ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 332/2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

La data de 8 mai 2019, revizuenta A. a formulat, în contradictoriu cu intimatul Primarul municipiului Craiova, cerere de revizuire a Sentinței nr. 537 din 03 iulie 2007 pronunțate de Tribunalului Dolj în Dosarul nr. x/2005 (număr în format vechi 3583/2005), înregistrată sub nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Dolj, secția I civilă.

Prin Sentința civilă nr. 400/14.06.2019, Tribunalul Dolj a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A., în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Craiova.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Dolj a reținut că revizuenta a invocat drept motiv de revizuire dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, conform cărora revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Ipoteza asupra căreia s-a oprit revizuenta este cea a înscrisului nou reținut de partea potrivnică, aceasta învederând instanței că în urma demersurilor efectuate la cartea funciară referitoare la terenul din strada x nr. 100, a obținut dispoziția emisă în baza Legii nr. 10/2001 și procesul-verbal încheiat la data de 28.11.2003 privind starea de fapt a imobilului, înscrisuri de care înțelege să se folosească în cauză.

Intimatul a invocat inadmisibilitatea cererii de revizuire din perspectiva obiectului acesteia, susținând că hotărârea împotriva căreia s-a formulat calea de atac nu poate face obiectul retractării.

Însă, sentința Tribunalului Dolj, pronunțată pe fond în soluționarea litigiului întemeiat pe Legea nr. 10/2001 și rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3417/19.03.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost apreciată ca fiind susceptibilă de revizuire, fiind singura hotărâre care a evocat fondul, după ce a fost casată Decizia nr. 208/2008 a Curții de Apel Craiova.

Admisibilitatea cererii de revizuire a fost verificată de către instanța de fond prin raportare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească înscrisul nou, respectiv de a avea forță probantă prin el însuși, de a fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită, de a nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții și de a fi determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.

În acest scop, Tribunalul a reținut că revizuentei i-a fost emisă dispoziția nr. x/02.06.2006 care a făcut obiectul judecății pe fond în cauză, dispoziție în care se face referire la procesul-verbal din 15.05.2006 privind situația imobilului, în care se arată că proprietatea din str. x se învecinează la est cu fostul amplasament Argeș nr. 100.

Astfel, la punerea în posesie a revizuentei pe amplasamentul de 127 mp din str. x ce a avut loc la data de 18.06.2012, aceasta știa că se învecinează la est cu proprietatea din str. x.

De asemenea, în ceea ce privește proprietatea din str. x, procesul-verbal de situație imobil invocat în revizuire a fost emis la 28.11.2003, iar punerea în posesie având loc încă din anul 2004.

Aceasta a însemnat că înainte de punerea în executare a dispoziției nr. x/2006, respectiv de la debutul procesului soluționat prin Sentința civilă nr. 537/2007 (care a avut loc un an mai târziu decât punerea în posesie a amplasamentului Argeș 100), revizuenta a cunoscut exact care sunt punctele de delimitare ale suprafeței de 127 mp reconstituite, precum și că vecinul de la est trebuia să fie proprietarul amplasamentului din str. x.

A apreciat Tribunalul Dolj că independent de cunoașterea procesului-verbal de situație a terenului cu acest amplasament sau a dispoziției nr. x/10.06.2004 (ce a avut ca obiect restituirea în natură a terenului din str. x) invocată, de asemenea, ca înscris nou, revizuenta trebuia să valorifice situația creată din așezarea celor două amplasamente vecine în cadrul litigiului pe fond, având un reper cert, respectiv limita dinspre vest a terenului din str. x, cu privire la care operațiunile de punere în posesie avuseseră deja loc.

Analizând toate actele dosarului de fond, s-a constatat însă că în apel, a fost întocmit un raport de expertiză de către expertul B., potrivit căruia suprafața de teren ce i se putea acorda în natură revizuentei era mai mare, concluzie ce a fost îmbrățișată de curtea de apel, însă decizia pronunțată a fost casată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Comparând anexa 6 a raportului de expertiză întocmit de către expertul B. cu schița depusă la dosar în revizuire, s-a observat că terenul pentru care s-a solicitat recunoașterea dreptului de proprietate a fost inclus în această variantă a expertizei, dar a fost înlăturată prin hotărâre irevocabilă.

