ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2736/2019

Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată, la data de 13 septembrie 2016, pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea H.G. nr. 56/2012. La data de 28 noiembrie 2016, odată cu răspunsul la întâmpinarea pârâtului, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că interesul său este doar acela de a modifica, în parte, H.G. nr. 56/2012, în sensul eliminării din cuprinsul Anexei la hotărâre a pct. 6 referitor afecțiunile endocrine și nu anularea H.G. nr. 56/2012 cum, din eroare, a solicitat. Au fost formulate cereri de intervenție în interesul pârâtului de către Ministerul Administrației și Internelor și de Serviciul Român de Informații, reprezentat de Oficiul Juridic-UM 0198 București. 1.

Soluția primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 25 din 23 februarie 2017, instanța a admis cererile de intervenție formulate de Ministerul Administrației și Internelor și de Serviciul Român de Informații-UM 0198 București în interesul pârâtului Guvernul României. A respins acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantă, ca nefondată. 2. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. a formulat apel, întemeiat pe art. 466 și urm. C. proc. civ., solicitând admiterea apelului și, pe fond, admiterea acțiunii. A susținut că respingerea cererii sale se bazează, în principal, pe trei argumente care, în realitate, ar fi trebuit să conducă la admiterea acțiunii. Astfel, a indicat expres, atât în cuprinsul acțiunii cât și al concluziilor scrise, dovada prejudiciului pe care ar putea să i-l producă actuala formă a anexei. De asemenea, în dovedirea interesului în promovarea acțiunii, nu are relevanță faptul că nu a contestat deciziile medicale. A mai arătat apelanta-reclamantă, referitor la susținerea instanței în sensul că nu poate anula dispoziții având un caracter exclusiv de specialitate medicală, că a solicitat anularea pct. III 6 din Anexa pentru că nu au fost respectate dispoziții imperative ale Normei de fundamentare, dispoziții care, curios, au fost respectate în celelalte cazuri din Anexă. A concluzionat apelanta că este grav discriminată iar păstrarea textului de lege în forma actuală îi va produce în continuare grave prejudicii.

