ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4286/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 9 aprilie 2015, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL GENERAL DE AVIAȚIE al Ministerului Afacerilor Interne, următoarele:

- anularea Deciziei de sancționare nr. 29497 din data de 2 octombrie 2014, aplicată de comandantul U.Sp. Av. București

- anularea Deciziei de sancționare nr. 23423 din data de 27 noiembrie 2014, aplicată de inspectorul general al IGAv

- anularea Deciziei de sancționare nr. 23444 din data de 12 decembrie 2014, aplicată de inspectorul general al IGAv

- repararea prejudiciului material, retroactiv, produs prin diminuarea veniturilor salariale cauzate de Decizia de sancționare nr. 23444 din data de 12 decembrie 2014 și de emiterea Ordinului inspectorului general nr. 23445 din 12 decembrie 2014 (anexa 4), calculat de la data aplicării sancțiunii până la data plății retroactive a acestor venituri, la care se adaugă dobânda legală și indexarea cu rata inflației calculate la cuantumul total al acestora,

Prin sentința civilă nr. 3279 din 9 decembrie 2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, având ca obiect "anulare act administrativ", pentru lipsa calității procesuale pasive în privința capătului de cerere privind anularea Deciziei nr. 29497 din 2 octombrie 2014 și ca nefondată în rest.

Împotriva sentinței civile atacate a formulat recurs reclamantul A., ale cărei motive pot fi încadrate în cazurile de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Susține recurentul că prima instanță i-a îngrădit dreptul la apărare și la un proces echitabil, prin aceea că la primul termen de judecată l-a împiedicat să-și exercite dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată prin necomunicarea documentației depuse de intimată în susținerea întâmpinării formulate (314 file de înscrisuri).

A mai considerat recurentul că prima instanță și-a întemeiat hotărârea pe soluționarea eronată a unei probleme de drept, apreciind în mod greșit că Ordinul nr. M64/2013 al MAI pentru aprobarea disciplinei militare reprezintă norma specială de reglementare în raport cu prevederile art. 252 alin. (1) și alin. (2) lit. c) din Codul Muncii, cu încălcarea disp. imperative ale art. 1 alin. (2) din Codul Muncii și a principiului specialia generalibus derogant.

Mai mult, recurentul susține că instanța de fond, având cunoștință de calitatea sa de avertizor de interes public, nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite de disp. Legea nr. 571/2004 privind protecția avertizorului de integritate.

Dintr-o altă perspectivă, recurentul apreciază că, prin hotărârea pronunțată, Curtea a omis să cerceteze și să se pronunțe asupra situației pluralității de fapte în care se află deciziile de sancționare contestate prin capetele 1 și 3 din acțiune. Susține, în acest sens, că nerespingerea de către Curte a excepției lipsei calității procesuale pasive a IGAv, invocată de pârâtă pe capătul 1 de cerere, semnifică, în acest caz, încălcarea dreptului fundamental de a nu fi judecat și pedepsit de două ori, drept prevăzut de art. 4 pct. 1 la Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Recurentul mai insistă asupra faptului că prima instanță a omis să cerceteze și să se pronunțe asupra motivului de nelegalitate cu privire la capetele 1 și 3 din acțiune, privind aplicarea a două sancțiuni în cadrul unei situații de pluralitate de fapte, cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 61 alin. (2) din Regulamentul disciplinei militare.

În motivarea căii sale de atac, partea a mai susținut că prima instanță a omis să cerceteze și să se pronunțe asupra motivului de nelegalitate privind emiterea, în scris, a celor trei decizii de sancționare în afara termenului de decădere stabilit de Codul Muncii, în raport de data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterilor disciplinare.

Tot în legătură cu acest aspect, s-a precizat că instanța și-a întemeiat respingerea acțiunii pe motive de fapt și de drept străine de natura pricinii, fără nicio legătură cu aceasta, pronunțându-se cu privire la termenul de decădere stabilit pentru emiterea deciziilor de sancționare în raport cu data săvârșirii faptei sau cu data înregistrării rezultatului cercetării disciplinare prealabile.