Așadar, Tribunalul Dolj a apreciat că înscrisurile invocate nu sunt determinante pentru schimbarea soluției adoptate prin Sentința civilă nr. 537/2007, că situația celor două amplasamente i-a fost cunoscută revizuentei independent de acest înscris care nu oferă o altă informație suplimentară decât cea care se desprinde prin deducție logică și din propriul proces-verbal de situație din anul 2006 (în care este menționat ca vecin la est terenul din str. x) și că instanțele au analizat deja posibilitatea restituirii unei suprafețe de teren în plus față de cei 127 mp la care s-a referit dispoziția primarului contestată, fapt care a determinat concluzia că cererea de revizuire este inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel revizuenta A., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea apelului, revizuenta a susținut că deși instanța de fond a făcut trimitere, în mod corect la dispozițiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. și la condițiile care trebuie întrunite cumulativ de înscrisul invocat ca nou pe care se întemeiază cererea de revizuire, a făcut o apreciere greșită în ceea ce privește analiza concretă a acestor condiții.

În acest sens, apelanta a menționat că înscrisurile la care a făcut trimitere au fost înscrisuri noi, în condițiile în care nici ea și nici instanța care a pronunțat Sentința civilă nr. 537/2007 nu le-a cunoscut, înscrisurile existând la data pronunțării acestei hotărâri.

A mai arătat că înscrisul nu a putut fi invocat în procesul în care a fost pronunțată Sentința civilă nr. 537/2007, deoarece a fost reținut de partea potrivnică, respectiv de emitentul dispoziției nr. x/10.06.2004 și al procesului-verbal din 28.11.2003.

A considerat apelanta că instanța de fond a apreciat, în mod greșit, că înscrisurile invocate în susținerea cererii de revizuire "nu sunt înscrisuri care să aibă forță probantă prin ele însele, fără să fie nevoie a fi confirmate prin alte mijloace de probă, întrucât doar din simpla lor analiză nu rezultă cu certitudine că suprafața de teren de 67 mp face parte din proprietatea autorului revizuentei, C.", fără a avea în vedere că în procesul-verbal întocmit pentru imobilul din str. x s-a menționat că acest teren se învecinează la vest cu "terenul revendicat de numitul C.".

În aceste condiții, dat fiind că vechiul proprietar din strada x nr. 100 nu a contestat amplasamentul terenului restituit, iar emitentul înscrisurilor invocate ca înscrisuri noi a menționat în cuprinsul acestora faptul că imobilul din str. x are ca vecini la vest proprietatea autorului său, C., apelanta a susținut că este evident că suprafața liberă de 67 mp nu ar putea fi considerată "un teren al nimănui", fiind un teren care face parte din proprietatea autorului, C., din strada x nr. 98.

În opinia sa, în zonă nu a avut loc vreo alunecare de teren ca să poată lua naștere un alt corp de proprietate și că din toate actele anterioare și ulterioare exproprierii rezultă că cele două imobile de la nr. 98 și respectiv nr. 100 au fost limitrofe.

Drept urmare, a considerat că atâta timp cât nu s-a contestat amplasamentul nici de către emitentul dispoziției și nici de către beneficiarul dispoziției pentru terenul de la nr. 100, ci, dimpotrivă, s-a indicat ca vecinătate la vest, nominal "C.", reiese că acest teren de 67 mp a făcut parte din proprietatea autorului apelantei, C..

A mai arătat că instanța de fond a făcut o serie de trimiteri la data punerii în executare a dispozițiilor emise de Primarul municipiului Craiova pentru terenurile din str. x și Argeș nr. 100 și, în acest context, reținând că "aceasta știa că se învecinează la est cu proprietatea din strada x nr. 100".

