ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1435/2020

Ședința publică din data de 9 iulie 2020

asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia nr. 1484 din 17 mai 2018, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a admis apelul declarat de contestatorul A. împotriva sentinței civile nr. 369/07.06.2017, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă, în contradictoriu cu intimații S.C. B. S.A., Consiliul Județean Dolj, Președintele Consiliului Județean Dolj și Unitatea Administrativ Teritorială a Județului Dolj, având ca obiect Legea nr. 10/2001. A anulat în parte sentința și, evocând fondul, a admis contestația precizată. A anulat dispoziția nr. x/14.07.2014, emisă de Președintele Consiliului Județean Dolj. A constatat că reclamantul este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, sub forma compensării prin puncte, pentru terenul în suprafață de 505 mp, situat în municipiul Craiova, str. x, fostă 7 noiembrie, imposibil de restituit în natură în condițiile Legii nr. 165/2013. A menținut restul dispozițiilor sentinței privind soluționarea excepției de inadmisibilitate.

La data de 17 mai 2018, contestatorul A. a depus cerere de recuzare a completului de judecată.

Ulterior, la 18 mai 2018, petentul a depus precizare și completare a cererii arătând că aceasta îi vizează pe judecătorii C. și D..

Prin încheierea nr. 43 din 12 iunie 2018, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins, ca tardiv formulată, cererea de recuzare astfel cum a fost precizată.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Această încheiere a fost atacată cu recurs de către petentul A., în dezvoltarea căruia a formulat următoarele critici:

Încheierea curții de apel este nelegală deoarece cererea de recuzare a fost făcută în termenul prevăzut de lege și nu după îndeplinirea ultimului act de procedură, adică după pronunțare. În practică nu s-a prevăzut posibilitatea ca la o curte de apel să fie înregistrată cererea de recuzare la o anumită oră și să fie neglijată, apoi judecătorii să pronunțe soluția pe fond în dosar, iar cererea de recuzare să fie judecată abia după pronunțare și după înregistrarea în evidențe a soluției, adică la 26 de zile. Recurentul solicită ca, în aplicarea principiilor generale de drept, să fie anulată și decizia din apel.

În vederea soluționării recursului, partea a cerut instanței să dispună efectuarea unei adrese către curtea de apel pentru a proba momentul la care au fost înregistrate cererile de recuzare, cereri transmise prin e-mail și fax, precum și ora la care s-a făcut pronunțarea și a fost evidențiată soluția în cauză.

Cât privește proba relativă la momentul la care și-a manifestat intenția de recuzare, a cerut instanței supreme să se solicite Curții de apel redarea scrisă a înregistrării celor două ședințe de judecată, privind prezentul dosar, la ambele strigări ale pricinii, de la ora 9 și 11. Recurentul afirmă, invocând prevederile art. 44 și urm. C. proc. civ. și art. 6 din CEDO, că a formulat cererea de recuzare înainte ca dosarul să rămână în pronunțare.

Mai arată că a cerut instanței de apel să facă verificări cu privire la ora la care a fost înregistrată cererea de recuzare, inclusiv din înregistrarea ședinței de judecată, însă nu i s-a dat un răspuns. Curtea de apel a reținut, în considerentele încheierii, că era făcută pronunțarea soluției la momentul depunerii solicitării de recuzare, dosarul aflându-se pe circuitul de înregistrare a soluției în evidențele informatice, astfel că recuzarea a fost găsită ca tardivă. Recurentul precizează că a trimis cererea de recuzare atât prin e-mail, cât și pe fax pentru a contracara această atitudine a instanței. În încheiere se menționează numai despre cererea depusă pe e-mail, nu și de cea transmisă prin fax.

Au fost reiterate motivele invocate în cererile de recuzare, dar și în cererea de strămutare ce a format obiectul dosarului nr. x/2017, în sensul că s-a solicitat instanței să le aprecieze ca făcând parte din prezentul recurs.

