ÎCCJ, Decizia nr. 196/2019

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 137 din data de 28 martie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibile, cererile de ridicare a măsurilor asigurătorii luate și extinse prin Sentința penală nr. 267/F din data de 28 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, formulate de contestatorii A., B. S.A., C. S.R.L., D. S.A., E. și F.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că împotriva măsurilor asigurătorii luate în cursul judecății, C. proc. pen. reglementează o cale de atac, contestația, care se exercită în condițiile art. 2501 alin. (1) din C. proc. pen.: împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, de instanța de judecată sau de instanța de apel inculpatul, procurorul sau orice altă persoană interesată poate face contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare. Contestația se depune, după caz, la judecătorul de cameră preliminară, instanța de judecată sau instanța de apel care a pronunțat încheierea atacată și se înaintează împreună cu dosarul cauzei, după caz, judecătorului de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară, respectiv instanței ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare.

În același timp, prima instanță a reținut că au fost formulate contestații potrivit dispozițiilor art. 2501 alin. (1) din C. proc. pen., soluționate prin Decizia nr. 73 din 07.02.2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin decizia menționată au fost respinse ca inadmisibile contestațiile formulate de inculpații E., A. și F. și de părțile responsabile civilmente B. S.A, D. S.A. și C. S.R.L. împotriva dispozițiilor privind măsurile asigurătorii din cuprinsul Sentinței penale nr. 267/F din 28 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2016.

Totodată, se observă că textul art. 2501 C. proc. pen. prevede că se poate face contestație împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii.

În acest sens, Înalta Curte amintește că posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată prin însăși legea fundamentală, însă hotărârile judecătorești, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse numai căilor de atac determinate de lege.

Or, în cauză, măsurile asigurătorii au fost menținute și extinse prin Sentința penală nr. 267/F din data de 28 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2016.

Înalta Curte reține că împotriva Sentinței penale nr. 267/F din data de 28 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția I Penală contestatorii persoane fizice și juridice care reclamă că le-au fost vătămate prin măsurile asigurătorii menținute și extinse de către instanța de fond drepturile legitime, au deschisă, conform art. 408 raportat la art. 409 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., calea de atac a apelului, în ceea ce privește dispozițiile care le-au provocat această vătămare.

Astfel, se observă că din referatului întocmit de Biroul Executări Penale al Curții de Apel București, secția I penală, rezultă că Sentința penală nr. 267/F/28.12.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a fost atacată cu apel de inculpații E., A. și F. și părțile responsabile civilmente S.C. D. S.A., S.C. B. S.A. și S.C. C. S.R.L.

În aceste condiții s-a reținut că cererile formulate de contestatori referitoare la dispozițiile privind măsurilor asigurătorii vizează sentința pronunțată de instanța de fond, hotărâre ce este supusă căii de atac a apelului pe care, de altfel, contestatorii din prezenta cauză au și exercitat-o.

Împotriva acestei sentințe, părțile responsabile civilmente contestatoare S.C. D. S.A., S.C. B. S.A. și S.C. C. S.R.L. au declarat recurs, solicitând admiterea recursurilor și a cererilor de ridicare a măsurilor asigurătorii luate și extinse prin Sentința penală nr. 267/F din data de 28 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2016.

Examinând căile de atac formulate, cu prioritate în ceea ce privește admisibilitatea acestora, prin raportare la actele și lucrările dosarului, dar și prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători-P2-2019 constată că sunt inadmisibile și vor fi respinse ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate de art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Astfel, procesul penal se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legale, iar hotărârile judecătorești vor fi supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.

Verificând actele și lucrările dosarului, se constată că recurentele au solicitat ridicarea măsurilor asiguratorii luate și extinse prin Sentința penală nr. 267/F din data de 28 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția I penală, cererea adresată instanței de fond fiind fundamentată pe dispozițiile C. proc. civ. Sentința pronunțată de prima instanță este definitivă. Calea de atac a recursului a fost promovată împotriva acestei sentințe tot în baza C. proc. civ.