Or, tocmai acest lucru l-a susținut și apelanta, că trebuie să se învecineze la est cu terenul din str. x, însă între cele două numere există o suprafață de 67 mp care nu este cuprinsă în niciuna din dispozițiile emise de Primarul Municipiului Craiova pentru numerele 98 și 100.

Cu privire la reținerea instanței de fond în sensul că "se observă că terenul pentru care s-a solicitat recunoașterea dreptului de proprietate a fost inclus în această variantă a expertizei, dar a fost înlăturată prin hotărâre irevocabilă", apelanta a arătat că demersul său în acest dosar a vizat revizuirea Sentinței civile nr. 537 din 03.07.2007 și, pe cale de consecință, a faptului că Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de Primarul municipiului Craiova în acel dosar, considerând însă că aceasta nu poate să se reflecte negativ asupra demersului său actual, în condițiile în care nici Înalta Curte de Casație și Justiție nu a cunoscut la data pronunțării deciziei înscrisurile invocate ca înscrisuri noi în susținerea cererii de revizuire.

Concluzionând, apelanta a susținut că înscrisurile sunt determinante prin ele însele, deoarece din cuprinsul lor rezultă fără echivoc vecinătatea imobilului din str. x cu proprietatea autorului său, iar nu cu o suprafață de 67 mp nerestituită nici proprietarului de la 98 și nici proprietarului de la 100, iar cu privire la "situația celor două amplasamente" reținută de instanța de fond în ultimul paragraf al considerentelor, a confirmat că aceasta îi era cunoscută, afirmând că cele două imobile se învecinează și nicidecum că între ele se află o altă porțiune de teren.

Drept urmare, a considerat că instanța de fond a făcut o greșită apreciere a condițiilor concrete în privința admiterii cererii de revizuire și, pe cale de consecință, față de motivele invocate, a solicitat admiterea apelului, schimbarea soluției pronunțată la fond în sensul admiterii cererii de revizuire a Sentinței nr. 537 din 03.07.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. x/2005 (număr în format vechi 3583/2005), admiterea în parte a acțiunii formulată de apelantă în baza Legii nr. 10/2001 și restituirea în natură a diferenței de suprafață de 67 mp, teren care face parte din imobilul situat în Craiova, str. x.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 din C. proc. civ. de la 1865.

La data de 29 octombrie 2019, intimatul Primarul municipiului Craiova a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat și menținerea sentinței civile pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.

Prin Decizia civilă nr. 2887 din 05 noiembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a respins apelul, ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a apreciat că în mod corect prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865 pentru a se dispune revizuirea Sentinței civile nr. 537 din 03 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. x/2005, înscrisurile invocate ca fiind noi, respectiv dispoziția nr. x/10.06.2004 și procesul-verbal din 28.11.2003 privind imobilul din fosta str. x, neavând caracter determinant și aptitudinea de a provoca o schimbare a soluției adoptate prin sentința menționată.

Astfel, procesul-verbal privind punerea în posesie a imobilului situat în fosta str. x menționează vecinătățile acestuia, la vest figurând ca vecin "terenul revendicat de numitul C.", a cărui restituire în natură revizuenta A. a solicitat-o prin cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2005, însă acest înscris nu conține date noi față de cele cunoscute instanței și avute în vedere la pronunțarea Sentinței nr. 537 din 03 iulie 2007.

A argumentat instanța de apel că încă de la momentul pronunțării Sentinței nr. 537/03.07.2007 era cunoscut faptul că imobilul solicitat de reclamantă situat în fosta str. x se învecina la est cu imobilul situat la nr. 100, fiind depuse la dosar o serie de înscrisuri în care figurează această vecinătate, cum ar fi referatul privind propunerea de restituire a imobilului nr. x/15.05.2006 sau procesul-verbal privind starea de fapt a imobilului din str. x .

