ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3761/2023

Ședința publică din data de 12 septembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - Veche la data de 19.02.2018, sub număr de dosar x/2018 reclamantul A., în contradictoriu cu MINISTERUL AFACERILOR INTERNE (MAI) a solicitat:

I. Anularea Ordinului ministrului afacerilor interne nr. II/396 din 14.02.2018 privind trecerea în rezervă a colonelului A. din cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne (IGAv) (necomunicat) și, pe cale de consecință, repunerea părților în situația anterioară emiterii actului administrativ contestat.

II. Repararea prejudiciului material, retroactiv, produs prin neplata veniturilor salariale cauzate de emiterea Ordinului inspectorului general nr. 24375 din 11.12.2013, calculat de la data aplicării acestuia și până la data plății retroactive a acestor venituri, la care se adaugă dobânda legală și indexarea cu rata inflației calculate la cuantumul total al acestora.

III. Să se dispună pârâtului să comunice reclamantului, odată cu întâmpinarea, actul atacat împreună cu întreaga documentație care a stat la baza emiterii lui precum și Regulamentul interior al Inspectoratului General de Aviație al MAI (nepublicat și neadus la cunoștința reclamantului).

Prin sentința nr. 3708 din 20 septembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, invocate de pârât prin întâmpinare, și a respins cererea de suspendare a executării și acțiunea în anulare, formulate de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Afacerilor Interne, ca inadmisibile.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că recursul este fondat, motiv pentru care a admis recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea judecării pe fond a cauzei.

In rejudecare, dosarul a fost inregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti sub nr. x/2018*.

Prin notele scrise depuse la data de 27.07.2021 paratul a arătat că, prin sentinta nr. 115/2020 a Tribunalului Bucuresti, ramasa definitiva, s-a dispus suspendarea executării Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. II/396/14.02.2018 până la pronunțarea instanței de fond în dosar nr. x/2018, si, in executarea acestei hotarari, reclamantul a fost reintegrat.

Prin aceleasi note scrise paratul a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive in ce priveste capatul de cerere avand ca obiect repararea prejudiciului material, retroactiv, produs prin neplata veniturilor salariale cauzate de emiterea Ordinului Inspectorului General nr. 24375 din 11.12.2013, calculat de la data aplicării acestuia și până la data plății retroactive a acestor venituri, la care se adaugă dobânda legală și indexarea cu rata inflației calculate la cuantumul total al acestora.

Prin sentința civilă nr. 287 din 20.10.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2018, în rejudecare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche, în prealabil, a acordat cuvântul asupra cererii de disjungere a capătului al doilea de cerere privind repararea prejudiciului material, retroactiv, produs prin neplata veniturilor salariale cauzate de emiterea Ordinului inspectorului general nr. 24375 din 11.12.2013, calculat de la data aplicării acestuia și până la data plății retroactive a acestor venituri, la care se adaugă dobânda legală și indexarea cu rata inflației calculate la cuantumul total al acestora, cerere formulată de pârât, reținându-se că, față de acest capăt de cerere, pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, nefiind emitentul actului contestat.

Reprezentantul pârâtului precizează că înțelege să mențină această cerere formulată de pârât.

Curtea a menținut cererea de suspendare și cererea de reparare a prejudiciului material, retroactiv, produs prin neplata veniturilor salariale cauzate de emiterea Ordinului Inspectorului General nr. 24375 din 11.12.2013, calculat de la data aplicării acestuia și până la data plății retroactive a acestor venituri, la care se adaugă dobânda legală și indexarea cu rata inflației calculate la cuantumul total al acestora în acest dosar.

În privința celorlalte capete de cerere, referitoare la anularea Ordinului ministrului afacerilor interne nr. II/396/14.02.2018 și acordarea despăgubirilor ca urmare a anularii sale, a dispus disjungerea acestora, urmând a face parte dintr-un alt dosar, acestea fiind înregistrate în cadrul dosarului nr. x/2021

La disjungerea acestor cereri înregistrate inițial în cadrul dosarului nr. x/2018, instanta a avut in vedere urmatoarele aspecte:

Capatul de cerere avand ca obiect suspendarea Ordinului ministrului afacerilor interne nr. II/396/14.02.2018 se afla in stare de judecata, în timp ce cererea în anulare a aceluiasi ordin si cererea de acordare despagubiri ca urmare a anularii sale nu sunt in acelasi stadiu procesual, astfel incat se impune disjungerea ultimelor doua cereri, fiind necesara administrarea de probe suplimentare anterior solutionarii lor.

