ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3957/2021

Ședința publică din data de 15 septembrie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2014, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, a solicitat: anularea, în totalitate, a Hotărârii Consiliului de judecată al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne nr. 9464 din 14.10.2013, privind sancționarea cu mustrare scrisă și pe cale de consecință, anularea Ordinului inspectorului general nr. 24292 din 28.10.2013, privind sancționarea cu mustrare scrisă care a fost emis în baza Hotărârii consiliului de judecată al Inspectoratului General de Aviație nr. 9464 din 14.10.2013, anularea Hotărârii Consiliului de judecată al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne nr. 2419 din 06.02.2014 privind sancționarea cu avertisment (anexa 2), precum și a documentelor și acțiunilor/măsurilor subsecvente acesteia, anularea Ordinului inspectorului general nr. 23110 din 28.03.2014 privind sancționarea cu avertisment, daune morale în cuantum de 20.000 RON pentru atingerea adusă, în mod abuziv, onoarei, demnității și reputației profesionale, dar și pentru sentimentele de injustiție, temere și insecuritate la locul de muncă, stresul psihologic produs, hărțuirea morală la care reclamantul este supus, obligarea pârâtei să depună la dosarul cauzei toate documentele din dosarele de sancționare contestate la punctele 1, 2 și 3.

Prin sentința civilă nr. 267/4 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 267/4 februarie 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1), pct. 2, 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

Prin decizia nr. 3684/21.11.2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 267 din 4 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. A casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2014*.

Prin sentința civilă nr. 1491 din data de 16 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-au respins ca inadmisibile excepțiile de nelegalitate ale Ordinelor MAI nr. 30/2015, 290/2011 și 160/2014, formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne și Ministerul Afacerilor Interne. S-a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne. Au fost anulate Hotărârile Consiliilor de Judecată ale Inspectoratului General de Aviație nr. 9464/14.10.2013 și 2419/06.02.2014 și Ordinele Inspectorului General nr. 24292/28.10.2013 și 23110/28.03.2014. A fost respinsă cererea de acordare a daunelor morale.

Împotriva sentinței civile nr. 1491 din data de 16 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au formulat cereri de recurs reclamantul A. și pârâtul Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, criticând hotărârea pentru nelegalitate.

3.1 Recurentul-reclamant A., prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat anularea parțială a sentinței atacate, respectiv a dispoziției de respingere a cererii de acordare a daunelor morale solicitate.

În motivarea cererii, recurentul-reclamant a susținut că decizia de respingere a cererii de acordare a daunelor morale se întemeiază pe motive de fapt și de drept străine de natura cauzei, pe calificarea eronată a unor fapte și acte juridice, precum și greșita interpretare a împrejurărilor de fapt și de drept.

Consideră că prima instanță în mod eronat a înlăturat criticile privind neascultarea sa, neprezentarea întregului material de la dosar, necomunicarea hotărârii Consiliului de judecată, considerând că organele care l-au sancționat au acționat de bună credință, în realitate inspectorul general desfășurând o adevărată campanie represivă împotriva sa.

3.2 Recurentul-pârât Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii recurate și menținerea ca temeinice și legale a actelor contestate.

Consideră că instanța a soluționat cauza cu aplicarea greșită a regulilor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 83 din OMAI nr. 400/2004, fără a ține cont de specificul relațiilor de serviciu dintre militari.

Totodată, a susținut că nu se poate afirma că nu au fost identificate în mod corect faptele care se impută intimatului-reclamant, întrucât obligațiile cu privire la portul ținutei militare precum și cele referitoare la o ținută decentă în cadrul unei unități militare sunt inerente și de notorietate, cu atât mai mult cu cât ordinul de sancționare face corp comun cu hotărârea nr. 9464/14.10.2013, în care este prevăzută încălcarea Regulamentul de ordine interioară al Inspectoratului General de Aviație, în speță art. 167 din acest act administrativ.

În ceea ce privește capătul de cerere nr. x prin care recurentul a solicitat anularea Hotărârii consiliului de judecată al GAV nr. 2149 din 6.02.2014, s-a apreciat că instanța de fond a aplicat un text de lege străin de natura cauzei, respectiv art. 73 din Ordinul nr. 64/2013, text ce face referire la existența unei sancțiuni disciplinare aplicate, ceea ce în speță nu este cazul, întrucât nu a fost emisă o decizie privind aplicarea sancțiunii, aceste prevederi nefiind incidente.

