și rămân incluse în indemnizația brută de încadrare și după data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009

Aceste prevederi sunt similare cu cele din Legea nr. 153/2017 dar la aplicarea prevederilor noii legi de salarizare se refuza specialiștilor IT recunoașterea vechimii in specialitate.

Din aceste considerente prezintă relevanță în cauză sentința civilă nr. 1001 din data de 15.03.2019 pronunțată în Dosar nr. x/2018 al Curții de Apel București.

Prin decizia pe care o contestă, afirmă recurenta, salariul de bază al specialiștilor IT a fost stabilit prin raportare la grila de salarizare pentru funcția de procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, cu o vechime în funcție de 0-3 ani (Anexa 5 la Legea nr. 153/2017, Capitol I. lit. B). nr. crt. 4), în condițiile în care legea nu precizează în mod explicit acest nivel de salarizare din grilă, ci face trimitere la nr. crt. 4 lit. B), capitolul I din anexa V a Legii-cadru nr. 153/2017, fără a face alte precizări.

Dacă legiuitorul ar fi dorit o limitare, aceasta ar fi fost făcută ca în cazul asistenților judiciari unde, la art. 16 din Legea nr. 153/2017 se menționează în mod explicit nivelul din grilă unde vor fi incadrați.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de fond in mod greșit a admis aceasta excepție pentru următoarele considerente:

Asa cum reiese din întâmpinările formulate Deciziile contestate au fost emise având la baza NOTA din 10.08.2018 nr. 9736/2018 a Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, nota transmisa tuturor Parchetelor Curților de Apel din tara prin care se indica nu numai reglementările legale incidente prezentei cause, ci si modul de aplicare.modul de stabilire si modul de calcul, construcția drepturilor salariale precum si Anexa cu incadrarea efectiva pentru specialiștii IT.

De asemenea Decizia nr. 75/03.09.2018 are ca si fundament legal printre altele si NOTA din 10.08.2018 nr. 9736/2018 a Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție ceea ce nu poate să ducă decât la concluzia simplă ca această Notă este general obligatorie pentru toate parchetele din tara.

Consideră recurenta că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție are calitate procesuala in prezenta cauza intrucat executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlul de cheltuieli in care se incadreaza obligația respectiva.

Instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea reclamantei ca și neîntemeiata considerând că nu există tratament discriminatoriu ci, legiuitorul a avut in vedere doar diferentele de atribuții si condiții in care diferite categorii de persoane implicate in mod direct sau indirect in înfăptuirea actului de justiție le au.

Conform art. 1 alin. e) din Legea 153/2017 anexa V capitolul VIII, secțiune 1 specialiștii IT din cadrul parchetelor sunt grupați alături de ceilalți specialiști din cadrul DNA, DIICOT, PICCJ, aspect care nu s-a avut în vedere și la stabilirea drepturilor salariale. Salariile ar fi trebuit stabilite prin raportare la celelalte funcții din domeniul informatic din cadrul sistemului și nu prin raportare la funcții ale căror specializare și activitate este total diferită.

Din aceste considerente exista o vădita discriminare intre noi specialiștii IT din cadrul parchetelor si ceilalți specialiști din cadrul acelorași parchete ale căror salarii nu numai ca nu s-au diminuat dar au si beneficiat de creșteri salariale, cu atât mai mult cu cat suntem singura categorie din Familia Justiție la care li s-a diminuat drastic salariul cu aproximativ 55-60%.

De asemenea, recurenta consideră că sunt îndeplinite condițiile necesare constatării discriminării în domeniul salarizării. Aplicarea normelor și jurisprudenței comunitare în locul dispozițiilor naționale. C. civ..J.E. a stabilit în jurisprudența sa un set de elemente ce trebuie verificate când se ridică o problemă ce ține de principiul egalității: (1) un tratament diferențiat aplicat (2) unor situații egale (3) fără a exista o justificare obiectivă și rezonabilă sau dacă (4) nu există proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele folosite pentru atingerea acestui scop.

Astfel, art. 6 prevede, printre altele, următoarele principii: b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare și instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție; - acest principiu este încălcat, prin faptul că, pe de o parte, specialiștii IT din instanțe și parchete sunt singura categorie din sistemul bugetar care este retrogradată în funcție și i se reduce drastic nivelul salariului. De asemenea, față de diverse categorii de personal din alte unități bugetare, nu se poate face comparație, atâta timp cât sunt încadrați pe funcții eterogene (de exemplu, la primării sau Casa de pensii IT-iștii sunt funcționari publici, salarizați similar funcționarilor publici de alte profesii; la școli aceștia sunt profesori, salarizați similar profesorilor de alte specialități, etc). In plus, conform nomenclatorului profesiilor, COR, noțiunea de "specialist IT" se regăsește în titlul Grupei majore 25, "specialiști în domeniu informatic" și cuprinde numeroase profesii, specialistul IT din instanțe exercitând, mai mult sau mai puțin, mai multe din profesiile enumerate în acel nomenclator. Cu atât mai mult, nu se poate compara specialistul IT din instanțe cu alte categorii de informaticieni din alte unități.

