ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4054/2021

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună, în principal, anularea deciziei de încadrare nr. 9 din 29.01.2018 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și emiterea unei noi decizii de salarizare de încadrare în funcție și de stabilire a drepturilor salariale corespunzătoare funcției de specialist din cadrul parchetelor, începând cu 01.01.2018 conform Cap. VIII art. 22 și Anexa la cap. 1 lit. B) nr. crt. 4 din Legea 153/201T avându-se în vedere nivelul maxim de salarizare aferent gradului profesional deținut și similar cu al celorlalți specialiști din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DNA și DIICOT prin raportare la nivelul maxim de salarizare pentru funcție similară de specialist acordat unei persoane cu același grad profesional și cu aceeași tranșă de vechime în munca. În subsidiar, a solicitat emiterea unei noi decizii de încadrare cu luarea în considerare a nivelului avut în plată la data de 31.12.2017 și aplicarea la acest salariu brut în plată la 31.12.2017 a majorării salariale de 25% similar majorării aplicate celorlalte categorii de personal existent pe Anexa V Familia ocupațională de funcții bugetare justiție și curtea constituțională din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice așa cum s-a aplicat și în cazul personalului auxiliar de specialitate (grefier, grefier statistician, grefier-dactilograf) și personalului conex (agent procedural, aprod, șofer), având în vedere că sunt discriminați în raport cu personalul din Anexa V Funcții bugetare justiție și Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, cu modificările și completările ulterioare. A solicitat emiterea unei noi decizii de încadrare și stabilire a drepturilor salariale începând cu 01.01.2018 astfel încât salariul net să rămână la nivelul drepturilor salariale nete plătite specialiștilor IT în luna decembrie 2017 în funcție de vechimea în muncă și în funcție, cu luarea în calcul al sporurilor câștigate prin hotărâri judecătorești, respectiv sporul de risc și suprasolicitare de 50 % și sporul de confidențialitate de 15 %, precum și valoarea de referință sectorială de 445,5 RON. Totodată, a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 alin. (6), respectiv a grilei de la anexa V cap II din Legea nr. 153/2017 sub aspectul discriminării, cu încălcarea art. 16 alin. (1), precum și în ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 53 din Constituția României.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 4293 din 23 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. S-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru lipsa calității procesuale pasive. S-a respins în rest cererea privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta solicitând casarea sentinței, admiterea contestației și emiterea unei noi decizii de încadrare în funcție și de stabilire a drepturilor salariale corespunzătoare funcției de specialist din cadrul parchetelor avandu-se în vedere nivelul maxim de salarizare aferent gradului profesional deținut si similar cu al celorlati specialiști din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, DNA si DIICOT prin raportare la nivelul maxim de salarizare pentru funcție similara de specialist acordat unei persoane cu același grad profesional si cu aceeași transa de vechime în munca, iar în subsidiar emiterea unei noi decizii de încadrare cu luarea în considerare a nivelului avut în plată la data de 31.12.2017 și aplicarea la acest salariu brut în plată la 31.12.2017 a majorării salariale de 25% A arătat recurenta că instanța de fond, în mod eronat, a apreciat faptul că nu s-a făcut nici o discriminare si diferențiere între specialiștii IT din cadrul instanțelor si parchetelor si specialiștii IT din cadrul DNA, DIICOT si PICCJ. De asemeni în mod eronat instanța de fond a atribuit specialiștilor din cadrul DNA si DIICOT atribuții de specialitate care se ivesc în activitatea de urmărire penala. Ca urmare a acestei interpretări eronate a dispozițiilor în ceea ce privește activitatea DNA si DIICOT, instanța nu a ținut cont de faptul ca specialiștii informatici din cadrul instituțiilor mai sus amintite au aceleași atribuții ca si specialiștii IT din cadrul parchetelor si instanțelor, fisele de post fiind similare având aceleași condiții pentru a se putea încadra pe aceste funcții ca si cei din instanțe si parchete. În urma deciziei de reîncadrare atacate salariul recurentei - reclamante a fost diminuat cu aproximativ 55 % - 60 % față de nivelul avut în luna decembrie 2017 întrucât art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 prevede că drepturile salariale nete au fost diminuate atât prin stabilirea unui salariu brut mult mai mic față de luna decembrie 2017, cât și ca urmare aplicării Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (modificări aduse prin O.U.G. nr. 79/2017) prin mutarea contribuțiilor de la angajator la angajat. Prin Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, salariile specialiștilor IT din sistemul judiciar au fost incluse în grila personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor, în timp ce pentru specialiștii din cadrul PICCJ, DNA, DIICOT si celorlalte parchete s-au păstrat dispozițiile anterioare. Din aceste considerente există o vădita discriminare intre specialiștii IT din cadrul parchetelor si ceilalți specialiști din cadrul acelorași parchete ale căror salarii nu numai ca nu s-au diminuat dar au si beneficiat de creșteri salariale, Modificarea salariului de bază, în sensul diminuării, ca efect al aplicării legii 153/2017 constituie o ingerință în exercitarea de către reclamanta a drepturilor de creanță, și deci, în dreptul de a i se respecta bunurile în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenția europeana pentru apărarea drepturilor omului, astfel că instanța trebuia sa analizeze condițiile privării de proprietate, respectiv să se constate dacă există o ingerință