ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4199/2018

HOTĂRÂRE

05.12.2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4199/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:

Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin Decizia nr. 1484 din 17 mai 2018 a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 369 din 7 iunie 2017 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția civilă, în contradictoriu cu SC B. SA, Consiliul Județean Dolj, Președintele Consiliului Județean Dolj și Unitatea Administrativ Teritorială a Județului Dolj, având ca obiect Legea nr. 10/2001. A anulat, în parte sentința și, evocând fondul, a admis contestația precizată. A anulat dispoziția nr. 242 din 14 iulie 2014 emisă de Președintele Consiliului Județean Dolj. A constatat că reclamantul este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, sub forma compensării prin puncte, pentru terenul în suprafață de 505 mp, situat în municipiul Craiova, str. x, fostă 7 noiembrie, imposibil de restituit în natură, în condițiile Legii nr. 165/2013, republicată. A menținut restul dispozițiilor sentinței privind soluționarea excepției de inadmisibilitate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A..

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la 24 octombrie 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, la data de 25 octombrie 2018, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod și a acordat termen la 5 decembrie 2018, în camera de consiliu, fără citare părți, pentru soluționarea căii de atac.

La data de 7 noiembrie 2018, a fost înregistrat punctul de vedere al recurentului la raport, transmis prin e-mail, prin care a arătat că, pe lângă art. 488 C. proc. civ., a invocat și prevederile art. 6 și 13 din Convenția Europeană de Apărare a Drepturilor Omului care consacră un drept fundamental al cetățeanului, respectiv dreptul la un recurs efectiv.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce succed:

Obiectul dosarului îl reprezintă contestația formulată, în baza prevederilor Legii nr. 10/2001, de A. împotriva Dispoziției nr. 242 din 14 iulie 2014, emisă de Consiliul Județean Dolj, prin care s-a respins, ca tardivă, notificarea înregistrată sub nr. x/2012, prin care s-a solicitat retrocedarea, restituirea în natură sau sub formă de echivalent a terenului de 505 mp situat în Craiova.

La data de 21 octombrie 2014, reclamantul a precizat contestația, solicitând chemarea în judecată, alături de Consiliul Județean Dolj, și a Președintelui Consiliului Județean Dolj.

Ulterior, la 14 februarie 2017, reclamantul a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a SC B. SA, întrucât a reieșit din concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză că este proprietara terenului ce face obiectul cauzei.

Rejudecând după casarea dispusă de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin Decizia nr. 3181 din 2 iulie 2015, Tribunalul Dolj, secția I civilă, prin Sentința nr. 369 din 7 iunie 2017 a respins excepția inadmisibilității contestației, invocată de pârâta SC B. SA. A respins contestația precizată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Dolj, Unitatea Administrativ Teritorială Județul Dolj și Președintele Consiliului Județean Dolj.

Prin Decizia nr. 1484 din 17 mai 2018, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului, în contradictoriu cu SC B. SA, Consiliul Județean Dolj, Președintele Consiliului Județean și Unitatea Administrativ Teritorială a Județului Dolj, având ca obiect Legea nr. 10/2001. A anulat, în parte, hotărârea și evocând fondul a admis contestația precizată. A anulat dispoziția nr. 242 din 14 iulie 2014 emisă de Președintele Consiliului Județean Dolj. A constatat că reclamantul este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, sub forma compensării prin puncte, pentru terenul în suprafață de 505 mp, situat în Craiova, imposibil de restituit în natură în condițiile Legii nr. 165/2013, republicată. A menținut dispozițiile sentinței privind soluționarea excepției de inadmisibilitate.

În drept, Legea nr. 10/2001, în temeiul căreia a fost formulată acțiunea, în art. 26 alin. (3) teza a doua, astfel cum a fost modificat prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, prevede că "Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel".

Reiese deci, că potrivit art. 26 alin. (3) din Legea specială nr. 10/2001, hotărârea tribunalului de soluționare a contestației împotriva deciziei sau a dispoziției motivate de respingere a notificării este supusă recursului de competența curții de apel.

Dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare, în primă instanță, dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data de 25 noiembrie 2010.

Or, în cauză, hotărârea tribunalului a fost pronunțată ulterior acestei date, respectiv la 7 iunie 2017.

În speță, se constată totodată incidența dispozițiilor tranzitorii ale art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., intrată în vigoare ulterior Legii nr. 202/2010, care a modificat Legea nr. 10/2001 și care stipulează că "Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este definitivă, de la data intrării în vigoare a Codului de procedură, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.

Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este supusă recursului sau că poate fi atacată cu recurs, ori, după caz, legea folosește o altă expresie similară".

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor menționate, rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este apelul.

Pentru argumentele expuse, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. cu cele ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și ale art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012 rezultă că Decizia civilă nr. 1484 din 17 mai 2018 a Curții de Apel Craiova nu este susceptibilă de recurs.

Se reține totodată că prin dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părților îndeplinirea actelor de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Față de toate cele de mai sus, recursul declarat în cauză apare ca inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.