S-a mai imputat primei instanțe faptul că nu a supus dezbaterii contradictorii, nu a cercetat și nu s-a pronunțat cu privire la motivele de nelegalitate pe care recurentul le-a arătat în legătură cu capetele 2 și 3 de cerere, respectiv în Nota cu noile motive de nelegalitate din 2 noiembrie 2015. Recurentul susține că deși au fost formulate noi critici în legătură cu actele administrative contestate, acestea au fost ignorate de Curte, care nu a arătat de ce a găsit neîntemeiate aspectele de nelegalitate invocate în termen.

În final, recurentul a criticat sentința instanței de fond, din perspectiva faptului că sunt eronate concluziile acesteia referitoare la ținuta total neadecvată a recurentului, care nu este în acord cu conduita pe care o reclamă onoarea și demnitatea militară.

La termenul de judecată din data de 12 septembrie 2019, recurentul a invocat un nou motiv de casare de ordine publică, respectiv publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 71 din 29 ianuarie 2019 privind neconstituționalitatea art. 34 și art. 35 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.

În susținerea acestui motiv de casare, recurentul a susținut că cele două articole de lege declarate neconstituționale au fost puse în executare prin Ordinul Ministrului nr. M64/2013, pe acesta fiind întemeiate toate actele administrative atacate.

Mai mult, a arătat că Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 400/2004, nepublicat, în temeiul cărora s-au desfășurat cercetările disciplinare, a fost anulat definitiv prin Decizia civilă nr. 3711 din 20 noiembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și prin Sentința nr. 1219 din 25 februarie 2016 a Tribunalului București.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea rec.ca vădit nefondat, susținând că în cadrul cererii de recurs nu există menționată și dovedită incidența vreunui motiv de casare din cele prevăzute de legea procesual civilă.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de int. pârât. prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate și admiterea recursului așa cum a fost formulat

II. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte observă că de la momentul pronunțării hotărârii instanței de fond și până la data soluționării prezentului recurs a apărut în ordinea juridică decizia Curții Constituționale a României nr. 71/2019, prin care au fost declarate neconstituționale prevederile art. 34 și art. 35 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.

În analiza efectuată asupra celor două texte de lege cu care a fost investită, Curtea Constituțională a reținut că: " la nivel de lege, ca act al Parlamentului sau al Guvernului pe calea delegării legislative, nu sunt reglementate criterii minime în funcție de care se acordă recompensele, se stabilesc sancțiunile, faptele care constituie abateri disciplinare și pentru care cadrele militare sunt trimise în fața consiliilor de judecată și nici modalitatea de constituire a comisiilor de disciplină și consiliilor de judecată sau căile de atac și procedura de contestare a hotărârilor consiliilor de onoare sau a consiliilor de judecată, fiind lăsată posibilitatea reglementării, prin acte infralegale, a unor aspecte esențiale ce țin de raportul de serviciu al cadrelor militare prin regulamente militare și ordine de ministru, în contextul în care atât recompensele, cât și sancțiunile au înrâurire asupra carierei cadrelor militare (retrogradare în funcție; amânarea înaintării în gradul următor pe timp de 1-2 ani, trecerea în rezervă sau, dimpotrivă, înaintarea în gradul următor, acordarea de arme de apărare și pază cu înscrisuri gravate, în condițiile legii) ... Ca atare, având în vedere că prin prevederile art. 34 și ale art. 35 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare se deleagă ministrului de resort reglementarea unor aspecte cu privire la recompense, abateri de la disciplina militară, sancțiuni disciplinare, organizarea și funcționarea consiliilor de onoare, condițiile de constituire a consiliilor de onoare, funcționarea consiliilor de onoare, căi de atac ale hotărârilor consiliilor de onoare, organizarea și funcționarea consiliului de judecată, condiții de constituire a consiliilor de judecată, funcționarea consiliilor de judecată, căi de atac ale hotărârilor consiliilor de judecată, respectiv ale evaluării activității și a conduitei cadrelor militare ca parte a unor aspecte esențiale ce țin de raportul de serviciu și de statutul acestora, și care sunt reglementate prin acte juridice infralegale, respectiv prin regulamente care sunt aprobate prin ordine ale ministrului apărării naționale, Curtea constată că toate aceste elemente trebuie reglementate, potrivit art. 118 alin. (2) din Constituție, prin lege organică."

