ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3218/2019

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 14 aprilie 2016, sub nr. x/2015, urmare a declinării competenței materiale de soluționare a cauzei prin Sentința civilă nr. 759 din 4 februarie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, care, la rândul său, a fost învestită urmare a declinării competenței teritoriale, prin Sentința civilă nr. 315 din 21 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Liceul Tehnologic "Ion Ionescu de la Brad" a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, anularea notei de control nr. x/10.07.2014, precum și suspendarea executării și anularea notei de debit nr. x/8 ianuarie 2015.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 2695 din 22 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea privind anularea notei de control D.L.A.F. nr. 7/433/2012/10.07.2014, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă și a respins cererile de suspendare a executării și de anulare a notei de debit nr. x/8 ianuarie 2015, formulate de reclamantul Liceul Tehnologic "Ion Ionescu de la Brad", în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, ca nefondate.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței de fond a formulat recurs reclamantul Liceul Tehnologic "Ion Ionescu de la Brad", întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în principal, trimiterea cauzei primei instanțe pentru administrarea unui probatoriu complet. În motivarea căii de atac exercitate, recurentul-reclamant a formulat, în esență, următoarele critici: - greșita aplicare a dispozițiilor art. 222 C. proc. civ., întrucât apărătorul recurentului-reclamant se afla în imposibilitate dovedită de a se prezenta în instanță, iar recurentul-reclamant a refuzat în mod explicit substituirea, situație în care, în mod greșit instanța de fond a procedat la soluționarea cauzei, încălcând dreptul la apărare al recurentului-reclamant; - încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 13 C. proc. civ. în sensul că, în virtutea rolului activ, instanța de fond ar fi trebuit să pună în discuția contradictorie a părților, în condițiile statuate de art. 14 alin. (5) C. proc. civ., cererea de probe și să se pronunțe asupra utilității probei cu expertiză contabilă; - greșita soluționare a cererii de suspendare a executării notei de control nr. x/10.07.2014 și a notei de debit nr. 10-LEO- 51/8 ianuarie 2015, în condițiile în care recurentul-reclamant a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004; - instanța de fond a soluționat cauza exclusiv prin prisma apărărilor formulate de pârât, fără să aibă în vedere că responsabilitatea depunerii scrisorilor de intenție prezentate anterior încheierii contractului și derularea operațiunilor utilizând fără drept datele liceului aparține persoanei care a semnat contractul, recurentul-reclamant luând cunoștință atât despre încheierea contractului, cât și despre neîndeplinirea obligațiilor contractuale abia la data efectuării controlului Departamentul pentru Lupta Antifraudă; - instanța de fond nu a ținut seama de comunicarea nelegală a Deciziei nr. 2300/2015 prin care s-a soluționat contestația administrativă împotriva procesului-verbal de constatare nereguli nr. x/10 aprilie 2015 la sediul unui cabinet de avocat, deși recurentul-reclamant nu a dat o împuternicire în acest sens; - instanța de fond nu a analizat condițiile în care a fost creat debitul, întinderea și realitatea acestuia, deși recurentul -reclamant a arătat că modalitatea de stabilire a debitului nu i-a fost adusă la cunoștință, nefiind comunicată documentația aferentă.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar pe fond, respingerea acestuia, ca nefondat, arătând că nerespectarea prevederilor contractuale a condus la aplicarea corecției constând în restituirea sumei de 147.402,78 euro decontată nelegal.