Ceea ce apelanta-revizuentă a invocat nu a fost faptul că vecinătatea din est îi era necunoscută ei și instanței la momentul pronunțării Sentinței nr. 537 din 03 iulie 2007, ci că din faptul punerii în posesie a celor două imobile învecinate, în baza procesului-verbal din 28.11.2003 privind imobilul din fosta str. x și a dispoziției nr. x/02.06.2006 cu privire la imobilul din str. x, rezultă o diferență de teren de 67 mp care nu ar fi fost atribuită niciunuia dintre proprietarii învecinați și nici unei alte persoane.

Or, în aceste condiții, procesul-verbal din 28.11.2003 privind situația imobilului din str. x, invocat ca înscris doveditor nou în cererea de revizuire, nu a avut forță probantă prin el însuși, fără a fi confirmat de alte mijloace de probă, întrucât numai prin coroborarea mențiunilor acestuia cu constatările și măsurătorile din teren privind amplasamentul și delimitarea celor două imobile din str. x și nr. 100 s-ar putea constata existența diferenței de 67 mp

În plus, din considerentele Sentinței civile nr. 537 din 03 iulie 2007 a Tribunalului Dolj, precum și ale Deciziei civile nr. 3417 din 19 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost menținută această sentință, a rezultat că motivul pentru care instanțele au respins acțiunea reclamantei, menținând dispoziția nr. x/02.06.2006 emisă de Primăria municipiului Craiova, prin care s-a dispus restituirea doar a suprafeței de 127 mp, cu excluderea de la restituirea a celor 67 mp, nu a avut legătură cu faptul că reclamanta nu și-ar fi dovedit dreptul de proprietate și pentru aceasta suprafață sau că respectiva porțiune de teren ar fi fost atribuită ori restituită unei alte persoane, ci pe considerentul că aceasta nu era liberă, fiind ocupată de carosabil și trotuar.

Sub acest aspect, reținerile instanțelor s-au bazat pe concluziile expertizei în specialitate topografie efectuate la prima instanță de expertul D., în timp ce soluția Curții de Apel Craiova prin care s-a admis în parte acțiunea revizuentei în apel, dispunându-se restituirea pe o suprafață totală de 261,76 mp, s-a bazat pe expertiza efectuată în apel de expertul B. care a procedat la măsurarea terenului din str. x și dintr-un alt unghi (în funcție de înclinarea laturilor conform valorilor unghiulare din schițele imobilului clădire).

Așa fiind, curtea de apel a apreciat că înscrisurile invocate de revizuentă nu au adus date noi, referindu-se doar la întinderea și amplasamentul terenului situat în fosta str. x, iar nu la inexistența pe cei 67 mp alăturați acestui teren și celui al revizuentei a unor detalii de sistematizare (trotuar, carosabil) și nici la unghiul de măsurare a terenului revendicat de reclamantă care să dea forță probantă superioară expertizei efectuate în apel.

Drept urmare, dispoziția nr. x/10.06.2004 și procesul-verbal din 28.11.2003 privind imobilul din fosta str. x nu puteau determina o altă soluție decât cea adoptată de instanță în Dosarul nr. x/2005, neavând legătură cu împrejurările de fapt care au format convingerea instanței că se impune excluderea celor 67 mp de la restituirea în natură.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuenta A., criticând-o pentru nelegalitate.

Recurenta-revizuentă a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii apelului și schimbării soluției pronunțate la fond, cu consecința admiterii cererii de revizuire.

În motivarea recursului, criticile aduse hotărârii instanței de apel au vizat aspecte de nelegalitate întemeiate de recurenta-revizuentă pe dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865.

Recurenta-revizuentă a susținut că prin Sentința civilă nr. 537/03.07.2007 a fost respinsă acțiunea formulată de aceasta prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului-teren în suprafață de 345 mp, situat în Craiova, str. x.

Prin dispoziția nr. x din 02.06.2006, emisă de Primarul municipiului Craiova, s-a restituit recurentei în natură suprafața de 127 mp, teren situat în Craiova, str. x, restul terenului din str. x neputând fi restituit în natură, întrucât era ocupat de utilități.

