ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5001/2024

Ședința publică din data de 5 noiembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 18.09.2018, reclamanții A., B., C., D., E., F. în contradictoriu cu pârâții COLEGIUL DE CONDUCERE A PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ INALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ INALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PROCURORUL GENERAL AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ INALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE au solicitat admiterea plângerii, anularea Hotărârilor Colegiului de Conducere a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a dispus respingerea contestațiilor prin care au solicitat încadrarea în baza Legii 153/2017 și, prin urmare, anularea parțială a Ordinului nr. 247/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu consecința și obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare care să cuprindă următoarele:

• încadrarea reclamanților în grila de salarizare, prevăzută de cap. I lit. A) a Anexei V din Legea 153/2017, în ceea ce privește indemnizația de încadrare;

• majorarea indemnizației de încadrare cu sumele aferente contribuțiilor datorate de angajator și transferate în sarcina angajatului începând cu 01.01.2018, astfel încât să li se asigure în plată același venit net pe care l-ar fi încasat dacă nu ar fi fost transferată plata contribuțiilor sociale de la angajator la angajat;

• acordarea indemnizației de conducere pentru funcția de Procuror Șef reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. b) din Secțiunea a 2-a a Capitolului VIII din Legea 153/2017 pentru reclamanții A. și C.;

• acordarea în favoarea reclamantelor B. și A. a indemnizației pentru titlul științific de doctor la care să se aplice o majorare de 25 % în conformitate cu prevederile art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea 153/2017;

• acordarea sporurilor în cuantumul total prevăzut de Legea 153/2017, prin prisma art. 4 și art. 5 a secțiunii I din Capitolul VIII, respectiv de 45 %, constând în sporul pentru condiții grele și vătămătoare și periculoase, respectiv al celor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității;

De asemenea, au solicitat obligarea pârâților la plata diferențelor salariale dintre venitul efectiv acordat prin ordinul contestat și venitul care rezultă din acordarea sporurilor în cuantumul prevăzut de lege de 45 % și al indemnizației de conducere/indemnizației pentru titlu de doctor, pentru perioada 01.01.2018 și până la data reîncadrării efective, diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație și plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

La data de 01.02.2019, reclamanții au invocat, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepție de neconstituționalitate, solicitând sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor 39 alin. (5) și art. 14 alin. (1) din Legea 153/2017, art. 38 alin. (1) și (2) lit. a) și art. 3 alin. (4) din Legea 153/2017, art. 38 alin. (1) și alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a) și alin. (4) din Legea nr. 153/2017 și art. 25 din Capitolul II, Secțiunea III a Legii 153/2017, art. 9 din Secțiunea I, Capitolul VIII al Anexei V din Legea 153/2017 coroborat cu Anexa V Capitolul I lit. A) din Legea 153/2017.

Prin încheierea de ședință din data de 18.10.2019, Curtea de Apel București a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de reclamanți și, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecății cererii formulate până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Prin Decizia nr. 186/04.04.2023 Curtea Constituțională a României a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 3 alin. (4), ale art. 14 alin. (1), ale art. 25, ale art. 38 alin. (1), (2) lit. a), alin. (3) lit. a) și alin. (4) și ale art. 39 alin. (5) din Legea nr. 153/2017, precum și dispoz.art. 9 din capitolul VIII, coroborate cu dispozițiile cuprinse în capitolul I lit. A) din anexa nr. V la Legea nr. 153/2017 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Prin cererea formulată la data de 24.10.2023, reclamanții au solicitat repunerea cauzei pe rol, întrucât Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 186/2023.

La termenul de judecată din data de 23.01.2024, instanța a invocat din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și a rămas în pronunțare asupra excepției invocate.

Prin sentința civilă nr. 91 din 23 ianuarie 2024, Curtea de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția perimării, invocată de instanță din oficiu, și, în temeiul art. 416 C. proc. civ., a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., D., C., E., F., în contradictoriu cu pârâtele COLEGIUL DE CONDUCERE A PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ INALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ INALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PROCURORUL GENERAL AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ INALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE.

Împotriva aceste sentințe au declarat recurs reclamanții, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În dezvoltarea motivului de recurs, recurenții-reclamanți au invocat încălcarea principiului contradictorialității, ce își găsește reglementarea atât în art. 14 C. proc. civ., cât și în art. 6 CEDO, fiind o componentă a dreptului la apărare.

Au arătat că excepția perimării, invocată de instanță din oficiu la termenul din 23.01.2024, nu a fost niciodată pusă în discuția contradictorie a părților și nu li s-a acordat dreptul de a formula apărări cu privire la aceasta.