Invocând încălcarea de către prima instanță a principiului tempus regit actum, recurentul-pârât a mai arătat că este lipsit de relevanță faptul că ulterior multiplicării documentelor clasificate acestea au fost declasificate, susținând că, chiar și dacă declasificarea are loc înaintea emiterii ordinului de sancționare, ceea ce comportă importanță este că intimatul a nesocotit dispozițiile legale în vigoare la momentul la care a acționat și a copiat documentele clasificate.

4.1 Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive iar pe fond a solicitat respingerea recursului formulat de reclamant ca nefondat.

4.2 Recurentul-reclamant A. a formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de pârât și admiterea propriului recurs.

4.3 Recurentul-pârât Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, prin întâmpinarea depusă a invocat nemotivarea recursului declarat de către recurentul-reclamant, solicitând respingerea acestuia.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-pârât Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne a susținut netemeinicia apărărilor recurentului reclamant, apreciind că acestea se fundamentează pe argumente artificiale, nesustenabile și contradictorii dispozițiilor legale în vigoare.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 17 martie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 17 martie 2021, în ședință publică, cu citarea părților, când cauza a fost amânată pentru data de 15 septembrie 2021.

La termenul de judecată din 15 septembrie 2021, Înalta Curte a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimatul-pârât și excepția nulității recursului recurentului-reclamant, invocată de recurentul-pârât.

Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

În fapt, reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, a solicitat anularea, în totalitate a Hotărârii Consiliului de judecată al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne nr. 9464 din 14.10.2013 privind sancționarea cu mustrare scrisă și pe cale de consecință, anularea Ordinului inspectorului general nr. 24292 din 28.10.2013 privind sancționarea cu mustrare scrisă care a fost emis în baza Hotărârii consiliului de judecată al Inspectoratului General de Aviație nr. 9464 din 14.10.2013, anularea Hotărârii Consiliului de judecată al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne nr. 2419 din 06.02.2014 privind sancționarea cu avertisment, precum și a documentelor și acțiunilor/măsurilor subsecvente acesteia, anularea Ordinului inspectorului general nr. 23110 din 28.03.2014 privind sancționarea cu avertisment și daune morale în cuantum de 20.000 RON pentru atingerea adusă.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă în parte, ambele părți litigante formulând critici de nelegalitate, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.

Deși recurentul-reclamant a invocat în cadrul cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. se constată că aspectele criticate de acesta, centrate pe soluția dată de prima instanță cererii sale privind acordarea daunelor morale, se circumscriu încălcării normelor de drept material, putând fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a cărui incidență nu poate fi reținută în cauză.

Reține instanța de control judiciar că potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004 "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale."

Totodată, potrivit art. 253 alin. (4) C. civ. "persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparație patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile (…)".

Din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale rezultă că pentru acordarea daunele morale este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unui prejudiciu moral, existența culpei în producerea respectivului prejudiciu și existența legăturii de cauzalitate dintre faptă și producerea respectivului prejudiciu.

Instanța de fond a analizat îndeplinirea acestor condiții și a reținut că nu există o legătură de cauzalitate între emiterea actelor administrative anulate prin sentință și faptul că reclamantul a renunțat să folosească bicicleta ca mijloc de deplasare.

Recurentul-reclamant nu combate în nici un fel acest aspect, rezumându-se la a susține doar că "în mod eronat, pe motive străine de natura cauzei", consideră instanța că reclamantul ar fi avut posibilitatea să folosească bicicleta purtând o ținută inadecvată pentru sport, dar care s-ar fi pliat pe imaginea pe care superiorii săi o au despre ceea ce reprezintă o ținută adecvată unui militar și astfel să evite atât eventualele divergențe pe această temă cu aceștia cât și consecințele nepracticării ciclismului asupra stării sale de sănătate."

Prin urmare, decizia de respingere a cererii de acordare a daunelor morale a fost luată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, criticile recurentului-reclamant fiind nefondate.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât consideră că faptele imputate reclmantului au fost identificate în mod corect, obligațiile cu privire la portul ținutei militare precum și cele referitoare la ținuta decentă în cadrul unității militare fiind inerente și de notorietate, precum și că instanța a soluționat cauza cu aplicarea greșită a regulilor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 83 din OMAI nr. 400/2004, fără a ține cont de specificul relațiilor de serviciu dintre militari.