In ce priveste capatul de cerere avand ca obiect repararea prejudiciului material, retroactiv, produs prin neplata veniturilor salariale cauzate de emiterea Ordinului Inspectorului General nr. 24375 din 11.12.2013, calculat de la data aplicării acestuia și până la data plății retroactive a acestor venituri, la care se adaugă dobânda legală și indexarea cu rata inflației calculate la cuantumul total al acestora si cererile legate de anularea Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. II/396/14.02.2018 nu exista nicio legatura procesuala, actiunile formulate cu privire la cele doua ordine fiind complet independente.

In plus, capatul de cerere avand ca obiect obiect repararea prejudiciului material, retroactiv, produs prin neplata veniturilor salariale cauzate de emiterea Ordinului Inspectorului General nr. 24375 din 11.12.2013, calculat de la data aplicării acestuia și până la data plății retroactive a acestor venituri se afla in stare de judecata, in timp ce cererea in anulare a Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. II/396/14.02.2018 si cererea de acordare despagubiri ca urmare a anularii sale nu sunt in acelasi stadiu procesual, necesitand administrarea de probe suplimentare anterior solutionarii.

Ca urmare, instanta a dispus disjungerea cu privire la capetele de cerere avand ca obiect anularea Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. II/396/14.02.2018 și acordarea despăgubirilor ca urmare a anularii sale, acestea făcând parte din dosarul înregistrat ulterior sub nr. x/2021.

Hotărârea ce face obiectul controlului judiciar dedus judecății

Prin încheierea de ședință din data de 15 noiembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei privind acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, până la solutionarea definitivă și redactarea hotărârii în cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2017

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii de ședință din data de 15 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a promovat recurs reclamantul A. și, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5,6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, anularea în tot a Încheierii atacate și reluarea judecății cauzei de către instanța de fond, cu recomandarea de (1) introducere în cauză a Direcției Generale (Resurse Umane a MAI - cea care deține originalul actului atacat și documentația care a stat la baza emiterii Ord.m.a.i. nr. 11/396/14.02.2018 - cu obligația de a comunica împreună cu întâmpinarea actul atacat împreună cu întreaga documentație care a stat la baza emiterii lui precum și orice alte lucrări necesare pentru soluționarea cauzei, precum și (2) de a soluționa cu prioritate cererea din dosarul conexat la cauză, nr. x/2021.

În dezvoltarea recursului, recurentul susține că, în fapt, dosarul are ca obiect anularea Ordinului ministrului afacerilor interne nr. B.201S, prin care ministrul a aplicat recurentului, începând cu data de 14.02.2018 sancțiunea de trecere în rezervă, întemeiată pe Hotărârea nr. 1420/12.02.2018 a consiliului de judecată al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne.

Hotărârea nr. 1420/12.12.2018 pe care se întemeiază sancțiunea contestată în cauză a fost anulată definitiv la 29.06.2020 prin Hotărârea civilă nr. 975/2020 pronunțată în ședința publică din data de 29.06.2020 de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019.

La prezentul dosar a fost conexat și dosarul nr. x/2021 care are ca obiect anularea sancțiunii ce face obiectul prezentei cauze ca efect al anulării definitive a Hotărârii consiliului de judecată pe care aceasta se întemeiază prin Hotărârea civilă nr. 975/2020 pronunțată în ședința publică din data de 29.06.2020 de către Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019.

De asemenea, la data de 05.10.2020, Ord.m.a.i. nr. 11/396/14.02.2018, de sancționare cu trecerea în rezervă a recurentului începând cu data de 14.02.2018, a fost înlăturat de la aplicare prin Ordinul nr. 31424/05.10.2020 emis de Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, recurentului fiindu-i achitate drepturile salariale din perioada 14-16.02.2018, perioadă în care se afla în vigoare Ordinul m.a.i. nr. 11/396/14.02.2018.

Mai susține recurentul că, în prezent, sancțiunea este suspendată pe motivul văditei nelegalități a acesteia (actul administrativ individual atacat conține dispoziții de aplicare retroactivă a acestuia, care au și fost puse în practică și au dus la aplicarea acestuia înainte de a fi emis, adică de la data de 13.02.2018, orele 24:00, cu încălcarea principiului retroactivității legii"), de către Tribunalul București, secția a Il-a contencios administrativ și fiscal prin Hotărârea civilă nr. 115/2020, pronunțată la data de 13.01.2020 în dosarul nr. x/2018.