De asemenea, nu li s-a pus în vedere prin citație faptul că la termenul de judecată din 23.01.2024 se va discuta excepția perimării, ci dimpotrivă, prin citația emisă s-a făcut exclusiv mențiunea discutării cererii de repunere pe rol a cauzei formulată de reclamanți.

La fel cum instanța i-a citat cu mențiunea că se va discuta cererea de repunere pe rol a cauzei, ar fi putut în aceeași măsură să indice și că se va pune în discuție excepția perimării, astfel încât să aibă posibilitatea să se prezinte la termen sau să își exprime poziția în scris cu privire la această excepție.

Au precizat că la ședința de judecată din 23.01.2024 nu s-a prezentat niciuna dintre părți, reclamanții formulând în prealabil cerere de judecare în lipsă.

Recurenții-reclamanți au mai susținut că argumentele reținute de instanță pentru a admite excepția perimării sunt incorecte.

Astfel, textul de lege de la art. 415 C. proc. civ. privind reluarea judecării procesului nu prevede în mod expres ce se întâmplă în ipotezele în care suspendarea s-a dispus în temeiul art. 413 C. proc. civ., cu atât mai mult nu dispune în situația în care suspendarea s-a dispus pentru sesizarea Curții Constituționale a României cu o excepție de neconstituționalitate.

Prin urmare, întrucât această situație nu este prevăzută în mod expres de către lege, acesteia trebuie să i se aplice dispozițiile legale privitoare la situații asemănătoare, în virtutea dispozițiilor art. 5 alin. (3) C. proc. civ.

Or, situația în care se sesizează Curtea Constituțională cu o excepție de neconstituționalitate este mai degrabă asemănătoare celei în care se sesizează Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare sau situației în care se sesizează ÎCCJ în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin urmare, regimul reluării judecării procesului în urma încetării cauzei de suspendare ar trebui să fie identic sau cel puțin similar pentru aceste ipoteze, prin aplicarea art. 415 pct. 3 din C. proc. civ. conform căreia judecata cauzei se reia din oficiu.

Dincolo de aceste aspecte, în mod greșit instanța de fond a reținut că termenul de perimare începe să curgă de la data pronunțării Curții Constituționale.

Potrivit art. 11 din Legea nr. 47/1992, deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii de la momentul publicării lor în Monitorul Oficial.

Or, Decizia nr. 186/04.04.2023 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 723 din 04.08.2023, acesta fiind momentul de la care ar fi trebuit să înceapă să curgă termenul de perimare, întrucât de la acest moment Decizia devine opozabilă și produce efecte. Din moment ce reclamanții au depus cererea de reluare a judecății la 24.10.2023, termenul de perimare nu era împlinit la acel moment.

În altă ordine de idei, trebuie subliniat că deciziile Curții Constituționale nu se comunică părților care au invocat excepția de neconstituționalitate, ci se comunică instanței de judecată în fața căreia această excepție a fost ridicată, conform art. 31 din Legea 47/1992.

Or, momentul la care Decizia Curții Constituționale a fost comunicată la dosarul cauzei a fost 14.07.2023. Așadar, inclusiv dacă s-ar calcula termenul de perimare de la acest moment, la 24.10.2023, când reclamanții au introdus cererea de reluare a judecății, termenul de perimare nu era împlinit.

Intimații-pârâți nu au depus întâmpinare la recursul declarat în cauză. În schimb, recurenții-reclamanți au depus note de ședință prin care au invocat practică judiciară.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. este fondat.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unei hotărâri se poate cere, când, "prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității".

Înalta Curte reține, așa cum s-a statuat în doctrină și în jurisprudența recentă, că acest caz de nelegalitate a unei hotărâri poate fi invocat în următoarele situații: încălcarea dreptului la apărare; judecata pricinii în lipsa părții care nu a fost legal citată; nerespectarea principiului oralității; publicitatea ședinței de judecată; nesemnarea minutei de către judecători; lipsa încheierii de dezbateri; aplicarea greșită a unor texte de lege; nesocotirea principiului contradictorialității ori a principiului disponibilității și altele asemenea.

Prin urmare, încălcarea principiilor procesului civil este asimilată unor norme prevăzute sub sancțiunea nulității, pricinuindu-se astfel vătămarea dreptului reclamantului prin încălcarea dreptului său la apărare.

În egală măsură, instanța de control judiciar amintește că unul dintre principiile fundamentale ale dreptului este rolul judecătorului în aflarea adevărului reglementat de art. 22 C. proc. civ., potrivit căruia: "(1) Judecătorul soluționează litigiul conform normelor de drept aplicabile"; "(2)Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc. (…)"; "(7) Ori de câte ori legea îi rezervă judecătorului puterea de apreciere sau îi cere să țină seama de toate circumstanțele cauzei, judecătorul va ține seama, între altele, de principiile generale ale dreptului, de cerințele echității și de buna-credință".