Se mai precizează că judecătorul fondului a respins contestația cu motivarea că, în speță, contestatorul A. ar fi primit despăgubiri, deși s-a făcut dovada că acestea nu au fost acordate.

Referitor la contextul procesual în care a formulat cererea de recuzare, precizează recurentul următoarele: la termenul din 19 aprilie cauza a rămas în pronunțare, stabilindu-se amânare a pronunțării pentru 3 mai, când s-a ivit divergență între magistrați. La 17 mai, pricina a fost strigată la rând și i s-a comunicat că dosarul se va judeca la ora 11. A constatat că nu există încheiere despre cele două puncte de divergență, instanța urmând a anunța că se reia cauza de la început, fără să se îndeplinească un act de procedură în acest sens. Contestatorul a solicitat aplicarea art. 399 C. proc. civ., în sensul comunicării motivelor de divergență pentru ca părțile să fie în măsură să pună concluzii pe acestea, iar curtea de apel i-a acordat cuvântul pe apel. În susținerile pe fond ale părților, a devenit evident că doi magistrați au o atitudine potrivnică în cauză și vor respinge apelul, ceea ce l-a făcut să declare verbal cerere de recuzare, urmând să o trimită ulterior instanței, prin fax și e-mail.

În concluzie, arată că recuzarea a fost înregistrată la instanță la un moment anterior pronunțării soluției în apel, nefiind tardiv formulată cum a reținut instanța prin încheierea nr. 43 din 12 iunie 2018. Consideră că recursul este întemeiat și trebuie admis, cu consecința modificării în tot a încheierii de recuzare, în sensul admiterii cererii de recuzare și a trimiterii cauzei la o altă instanță de același grad.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat, la 16 aprilie 2019, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recurentul are deschisă calea de atac a recursului împotriva încheierii atacate și că acesta este promovat în termen.

Completul de filtru C4, la 8 mai 2019, constatând că raportul întrunește condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să formuleze punct de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

La data de 24 octombrie 2018, intimații Consiliul Județean Dolj, Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Dolj și Președintele Consiliului Județean Dolj au formulat întâmpinare prin care au arătat, în principal, că motivele invocate de recurent nu se încadrează în prevederile art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, au cerut respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul a depus răspuns la întâmpinare.

Nu au fost depuse puncte de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Completul de filtru, prin încheierea pronunțată la 5 decembrie 2019, a admis în principiu recursul reclamantului și a fixat termen pentru soluționarea acestuia pe fond. Totodată, a reținut, în privința excepției de nulitate ridicată de intimați, că parte din critici se pot încadra în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., întrucât au fost formulate în legătură cu aplicarea art. 44 C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând încheierea recurată, Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 44 C. proc. civ., care guvernează speța de față, dispun:,,(1) Judecătorul aflat într-o situație de incompatibilitate poate fi recuzat de oricare dintre părți înainte de începerea oricărei dezbateri. (2) Când motivele de incompatibilitate s-au ivit ori au fost cunoscute de parte doar după începerea dezbaterilor, aceasta trebuie să solicite recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute.’’

Conform art. 47 din același cod, "cererea de recuzare se poate face verbal în ședință sau în scris pentru fiecare judecător în parte, arătându-se cazul de incompatibilitate și probele de care partea înțelege să se folosească."

Ținându-se seama de caracterul imperativ al normelor enunțate, solicitarea de recuzare trebuie făcută înainte de începerea dezbaterilor, iar pentru împrejurările ivite în cursul procesului, conform art. 44 alin. (2) C. proc. civ., de îndată ce partea a luat la cunoștință de motivele de recuzare.