a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului De asemenea, stabilirea unui salariu substanțial diminuat în raport cu cel avut la 31.12.2017 aduce atingere și principiului stabilității și securității juridice, precum și previzibilității dispozițiilor legale. Prin urmare, prevederile legale din cuprinsul Legii nr. 153/2017 prin care se stabilește salarizarea informaticienilor din sistemul justiției, prin reducerea salariilor în plată ale personalului deja încadrat pe aceste funcții sunt neconstituționale, impunându-se garantarea menținerii nivelului în plată, fără a aduce atingere dreptului constituțional al legiuitorului de a stabili sistemul de salarizare. Cum normele naționale vin în contradicție directă cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța este obligată conform art. 20 alin. (2) din Constituția României să facă aplicarea directă a reglementărilor internaționale. Judecătorul național are obligația să înlăture aplicarea unei reglementări naționale contrare dreptului Uniunii. Afectarea drepturilor fundamentale nu se poate face deci nici chiar prin lege, decât în condițiile art. 53 din Constituție. Privit din perspectiva dreptului de proprietate, dreptul la salariu nu este protejat de prevederile Convenției CEDO, dar din perspectiva dreptului la muncă și la un nivel de trai decent astfel cum sunt reflectate în jurisprudenta Curții Constituționale, afectarea dreptului la salariu stabilit prin lege reprezintă o astfel de încălcare, cu atât mai mult cu cât reducerea este atât de mare încât apare ca o veritabilă afectare a substanței dreptului respectiv. În ceea ce privește salarizarea aceasta s-a calculat fără a se lua în considerare hotărârile judecătorești definitive si irevocabile prin care reclamantei i s-a stabilit si pentru viitor sporul de risc si suprasolicitare de 50%, sporul de confidențialitate de 15% și valoarea de referința sectoriala de 405 RON, fiind încălcat principiul inechității, nediscriminării si siguranței sociale. Prin hotărâri judecătorești intimații au fost obligați sa plătească sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50%, sporul de confidențialitate în cuntum de 15% și sporul pentru condiții deosebite de muncă. Respectarea principiului nediscriminării, din care rezultă și cel al remunerării egale pentru persoanele care desfășoară muncă în aceleași condiții, presupune ca, odată cu îndeplinirea condițiilor pentru trecerea într-o nouă tranșă de vechime în muncă și în funcție, pentru acest personal salarizarea să fie identică cu cea a personalului care au îndeplinit aceleași condiții, sens în care s-a pronunțat și Curtea Constituționala prin Decizia nr. 794/2016.

Apărările formulate în cauză Intimatul - pârât Ministerul - Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A arătat pârâtul că în mod corect prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instituție care nu se află în niciun raport juridic cu recurenta - reclamantă. Intimații - pârâți Parchetul de pe langă Curtea de Apel Oradea și Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, prin întâmpinarea formulată au solicitat, de asemenea, respingerea recursului ca nefondat. Au arătat pârâții, în esență, că reclamanta formulează în special critici cu privire la actul normativ în baza căruia a fost decizia de calcul, iar nu critici asupra modului de stabilire a indemnizației prin actul atacat .

Procedura de soluționare a recursului La dosar s-a comunicat o copie a Deciziei nr. 704 din 6 octombrie 2020 pronunțată de Curtea Constituțională prin care s-a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de B. și C., de A., de D. și de E. în dosarele nr. x/2017, nr. y/2018, nr. z/2018 și nr. w/2018 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și s-a constatat că prevederile capitolului II "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor", în special cele cuprinse la nr. crt. 1-4 și 7-9, din anexa nr. V "Familia ocupațională de funcții bugetare «Justiție» și Curtea Constituțională" la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum și Legea-cadru nr. 153/2017, în ansamblul său, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante Prin decizia nr. 9/29.01.2018, emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, s-a decis reîncadrarea personalului auxiliar de specialitate care își desfășoară activitatea în raza de competență a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prevăzut în anexele 1-2, stabilindu-se astfel drepturile salariale ale reclamantei. Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestație. Contestația a fost respinsă prin hotărârea nr. 1/2018, emisă de Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Înalta Curte constată că prezentul litigiu are în vedere salarizarea specialiștilor IT anterior intrării în vigoare a Legii nr. 207/20 iulie 2018, care prin punctul 53 de modificare a Legii nr. 304/2004, a introdus la articolul 120, după alin. (5) două noi alineate, alin. (6) și (7). Astfel, litigiul de față nu se încadrează din punct de vedere al aplicării legii în timp sub imperiul acestei modificări, ci sub imperiul formei anterioare a legii, salarizarea în cazul reclamantei fiind reglementată prin dispozițiile Capitolului II "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor", capitol plasat în anexa V - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională. Or, cu privire la acest aspect, raportat la distincția de mai sus din punct de vedere al aplicării legii în timp, la momentul emiterii actului contestat (ianuarie 2018), legiuitorul făcea o distincție clară între modul de salarizare a personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanțelor și al parchetelor de pe lângă acestea și modul de salarizare a specialiștilor din cadrul parchetelor. În ceea ce privește situația reclamanților, aceștia sunt încadrate ca specialiști IT, specialiști ce fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate al instanțelor și al parchetelor. Acești specialiști IT, care fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, sunt