Consideră astfel că, în mod eronat, la 15.11.2022, prin încheierea criticată, instanța de fond a suspendat judecarea până la "soluționarea definitivă și redactarea hotărârii în cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2017", considerând "că sancțiunile care se contestăm dosarul respectiv, au fost avute în vedere la aplicarea sancțiunii care se contestă în prezenta cauză".

Critică această încheiere ca nefiind conformă cu regulile de drept aplicabile, în sensul că, la data judecării cauzei era interzis ca la individualizarea sancțiunii să se țină scama de sancțiunile disciplinare radiate. În fapt, sancțiunile ce fac obiectul dosarului x/2017, fiind aplicate cu mai mult de un an înainte de emiterea Ordinul m.a.i. nr. 11/396/14.02.2018, respectiv la data de 28.10.2013 și 11.12.2013, erau radiate, astfel că era interzis să se țină seama de ele la individualizarea unei alte sancțiuni, invocând în drept dispozițiile art. 63, conexat cu art. 75 alin. (11, (2) Ut. a), b) și alin. (3) pct. 1, 2 și 3 din Regulamentul disciplinei militare, aprobat prin Ord.m.ap.n. nr. M64/2013.

De altfel, faptul că la individualizarea sancțiunii contestate s-a ținut cont de sancțiuni disciplinare radiate precum și de sancțiuni disciplinare anulate prin hotărâri judecătorești definitive constituie unul din motivele acțiunii în anulare.

În concluzie, având în vedere că, la data pronunțării încheierii recurate cauzei era interzis ca la individualizarea sancțiunilor aplicate cadrelor militare să se țină seama de sancțiunile disciplinare radiate, că există hotărâre judecătorească definitivă prin care a fost anulată hotărârea consiliului de judecată pe care se întemeiază ordinul de aplicare al sancțiunii, că până în acest moment în cauză nu s-a depus nici copia integrală a actului contestat și nici copia documentației care a stat la baza emiterii actului contestat, în aplicarea dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, precum și faptul că atât actul administrativ contestat cât și documentația pe baza căruia a fost emis actul contestat se află în posesia Direcției Generale Management Resurse Umane a Ministerului Afacerilor Interne, recurentul solicită admiterea recursului, astfel cum l-am formulat, în sensul anulării în tot a încheierii atacate și reluarea judecății cauzei de către instanța de fond cu recomandarea de introducere în cauză a Direcției Generale Management Resurse Umane a MAI - cea care deține originalul actului atacat și documentația care a stat la baza emiterii Ord.m.a.i. nr. 11/396/14.02.2018 - cu obligația de a comunica împreună cu întâmpinarea actul atacat împreună cu întreaga documentație care a stat la baza emiterii lui, precum și orice alte lucrări necesare pentru soluționarea cauzei, precum și cu recomandarea ca instanța de fond să soluționeze cu prioritate cererea din dosarul conexat la cauză, nr. x/2021, invocând, cu titlu de jurisprudență, Hotărârea civilă nr. 975/2020 pronunțată la data de 29.06.2020 de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2019 și Hotărârea civilă nr. 115/2020 pronunțată la data de 13.01.2020 în dosarul nr. x/2018 de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Apărările formulate în cauză

Intimatul- pârât Ministerul Afacerilor Interne nu a formulat apărări împotriva recursului promovat de recurentul - reclamant, în cadrul unei întâmpinări, astfel cum impun dispozițiile art. 471

1

alin. (3) C. proc. civ., incidente și în calea de atac a recursului, conform art. 490 alin. (2) și art. 494 din același act normativ.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului din data de 08.06.2023 s-a fixat primul termen pentru soluționarea recursului la data de 12 septembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, luând act de solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise și a reținut dosarul spre soluționare asupra cererii de recurs ce face obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și încheierea recurată, prin raportare la criticile formulate, dar și la normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurentul - reclamant A. este fondat, urmând a fi admis, pentru motivele arătate în continuare:

Argumentele de fapt și de drept relevante.

Cât privește contextul factual al cauzei, Înalta Curte reține că prin încheierea din data de 15 noiembrie 2022 Curtea de Apel București a dispus, în baza dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, până la soluționarea definitivă și redactarea hotărârii în cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - Veche.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că, din situația dosarelor existente pe rol, între părți, se pare că sancțiunile care se contestă în acel dosar au fost avute în vedere și la aplicarea sancțiunii care se contestă în prezenta cauză.