În plus, această reîncadrare este neconstituțională. Prin Legea nr. 97/2008, dar și prin legile unitare de salarizare ulterioare, ca și prin legile anuale de salarizare, s-a creat o așteptare legitimă indusă chiar de legiuitor că vor beneficia, în condiții economice si sociale de normalitate, cel puțin de aceste drepturi salariale.

Modificarea salariului de bază,în sensul diminuării, ca efect al aplicării Legii 153/2017 constituie o ingerință în exercitarea de către reclamanta a drepturilor lor de creanță, și deci, în dreptul de a li se respecta bunurile, în sensul art. art. 1 Protocolul 1 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omul eram titulara unui bun în sensul art. 1 din Protocolul 1, instanța trebuia sa analizeze condițiile privării de proprietate, respectiv să se constate dacă există o ingerință a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, ingerință care să fi avut ca efect privarea mea de bunul meu, în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. l.

Partea a doua a articolului 1 din Protocolul nr. 1, înscrie trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate al titularului asupra acelui bun, după cum urmează: a)privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie; b) să fie impusă de o cauză de utilitate publică; c) să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional. Jurisprudența organelor Convenției a mai adăugat o condiție specifică situației de privare de proprietate, și anume necesitatea indemnizării corespunzătoare a titularului dreptului. Tot ca o creație jurisprudențiala s-a impus o condiție comună atât în privința privării de proprietate, cât și în materia limitărilor acestui drept, prevăzute de parag. 2 al art. 1 din Protocolul nr. 1, respectiv, orice limitare trebuie să fie proporțională cu scopul avut în vedere la instituirea ei.

Reducerea salariului cu aproape de 60% pentru viitor și lipsirea de dreptul de a a primi vreodată sumele de bani aferente acestui procent afirmă recurenta că reprezintă, indiscutabil, o ingerință ce a avut ca efect privarea sa de un bun, în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1.

În jurisprudență sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a reținut că, o interferență cu respectarea bunurilor trebuie să respecte un "echilibru just" între cerințele interesului general al comunității și cerințele de protecție individuală a drepturilor fundamentale.

Intimatul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a formulat note prin care și-a exprimat poziția procesuală în cauză, în sensul respingerii recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Înalta Curte, în ceea ce privește situația de fapt care a generat starea litigioasă dintre părți, reține că prin Decizia nr. 75 din 03.09.2018 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, față de intrarea în vigoare a Legii nr. 207/2018 s-au stabilit, începând cu data de 23.07.2018, drepturile salariale ale reclamantei, specialist IT în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

La emiterea deciziei au fost avute în vedere și prevederile capitolului I- art. 1 alin. (3), art. 2 alin. (1) lit. a), alin. (3), art. 7 lit. a) și g), i) capitolul I- art. 10, capitolul II, art. 38, alin. (3) lit. a) alin. (6) și alin. (7) și art. 39 alin. (1) din capitolul IV al Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Împotriva deciziei, reclamanta a formulat contestație, respinsă prin Hotărârea Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea nr. 10/19.10.2018.

2.2. Analiza criticilor formulate prin cererea de recurs

În ceea ce privește critica privitoare la soluția prin care instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu excepția capătului de cerere privitor la anularea Notei nr. x/2018, Înalta Curte apreciază că criticile emise de recurenta-reclamantă sunt neîntemeiate.

În mod corect a reținut instanța de fond că, toate actele administrative a căror anulare se solicită de către recurenta-reclamantă, cu excepția Notei nr. x/2018, față de care de altfel instanța de fond a arătat în mod judicios că nu are caracterul unui act administrativ în sensul celor definite de prevederile art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, nu au fost emise de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Or, pentru a avea calitate procesuală pasivă în cauză trebuie să existe identitate între subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății și cel chemat în judecată în calitate de pârât. În materia contenciosului administrativ tipic, legitimarea procesuală pasivă aparține emitentului actului contestat, iar în cauză Ministerul Public nu este emitentul actelor contestate.

Referitor la criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că și acestea sunt nefondate.

Subsumat acestui motiv de casare, Înalta Curte, constatând legală soluția pronunțată de prima instanță, va proceda la substituirea parțială a motivării acesteia în sensul analizării aspectelor deduse judecății, prin prisma Deciziei nr. 31 din 17 mai 2021, pronunțate ulterior hotărârii recurate de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pe care o va aplica în cauză.

Astfel, recurenta-reclamantă este încadrată ca specialist IT în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

Sub un prim aspect, analizând Decizia nr. 31/2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanța de recurs constată că această decizie se referă în mod expres la personalul specialist IT, stabilind că trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit. B) de la cap. I din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 vizează aplicarea acestor dispoziții doar în ceea ce privește vechimea în muncă, nu și vechimea în funcție.

Prin actele administrative a căror anulare s-a solicitat în prezenta cauză s-au stabilit drepturile salariale cuvenite recurentei-reclamnte prin raportare la grila de salarizare pentru funcția de procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, cu o vechime în funcție de 0-3 ani, fără a se lua în considerare vechimea în specialitate.

