ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2158/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 24 noiembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta Compania Națională Poșta Română SA, în contradictoriu cu debitoarele-pârâte A. SA și agenția acesteia B., a formulat acțiune în pretenții prin care a solicitat aplicarea prevederilor art. 87 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 925/2006 coroborat cu art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 și obligarea pârâtelor în solidar la plata sumei de 56.000 de RON, reprezentând garanția de participare la licitație în procedura achizițiilor publice, majorată cu dobânda legală aferentă, calculată în funcție de dobânda de referință a BNR până la data efectuării plății, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 4084 din 29 mai 2015, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania Națională Poșta Română SA, în contradictoriu cu pârâtele A. SA și B. și a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 56.000 de RON reprezentând garanția de participare la licitație în procedura achizițiilor publice, majorată cu dobânda legală aferentă, calculată în funcție de dobânda de referință a BNR până la data efectuării plății.

Împotriva hotărârii de fond, pârâta A. SA a declarat apel.

Prin Decizia civilă nr. 7 din 26 ianuarie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins apelul declarat de apelanta-pârâtă A. SA împotriva Sentinței civile nr. 4084/29.05.2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. și intimata-reclamantă Compania Națională Poșta Română SA, ca nefondat.

Împotriva Deciziei civile nr. 7 din 26 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâta A. SA, solicitând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând, în esență, că instanța de apel a aplicat și interpretat eronat prevederile art. 43 din O.U.G. nr. 34/2006 și ale art. 84 din H.G. nr. 925/2006.

Intimata-reclamantă Compania Națională Poșta Română SA a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind, în esență, că recurenta este cea care face o interpretare eronată a prevederilor legale la care s-a raportat și omite să facă trimitere și la art. 87 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 925/2006, hotărâtor în dezlegarea litigiului pendinte și pe care în mod judicios instanța de apel a înțeles să îl aplice.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 6 iunie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Prin acest raport s-a propus soluția de respingere ca inadmisibil a recursului declarat de apelanta-pârâtă A. SA, ca fiind promovat împotriva unei hotărâri ce nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, având în vedere cele stabilite prin Decizia nr. 20/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite privind examinarea recursului în interesul legii referitor la interpretarea și aplicarea art. 287

16

din O.U.G. nr. 34/2006 cu privire la calificarea căii de atac în litigiile privind acordarea despăgubirilor în materia achizițiilor publice.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 22 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 17 aprilie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în soluționarea prezentului recurs, invocată de intimata-reclamantă Compania Națională Poșta Română SA, prin notele scrise înregistrate la dosar la 16 aprilie 2019, a fost respinsă pentru argumentele arătate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Prin aceleași note scrise, intimata-reclamantă Compania Națională Poșta Română SA a solicitat, în principal, respingerea recursului, ca inadmisibil, în temeiul prevederilor Deciziei nr. 20/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite.

Astfel, chiar dacă, la momentul la care s-a judecat apelul promovat de pârâta A. SA, art. 287

16

din O.U.G. nr. 34/2006 (astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 77/2012, act normativ aprobat cu modificări și completări prin Legea nr. 193/2013), prevedea că "hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată numai cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul se judecă de secția de contencios administrativ și fiscal, a Curții de apel", iar curtea de apel trebuia să recalifice calea de atac promovată de această parte, având în vedere efectul devolutiv al apelului, pentru faptul că prin Decizia civilă nr. 7/26.01.2016 Curtea de Apel București a judecat cauza sub toate aspectele, pronunțându-se inclusiv asupra aspectelor de legalitate, precum și pentru faptul că pârâta a beneficiat de dublu grad de jurisdicție, intimata-reclamantă Compania Națională Poșta Română SA a arătat că recursul pendinte este inadmisibil. Aceasta mai cu seamă cu cât hotărârea susceptibilă de a fi atacată cu recurs este Sentința civilă nr. 4084/29.05.2015, pronunțată de Tribunalul București și nicidecum Decizia civilă nr. 7/26.01.2016, pronunțată de Curtea de Apel București. Mai mult decât atât, pârâta nu mai este în termen procedural să formuleze recurs împotriva Sentinței civile nr. 4084/29.05.2015, iar recalificarea căii de atac depuse de aceasta (apelul promovat în data de 18.09.2015) nu mai este posibilă după ce Curtea de Apel București a soluționat cauza sub toate aspectele, pârâta bucurându-se deja de dublul grad de jurisdicție.