diferiți de specialiștii din cadrul parchetelor la care se referă art. 22 alin. (1) din cap. VIII al Anexei V a Legii nr. 153/2017 (prevăzuți de art. 116 alin. (5) și (6) din Legea nr. 304/2004). Analizând motivele de recurs formulate, Înalta Curte constată că acestea nu cuprind critici de nelegalitate a sentinței atacate prin raportare la actul administrativ atacat și se circumscriu unei veritabile excepții de neconstituționalitate a dispozițiilor legale care reglementează încadrarea recurentei - reclamante, împrejurări analizate de Curtea Constituțională prin decizia nr. 704 din 6 octombrie 2020 pronunțată chiar în cauză. Astfel, cu referire la pretinsa discriminare invocată de recurenta - reclamantă reține Înalta Curte considerentele deciziei Curții Constituționale invocate potrivit cărora: 27. referitor la critica de neconstituționalitate intrinsecă vizând instituirea unei discriminări între specialiștii IT și alte categorii de specialiști din sistemul judiciar, Curtea a reținut că prevederile art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui. Includerea, sub aspectul salarizării, a specialiștilor în domeniul informatic în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor reprezintă opțiunea legiuitorului, manifestată în marja sa de apreciere permisă de dispozițiile art. 16 din Constituție privind egalitatea în drepturi. 28. În plus, opțiunea legiuitorului în materia salarizării specialiștilor IT este justificată având în vedere și prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, potrivit cărora "Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT." 29. Totodată, Curtea a reținut că acceptarea criticilor de neconstituționalitate formulate ar echivala cu imposibilitatea legiuitorului de a mai putea modifica sistemul de salarizare, pe motiv că ar crea diferențe față de sistemul anterior de salarizare. Or, neconstituționalitatea unui text legal nu se poate pretinde prin simpla comparație dintre reglementarea veche și cea nouă, aceasta din urmă fiind considerată mai puțin favorabilă și declanșând automat un așa-zis conflict de constituționalitate. Această soluție de principiu se regăsește, de exemplu, în Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, sau în Decizia nr. 72 din 5 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 februarie 2008. In ceea ce privește critica recurentei - reclamante privind blocarea în mod discriminatoriu a oricărei alte majorări salariale ulterioare acordate sistemului bugetar, prin aceeași decizie s-a reținut că: 32. (...) stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea- cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. O asemenea soluție legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunțat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, și anume acela de "eliminare a disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare", și vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice. Constată Înalta Curte și că asupra pretinsei nerespectări de către prima instanță a obligației de aplica dreptul Uniunii, cu precădere, potrivit art. 20 din Constituția Românie, Curtea Constituțională, prin aceeași decizie, a amintit că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în Convenție nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei, paragraful 94). Prin urmare, stabilirea prin lege a unei limite a salariilor de bază plătite angajaților din fonduri publice la nivelul prevăzut pentru anul 2022 nu are semnificația încălcării regulilor fundamentale și convenționale invocate. În ceea ce privește motivul de recurs referitor la greșita aplicare a legii prin modalitatea de calculare și acordare a sporurilor Recurenta reclamantă a invocat încălcarea principiului securității juridice, a principiului nediscriminării, solicitând luarea în considerare a dispozițiilor art. 4, 5 din secțiunea I a Capitolului VIII a Legii 153/2017, până la încetarea raportului de serviciu, în sensul acordării, începând cu data de 01.01.2018, a sporurilor în cuantumul acordat prin hotărâri judecătorești definitive. Înalta Curte constată că problema de drept dedusă judecății a fost rezolvată într-un mod obligatoriu prin Decizia 15/2021 din 28 iunie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și publicată în Monitorul Oficial nr. 921 din 27 septembrie 202, prin care s-a statuat că: "În interpretarea unitară a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V la aceeași lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depășească limita prevăzută de art. 25 din aceeași lege, raportată la ordonatorul de credite care stabilește drepturile salariale." Prin această decizie obligatorie, s-a stabilit în mod definitiv și dincolo de orice dubiu că prin sintagma "fără a depăși limita prevăzută la art. 25", care se regăsește în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicția stabilirii și acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30 % din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții. În fine, un alt argument reținut de instanța supremă și aplicabil speței de față este cel dedus din paragraful 86 al Deciziei nr. 15/2021, care a statuat că principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeași instituție sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătorești, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 și prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conține o reglementare nouă, ce instituie dispoziții distincte, inclusiv în ceea ce privește principiul egalității care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuiește "prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală". Prin urmare, în mod corect a apreciat prima instanță că Decizia nr. 9/29.01.2018, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și hotărârea nr. 1/2018, a Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea au fost emise în baza dispozițiilor Legii nr. 153/2017, cu respectarea dispozițiilor legale.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.