Prin Decizia civilă nr. 208/11.06.2008, Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de revizuentă, a admis în parte acțiunea în sensul că a dispus restituirea suprafeței de 261,67 mp, însă Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de Primăria municipiului Craiova, a casat decizia pronunțată de Curtea de Apel Craiova și a menținut Sentința civilă nr. 537/2007 a Tribunalului Dolj.

A arătat recurenta că ulterior a intabulat în cartea funciară suprafața de 127 mp, iar cu ocazia determinării terenului a observat că se restituise vechiului proprietar al imobilului din str. x terenul limitrof cu proprietatea acesteia din str. x; vechiul proprietar a transmis dreptul său de proprietate, iar noii proprietari de la nr. 100 și-au determinat la rândul lor amplasamentul, terenul acestora fiind intabulat în cartea funciară.

A mai arătat recurenta că în condițiile în care noii proprietari ai terenului din fosta str. x au început ridicarea de construcții, în raport de care s-a pus în discuție valabilitatea autorizației de construire, a formulat cerere la biroul de carte funciară pentru a i se elibera actele care au stat la baza intabulării în cartea funciară a terenului situat în str. x, ocazie cu care i-au fost remise dispoziția nr. x/10.06.2004 și procesul-verbal din 28.11.2003 întocmite cu privire la restituirea terenului din str. x, în baza Legii nr. 10/2001.

A învederat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. (3) teza a II-a, deoarece atât instanța de fond, cât și instanța de apel au făcut o trimitere formală la cele două noi înscrisuri invocate în susținerea cererii de revizuire, fără să analizeze în concret apărările revizuentei și forța probantă a înscrisurilor cu efecte asupra caracterului determinant al acestora.

A apreciat că hotărârea pronunțată de curtea de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii în contextul în care a avut în vedere faptul că înscrisurile invocate nu îndeplinesc condițiile cerute de lege pentru a se reține incidența art. 322 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât nu conțin date noi și nu au forță probantă prin ele însele.

S-a reținut că "în procesul-verbal privind punerea în posesie a imobilului situat în fosta str. x sunt menționate vecinătățile acestuia, la vest figurând ca vecin "terenul revendicat de numitul C.", a cărei restituire în natură revizuenta A. a solicitat-o".

Cum fostul proprietar al fostei străzi Argeș nr. 100 nu a contestat amplasamentul terenului restituit, iar pe latura de est revizuenta se învecinează cu acesta, rezultă că cei 67 mp i se cuvin, acest teren neputând să figureze fără niciun proprietar.

De asemenea, instanța de apel a reținut că procesul-verbal din 28.11.2003 nu poate avea o forță probantă prin el însuși, însă la momentul efectuării celor două expertize, acest proces-verbal nu era cunoscut experților, iar la momentul când s-a judecat procesul în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire o solicită instanța nu a cunoscut că această suprafață este liberă, deoarece dacă ar fi fost depuse la dosar cele două înscrisuri pe care revizuenta le-a invocat, s-ar fi putut determina cu certitudine limitele restituirii prin includerea suprafeței menționate.

A susținut recurenta-revizuentă că cele două înscrisuri au caracter determinant, deoarece nu trebuie confirmate de alte mijloace de probă așa cum a reținut instanța de apel. Trimiterea la alte constatări și măsurători decât cele efectuate în dosarul din 2007 este neavenită, întrucât cele două înscrisuri noi au caracter determinant prin raportare la măsurătorile avute în vedere de instanță atunci când a pronunțat hotărârea a cărei revizuire a solicitat-o.

A concluzionat revizuenta că cele două înscrisuri noi relevă tocmai faptul că suprafața de 67 mp era liberă, fiind amplasată în fapt în prezent între terenul revizuentei care i s-a restituit (cel de 127 mp) și terenul din str. x, astfel că se impune în temeiul principiilor enunțate în legile de reparație, în special principiul restituirii în natură, să i se restituie o suprafață de teren liberă care face parte din vechea proprietate a autorului său.