Constată instanța de control judiciar că potrivit art. 75 lit. h) din OMAI nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din MAI "Faptele pentru care cadrele militare se trimit în fața Consiliilor de judecată sunt următoarele:…h) abuzuri în exercitarea drepturilor și obligațiilor specifice cadrelor Ministerului Administrației și Internelor".

Conform art. 83 alin. (1) din același act "Ordinul de trimitere în fața consiliului de judecată se emite de către cei prevăzuți la art. 81, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data luării la cunoștință de fapta comisă și se comunică președintelui desemnat".

Totodată, dispozițiile art. 68 alin. (3) și Anexei 5 din Regulamentul disciplinei militare prevăd că:

"Decizia privind aplicarea sancțiunii disciplinare se comunică în scris personalului sancționat și cuprinde: …b) înscrierea prevederilor care au fost încălcate de militar."

Exigențele impuse de aceste dispoziții legale fac necesară identificarea, în cuprinsul actelor de sancționare, drepturilor și a obligațiilor a căror exercitare este realizată în mod abuziv de militar.

De asemenea este necesară și identificarea actelor normative ce prevăd aceste drepturi și obligații, pentru ca ulterior, decizia privind aplicarea sancțiunii disciplinare să cuprindă înscrierea prevederilor care au fost încălcate de militar.

Nerespectarea acestor prevederi conduce la emiterea unor acte lipsite de temei legal.

Prin Hotărârea nr. 9464 din 14.10.2013 Consiliul de judecată al Inspectoratului General de Aviație a reținut că dl. colonel A. a manifestat "abuz în exercitarea drepturilor și obligațiilor specifice cadrelor MAI", în sensul că la data de 17.09.2013 s-a prezentat la program în ținută neadecvată, deși fusese anterior atenționat atât verbal cât și în scris de către inspectorul general al IGAv".

Ulterior, prin Ordinul inspectorului general nr. 24292 din 28.10.2013 reclamantul a fost sancționat cu "mustrare scrisă" pentru săvârșirea faptei prevăzută la art. 75 lit. h) din OMAI nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din MAI.

Reține instanța de control judiciar că din conținutul acestor acte nu rezultă care sunt drepturile sau obligațiile pe care reclamantul le-a exercitat în mod abuziv și nici care sunt actele normative care prevăd aceste drepturi, acestea nerespectând exigențele impuse de OMAI nr. 400/2004 anterior redate.

Susținerile recurentul-pârât privitoare la faptul că obligațiile cu privire la portul ținutei militare sunt inerente și de notorietate, sau că ordinul de sancționare este corp comun cu hotărârea CJ nr. 9464/14.10.2013 în care este prevăzută încălcarea Regulamentului de ordine Interioară al IGAV, nu sunt de natură să complinească lipsurile actelor de sancționare și nu înlătură obligația autorității pârâte de a motiva în drept actul administrativ și de a indica, în concret, prevederile care au fost încălcate de militar.

Referitor la critica privitoare la respectarea termenului prevăzut de art. 83 alin. (1) din OMAI nr. 400/2004, constată Înalta Curte că și aceasta este nefondată.

În nota raport nr. x/26.09.2013 se arată că "În data de 17.09.2013, în jurul orelor 08:00, colonelul A. s-a prezentat la punctul de control acces al IGAv îmbrăcat foarte sumar, cu pantalon scurt mulat foarte tare pe corp, circulând pe bicicletă către USpAv…".

Trimiterea reclamantului în fața consiliului de judecată s-a realizat la data de 30.09.2013, prin Ordinul Inspectorului General nr. 21385/30.09.2013.

Prin urmare, este evident că termenului prevăzut de art. 83 alin. (1) din OMAI nr. 400/2004 a fost cu mult depășit.

Recurentul-pârât a mai susținut că instanța de fond ar fi aplicat prevederilor art. 73 din Ordinul nr. M.64/2013, care ar fi străine de natura cauzei, susțineri pe care Înalte Curte nu le poate primi.

Potrivit art. 73 din Ordinul nr. M.64/2013 din 10 iunie 2013 pentru aprobarea Regulamentului disciplinei militare "(1) Anularea unei sancțiuni disciplinare constituie măsura prin care o sancțiune disciplinară este desființată, retroactiv, de la data emiterii deciziei privind aplicarea sancțiunii disciplinare, efectele sale fiind înlăturate; anularea unei sancțiuni disciplinare se consemnează în documentele de evidență. (2) Comandantul/șeful care a aplicat o sancțiune disciplinară, comandanții/șefii direcți ai acestuia, precum și comandantul/șeful eșalonului superior, când iau cunoștință, pe orice cale, de aplicarea eronată a acesteia, fără temei legal sau asupra altei persoane, este obligat să emită o decizie de anulare a sancțiunii disciplinare aplicate, imediat după ce a constatat acest fapt. (3) Comandantul/șeful poate anula sancțiunile disciplinare pe care le-a aplicat înainte de executare sau pe timpul executării acestora."