Astfel, pornind de la considerentele arătate și apreciind că soluționarea prezentei cauze depinde de modalitatea în care se va soluționa definitiv dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București a considerat că se impune suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluționarea definitivă și redactarea hotărârii în cauza ce face obiectul a dosarului menționat.

Împotriva acestei încheieri a exercitat recurs reclamantul A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

În prealabil, în ceea ce privește motivele de recurs formulate, Înalta Curte reține, ca o primă observație, că recurentul - reclamant nu și-a prezentat criticile separat pe fiecare motiv de recurs invocat ci, doar a prezentat în bloc criticile formulate împotriva încheierii recurate, susținând în esență neîndeplinirea condițiilor prevăzut de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., judecata prezentei cauze nedepinzând de soluția ce se va da în dosarul nr. x/2017.

Astfel, se constată că recurentul-reclamant a invocat atât dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cât și dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din același act normativ, fără a expune argumente de nelegalitate referitoare la nemotivarea încheierii recurate ori la existența unor motive contradictorii sau străine cauzei în cuprinsul acesteia, astfel că încheierea atacată urmează a fi analizată doar din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., dat fiind faptul că normele de drept ce reglementează suspendarea judecății cauzei se subsumează regulilor de procedură, edictate în vederea unei bune administrări a justiției, fără legătură cu normele de drept substanțial, care reprezintă cauza juridică a fiecărei cereri ce justifică demersul judiciar.

Astfel, analizând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte reține incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., criticile formulate de parte din această perspectivă fiind întemeiate, de natură a conduce la casarea încheierii recurate.

Se constată astfel că, pentru a pronunța suspendarea judecății prima instanță a reținut, în esență, că soluționarea prezentei cauze depinde de modalitatea în care se va soluționa definitiv dosarul nr. x/2017, apreciind astfel că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Instanța de control judiciar nu poate valida raționamentul instanței de fond, deoarece acesta reflectă interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., regulă de procedură a cărei nerespectare atrage sancțiunea nulității încheierii pronunțate.

Potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1) din C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata "când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți".

Din cuprinsul dispozițiilor mai sus menționate rezultă că legiuitorul a circumscris măsura suspendării facultative a judecății de îndeplinirea unei condiții procedurale, respectiv existența ori inexistența unui drept care să facă obiectul unei alte judecăți și a unei condiții de oportunitate, reflectată în rezultatul aprecierii instanței pe marginea necesității suspendării procesului, fondată pe legătura de cauzalitate dintre cele două dosare.

Acest caz de suspendare facultativă a judecății poate interveni atunci când soluționarea cauzei supuse suspendării depinde de soluționarea alteia în care se tranșează un drept ce influențează soluția în cauza supusă suspendării, dezlegarea dată în acel dosar putând fi invocată cu autoritate de lucru judecat.

Este esențial, așadar, ca celălalt litigiu să întrunească două condiții: să tranșeze un drept și nu un fapt, iar dreptul stabilit să poată fi invocat cu autoritate de lucru judecat în litigiul în care se discută suspendarea.

În cauza de față, judecătorul fondului a analizat doar îndeplinirea condiției de ordin procedural, nefiind arătate, însă, în concret, împrejurările de fapt pentru care instanța a concluzionat în sensul că " se pare că sancțiunile care se contestă în dosarul respectiv au fost avute în vedere la aplicarea sancțiunii care se contestă în prezenta cauză"

Instanța de control judiciar nu poate valida raționamentul instanței de fond, deoarece acesta reflectă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., regulă de procedură a cărei nerespectare atrage sancțiunea nulității încheierii pronunțate.

Contrar opiniei instanței de fond, Înalta Curte apreciază că nu se impunea suspendarea judecării prezentei cauze până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2017 pe considerentul că între părți " soluționarea prezentei cauze depinde de modalitatea în care se va soluționa definitiv dosarul nr. x/2017"

Dimpotrivă, instanța de control judiciar constată că, în speță, cele două dosare vizează acte administrative diferite și sancțiuni diferite, fără legătură între ele.