La termenul de judecată din 06 februarie 2020, Înalta Curte a reținut cu titlu de concluzii scrise întâmpinarea formulată de intimatul Primarul municipiului Craiova în raport de dispozițiile art. 1141 alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865.

În cuprinsul acestora, intimatul a reiterat excepția inadmisibilității cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., susținând că pentru a se putea invoca ipoteza prevăzută de această dispoziție legală și a se admite cererea de revizuire trebuie întrunite cumulativ următoarele condiții: partea interesată să se bazeze pe înscrisuri noi, care nu au fost folosite în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; înscrisul să aibă forța probantă prin el însuși, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă; înscrisul să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită; înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților; înscrisul să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanța cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.

Or, dispoziția nr. x/10.06.2004 și procesul-verbal din 28.11.2003, nu sunt înscrisuri care să aibă forța probantă prin ele însele, fără să fie nevoie de a fi confirmate prin alte mijloace de probă, întrucât doar din simpla lor analiza nu rezultă cu certitudine că suprafața de teren de 67 mp face parte din proprietatea autorului revizuentei, C..

Pe de altă parte, a apreciat că nu este îndeplinită nici condiția ca înscrisul să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanță, cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată, întrucât în soluționarea în fond a litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2005, instanțele de judecată au apreciat asupra posibilității restituirii în natură a terenului în funcție de identificarea fostului amplasament, conform actelor de proprietate și actelor de expropriere, astfel încât, dacă ar fi existat o suprafață liberă din amplasamentul autorului reclamantei, aceasta ar fi fost identificată de către expert. Or, terenul restituit conform dispoziției a fost identificat și coincide cu cel din decretul de expropriere ca amplasament și poziționare.

Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține că recursul este nefondat și urmează a fi respins, pentru considerentele ce succed:

Cu titlu prealabil, se reține că recurenta-revizuentă a invocat incidența motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865 - "când hotărârea s-a dat de alți judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii"-, însă în dezvoltarea acestuia se aduc critici sub aspectul nelegalității deciziei atacate din perspectiva încălcării și aplicării greșite a legii.

În consecință, criticile cu referire la soluția de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă, pentru argumentul neîntrunirii condițiilor legale vizând înscrisurile de care revizuenta s-a prevalat, în sensul de a fi noi, în accepțiunea art. 322 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., vor fi analizate prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

Este de menționat că legiuitorul, prin dispozițiile art. 322 din C. proc. civ., a reglementat revizuirea ca o cale extraordinară de atac prin care se tinde la retractarea unei hotărâri care are beneficiul autorității de lucru judecat, așa încât motivele care permit un atare demers trebuie privite ca unele de excepție, respectiv ca unele care sunt de strictă interpretare și aplicare.

În speță, recurenta-revizuentă a invocat, ca temei al cererii de revizuire exercitate împotriva unei hotărâri definitive, motivul reglementat prin art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., normă conform căreia revizuirea poate fi cerută "dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanței pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere."

Admisibilitatea unei cereri de revizuire fundamentată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 teza I din C. proc. civ. implică îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unui înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; înscrisul să fi existat la data judecății și să fi fost descoperit după data pronunțării hotărârii judecătorești; înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși și să aibă caracter determinant, adică să fi fost apt a conduce la o altă soluție decât cea pronunțată; imposibilitatea prezentării înscrisului în instanța care a pronunțat hotărârea atacată să fie datorată fie reținerii înscrisului de către partea potrivnică, fie imposibilității de înfățișare dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

În raport de circumstanțele cauzei, recurenta-revizuentă a pretins nelegalitatea deciziei atacate în considerarea conținutului probator al înscrisurilor noi - dispoziția nr. x/10.06.2004 și procesul-verbal din 28.11.2003 -, pe care instanța de apel, în opinia recurentei-revizuente, ar fi trebuit să le aibă în vedere ca relevante în determinarea cu certitudine a limitelor restituirii în natură, prin includerea suprafeței de 67 mp ce face parte din vechea proprietate a autorului recurentei-revizuente.