Recurentele au apreciat că este admisibilă calea de atac, întrucât latura civilă a procesului penal se soluționează potrivit regulilor procesual civile, dispozițiile art. 959 C. proc. civ., stabilind că în toate cazurile în care competența de primă instanță aparține curții de apel, calea de atac este recursul, dispozițiile art. 954 și 957 aplicându-se în mod corespunzător.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători Penal 2 2019, reține că în materia măsurilor asiguratorii legiuitorul a instituit proceduri prin care persoanele vătămate în drepturile lor pot să -și valorifice drepturile în justiție, astfel cum a menționat și prima instanță; sediul materiei fiind capitolul III, art. 249 - 256 C. proc. pen., dispoziții care se completează cu art. 397 C. proc. pen., art. 408, art. 409 C. proc. pen.

Este adevărat că art. 2 din C. proc. civ. consacră, în privința C. proc. civ., caracterul de drept comun în materie civilă lato senso, însă aceste reguli sunt aplicabile ori de câte ori legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare. În materie de procedură, legile speciale se vor aplica doar în cazurile pe care le reglementează, fiind deci de strictă interpretare și aplicare, iar acolo unde nu dispun, se vor completa cu prevederile C. proc. civ.

Astfel cum a reținut și prima instanță, măsurile asigurătorii a căror ridicare se solicită, au fost menținute și extinse prin Sentința penală nr. 267/F din data de 28 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2016. Această sentință a fost atacată cu apel, conform art. 408 raportat la art. 409 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cale de atac ce nu a fost încă soluționată, așa cum rezultă din referatul întocmit de Biroul Executări Penale al Curții de Apel București, secția I penală.

Conform dispozițiilor art. 2524 alin. (4) din C. proc. pen. "după soluționarea definitivă a procesului penal, dacă nu s-a făcut contestație împotriva modului de aducere la îndeplinire a încheierii sau a hotărârii judecătorești de valorificare a bunurilor mobile sechestrate prevăzute la alin. (1), se poate face contestație potrivit legii civile".

Această dispoziție este imperativă și nu lasă loc de interpretare, astfel că promovarea unei căi de atac nu are acoperire legală.

În raport de aceste aspecte, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, Penal 2 2019, reține inadmisibilitatea căii de atac, sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Este adevărat că prin Decizia nr. 20/2016, instanța de contencios constituțional a reținut că normele procesual penale în materia măsurilor asigurătorii înființate de organele penale - cu privire la cazul particular al desființării (ridicării/încetării) măsurilor asigurătorii - se completează cu dispozițiile procesual civile, în temeiul art. 2 alin. (2) din C. proc. civ., însă dispozițiile procesual civile constituie izvor de drept procesual penal numai în măsura în care C. proc. pen. nu cuprinde dispoziții contrare.

Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată prin însăși legea fundamentală, însă hotărârile judecătorești, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse numai căilor de atac determinate de lege. Cum în afara căilor de atac prevăzute de lege nu pot fi folosite alte mijloace procedurale în scopul de a obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești, recunoașterea admisibilității prezentului demers judiciar ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Se constată așadar că, în cauză, procedura utilizată de către părțile responsabile civilmente nu este prevăzută de legea procesual penală și, de asemenea, a fost exercitată împotriva unei hotărâri penale nesusceptibile să facă obiectul unei căi de atac.

În ceea ce privește cererea formulată de apărătorul ales al recurentei B. S.A., de înlăturare a unor acte care din greșeală au fost atașate la dosar, iar instanța de fond deși a constatat acest lucru nu a dispus detașarea lor, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, Penal 2 2019, arată că aceasta se poate rezolva pe cale administrativă, prin adresarea unei cereri serviciului de registratură din cadrul primei instanțe, nefiind atributul instanței de control judiciar de a înlătura de la dosarului instanței de fond acte care din eroare i-au fost atașate. Pe de altă parte, la dosarul înaintat instanței de control judiciar actele despre care apărarea a făcut vorbire, nu se regăsesc.

Față de cele ce preced, se vor respinge ca inadmisibile recursurile declarate de părțile responsabile civilmente D. S.A., C. S.R.L și B. S.A. împotriva Sentinței penale nr. 137 din data de 28 martie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentele vor fi obligate la plata sumei de câte 100 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de D. S.A., C. S.R.L și B. S.A. împotriva Sentinței penale nr. 137 din data de 28 martie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentele la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 septembrie 2019.

GGC - NN