ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului penal de față, constată următoarele:

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că prin Decizia penală nr. 361/A din 13 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2018, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 941 din 3 decembrie 2018, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, secția penală, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de aceeași parte.

A mai reținut că, împotriva deciziei anterior menționate a formulat contestație în anulare revizuentul A., susținând că la judecarea cauzei, procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu soții B..

În contextul prezentat, examinând contestația în anulare formulată de revizuentul A., Curtea de Apel București a constatat că aceasta nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege întrucât simpla trimitere la un caz de contestație în anulare dintre cele prevăzute de lege, fără indicarea argumentelor faptice pertinente în susținerea acestuia și invocarea de pretinse dovezi corelative, nu satisface exigențele dispozițiilor legale în materie și nu justifică admiterea în principiu a acestei căi extraordinare de atac.

Prin Decizia penală nr. 370/A din 22 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2019, apelul formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 1217 din data de 27 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2019, a fost respins, ca inadmisibil, cu argumentarea, de esență, că acesta a fost exercitat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de reformare.

Cauza a fost înregistrată, inițial, pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, instanță care, prin Decizia penală nr. 1610/A din 4 decembrie 2019 a calificat calea de atac ca fiind apel împotriva Deciziei penale nr. 1217 din data de 27 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2019, și a declinat competența de soluționare a acestuia în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 7 ianuarie 2020, sub nr. x/2019.

La termenul fixat în cauză, 21 februarie 2020, Înalta Curte a pus în discuție admisibilitatea căii de atac, concluziile reprezentantului Ministerului Public și ale petentului A. asupra acestei chestiuni fiind detaliat redate în practicaua prezentei hotărâri.

****

I. Examinând cauza, cu prioritate, din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac exercitate împotriva hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de cenzurare a unei hotărâri judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție, prevăzut de art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația în care se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Raportând aceste considerații teoretice la datele concrete ale speței, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea celui de al doilea apel declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 1217 din data de 27 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2019.

Altfel spus, după ce, prin Decizia penală nr. 370/A din 22 noiembrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a respins primul apel declarat de contestatorul A. împotriva deciziei anterior menționată, aceeași parte, tinzând la reluarea controlului jurisdicțional asupra aceleiași hotărâri, în același cadru procesual, a formulat un nou apel împotriva acesteia.

C. proc. pen. statuează însă că, în materie de control judiciar, căile de atac nu pot fi exercitate nelimitat, ci numai în cadrul și în condițiile expres prevăzute de lege, context în care prezentul demers judiciar al contestatorului A. se dovedește a fi inadmisibil, fiind exercitat cu încălcarea principiului unicității căii de atac.

În plus, în condițiile în care, prin Decizia penală nr. 370/A din 22 noiembrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a tranșat, cu titlu definitiv, chestiunea admisibilității primului apel declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 1217 din 27 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2019, constatându-l inadmisibil, prezentul demers judiciar al contestatorului, care, în mod obiectiv, ridică aceeași problemă a admisibilității apelului declarat, pune în discuție forța obligatorie a dezlegării dată de instanța supremă acestei chestiuni prin decizia penală definitivă anterior menționată.

În acest context, concluzionând că inadmisibilitatea apelului ce face obiectul cauzei pendinte este determinată de faptul exercitării acestuia cu încălcarea, în principal, a principiului unicității căii de atac, iar în subsidiar, a principiului forței obligatorii a dezlegării dată de instanța supremă chestiunii admisibilității aceleiași căi ordinare de atac în procedura similară anterioară, Înalta Curte de Casație și Justiție îl va respinge, ca atare.

Pentru argumentele prezentate, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 1217 din data de 27 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2019, dispunând obligarea acestuia, conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., la plata de cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 100 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 1217 din data de 27 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2019.

Obligă apelantul contestator la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 februarie 2020.

GGC - CL