Prin Hotărârea Consiliului de judecată al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne nr. 2419 din 06.02.2014 s-a dispus sancționarea reclamantului cu avertisment pentru fapta prevăzută de art. 75 lit. a) din OMAI nr. 400/2004.

Ulterior însă, în raportul nr. x/21.05.2014, dl. locotenent colonel B. arată că, pe fondul celorlalte demersuri de contestare ale domnului col. A. a aplicat, în mod eronat, rezoluția de clasare la dosarul personal, fără a o mai repartiza în vederea emiterii proiectului actului administrativ de sancționare, urmare a rămânerii definitive a Consiliului, făcând o confuzie între speța analizată și celelalte sancțiuni contestate de reclamant.

Întrucât prin Raportul nr. x/21.05.201 s-a constatat că reclamantului nu i s-a aplicat sancțiunea disciplinară "avertisment" stabilită prin hotărârea Consiliului de Judecată al IGAV al MAI nr. 2419/06.02.2014 datorită modului deficitar în care semnatarul raportului a gestionat documentele în cadrul procedurii, aspect ce a condus la neaplicarea sancțiunii respective în termenul de 30 de zile reglementat de Regulamentul disciplinei militare, iar aceasta sancțiune nu a fost anulată în conformitate cu prevederile art. 73 din Ordinul nr. M.64/2013, în mod concret, judecătorul fondului a apreciat că se impune anularea acesteia.

Susținerile recurentului-pârât că această sancțiune nu a fost niciodată aplicată sunt nerelevante, câtă vreme autoritatea emitentă avea obligația de a anula această sancțiune.

Înalta Curte nu poate reține nici susținerile recurentului-pârât referitoare la încălcarea principiului tempus regit actum.

Potrivit art. 48 din Ordinul nr. M.64/2013 din 10 iunie 2013 pentru aprobarea Regulamentului disciplinei militare "Constituie abateri de la disciplina militară următoarele fapte privind exercitarea atribuțiilor funcționale: g) încălcarea reglementărilor în vigoare privind protecția informațiilor clasificate naționale, NATO și UE".

Prin Ordinul Inspectorului General nr. 23110/28.03.2014 reclamantului i s-a aplicat sancțiunea "avertisment" pentru abateri de la disciplina militară ce privesc fapte referitoare la exercitarea atribuțiilor funcționale constând în "încălcarea reglementărilor în vigoare privind protecția informațiilor clasificate naționale, NATO și UE" .

Prin acest ordin s-a reținut că "ofițerul a multiplicat două documente clasificate secret de serviciu constând în extrasele ordinelor inspectorului general nr. x/2013 și x/2013, fără respectarea normelor de protecție a informațiilor clasificate, respectiv art. 69 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 585/13.06.2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, ofițerul neavând aprobarea conducătorului unității deținătoare și nici avizul funcționarului/structurii de securitate".

În adresa nr. x/27.02.2014 a Inspectoratului General de Aviație se menționează că "în baza Notei Raport nr. x din 15.01.2014, informațiile din O.I.G. nr. S/24564 din 21.06.2013, O.I.G. S/24616 din 01.08.2013 și O.I.G nr. S/24642 din 09.08.2013 au fost declasificate".

Având în vedere data emiterii ordinului de sancționare (28.03.2014) și data adresei prin care se aducea la cunoștință desecretizarea celor două documente (27.02.2014), este evident că cele două ordine multiplicate de către reclamant fuseseră declasificate anterior emiterii ordinului de sancționare a acestuia nr. 23110/28.03.2014.

Prin urmare, în mod greșit susține recurentul-pârât că declasificarea documentelor a avut loc ulterior multiplicării acestora de către reclamant.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta aplicare a dispozițiilor legale incidente circumstanțelor factuale reținute, argumentele invocate de recurenți nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurenți, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentul-pârât Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne împotriva sentinței nr. 1491 din 16 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și de recurentul-reclamant A. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 septembrie 2021.