Instanța de recurs constată că pretențiile deduse judecății de către recurentei-reclamante au făcut obiectul analizei Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, care prin Decizia nr. 31/2021 din data de 17 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 734 din 27/07/2021 și obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., a admis sesizarea formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018 și a stabilit că:

"În interpretarea și aplicarea principiului ierarhizării pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța activității desfășurate, potrivit prevederilor art. 6 lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în cazul personalului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism care nu are o grilă proprie de salarizare, trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit. B) de la cap. I din anexa nr. V la același act normativ vizează aplicarea acestor dispoziții doar în ceea ce privește vechimea în muncă, nu și vechimea în funcție."

Prin decizia de unificare a practicii judiciare anterior evocată s-a reținut că faptul că prin nota de subsol nr. 1 la tabelul prevăzut în Capitolul I lit. B) din Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 se prevede că prin "vechime în funcție", în sensul prezentului capitol, se înțelege vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție, denotă că ierarhizarea salarizării în funcție de această vechime nu se poate aplica decât categoriilor de personal expres prevăzute, nu și categoriilor de personal a căror salarizare se stabilește prin "trimitere" la coeficientul de ierarhizare (paragraful 94), astfel că mențiunea expresă a legiuitorului privind înțelegerea noțiunii de "vechime în funcție" trebuie interpretată în sensul limitării la funcțiile special și limitativ prevăzute în nota de subsol anterior evocată (paragraful 95).

De asemenea, prin aceeași decizie s-a reținut că:

"96. Concluzionând, nu se poate vorbi, în cazul personalului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, despre o încălcare a principiului ierarhizării pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța muncii desfășurate, această categorie de personal beneficiind, pe orizontală, de gradația rezultată din cap. I lit. B) nr. crt. 4 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, iar pe verticală, de gradația rezultată din art. 11 alin. (4) din anexa nr. VI la aceeași lege.

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 22 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice:

"(1) Salariile de bază pentru specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al celorlalte parchete, sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. B) nr. crt. 4", iar la Capitolul I lit. B) nr. crt. 4 din Anexa V la Legea - cadru nr. 153/2017 se află funcția de "procuror cu grad de judecătorie", existând în cadrul tabelului aferent o ierarhizare pe verticală raportată la vechimea în funcție și o ierarhizare pe orizontală raportată la gradație, primul rând al ierarhiei fiind cel specific unei vechimi în funcție de "0-3 ani".

În Nota nr. 1 și nr. 3 la Capitolul I lit. A) și B) se prevede că "Prin vechime în funcție, în sensul prezentului capitol, se înțelege vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție", respectiv că "indemnizația de încadrare/coeficientul cuprinde sporul de vechime în muncă corespunzător gradației." Prin urmare, singura referință relevantă pentru stabilirea salariilor specialiștilor IT este cea de la Capitolul I lit. B) nr. crt. 4 primul rând, vizând ierarhizarea aferentă unei vechimi în funcție de "0-3 ani" cu variațiile date de gradațiile diferite.

Astfel, specialiștii IT, deși asimilați indirect, prin trimiterea la salarizarea specialiștilor din cadrul PÎCCJ, din perspectiva salariului de bază celui reglementat pentru funcția de procuror cu grad de judecătorie, nu se bucură decât de variațiile salariului de bază în funcție de indemnizația stabilită pentru rândul aferent vechimii "0-3 ani" și gradațiilor corespunzătoare acesteia, întrucât nu pot acumula vechime, conform Notei nr. 1 la Capitolul I lit. B), în) funcțiile de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție.

Înalta Curte constată că este nefondată și critica recurentei referitoare la modul de determinare a salariului de bază al specialiștilor IT din cadrul instanțelor de judecată, CSM, Inspecției Judiciare, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, unde nivelul salariului este stabilit prin trimitere la dispozițiile art. 22 alin. (1), Cap. I lit. B) nr. crt. 4 din lege, prin considerarea atât a vechimii în muncă, cât și a vechimii în funcție, în condițiile în care nu a fost făcută dovada unui asemenea fapt.

Pe de altă parte, se impune a se observa că în privința unei eventuale discriminări între specialiștii IT și alte categorii de specialiști din sistemul judiciar, Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa (Decizia nr. 428/4.07.2019, Decizia nr. 75/18.02.2020, Decizia nr. 126/10.03.2020) că prevederile art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor.

De asemenea, Curtea Constituțională a reținut că includerea, sub aspectul salarizării, a specialiștilor în domeniul informatic în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor reprezintă opțiunea legiuitorului, manifestată în marja sa de apreciere permisă de dispozițiile art. 16 din Constitutție privind egalitatea în drepturi. Prin Decizia nr. 408/13 iunie 2017, Curtea Constituțională a statuat că reprezintă dreptul și obligația autorității legiuitoare să elaboreze măsuri de politică legislativă în domeniul personalului plătit din fonduri publice, în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat.

În acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaților lor din bugetul de stat (Hotărârea din 8 noiembrie 2005 pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în cauza Wieczorek împotriva Poloniei paragraful 59, și Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei paragraful 57).

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 2387 din 9 octombrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 2387 din 9 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 martie 2022.