ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2279/2018

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată și cererile formulate în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 28.04.2016 reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ S.A. în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL CONCURENȚEI a solicitat pronunțarea unei hotărâri, pe calea ordonanței preșidințiale, prin care să se dispună suspendarea executării Deciziei Consiliului Concurenței nr. 78/22.12.2015, prin care reclamanta a fost obligată la plata sumei de 33 089 786 RON cu titlu de amendă contravențională aplicată în condițiile art. 53 alin. (1) lit. e din Legea nr. 21/1996.

Pârâtul Consiliul Concurenței a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de ordonanță președințială pentru suspendarea executării Deciziei Consiliului Concurenței, arătând că aceasta este guvernată de prevederile Legii contenciosului administrativ și, prin urmare, în materie de suspendare, sunt incidente dispozițiile art. 14 și 15 din lege, iar pe fond respingerea cererii ca nefondată, nefiind întrunite condițiile aparenței de drept/cazului bine justificat și nici iminența producerii unei pagube.

La termenul din data de 10.06.2016 Curtea a solicitat reclamantei lămuriri cu privire la temeiul juridic al acțiunii, raportat la faptul că în drept cererea a fost întemeiată atât pe dispozițiile art. 997 C. proc. civ., dar și pe cele ale art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, în petit cererea fiind însă intitulată ca fiind ordonanță președințială, reclamanta precizând că cererea este una de ordonanță președințială, fiind format un alt dosar întemeiat pe dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Soluția instanței de fond

Prin Sentința 2022 din 10 iunie 2016, Curtea de Apel București a admis excepția inadmisibilității cererii de ordonanță președințială formulată de reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ S.A. în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL CONCURENȚEI și a respins cererea, ca inadmisibilă.

Cererea de recurs

Împotriva sentinței menționate a declarat apel Compania Națională Poșta Română S.A.

În ceea ce privește calea de atac exercitată în cauză de reclamantă, se propune calificarea acesteia ca fiind o cerere de recurs. În acest sens, la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a apreciat că apelul este incompatibil cu specificul materiei contenciosului administrativ, astfel că cererile de apel formulate în temeiul dispozițiilor C. proc. civ. din 2010 împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel, ca instanțe de contencios administrativ, au fost calificate ca cereri de recurs, în considerarea dispozițiilor art. 7-12 din Legea nr. 76/2012.

Recurenta invocă drept prim motiv de casare a sentinței recurate, faptul că, în partea finală a dispozitivului nu s-a menționat calea de atac la care este supusă aceasta și nu s-a indicat instanța la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac conform art. 425 alin. (3) din C. proc. civ.

Recurenta invocă drept al doilea motiv de casare a sentinței recurate faptul că, instanța de fond nu a dispus, din oficiu, restituirea cauțiunii consemnate de aceasta în vederea obținerii suspendării Deciziei Consiliului Concurenței prin intermediul emiterii unei ordonanțe președințiale.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 22 februarie 2018 potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 19 aprilie 2018.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare

În ceea ce privește primul motiv de recurs, acesta este neîntemeiat, recurenta nu a dovedit nicio vătămare provocată de lipsa mențiunii în partea finală a dispozitivului a căii de atac la care este supusă hotărârea și de neindicarea instanței la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac. Mai mult, recurenta a formulat recurs împotriva sentinței curții de Apel București, depunându-l în mod corect la instanța de fond. Prin urmare, faptul că în hotărârea atacată nu au fost precizate calea de atac și instanța la care se introduce cererea de recurs nu a produs niciun efect în cauză.

Pe de altă parte, recurenta nu se poate prevala de necunoașterea legii, C. proc. civ. prevăzând în mod expres, la art. 1000 alin. (4), calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe în cazul unei cereri de ordonanță președințială, iar la art. 490 alin. (1) este indicată instanța la care se depun recursul și motivele de casare.

Totodată, art. 457 din C. proc. civ. prevede că: hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei; mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege."

