ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 472/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr. x/2017, reclamantul Liceul Tehnologic "Ion Ionescu de la Brad", în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, a solicitat anularea, în parte, a Deciziei nr. 2300/17.06.2015 privind soluționarea contestației la procesul-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. x/10.04.2015, precum și a deciziei nr. 6.6/17.06.2015 și, în consecință, suspendarea efectelor titlului de creanță; a solicitat și repunerea în termenul de formulare a contestației.

Prin sentința civilă nr. 676C/29.05.2017 Tribunalul Neamț a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale, cauza fiind declinată spre competentă soluționare Curții de Apel București.

Pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal cauza a fost înregistrată la data de 28.06.2017.

Prin sentința civilă nr. 4661 din data de 29.11.2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de repunere în termenul de contestare a deciziei, a admis excepția tardivității și a respins, ca tardiv formulată, cererea de anulare a Deciziilor nr. 2300/17.06.2015 și 6.6/17.06.2015, formulată de către reclamantul Liceul Tehnologic Ion Ionescu de la Brad, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Programe Comunitare în domeniul Educației și Formării Profesionale.

Împotriva sentinței civile nr. 4661 din data de 29.11.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul Liceul Tehnologic "Ion Ionescu de la Brad", invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs se arată că, potrivit dispozițiilor art. 155 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. persoana juridică de drept public se citează, prin cei însărcinați să-i reprezinte în justiție, la sediul acestora.

Alegerea unui alt sediu procedural pentru citare trebuie făcută în mod explicit și voluntar de către persoana ce urmează a fi citată, cu indicarea noii adrese procedurale, precum și a persoanei însărcinate cu primirea corespondentei.

In cauza dedusă judecații adresa procedurală a recurentului-reclamant este cea din comuna Horea, județul Neamț.

Arată că a depus la dosarul cauzei copia contractului de asistență juridică seria x nr. x/2015 din care rezultă că între recurentul-reclamant și Cabinetul avocat A. a fost încheiat contractul de asistență juridică având ca obiect "consultații juridice și reprezentare în fața tuturor instanțelor judecătorești referitor la nota de control nr. x/10.07.2014" fără ca în cuprinsul acestui contract sau în vreun act adițional care să fi fost încheiat la acesta să fie precizată și mandatarea avocatului de a stabili domiciliul procedural pentru comunicarea tuturor actelor de procedură la cabinetul său și nici dreptul acestuia de a primi corespondența referitoare la prezentele litigii.

Instanța de fond, analizând contractul de asistență juridică, a apreciat că nu ne aflăm în fața unei depășiri a limitei mandatului și, chiar dacă ar fi existat o asemenea depășire, aceasta nu era de natură să influențeze termenul pentru formularea contestație.

a. Opinia instanței este contradictorie dispozițiilor art. 155 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. coroborat cu dispozițiile art. 158 C. proc. civ.. Astfel, instanța nu a reținut și nu a analizat faptul că recurentul-reclamant nu a ales un alt domiciliu procedural decât cel uzual, respectiv sediul liceului. De asemeni, nu a emis și nu a achiesat la nici un act din care sa rezulte ca avocatul A. ar fi fost desemnat ca persoană pentru primirea corespondenței pentru această cauză sau pentru orice alt dosar.

b. Pe de altă parte opinia instanței este neîntemeiată, în condițiile în care comunicarea celor două decizii la o altă adresă decât cea de primire a corespondenței echivalează, în cele din urmă, cu greșita comunicare a lor (fără să fi invocat vreo culpă a intimatei în acest sens, ci doar a mandatarului, așa cum a arătat și în concluziile orale asupra fondului cauzei), consecința fiind posibilitatea formulării unei cereri de repunere în termen pentru exercitarea căilor de atac.

Practica judiciară a stabilit, în ceea ce privește noțiunea de "domiciliu", că: "în acest sens, Înalta Curte a precizat că prin "domiciliu" în sens procesual se înțelege acela pe care o persoană și l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăiește, deoarece scopul dispozițiilor legale referitoare la domiciliu este ca părțile aflate în litigiu sa poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență dreptului la apărare."

c. În ceea ce privește reținerea instanței privind inexistența unei depășiri a limitelor mandatului în cauza dedusă judecații, solicită să se constate următoarele:

Este adevărat faptul că reprezentarea efectuată de către avocat în baza contractului de asistență juridică are o reglementare specială cuprinsă în dispozițiile Legii nr. 51/1995 și în statutul profesiei de avocat, însă, normele speciale ce reglementează mandatul dat avocatului se completează cu dispozițiile generale în materie.