Astfel, dacă prezentul dosar are ca obiect anularea Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. II/396/14.02.2018 privind trecerea în rezervă a reclamantului, repunerea părților în situația anterioară emiterii actului și acordarea despăgubirilor ca urmare a anulării sale (cereri formulate în cadrul dosarului nr. x/2018, disjunse prin sentința civilă nr. 287/20.10.2021), respectiv obligarea Minsterului Afacerilor Interne să comunice reclamantului exemplarul ce i se cuvine al aceluiași ordin, împreună cu anexele acestuia (cerere ce face obiectul dosarului înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020, conexat la dosarul de față nr. x/2021 prin încheierea de ședință din data de 04.11.2021), dosarul nr. x/2017, în raport de care s-a dispus suspendarea criticată de recurentul - reclamant, are ca obiect anularea altor acte administrative încheiate cu mult timp înainte de emiterea ordinului de trecere în rezervă a recurentului, ce face obiectul litigiului de față, respectiv Ordinul nr. 24375 din 11.12.2013 privind aplicarea sancțiunii cu retrogradarea din funcție unui cadru militar emis de Inspectorul General al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne și Ordinul nr. 24292 din 28.10.2013 privind aplicarea sancțiunii cu mustrare scrisă unui cadru militar emis tot de Inspectorul General al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, reclamantul solicitând în cadrul acestui dosar și repunerea părților în situația anterioară emiterii celor două ordine și repararea prejudiciului material produs prin diminuarea veniturilor salariale cauzate de emiterea ordinului nr. 24375/11.12.2013, retroactiv, calculat de la data aplicării acestuia și până la data plății retroactive a acestor venituri, la care se adaugă dobânda legală și indexarea cu rata inflației calculate la cuantumul total al acestora.

Deopotrivă, analizând conținutul ordinului ce face obiectul prezentei judecăți, respectiv Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. II/396/14.02.2018 (filele x din volumul I al dosarului de fond nr. x/2021), se constată că în cuprinsul acestuia nu se menținează niciunul din cele două ordine ce fac obiectul dosarului nr. x/2017, ca și acte ce au stat la baza emiterii ordinului dedus judecății în litigiul de față, pentru a se putea reține existența unei legături între cele două dosare.

Se constată, așadar, că dosarele în discuție au ca obiect acte administrative diferite, sancțiuni diferite, cauzele fiind, de asemenea, diferite, astfel că nu se poate reține că soluția ce se va da în dosarul nr. x/2017 ar avea o înrâurire asupra soluției din dosarul de față nr. x/2021 (disjuns din dosarul nr. x/2018), eventuala anulare a celor două ordine ce fac obiectul judecății dosarului nr. x/2017, neputând influența în nici un fel judecata dosarului de față, între cele trei ordine neexistând legătură de cauzalitate.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că cerințele textului de lege de la 413 alin. (1) pct. 1) din C. proc. civ., respectiv ca dezlegarea procesului să depindă, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept, iar acel drept să formeze obiectul unei alte judecăți, nu sunt îndeplinite în speță, întrucât soluția din prezenta cauză nu depinde de existența sau inexistența vreunui drept care face obiectul dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul aceleași secții, secția a VIII-a Contencios Administartiv și Fiscal - Veche- din cadrul Curții de Apel București

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că între aceste două cauze nu există o dependență de natura celei prevăzute de dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., așa încât aceste prevederi nu au incidență în raportul dedus judecății.

Se constată, așadar, că prima instanță nu a cercetat cu atenție toate circumstanțele cauzei, interpretând și aplicând în mod greșit art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și nesocotind, astfel, unul dintre principiile fundamentale ale dreptului, și anume rolul judecătorului în aflarea adevărului reglementat de art. 22 din același Cod, precum și dreptul părții la un proces echitabil.

Astfel, Înalta Curte reține că, prin măsura suspendării judecării cauzei în considerarea existenței unei presupuse legături între sancțiunile ce fac obiectul dosarului nr. x/2017 și sancțiunea care se contestă în prezenta cauză, prima instanță a aplicat în mod greșit art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., o atare situație neregăsindu-se în speță, aspect de natură a atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. referitor la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În cauză, vătămarea procesuală constând în imposibilitatea recurentului-reclamant de a continua procesul nu poate fi înlăturată decât prin casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru continuarea judecății, conform celor reținute de instanța de control judiciar prin prezenta hotărâre.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs.

Pentru aceste considerente, constatând că în mod greșit Curtea de Apel București a dispus suspendarea judecării cauzei în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pronunțând astfel o soluție cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (2) din același Cod, raportat la art. 20 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 544/2004, va admite recursul declarat de reclamantul A., va casa încheierea recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din data de 15 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea recurată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 12 septembrie 2023.