În aceeași decizie Curtea constituțională a mai subliniat că " pentru a se respecta, în mod deosebit, dispozițiile art. 118 alin. (2) din Constituție ... aspectele esențiale mai sus menționate referitoare la evaluarea activității și a conduitei cadrelor militare ca parte a unor aspecte esențiale ce țin de raportul de serviciu și de statutul acestora, procedura disciplinară prealabilă, aplicarea sancțiunilor disciplinare sau activitatea consiliului de disciplină și a consiliilor de onoare și de judecată, inclusiv în ceea privește regimul armelor (acordarea de arme de apărare și pază cu înscrisuri gravate), trebuie să fie reglementate prin lege organică, iar regulile specifice procedurii de evaluare să fie explicate și detaliate prin ordin al ministrului de resort."

Așadar, s-a statuat că, modalitatea în care au fost organizate și au funcționat consiliile de onoare și consiliile de judecată, în baza textelor de lege, declarate neconstituționale, care făceau trimitere, fără nicio altă precizare la regulamentele militare, este nelegală din perspectiva încălcării Constituției României.

Or, în cauza de față recurentul reclamant a fost cercetat disciplinar de Consiliul de Onoare al Ofițerilor, în baza Hotărârilor nr. 29.382 din 26 septembrie 2014, 10.825/2014 și 11.245/2014, trimis în fața Consiliului de Judecată din cadrul aceleiași instituții și ulterior sancționat prin deciziile contestate.

Din documentația administrativă înaintată cauzei de către intimată rezultă că procedura disciplinară ce l-a vizat pe recurentul reclamant s-a derulat în conformitate cu prevederile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Afacerilor Interne, ale Ordinului Ministrului Apărării Naționale nr. M64/2013 pentru aprobarea Regulamentului disciplinei militare, acest din urmă act normativ aplicându-se și cadrelor militare din Ministerul Afacerilor Interne în temeiul Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. 116/2013 privind reglementarea unor măsuri în domeniul regimului disciplinar al militarilor din Ministerul Afacerilor Interne.

Așadar, actele administrative contestate de recurentul reclamant au fost emise în temeiul unei proceduri disciplinare ce a fost constatată neconstituțională de CCR, conform deciziei citate mai sus. Această concluzie se impune cu atât mai mult, cu cât instanța constituțională a invocat în considerentele deciziei amintite prevederile Ordinului Ministrului Apărării Naționale nr. M64/2013, (cap. III - Abateri de la disciplina militară; cap. IV - Sancțiuni disciplinare; Cap. V - Organizarea și funcționarea consiliilor de onoare; cap. VI - Organizarea și funcționarea consiliilor de judecată) ca fiind afectate de legalitatea constituțională, întrucât constituie norme referitoare la evaluarea activității și conduitei unor funcționari publici cu statut special și care nu au fost reglementate prin lege organică.

Or, este de principiu că, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României deciziile Curții Constituționale se publica în Monitorul Oficial al României, de la data publicării fiind general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a constatat că, întrucât deciziile sale produc efecte numai pentru viitor potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, cele stabilite urmează a se aplica de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I iar instanțele judecătorești vor aplica deciziile numai în cauzele pendinte la momentul publicării acesteia, cauze în care respectivele dispoziții sunt aplicabile.

În fine, Înalta Curte reține că puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului ci și considerentelor pe care se sprijină acesta, astfel încât considerentele cât și dispozitivul deciziilor Curții Constituționale sunt general obligatorii potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept.

Din această perspectivă, este evident că Decizia CCR nr. 71/2019 este aplicabilă prezentei spețe, din considerentele acesteia, rezultând că cercetarea și sancționarea disciplinară a unui ofițer, doar în baza unor regulamente emise de ministrul de resort, fără ca procedura disciplinară prealabilă, modalitatea de aplicare a sancțiunii precum și faptul ca organizarea și funcționarea comisiilor de onoare și de judecată să fie reglementate prin lege organică, este contrară prevederilor constituționale.