În cauză, se reține că motivele invocate de recurent în cererea de recuzare și reiterate în prezentul recurs au în vedere, pe de o parte, aspecte care privesc: soluționarea litigiului în primă instanță, repartizarea lui în calea de atac a apelului, relațiile vechi cu magistrații recuzați pe care recurentul petent le considera conflictuale, precum și modul de instrumentare a cauzei în complet de divergență, așadar, motive care erau cunoscute la momentul începerii dezbaterilor asupra fondului și care trebuiau opuse până la acest moment. Pe de altă parte, s-au invocat motive în legătură cu atitudinea judecătorilor observată de recurent în timpul dezbaterilor. În privința acestora din urmă petentul avea posibilitatea și obligația de a semnala aceste constatări în cadrul unei cereri de recuzare anterioară momentului procedural al închiderii dezbaterilor și reținerii cauzei spre soluționare, spre a se conforma exigențelor art. 44 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea nr. 43 din 12 iunie 2018 a fost respinsă, ca tardiv formulată, cererea de recuzare formulată de petentul A., întrucât s-a considerat că aceasta a fost depusă la dosar prin e-mail, la 17.05.2018, după pronunțarea deciziei nr. 1484, prin care instanța s-a dezînvestit de soluționarea apelului.

Prin motivele de recurs se susține, în esență, că cererea de recuzare a celor doi membri ai completului de divergență a fost formulată oral, în ședința de judecată din 17.05.2018, cu ocazia pledoariei pe fondul cauzei, când a și precizat petentul că urmează ca ulterior să fie transmisă instanței în scris, prin fax și e-mail. Așadar, în opinia recurentului, cererea de recuzare a fost formulată în termenul prevăzut de lege, anume înainte de a fi pronunțată hotărârea finală.

Pentru a se verifica momentul la care cererea de recuzare a fost formulată în dosarul de apel, Înalta Curte a încuviințat, în parte, cererea de probe formulată pe acest aspect prin cererea de recurs și a cerut Curții de apel să trimită transcrierea înregistrării ședinței de judecată din 17.05.2018, la ambele momente ale strigării cauzei.

Înalta Curte constată, din lecturarea acestei transcrieri, că nu a existat o cerere de recuzare care să fi fost formulată verbal în ședința de judecată la care au avut loc dezbaterile în apel, concluziile puse de petentul apelant fiind pe fondul cauzei și în legătură cu modalitatea de comunicare a aspectelor de divergență. Solicitarea de recuzare a fost inițiată în scris, la 17 mai 2018, prin e-mail, primit la ora 13:29, după scăderea soluției în ecris, potrivit mențiunilor înscrise de grefa instanței pe cererea aflată la dosarul Curții de Apel Craiova, precum și prin fax, transmisă la ora 12:40 (oră menționată chiar de petent în cuprinsul documentului transmis).

Astfel, se constată că incidentul procedural a fost formulat după închiderea dezbaterilor ce au avut loc începând cu ora 11:00 (oră pe care recurentul însuși a indicat-o). Conform celor rezultate din transcrierea înregistrării ședinței transmisă de curtea de apel, pentru termenul de judecată din 17.05.2018, cererea de recuzare nu a fost formulată înainte de închiderea dezbaterilor, ci ea a fost transmisă instanței ulterior momentului la care completul de judecată finalizase ședința. Astfel, procesul-verbal întocmit de grefa instanței, în sensul că cererea de recuzare a fost primită la completul de judecată ulterior pronunțării soluției apare ca reflectând în mod obiectiv realitatea. În aceste condiții, în mod corect curtea de apel a apreciat asupra neîntrunirii cerinței impuse de art. 44 alin. (2) C. proc. civ. care stabilește că partea trebuie să solicite recuzarea de îndată ce motivele îi sunt cunoscute, respectând momentul procesual de închidere a dezbaterilor. Prin urmare, criticile recurentului pe acest aspect au un caracter nefondat, urmând a fi respinse ca atare.

Celelalte nemulțumiri din recurs privind fondul cauzei, precum și motivele din cererea de recuzare și strămutare în dosarul nr. x/2017, nu pot fi analizate deoarece excedează obiectului cu care instanța de recurs a fost învestită, anume verificarea legalității hotărârii prin care a fost respinsă cererea de recuzare, ca tardiv formulată.

Pentru toate aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul exercitat în speță, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii nr. 43 din 12 iunie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2014.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iulie 2020.