Reține Înalta Curte că respectarea acestor dispoziții procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie și obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din C. proc. civ., art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, dreptul la un proces echitabil constituie o componentă a principiului preeminenței dreptului într-o societate democratică, nefiind suficient ca legea să recunoască persoanelor drepturi substanțiale în măsura în care acestea nu sunt însoțite de garanții fundamentale de ordin procedural, de natură a le pune în valoare.

În acest sens, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanței obligația de a proceda la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența" (Cauza Albina împotriva României, Cauza Gheorghe împotriva României).

Așadar, analizând sentința recurată prin prisma acestor considerente și a criticilor formulate de recurenții-reclamanți, încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte reține incidența în cauză a motivului de casare menționat, criticile formulate din această perspectivă fiind întemeiate, de natură a conduce la casarea sentinței de fond recurate.

În speță, prin încheierea de ședință din data de 18.10.2019 prima instanță a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de reclamanți și, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecății cererii formulate până la soluționarea excepției de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională.

Urmare a pronunțării de către Curtea Constituțională a Deciziei nr. 186/2023, prin cererea formulată la data de 24.10.2023, reclamanții au solicitat repunerea cauzei pe rol, iar pentru discutarea acesteia a fost fixat termen la data de 23.01.2024, când instanța a invocat din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată, pe care a admis-o, constatând perimată cererea de chemare în judecată.

Ori, instanța de fond a admis excepția de perimare a cererii de chemare în judecată, fără ca aceasta să fi fost pusă în discuția părților, respectiv fără ca părțile să fi fost citate cu mențiunea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la excepția perimării, pentru a putea formula apărări cu privire la excepția invocată.

Procedând în acest mod, instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității în procesul civil, astfel cum este reglementat la art. 14 alin. (5) C. proc. civ., potrivit căruia instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate, precum și principiul dreptului la apărare al părților, reglementat prin art. 13 C. proc. civ.

Astfel fiind, a fost încălcat dreptul părților la un proces echitabil, fiindu-le cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

Instanța de control judiciar nu poate valida nici raționamentul primei instanțe referitor la data de la care începe să curgă termenul de perimare.

Curtea de Apel București a constatat perimată cererea de chemare în judecată întrucât, în opinia acesteia, suspendarea judecării cauzei a încetat la data pronunțării deciziei de către Curtea Constituțională, ca atare termenul de perimare a început să curgă tot de atunci, iar judecarea cererii a rămas în nelucrare din lipsa de stăruință a părților părților o perioadă mai mare de 6 luni.

Înalta Curte Curtea reține că, prin încheierea din data de 18.10.2019, instanța de fond a decis suspendarea judecății cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată de reclamanți.

Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate prin Decizia nr. 186/04.04.2023, hotărârea instanței de contencios constituțional fiind publicată în Monitorul Oficial la data de 04.08.2023 și comunicată instanței de trimitere, respectiv Curții de Apel București, la data de 12.07.2023.

Potrivit art. 416 alin. (2) C. proc. civ., termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță, iar potrivit art. 418 alin. (1) C. proc. civ., cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecății, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 413 C. proc. civ., precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților la judecată.

Înalta Curte apreciază că deciziile Curții Constituționale sunt definitive și general obligatorii, însă nu de la data pronunțării, ci, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României, de la data publicării în Monitorul Oficial al României.

Astfel, potrivit acestui text constituțional dar și în acord cu dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, o decizie a Curții Constituționale produce efecte erga omnes de la data publicării în Monitorul Oficial.

Ca atare, în situația în care judecarea cauzei a fost suspendată până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, iar decizia dată în soluționarea excepției produce efecte de la data publicării, nu se poate reține că suspendarea procesului încetează la momentul pronunțării deciziei de către Curtea Constituțională, cu atât mai puțin se poate reține vreo culpă sau lipsă de stăruință din partea părților privind continuarea procesului în această perioadă.

Din această perspectivă și având în vedere că termenul de 6 luni de perimare a început să curgă la data de 04.08.2023 (data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României), Înalta Curte reține că instanța de fond în mod greșit a constatat că a intervenit sancțiunea perimării cererii de chemare în judecată, astfel încât în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 496 C. proc. civ., constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge excepția perimării cererii de chemare în judecată, ca nefondată, urmând a trimite cauza Curții de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal în vederea continuării judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenții-reclamanți F., D., A., E., C. și B. împotriva sentinței civile nr. 91 din 23 ianuarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Respinge excepția perimării cererii de chemare în judecată, ca nefondată.

Trimite cauza Curții de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal în vederea continuării judecății.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 noiembrie 2024.