Ca atare, fiind un motiv de casare de ordine publică, ce poate fi invocat și de instanță din oficiu, acest considerent, al publicării și aplicării în ordinea juridică a Deciziei CCR nr. 71/2019, conduce la casarea hotărârii primei instanțe cu consecința admiterii acțiunii recurentului reclamant și constatării nulității deciziilor de sancționare pronunțate în privința sa.

În contextul adoptării acestei hotărâri nu poate fi ignorată nici împrejurarea că prin Decizia civilă nr. 3711 din 20 noiembrie 2015 pronunțată de ICCJ în Dosarul nr. x/2014 s-a dispus anularea Ordinului nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administrației și Internelor, act normativ care, de asemenea, a stat la baza procedurii disciplinare aplicate recurentului reclamant.

Din această perspectivă, este evident că întreaga cercetare disciplinară contestată în prezenta cauză s-a derulat în temeiul unor regulamente declarate nelegale și neconstituționale, ceea ce conduce în final la nelegalitatea în ansamblu a cercetării și sancționării dispuse.

Fiind considerat fondat motivul de casare analizat mai sus și care conduce la reformarea, în totalitate a hotărârii recurate, Înalta Curte nu va mai cerceta celelalte motive de casare invocate de recurent.

Astfel, ca urmare a rejudecării prezentului recurs, Înalta Curte va constata că acțiunea reclamantului este întemeiată și va fi admisă, cu consecința anulării Deciziei de sancționare nr. 29497 din data de 2 octombrie 2014, aplicată de comandantul U.Sp. Av. București; a Deciziei de sancționare nr. 23423 din data de 27 noiembrie 2014, aplicată de inspectorul general al IGAv; precum și a Deciziei de sancționare nr. 23444 din data de 12 decembrie 2014, aplicată de inspectorul general al IGAv și Ordinul inspectorului general nr. 23445 din 12 decembrie 2014.

Ca urmare a anulării Deciziei de sancționare nr. 23444 din data de 12 decembrie 2014 prin care s-a dispus retrogradarea din funcție a reclamantului, va fi admisă și solicitarea acestuia de reparare a prejudiciului material, retroactiv, produs prin diminuarea veniturilor salariale cauzate de Decizia de sancționare nr. 23444 din data de 12 decembrie 2014 și de emiterea Ordinului inspectorului general nr. 23445 din 12 decembrie 2014, calculat de la data aplicării sancțiunii până la data plății retroactive a acestor venituri, la care se adaugă actualizarea cu rata inflației calculate la cuantumul total al acestora.

Raportat la toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că prezentul recurs este fondat, motiv pentru care în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 544/2004 și disp. art. 497 C. proc. civ., va dispune admiterea acestuia, cu consecința casării sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea în totalitate a acțiunii reclamantului.

În temeiul disp. art. 451 C. proc. civ., va fi obligat intimatul-pârât la plata sumei de 223,70 RON cheltuieli de judecată către recurentul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 3279 din 9 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și în rejudecare admite acțiunea reclamantului. Dispune anularea Deciziei de sancționare nr. 29497 din data de 2 octombrie 2014, aplicată de comandantul U.Sp. Av. București; anularea Deciziei de sancționare nr. 23423 din data de 27 noiembrie 2014, aplicată de inspectorul general al IGAv; anularea Deciziei de sancționare nr. 23444 din data de 12 decembrie 2014, aplicată de inspectorul general al IGAv și Ordinul inspectorului general nr. 23445 din 12 decembrie 2014. Dispune repararea prejudiciului material, retroactiv, produs prin diminuarea veniturilor salariale cauzate de Decizia de sancționare nr. 23444 din data de 12 decembrie 2014 și de emiterea Ordinului inspectorului general nr. 23445 din 12 decembrie 2014, calculat de la data aplicării sancțiunii până la data plății retroactive a acestor venituri, la care se adaugă actualizarea cu rata inflației calculate la cuantumul total al acestora.

Obligă intimatul-pârât la plata sumei de 223,70 RON reprezentând cheltuieli de judecată către recurentul-reclamant.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 septembrie 2019.

GGC - LM