ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 312/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 4.06.2014, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării:

1) Să se constate că există o situație discriminatorie între magistrații care au dobândit această calitate anterior datei de 1 ianuarie 2011 (data intrării în vigoare a Legii cadru nr. 284/2010 prind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice) și cei care au dobândit calitatea de magistrat după această dată în ceea ce privește drepturile salariale;

2) Să se constate că există o situație discriminatorie între magistrații care au dobândit această calitate în baza dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 303/2004 republicată și cei care au dobândit calitatea de magistrat în baza art. 13 corob. cu art. 16 din Legea nr. 303/2014, fiind absolvenți ai Institutului Național al Magistraturii, în ceea ce privește drepturile salariale;

3) Să se dispună anularea Ordinului nr. 885/3 aprilie 2014 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

4) Să se dispună obligarea pârâtului de rândul 1 la emiterea unui nou ordin, ca urmare a înlăturării situațiilor discriminatorii indicate la petitele 1 și 2;

5) Să se dispună obligarea pârâților de rândul 1 - 3 la plata în favoarea reclamantului a diferențelor salariale existente între sumele stabilite prin Ordinul nr. 885/2014 și cele care vor rezulta în urma eliminării diferențelor discriminatorii indicate la petitele 1 și 2, sume care solicită să fie acordate cu drept de reactualizate cu dobânda legală calculată de la data introducerii acțiunii până la data plății efective;

6) Să se dispună obligarea pârâților de rândul 1 - 3 la plata pe viitor, în favoarea reclamantului, a drepturilor salariale (indemnizație de încadrare lunară și sporuri), rezultate în urma eliminării diferențelor discriminatorii indicate la petitele 1 și 2;

7) Să se dispună anularea Ordinului nr. 1084/2014 emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea contestației administrative.

Prin Sentința nr. 1665 din data de 10 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale pasive și tardivității invocate de pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins ca neîntemeiată acțiunea promovată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea în parte a sentinței în ceea ce privește soluția pronunțată asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a C.N.C.D., respingerea acestei excepții și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Recurentul a apreciat că instanța de fond a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive a C.N.C.D., interpretând greșit dispozițiile O.G. nr. 137/2000 și neobservând faptul că acesta are calitate procesuală raportat la petitele 1 și 3 din acțiune.

În privința fondului acțiunii, recurentul a criticat raționamentul expus de judecătorul fondului și a arătat că acesta nu a analizat și dispozițiile art. 1 din Legea nr. 71/2015, prin care a fost introdus alin. (5

1

) al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, deși aceste dispoziții au fost edictate tocmai în ideea eliminării discriminărilor existente între diferitele categorii de persoane salarizate din fonduri publice, care se află în situații identice sau analoage și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

A mai învederat recurentul și faptul că urmare Notei de opinie nr. x/24.06.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ordinelor nr. 148/30.06.2015 și nr. 1704/2015 ambele emise de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, drepturile sale salariale au fost substanțial mărite, tocmai ca efect al eliminării discriminărilor invocate, prin implementarea alin. (5

1

) al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014.

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de dispozițiile art. 493 C. proc. civ., iar prin încheierea din 5 octombrie 2017, în temeiul art. 493 alin. (7) din același cod, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședință publică, în condiții de contradictorialitate.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prin Ordinul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 885/3.04.2014 s-a prevăzut că, începând cu data de 1 mai 2014, domnul A., procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, trece în clasa de salarizare 99 (corespunzătoare unei vechimi în funcție de 3 - 5 ani și gradație 4) și beneficiază de următoarele drepturi salariale: - o indemnizație de încadrare lunară de 6.216 RON; - un cuantum de 887 RON al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului de confidențialitate; un cuantum de 887 RON al sporului pentru condiții deosebite de muncă.

Contestația administrativă formulată de reclamant a fost respinsă prin Ordinul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 1084/5.05.2014.

Prin demersul judiciar structurat pe mai multe capete de cerere, reclamantul A. a invocat nelegalitatea Ordinului de salarizare nr. 885/3.04.2014, dubla situație de discriminare în care a fost plasat prin modul de calcul al drepturilor sale salariale și a solicitat anularea actului administrativ vătămător, emiterea unui nou ordin și plata diferențelor rezultate ca urmare a înlăturării situațiilor discriminatorii.