Astfel dispozițiile art. 2016 alin. (1) C. civ. avute în vedere și de către instanța de fond, consacră caracterul de mandat general al contractului de asistență juridică dar prevăd în mod imperativ că un asemenea mandat autorizează avocatul să efectueze numai acte de conservare și de administrare. Alineatul 3 al aceluiași articol prevăd că mandatul se întinde și asupra actelor necesare executării lui, chiar dacă nu sunt precizate în mod expres.

Analiza pe care instanța de fond ar fi trebuit sa o facă situației deduse judecații ar fi trebuit să vizeze necesitatea avută în vedere în dispozițiile art. 2016 alin. (3) C. civ.. Atât timp cât recurentul-reclamant este persoană juridică cu sediul stabil și personal desemnat pentru primirea corespondenței, nu exista necesitatea concretă a mandatarului - avocat de a stabili sediul procedural la cabinetul său pentru că nu se regăsește ipoteza reglementată de dispozițiile art. 2017 alin. (2) C. civ.

În aceste condiții solicită să se constate existența unei depășiri a limitelor mandatului așa cum este aceasta reglementată și admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 19 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 29 ianuarie 2020.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, a apărărilor din întâmpinarea intimatei-pârâte, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Controlul jurisdicțional declanșat de către recurentul-reclamant are ca obiect, în principal, repunerea în termenul de formulare a contestației și pe cale de consecință, anularea, în parte, a Deciziei nr. 2300/17.06.2015 privind soluționarea contestației la procesul-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. x/10.04.2015, precum și a deciziei nr. 6.6/17.06.2015.

Prima instanță a respins cererea de repunere în termenul de contestare a deciziei, a admis excepția tardivității și a respins, ca tardiv formulată, cererea reclamantului de anulare a Deciziilor nr. 2300/17.06.2015 și 6.6/17.06.2015.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că cererea dedusă judecății a fost formulată la data de 9.02.2017, cu depășirea termenului de 6 luni reglementat de dispozițiile art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011 raportat la Legea nr. 554/2004, relevant fiind faptul că, în cadrul procedurii administrativ jurisdicționale reclamantul Liceul Tehnologic "Ion Ionescu de la Brad" a avut sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocat A., cu care a încheiat contract de asistență atașat la dosar, comunicarea acestor decizii s-a făcut la sediul ales, fiind comunicată cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire la data de 29.06.2015, conform înscrisurilor de la dosar.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va analiza cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., "(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc."

Sub acest aspect Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar din expunerea criticilor formulate rezultă că pot fi încadrate în motivele de casare invocate.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este legală întrucât constatarea tardivității corespunde realității.

Faptul că recurentul-reclamant și-a construit apărarea în fața primei instanțe pe împrejurarea că a încheiat contract de asistență juridică cu cabinetul avocat A. strict pentru "consultații juridice și reprezentare în fața tuturor instanțelor judecătorești" fără ca în cuprinsul acestui contract sau în vreun act adițional să fi fost precizată și mandatarea acestuia de a stabili domiciliul procedural pentru comunicarea tuturor actelor de procedură la cabinetul său, Înalta Curte constată că aceste argumente nu pot conduce la repunerea în termenul de contestare a procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. x/10.04.2015, precum și a deciziei nr. 6.6/17.06.2015, și pe cale de consecință, invocarea culpei avocatului, care nu l-a înștiințat despre comunicarea deciziilor, nu ar putea avea drept consecință repunerea în termenul de declarare a acțiunii în instanță.

Așa cum în mod corect a reținut prima instanță, contractul de mandat încheiat cu avocatul acoperă toate actele necesare desfășurării procesului, acestea implicând inclusiv alegerea domiciliului pentru comunicarea actelor de procedură, solicitarea de probe, invocarea excepțiilor, depunerea de concluzii în cadrul dezbaterilor etc., iar eventuala depășire a limitelor mandatului nu poate fi invocată ca "un motiv temeinic justificat" care să aibă ca rezultat repunerea în termenul de contestare.

Într-adevăr, în ceea ce privește noțiunea de "domiciliu", Înalta Curte a precizat că prin "domiciliu în sens procesual se înțelege acela pe care o persoană și l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăiește, deoarece scopul dispozițiilor legale referitoare la domiciliu este ca părțile aflate în litigiu sa poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență dreptului la apărare", însă dispozițiile art. 158 alin. (1) C. proc. civ. permit oricăreia dintre părțile litigante să își aleagă o altă adresă în vederea comunicării actelor de procedură, menționând în mod expres că în caz de alegere de domiciliu sau, după caz, de sediu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că, invocarea depășirii limitelor mandatului dat nu poate înlătura starea de pasivitate a recurentului-reclamant care, deși a formulat contestație împotriva procesului-verbal de constatare și neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. x/10.04.2015, nu a urmărit actele întocmite de avocat în virtutea mandatului.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant LICEUL TEHNOLOGIC ION IONESCU DE LA BRAD împotriva sentinței nr. 4661 din 29 noiembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2020.