Apărările intimaților 3.1. Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne (fost Ministerul Administrației și Internelor) a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității apelului, în raport cu dispozițiile art. 457 C. proc. civ. și cu cele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 19/2016 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov referitor la interpretarea și aplicarea prevederilor art. 457 din C. proc. civ. - soluția instanței de control judiciar în ipoteza în care partea exercită o cale de atac greșită, diferită de cea corect menționată în dispozitivul hotărârii atacate. În subsidiar, în ipoteza calificării ca recurs a căii de atac, a invocat excepția nulității recursului, pentru nemotivare, susținerile formulate neputându-se încadra în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) - (8) C. proc. civ. Pe fond, a solicitat respingerea apelului, ca neîntemeiat. 3.2. Intimatul-intervenient Serviciul Român de Informații a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. 3.3. Intimatul-intervenient Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Decizia instanței de recurs Analizând, cu prioritate, potrivit art. 248 C. proc. civ., regularitatea învestirii sale cu apelul de față, Înalta Curte reține următoarele. 4.1. Demersul judiciar dedus judecății are ca obiect anularea parțială a H.G. nr. 56/2012, încadrându-se litigiilor specifice materiei contenciosului administrativ. Art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, lege specială în materie, stabilește, derogând de la norma generală procedural civilă, pentru hotărârile judecătorești pronunțate în prima instanță calea de atac a recursului declarat în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate. Prin sentința ce face obiectul prezentei căi de atac, instanța de fond a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată, în cuprinsul dispozitivului hotărârii fiind menționată în mod corect, cu respectarea prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, calea de atac a recursului ce poate fi exercitată în termenul legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii. Deși corect indicată în cuprinsul sentinței atacate, calea de atac legală a recursului, reclamanta a înțeles să declare apel în cauză. 4.2. Astfel, Înalta Curte apreciază că, prioritar, se cere a fi analizată admisibilitatea căii de atac declanșate, în raport de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., privind principiul legalității căii de atac, potrivit căruia "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei". Instanța de control judiciar reține, totodată, considerentele și dispozitivul Deciziei nr. 19 din 24 octombrie 2016 pronunțate în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul competent să judece recursul în interesul legii, cu privire la o eventuală calificare a căii de atac în recurs, în temeiul prevederilor art. 22 alin. (4) și art. 152 C. proc. civ., conform cărora, "Judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire. În acest caz, judecătorul este obligat să pună în discuția părților calificarea juridică exactă" și, respectiv, "Cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită.". În considerentele Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 19/2016 date în recursul în interesul legii, care a analizat sfera de aplicare a dispozițiilor art. 457 alin. (4) C. proc. civ., în care legiuitorul vorbește expres despre recalificarea căii de atac s-au reținut următoarele: "Astfel, în viziunea codului, judecătorul, iar nu partea, este cel care dă calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, posibilitatea ca părțile prin acordul lor să determine calificarea juridică fiind reglementată special [art. 22 alin. (5) din C. proc. civ.] și fiind, astfel, de strictă aplicare. Ca atare, recalificarea căii de atac este operațiunea pe care o face instanța sesizată, prin raportare la o calificare inexactă, făcută tot de către o instanță de judecată, în cuprinsul hotărârii atacate, iar nu de către parte în cuprinsul căii de atac formulate. În acest din urmă caz nu are loc o recalificare a căii de atac, ci o calificare, prin aplicarea art. 22 alin. (4) raportat la art. 152 din C. proc. civ. În al doilea rând, alin. (4) trebuie interpretat în contextul articolului din care face parte, art. 457 din C. proc. civ., intitulat "Legalitatea căii de atac". Astfel, primele două alineate consacră expres principiul legalității căii de atac, principiu ce este conturat prin opoziție cu eventualele mențiuni inexacte din cuprinsul hotărârii. Așa cum se reține în doctrină, prin alin. (3) al art. 457 din C. proc. civ. s-a adus un "corectiv, pentru ca partea ce a dat crezare hotărârii judecătorului să nu fie prejudiciată în cazul în care judecătorul a greșit". Alineatul (4), introdus ulterior, nu putea reprezenta decât tot o încercare de înlăturare a unei posibile vătămări în cazul existenței unei mențiuni inexacte în dispozitivul hotărârii atacate referitor la calea de atac prevăzută de lege, o astfel de interpretare fiind concordantă cu prevederile art. 47 și 48 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare.". Prin dispozitivul deciziei menționate, Completul competent să judece recursul în interesul legii din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a decis următoarele: "Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și, în consecință, stabilește că: Dispozițiile art. 457 alin. (4) din C. proc. civ. nu sunt aplicabile dacă partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menționată în dispozitivul hotărârii atacate. În ipoteza în care partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menționată în dispozitivul hotărârii atacate, instanța de control judiciar va respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., în măsura în care aceasta nu poate fi calificată prin aplicarea dispozițiilor art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) din C. proc. civ. Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ." 4.3. Decizia nr. 19/2016 este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., ceea ce înseamnă că nu pot fi ignorate dezlegările în drept ale instanței supreme. Raportat la considerentele și la dispozitivul deciziei menționate, Înalta Curte reține că recalificarea s-ar impune numai în măsura în care s-ar fi menționat eronat calea de atac în cuprinsul hotărârii atacate, ceea ce nu este cazul, în condițiile în care în hotărârea Curții de Apel Bacău s-a menționat în mod legal că poate fi atacată cu recurs. De asemenea, în măsura în care cererea nu conține suficiente elemente care să permită instanței să califice calea de atac formulată drept cea prevăzută de lege, aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. 4.4. În consecință, urmează a se da eficiență dispozițiilor legale relevante în rezolvarea excepției inadmisibilității căii de atac a apelului declarat și a respecta interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, procedând la verificarea modului în care această decizie este incidentă în litigiu. În cauză, Înalta Curte reține că apelanta-reclamantă, deși a primit întâmpinarea formulată de intimatul-intervenient Ministerul Afacerilor Interne prin care s-a invocat excepția inadmisibilității apelului, nu a înțeles să răspundă în niciun fel excepției și nu a făcut nicio precizare în ceea ce privește calea de atac formulată, neprecizându-și cererea raportat la dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea 554/2004. Examinând conținutul cererii de apel formulate de reclamantă, se constată că reclamanta a invocat temeiul legal al apelului, art. 466 C. proc. civ. și a solicitat admiterea apelului. De asemenea, din dezvoltarea criticilor aduse rezultă că acestea nu vizează aspecte de legalitate, ci de temeinicie, neputându-se decela niciun motiv de nelegalitate a sentinței atacate care să poată fi încadrat în vreunul dintre motivele de casare reglementate, expres și limitativ, ca motive de recurs la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. 4.

Prin urmare, în raport cu cele statuate prin Decizia nr. 19/2016, care a stabilit că este absolut necesar ca cererea să cuprindă suficiente elemente care să permită instanței să califice calea de atac declarată ca fiind cea prevăzută de lege, și reținându-se și faptul că apelanta-reclamantă nu a înțeles să răspundă în niciun fel cu privire la excepția inadmisibilității apelului, neformulând nicio precizare în acest sens, Înalta Curte, în temeiul art. 457 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, va respinge apelul ca inadmisibil.