La termenul de judecată din 17 aprilie 2019, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului, invocată atât din oficiu, cât și de intimata-reclamantă Compania Națională Poșta Română SA, în raport de efectele Deciziei nr. 20/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite privind examinarea recursului în interesul legii referitor la interpretarea și aplicarea art. 287

16

din O.U.G. nr. 34/2006.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, în condițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta A. SA este inadmisibil, calea de atac urmând a fi respinsă, ca atare, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituția României: "Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Înalta Curte va avea în vedere că sfera hotărârilor supuse căii de atac a recursului este determinată, cu caracter general, de dispozițiile art. 483 C. proc. civ.

De asemenea, dat fiind obiectul cererii de chemare în judecată, în cauză vor fi avute în vedere și dispozițiile legii speciale, respectiv art. 287

16

din O.U.G. nr. 34/2006, potrivit cărora: "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată numai cu apel, în termen de 5 zile de la comunicare. Apelul se judecă de curtea de apel."

Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Înalta Curte reține că dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006 au instituit un dublu grad de jurisdicție cât privește litigiile derulate în legătură cu contractele de achiziții publice sau de concesiuni de servicii ori de lucrări publice, iar calea de atac defiptă de legiuitor era apelul, astfel cum s-a stabilit prin modificările aduse O.U.G. nr. 34/2006 prin art. 61 pct. 4 din Legea nr. 76/2012.

Potrivit art. 287

16

din O.U.G. nr. 34/2006, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 77/2012 în vigoare din 01.01.2013, "(1) Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul se judecă de secția de contencios administrativ și fiscal, a curții de apel."

Așadar, chiar dacă împotriva sentinței tribunalului s-a declarat calea de atac a apelului, decizia pronunțată de curtea de apel nu poate fi atacată cu recurs, fiind definitivă, în dispozițiile art. 287

16

din O.U.G. nr. 34/2006 prevăzându-se calea de atac "numai" a apelului sau "numai" a recursului, nedispunându-se vreo cale de atac împotriva hotărârii pronunțate de curtea de apel în astfel de cauze.

Prin Decizia nr. 20/2015 privind examinarea recursului în interesul legii referitor la interpretarea și aplicarea art. 287

16

din O.U.G. nr. 34/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite a stabilit, cu caracter obligatoriu, că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 287

16

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare, hotărârea pronunțată de către secția de contencios administrativ a tribunalului în procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică poate fi atacată numai cu recurs".

Analizând cele stabilite prin această decizie, prin raportare și la considerentele expuse în cuprinsul său, rezultă că singura modificare survenită în privința art. 287

16

din O.U.G. nr. 34/2006 se referă la recalificarea căii de atac ca fiind reprezentată de recurs, și nu de apel, nefiind afectate nici competența materială a instanțelor de judecată, nici dublul grad de jurisdicție stabilit de legiuitor.

În cauză, se constată că pârâta A. SA a exercitat recursul de față împotriva unei hotărâri pronunțate într-o altă cale de atac (în speță, în apel).

În concret, pârâta A. SA a promovat și susținut calea de atac a apelului împotriva hotărârii de fond, apelul fiind soluționat prin Decizia civilă nr. 7/26.01.2016 de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, potrivit dispozițiilor art. 287

16

din O.U.G. nr. 34/2006, printr-o hotărâre definitivă. Așadar, pârâta a urmat calea de atac prevăzută de lege, epuizând dreptul conferit de legiuitor de a contesta rezultatul litigiului.

În condițiile în care, ulterior pronunțării hotărârii atacate prin prezentul recurs, a fost pronunțată Decizia nr. 20/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, trebuie subliniat că, prin această decizie nu s-a deschis posibilitatea formulării unei noi căi de atac, respectiv a recursului împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel, ci, așa cum s-a arătat anterior, s-a procedat doar la o recalificare a unicei căi de atac permisă de lege.

Rezultă, astfel, că Decizia nr. 7/26.01.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, este definitivă și nu face parte din categoria hotărârilor judecătorești care pot fi atacate cu recurs potrivit art. 483 alin. (1), (3) și (4) din C. proc. civ.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că recurenta nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva hotărârii atacate, hotărâre care nu face parte din categoria celor supuse recursului, întrucât are caracter definitiv, fiind pronunțată în calea de atac a apelului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 457 alin. (1) și art. 483 alin. (1), (3) și (4) din C. proc. civ., raportat la art. 287

16

din O.U.G. nr. 34/2006, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta A. SA, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta A. SA împotriva Deciziei civile nr. 7 din 26 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 aprilie 2019.

GGC - GV