Recurenta invocă și faptul că instanța de fond nu a dispus, din oficiu, restituirea cauțiunii consemnate de aceasta în vederea obținerii suspendării Deciziei Consiliului Concurenței prin intermediul emiterii unei ordonanțe președințiale.

Conform art. 51 alin. (2) din Legea concurenței, "Instanța poate dispune, la cerere, suspendarea executării deciziei atacate. In cazul amenzilor, suspendarea se va dispune doar cu condiția plăfii unei cauțiuni stabilite conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la creanțele bugetare ".

De asemenea, conform art. 1064 alin. (4) din C. proc. civ., invocat și de recurentă, "Dacă cererea pentru care s-a depus cauțiunea a fost respinsă, instanța va dispune din oficiu și restituirea cauțiunii".

Având în vedere prevederile legale menționate, instanța trebuie să dispună restituirea cauțiunii în cazul în care hotărârea de respingere pronunțată este una definitivă.

În cauză, asupra restituirii cauțiunii se poate pronunța Înalta Curte de Casație și Justiție, în funcție de soluția pe care o va adopta pe fondul cererii de ordonanță președințială.

În ceea ce privește fondul recursului, instanța de fond a reținut în mod corect în Sentința atacată că, față de prevederile speciale ale Legii contenciosului administrativ, recurenta-reclamantă nu are posibilitatea alegerii între cererea de suspendare formulată pe calea ordonanței președințiale și cererea de suspendare pe calea art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 și nici posibilitatea de a solicita aplicarea dispozițiilor cu privire la ordonanța președințială până la soluționarea cererii de suspendare întemeiată pe Legea nr. 554/2004 ".

De altfel, cererea de suspendare a executării Deciziei Consiliului Concurenței, întemeiată pe dispozițiile Legii contenciosului administrativ, pe care recurenta a înaintat-o Curții de Apel București și care a făcut obiectul Dosarului nr. x/2016 a fost respinsă ca neîntemeiată prin sentința civilă nr. 2306/30.06.2016.

Decizia nr. 78/2015 emisă de Consiliului Concurenței, ca act administrativ, este guvernată de prevederile Legii contenciosului administrativ și, prin urmare, în materie de suspendare, sunt incidente dispozițiile art. 14 și art. 15 din această lege.

Potrivit art. 14 din Legea contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Totodată, conform art. 15 din Legea contenciosului administrativ, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.

Pe cale de consecință, legea incidentă în materie de contencios administrativ detaliază condițiile în care poate fi cerută și admisă, de către instanță, suspendarea unui act administrativ.

În acest caz, în care legea incidentă conține prevederi exprese și complete referitoare la posibilitatea suspendării unui act administrativ, rezultă că o atare cerere de suspendare se subsumează cadrului legal impus de Legea contenciosului administrativ, iar nu dispozițiilor C. proc. civ., precum în mod eronat susține recurenta

Prin urmare, singurele dispoziții incidente în ceea ce privește suspendarea Deciziei Consiliului Concurenței nr. 78/2015 sunt cele prevăzute de Legea nr. 554/2004, respectiv art. 14 și art. 15.

De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că "în prezența dispozițiilor cu caracter special cuprinse în art. 14 și art. 15 din Legea contenciosului administrativ, care reglementează măsura provizorie de suspendare a executării actelor administrative, este inadmisibilă în materia contenciosului administrativ cererea de ordonanță președințială, prevăzută de art. 581 C. proc. civ.

Prin urmare, față de prevederile speciale ale legii contenciosului administrativ, recurenta-reclamantă nu are posibilitatea alegerii între cererea de suspendare formulată pe calea ordonanței preșidințiale și cererea de suspendare pe calea art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 și nici posibilitatea de a solicita aplicarea dispozițiilor cu privire la ordonanța președințială până la soluționarea cererii de suspendare întemeiată pe Legea nr. 554/2004, așa cum a susținut.

Față de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Compania Națională Poșta Română S.A. împotriva sentinței nr. 2022 din 10 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 mai 2018.