ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1538/A din 27 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2018, în baza art. 431 C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 297 din 25.11.2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2012, dispunându-se obligarea contestatorului la plata de cheltuielile judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, următoarele:

La data de 27.09.2018, au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, sub nr. x/2018, contestațiile în anulare formulate de persoanele condamnate A., B., C. și D. împotriva deciziei penale nr. 297 din 25.11.2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. x/2012.

La termenul din 23.10.2018, având în vedere poziția contestatorilor C. și D. și aspectele susținute de apărătorul desemnat din oficiu pentru contestatorul-persoană condamnată B., dar și conținutul deciziei contestate, Curtea a dispus disjungerea contestației formulată de persoana condamnată A. și înregistrarea acesteia într-un dosar distinct.

În acest context, pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală s-a înregistrat dosarul nr. x/2018, având ca obiect contestația în anulare formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 297 din 25.11.2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. x/2012.

În acest dosar, la termenul din data de 23.10.2018, contestatorul a depus motivele contestației în anulare, pe care le-a susținut și oral, la termenul la care au avut loc dezbaterile, respectiv 20.11.2018, prin care, în temeiul art. 426 lit. b) C. proc. pen., a invocat faptul că a fost condamnat deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, sens în care a susținut că aceeași cantitate de droguri presupus traficată de el a fost găsită cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la un alt inculpat; totodată, în considerarea art. 426 lit. c) C. proc. pen., a invocat faptul că hotărârea contestată a fost pronunțată de un alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului, întrucât redactarea deciziei penale s-a făcut de un alt judecător decât cel menționat în cuprinsul încheierii de dezbateri și a practicalei deciziei contestate.

La cererea contestatorului-condamnat, în cauză a fost administrată proba cu înscrisuri constând în procesul-verbal de percheziție domiciliară din data de 06.09.2010 și procesul-verbal din data de 06.09.2010.

Examinând, în condițiile art. 431 C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a constatat că, în condițiile în care condamnatul A. a formulat anterior mai multe cereri de contestații în anulare, invocând motive și cazuri identice celor susținute în prezenta cauză, toate respinse, ca inadmisibile, prin deciziile penale nr. 1785 din 05.12.2016 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x/2016 (art. 426 alin. (1) lit. b) și c) C. proc. pen..), nr. 570 din 31.03.2016 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x/2015 (art. 426 alin. (1) lit. b) și c) C. proc. pen..), nr. 63 din 19.02.2016 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x/2015 (art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.), nr. 30/A din 17.01.2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/2016 (art. 426 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.), și nr. 1369/A din 17.10.2017 a Curții de Apel București, secția a I-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/2017 (art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.), atașate dosarului cauzei, calea extraordinară de atac cu care a fost învestită este inadmisibilă.

A mai notat că, în ceea ce privește cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., motivele invocate de contestator sunt apărări de fond, proprii examinării făcute de prima instanță cu ocazia judecării cauzei, respectiv, de instanța de control judiciar, cu ocazia soluționării căilor de atac declarate în cauză, iar nu erori de procedură în sensul dispozițiilor legale precitate.

Împotriva acestei decizii, la data de 16 noiembrie 2018, a formulat "recurs" contestatorul A.

Calea de atac au fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 15 ianuarie 2019, sub nr. x/2018, ca și "contestație în anulare-apel".

La termenul fixat în cauză, 15 februarie 2019, reprezentatul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac ce formează obiectul cauzei, susținând că aceasta este exercitată împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă a fi atacată cu apel.

Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația în care se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Raportând aceste considerații teoretice la datele concrete ale speței, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea apelului exercitat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 1538/A din 27 noiembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, prin care, în procedura verificării admisibilității în principiu prevăzută de art. 431 C. proc. pen., Curtea de Apel București, secția a II-a penală a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de aceeași parte împotriva deciziei penale nr. 297 din 25.11.2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. x/2012.

Decizia contestată este definitivă, nefiind susceptibilă a fi atacată în condițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen., având în vedere următoarele argumente:

Dispozițiile art. 431 C. proc. pen., care reglementează etapa distinctă a admiterii în principiu a contestației în anulare, nu prevăd posibilitatea atacării hotărârilor pronunțate în cadrul acestei proceduri, indiferent de tipul lor.

Statuând asupra acestei chestiuni de drept, doctrina (E., "Tratat de Drept procesual penal", Editura F., 2013; G., H., I., J., K., L., M., N., O., P.," Noul C. proc. pen.. comentat", Editura F., 2014) și jurisprudența (I.C.C.J., secția penală, sentința nr. 599/2014, I. C.C.J., secția penală, sentința nr. 817/2014, I. C.C.J., secția penală, sentința nr. 892/2014) au subliniat caracterul definitiv al hotărârii prin care instanța respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare.

Dispozițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen., care prevăd că "sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă" nu sunt incidente în etapa verificării admisibilității în principiu a contestației în anulare, ci în etapa analizării pe fond a cererii, ulterior admiterii în principiu a acesteia.

În același sens s-a pronunțat și Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, în considerentele deciziei nr. 5/2015 (publicată în M. Of. nr. 248 din 10 aprilie 2015), a reținut, mutatis mutandis, că "aplicabilitatea dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestației în anulare, privește exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare care au fost admise în principiu", acest alineat fiind integrat în economia textului de lege care reglementează procedura de judecare a contestației în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu.

În consecință, indiferent de soluția dispusă, hotărârile judecătorești pronunțate în etapa admiterii în principiu a contestației în anulare, reglementată distinct în dispozițiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive, nefiind susceptibile a fi atacate prin căi ordinare de atac.

Pentru argumentele prezentate, constatând că, în speță, contestatorul A. a formulat apel împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de reformare prin promovarea unei căi ordinare de atac, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen.,va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat.

Ca urmare, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea contestatorului la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 627 RON, să fie suportat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 1538/A din 27 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2018.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 627 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 februarie 2019.