Prima instanță a apreciat că procedura prevăzută de dispozițiile art. 27 din O.G. nr. 137/2000 nu este aplicabilă cauzei, iar Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu poate avea calitate procesuală pasivă într-un litigiu de contencios administrativ având ca obiect principal verificarea legalității unui ordin de salarizare.

Pe fondul cauzei, s-a constatat că actul administrativ contestat a fost emis în temeiul și în aplicarea legislației din domeniul salarizării magistraților menționată în cuprinsul acestuia, iar diferențele semnalate de reclamant sunt explicabile prin mecanismul diferit de calcul prevăzut în actele normative succesive, trecerea la un nou sistem de salarizare, bazat pe clase de salarizare, prin intrarea în vigoare, la 1 ianuarie 2011, a unor dispoziții ale Legii nr. 284/2010, având consecințe și asupra cuantumului drepturilor salariale de care beneficiază magistrații aflați în situații aparent similare.

Reclamantul a declarat recurs împotriva sentinței astfel pronunțate, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform cărora casarea unei hotărâri poate fi solicitată atunci când aceasta a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în sensul că instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Criticile formulate au vizat exclusiv modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a C.N.C.D. și neanalizarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 71/2015, prin care a fost introdus alin. (5

1

) al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 și a efectelor unor ordine de salarizare ulterioare, emise în temeiul acestora.

Instanța de control judiciar constată legalitatea soluției pronunțate asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a C.N.C.D. și, în acord cu cele reținute de instanța de fond, apreciază că voința reală a legiuitorului la momentul adoptării O.G. nr. 137/2000 a fost acela de a conferi Consiliului posibilitatea de a-și prezenta poziția, în calitate de expert, cu privire la existența sau nu a discriminatorii, în cauzele prezentate direct instanței și având ca obiect acordarea de despăgubiri

Actul normativ menționat nu conferă legitimare procesuală pasivă Consiliului în prezenta cauză și nici nu instituie obligații în favoarea reclamantului, câtă vreme obiectul principal al demersului judiciar este cel precizat anterior - anulare act administrativ.

În privința Ordinului Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 885/3.04.2014, astfel cum rezultă din preambulul său, Înalta Curte constată că la emiterea acestuia au fost avute în vedere dispozițiile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010, Capitolul I și Capitolului VIII - art. 8 alin. (2), art. 9 alin. (2) din Anexa nr. VI a aceluiași act normativ, art. 1 alin. (1) și (2), art. 6 alin. (2) și art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 103/2013.

Instanța de fond a făcut o amplă și corectă examinare a legalității ordinului contestat și a conformității acestuia cu dispozițiile legale în baza cărora a fost emis și a concluzionat, în mod just, că nu se poate vorbi despre o încălcare a principiului nediscriminării și egalității de tratament, iar diferența de salarizare invocată de către recurent provine din lege, din situații juridice diferite cărora li se aplică acte normative distincte.

În acest context, instanța de control judiciar constată că este nefondat și motivul de recurs care vizează exclusiv neanalizarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 71/2015, prin care a fost introdus alin. (5

1

) al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 și a efectelor ordinelor de salarizare ulterioare, emise în temeiul acestora.

Actul administrativ contestat a fost emis în anul 2014, în aplicarea Legii nr. 284/2010, precum și a actelor normative care reglementează salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, într-un cadru legislativ strict precizat.

Instanța de fond nu putea verifica legalitatea ordinului prin prisma unui act normativ inexistent la data emiterii sale. Legea nr. 71/2015 a intrat în vigoare la data de 9.04.2015, a produs efecte în privința salarizării reclamantului, însă aceste efecte nu reprezintă și nu pot fi reținute drept motive de nelegalitate a ordinului nr. 885/3.04.2014, astfel cum pretinde recurentul-reclamant.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința instanței de fond reflectă o corectă interpretare a normelor de drept aplicabile, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 1665 din 10 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2018.

Procesat de GGC - GV