ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1530/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 26.06.2015, reclamanta Compania Națională Poșta Română S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună:

În fapt, reclamanta a arătat că în urma controlului efectuat în perioadele 24.11.2014 - 22.12.2014, 08.01.2015 - 14.01.2015, 20.01.2015 - 17.02.2015 și 26.02.2015 - 06.03.2015, în temeiul O.U.G. nr. 94/2011, Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară din cadrul MFP a încheiat Raportul de inspecție economico-financiară nr. 5052/03.04.2015 și a dispus măsuri corective în cadrul Dispoziției Obligatorii nr. 230724/03.04.2015. Împotriva dispoziției obligatorii, reclamanta a arătat că a formulat plângere prealabilă nr. 104.1/5890/30.04.2015 la care nu a primit răspuns, termenul legal de 30 de zile instituit de art. 2 alin. (1) lit. h) și art. 7 alin. (1) LCA expirând în data 05.06.2015.

Prin Sentința civilă nr. 3450 din data de 21.12.2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta Compania Națională Poșta Română S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și a anulat Dispoziția obligatorie nr. 230724/03.04.2015 și Raportul de inspecție economico-financiară nr. 5052/03.04.2015.

Împotriva Sentinței civile nr. 3450 din data de 21.12.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, prin care se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Intimata-reclamantă Compania Națională Poșta Română S.A. nu a depus întâmpinare.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile art. XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 18 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 20 martie 2019.

Controlul judiciar declanșat de intimata-reclamantă are ca obiect anularea Dispoziției obligatorii nr. 230724/03.04.2015 emisă de Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară din cadrul MFP și a Raportului de inspecție economico-financiară nr. 5052/03.04.2015, anexă a Dispoziției obligatorii nr. 230724/03.04.2015.

Prima instanță a admis acțiunea dedusă judecății și a anulat Dispoziția obligatorie nr. 230724/03.04.2015 și Raportul de inspecție economico-financiară nr. 5052/03.04.2015, reținând că pentru a se putea vorbi de un veritabil prejudiciu ar trebui să se constate că sumele cu care a fost depășit bugetul aprobat nu erau datorate.

Or în speță nu s-a făcut o astfel de analiză, rezultând că suma de 12252 mii RON reprezintă drepturi salariale datorate de angajator, dar care nu au fost cuprinse în bugetul de venituri și cheltuieli al instituție.

Instituția publică a beneficiat de munca prestată de persoanele care au încasat salariile care au condus la depășirea plafonului aprobat, situație în care nu se poate imputa aceste sume nici salariaților (cât timp nu este vorba de sume nedatorate) nici persoanelor care au dispus efectuarea plății, întrucât nu aceste persoane au beneficiat de munca prestată de salariați.

Or, prin cerere de recurs, recurenta-pârâtă nu a invocat nicio critică concretă care să combată argumentat ceea ce a reținut instanța de fond, ci reiterează argumentele formulate prin întâmpinarea formulată în fața primei instanțe.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

De asemenea, având în vedere că recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, Înalta Curte constată că instanța de recurs este învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Or, prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă nu aduce sentinței atacate vreo critică, ce ar putea fi încadrată în motivele prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ. În realitate, recurenta-pârâtă reia situația expusă în întâmpinarea depusă în fața instanței de fond, aspecte analizate de către prima instanță.

Concluzionând, Înalta Curte constată că în cererea de recurs formulată, recurenta-pârâtă nu combate în vreun fel argumentele de fapt și de drept avute în vedere de instanța de fond atunci când a soluționat pricina și nu face nicio referire la aceste argumente ce sunt redate pe larg în considerentele hotărârii. Autorul căii de atac nu face decât să reia aspectele pe care le-a menționat în întâmpinarea formulată în dosarul de fond, neînțelegând să arate care sunt eventualele greșeli de judecată ale primei instanțe ori elementele de nelegalitate ale sentinței recurate.

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs nu a fost formulată nicio critică ce ar putea fi circumscrisă motivelor de nelegalitate apte să conducă la casarea hotărârii recurate, alegațiile formulate prin cererea de recurs fiind identice cu întâmpinarea depusă în dosarul de fond. Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea.

Pentru considerentele expuse și reținând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în temeiul art. 496 coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva Sentinței nr. 1172 din 7 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 martie 2019.

Procesat de GGC - NN