Aspecte procesuale Excepția nulității recursului declarat de reclamantul Liceul Tehnologic "Ion Ionescu de la Brad" împotriva soluției pronunțate asupra cererii de suspendare a executării notei de debit nr. x/8 ianuarie 2015, invocată, din oficiu, de Înalta Curte la termenul de judecată din 12 iunie 2019, a fost admisă, iar excepția nulității recursului pentru nemotivare, invocată prin întâmpinare de intimata-pârâtă Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, a fost respinsă, fiecare pentru argumentele arătate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 26 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 12 iunie 2019, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

Soluția Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, încadrate de instanța de recurs în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. (conform argumentelor din partea introductivă a prezentei), a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Recurentul-reclamant a investit instanța de contencios administrativ pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, cu verificarea legalității notei de control nr. x/10.07.2014 precum și a notei de debit nr. x/8 ianuarie 2015 prin care autoritatea intimată a comunicat recurentului-reclamant că are de rambursat suma de 147.402,78 euro, decontată pe nedrept din fonduri europene, conform celor menționate în nota de control întocmită de Departamentul pentru Lupta Antifraudă. Neregulile constatate prin actele administrative contestate vizează conduita recurentului-reclamant în derularea contractului de finanțare nr. x/22 octombrie 2010, prin care autoritatea intimată i-a acordat un grant pentru derularea unui proiect de mobilitate în cadrul programului sectorial Leonardo Da Vinci din Programul "Învățare pe tot parcursul vieții", respectiv a asigurat cofinanțarea costurilor proiectului până la suma totală maximă de 194.408 euro. În urma evaluării finale a proiectului, autoritatea intimată, prin notificarea nr. x/1 august 2012, a comunicat recurentului-reclamant neregulile constatate, precum și măsurile de invalidare a cheltuielilor și, totodată, prin adresa nr. x/12 aprilie 2012 a sesizat Departamentul pentru Luptă Antifraudă în vederea analizării și luării măsurilor ce se impun cu privire la suspiciunile vizând legalitatea/autenticitatea documentelor financiare justificative, în condițiile în care nu se poate stabili cert dacă participanții la plasament au primit granturile de subzistență, respectiv a cheltuielilor realizate fiind identificate probleme legate de apartenența participanților la grupul țintă al fluxului 3. Asupra acestor aspecte sesizate, Departamentul pentru Lupta Antifraudă a desfășurat o acțiune de control, finalizată prin emiterea notei de control nr. x/10.07.2014, în cuprinsul căreia au fost formulate următoarele concluzii: - toate scrisorile de intenție prezentate de beneficiar sunt false; - procedura de selecție a grupului țintă în vederea participării la stagiile de pregătire în Franța a fost simulată, neavând loc în realitate, iar documentele prezentate de beneficiar au avut un caracter pur formal; - membrii comisiei de selecție nu au participat la selecția participanților; - toți participanții de la fluxurile 1, 2 și 4 au completat cererea de înscriere și testarea lingvistică ulterior deciziei beneficiarului de a-i selecta în grupul țintă; - cererile de înscriere și testările lingvistice întocmite în numele participanților la fluxul 3 conțin elemente de fals, întrucât selecția nu a avut loc; - nu au fost respectate prevederile din propunerea de proiect cu privire la grupul țintă; - beneficiarul a încercat să inducă în eroare autoritatea contractantă cu privire la realitatea cheltuielilor din punct de vedere valoric și al destinației, precum și cu privire la numărul și calitatea participanților; participanții nu au avut cunoștință de grantul de subzistență alocat; - grantul de subzistență al participanților a fost administrat de A., contrar Anexei VI la contract; - costurile de subzistență declarate de beneficiar, în valoare de 2184 euro/participant, nu sunt reale, întrucât cheltuielile aferente serviciilor de masă au fost supraevaluate; - cheltuielile privind pregătirea pedagogică, culturală și lingvistică nu sunt reale, întrucât aceste cursuri nu au avut loc; - documentele aferente cheltuielilor de subzistență nu se încadrează în documente justificative; - nu au fost înregistrate în contabilitate operațiunile economice derulate în cadrul proiectului, iar bunurile nu se regăsesc evidențiate în balanța obiectelor de inventar la data de 31 decembrie 2011. Această notă de control a fost înaintată D.N.A.-Serviciul Teritorial Bacău, pe rolul căruia s-a format dosarul penal nr. x/2014, în care s-a dispus începerea urmării penale împotriva mai multor persoane cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 18 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cercetările nefiind finalizate, astfel cum rezultă din relațiile comunicate de Ministerul Public (dosarul Curții de Apel.) Soluția instanței de fond de respingere a cererii privind anularea notei de control DLAF nr. 7/433/2012/10.07.2014 ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și de respingere ca nefondată a notei de debit nr. x/8 ianuarie 2015 reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză. Reevaluând materialul probator pentru a răspunde criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: Criticile recurentei-reclamante ce vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 222 C. proc. civ. sunt nefondate. Potrivit art. 222 alin. (1) C. proc. civ. "Amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părții interesate, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei." În speță, cererea de amânare a cauzei pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului ales aflat în concediu de odihnă nu are caracter excepțional, având în vedere formularea sa în mod repetat, respectiv și pentru termenul de judecată din 26 mai 2016, conform adeverinței aflate la dosar fond. Așa fiind, în mod corect instanța de fond a respins cererea de amânare a cauzei și a dispus amânarea pronunțării pentru depunerea de concluzii scrise, formularea repetată a cererii de amânare la două termene de judecată denotând încercarea părții de tergiversare a procesului, fiind deturnat dreptul său legal la apărare de la scopul pentru care legea l-a recunoscut în favoarea sa. În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 22 C. proc. civ. care consacră principiul aflării adevărului, Înalta Curte reține că, în demersul său vizând aflarea adevărului, judecătorul va soluționa cauza aplicând dispozițiile legale incidente, respectând astfel principiul legalității. Astfel, potrivit art. 254 alin. (1) C. proc. civ. "Probele se propun, sub sancțiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată (...)". În speță, se constată că prin cererea de chemare în judecată recurentul-reclamant a solicitat numai proba cu înscrisuri, probă încuviințată de către instanța de fond. Susținerile recurentei-reclamante în sensul omisiunii instanței de fond de a ordona efectuarea unei expertize contabile, în virtutea rolului activ nu pot fi primite, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 254 alin. (6) C. proc. civ. "părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care nu le-au propus și administrat în condițiile legii". Or, așa cum rezultă din actele dosarului de fond, singura probă solicitată de către recurentul-reclamant a fost cea cu înscrisuri. Constatând, așadar, că instanța de fond nu a încălcat principiile dreptului la apărare, respectiv al rolului judecătorului în aflarea adevărului, criticile încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. urmează a fi respinse ca nefondate. Subsumat criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant invocă, pe de o parte nelegala comunicare a Deciziei nr. 2300/2015 prin care a fost soluționată contestația administrativă, iar pe de altă parte, împrejurarea că responsabilitatea nerespectării obligațiilor contractuale aparține coordonatorului proiectului, constând în întinderea și realitatea debitului. Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte constată că criticile vizând nelegala comunicare a Deciziei nr. 2300/2015, respectiv cele vizând întinderea și realitatea debitului nu au fost invocate în primă instanță, neputând fi valorificate direct în recurs. Aceasta întrucât, potrivit art. 494 raportat la art. 478 și 479 C. proc. civ., în recurs se pot formula critici numai cu privire la modul în care instanța de fond a aplicat legea situației de fapt dedusă judecății, în limita motivelor expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar conform art. 488 alin. (2) C. proc. civ. în recurs nu se pot invoca omisso medio motive care nu au fost valorificat mai întâi la judecata în primă instanță. Referitor la responsabilitatea coordonatorului de proiect, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține că recurentul-reclamant, în calitate de beneficiar, a încheiat cu autoritatea intimată contractul de finanțare nr. x/22 octombrie 2010 obligatoriu pentru ambele părți. Or, potrivit art. I.2 din Condițiile speciale ale contractului, "beneficiarul acceptă grantul conform termenilor și condițiilor stabilite în prezentul contract; beneficiarul se angajează pe propria răspundere să facă tot posibilul pentru a desfășura proiectul așa cum este descris în anexa I, cu excepția cazului de forță majoră". De asemenea, conform art. 1.1 din Condițiile generale ale contractului, "beneficiarul este singurul responsabil pentru respectarea tuturor obligațiilor legale care îi revin", iar, potrivit art. 1.3, "cu excepția unui caz de forță majoră, dovedit potrivit legii, beneficiarul este obligat să repare orice daună cauzată Agenției sau Comisiei Europene ca urmare a realizării sau a realizării necorespunzătoare a proiectului". Având în vedere aceste dispoziții contractuale, obligatorii pentru beneficiarul proiectului odată cu semnarea contractului de finanțare, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant este singurul responsabil în fața Agenției intimate pentru nerespectarea obligațiilor legale și contractuale privind desfășurarea proiectului finanțat din fonduri europene, neavând relevanță sub acest aspect faptul că în prezent s-a dispus începerea urmării penale împotriva coordonatorului proiectului- A., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 18 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Totodată, potrivit art. 16.2 din Condițiile generale ale contractului de finanțare, "în cazul în care condițiile acordării finanțării nu sunt îndeplinite sau sunt îndeplinite parțial la data finalizării proiectului, Agenția va anula integral grantul final sau va reduce grantul proporțional cu implementarea reală, efectivă a proiectului", iar, conform art. 16.4, "pe baza cuantumului grantului final aprobat în urma evaluării proiectului final și a cuantumului avansului acordat, Agenția va determina valoarea soldului; în cazul în care suma avansată este mai mare decât suma grantului final, Agenția va emite către beneficiar o notă de debit pentru suma în exces". Concluzionând asupra aspectelor analizate, Înalta Curte reține că recurentul-reclamant este unicul responsabil pentru executarea contractului, nerespectarea clauzelor contractuale fiind sancționată cu retragerea sprijinului acordat, conform prevederilor contractului de finanțare.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs În raport de considerentele arătate, nefiind identificate motive de casare din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul, ca nefondat.