În condițiile în care s-a invocat caracterul determinant al înscrisurilor pe care recurenta și-a fundamentat cererea de revizuire, era imperios necesar a se stabili dacă acestea au caracter hotărâtor în economia litigiului supus procedurii revizuirii, condiție de legalitate necesar a fi întrunită în lumina dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Ținând seama de consecințele severe care se produc în cazul revizuirii unei hotărâri judecătorești definitive, anume retractarea acesteia și rejudecarea căii de atac în care fusese pronunțată, instanța de revizuire trebuia să verifice dacă înscrisurile invocate conțin date noi și au forță probantă prin ele înseși, adică sunt apte să conducă la o altă soluție decât cea pronunțată prin Sentința civilă nr. 537 din 03 iulie 2007 a Tribunalului Dolj.

Din această perspectivă, contrar susținerilor recurentei-revizuente, în analiza caracterului determinant și a aptitudinii de a provoca o schimbare a soluției adoptate prin sentința menționată, în mod corect curtea de apel a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., câtă vreme înscrisurile de care se prevalează recurenta-revizuentă nu atestă o situație juridică nouă, ci se referă doar la întinderea și amplasamentul terenului învecinat situat în fosta str. x.

În contextul în care situația de fapt a fost stabilită prin Sentința civilă nr. 537 din 03 iulie 2007 a Tribunalului Dolj, suprafața de teren de 67 mp rezultată din faptul punerii în posesie a celor două imobile direct învecinate și despre care se susține că este liberă, nu poate fi constatată prin raportarea celor două înscrisuri la măsurătorile avute în vedere de către instanță atunci când a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită.

Or, din acest punct de vedere, dispoziția nr. x/10.06.2004 și procesul-verbal din 28.11.2003 privind situația imobilului din str. x nu au forță probantă prin ele înseși, fără să fie nevoie a fi confirmate prin alte mijloace de probă cu referire la amplasamentul și delimitarea celor două imobile din str. x și nr. 100, întrucât din simpla lor analiză nu rezultă cu certitudine existența suprafeței de teren ce se solicită a fi restituită, după cum în mod corect a reținut curtea de apel.

De altfel, prin Decizia nr. 3417/19.03.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, pronunțată în Dosarul nr. x/2005, prin care a fost menținută Sentința civilă nr. 537/2007 a Tribunalului Dolj, s-a statuat că excluderea de la restituire a suprafeței de 67 mp s-a datorat faptului că este ocupată de carosabil și trotuar - amenajări de utilitate publică -, împrejurare menționată în dispoziția nr. x/02.06.2006 emisă de Primăria municipiului Craiova și confirmată de concluziile expertizei tehnice în specialitatea topografie efectuate în dosarul de fond.

În atare condiții, înscrisurile invocate de recurenta-revizuentă nu aduc date noi care să evidențieze inexistența unor detalii de sistematizare (trotuar, carosabil) pe suprafața de teren de 67 mp alăturată terenului situat în fosta str. x și celui al recurentei-revizuente.

Drept urmare, este corectă concluzia instanței de apel în sensul că dispoziția nr. x/10.06.2004 și procesul-verbal din 28.11.2003 nu puteau determina o altă soluție decât cea care face obiectul cererii de revizuire.

În consecință, este de prisos a fi analizate criticile prin care recurenta-revizuentă susține că înscrisurile evocate au fost reținute de către partea potrivnică, câtă vreme cerințele impuse de art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. trebuie satisfăcute în mod cumulativ.

Ceea ce se tinde în realitate, prin intermediul cererii de revizuire, cât și a motivelor de recurs invocate, nu este valorificarea unor înscrisuri noi, determinante, care să releve o altă situație de fapt decât cea stabilită inițial, ci o reluare a judecății, cu nesocotirea autorității de lucru judecat.

Raportat considerentelor expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 2887 din 05 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 2887 din 05 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 februarie 2020.

GGC - GV