ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 204/2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 08.06.2018 sub nr. x/2018, reclamantul SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE a chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, A., B. și C., solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri privind recunoașterea dreptului pretins, respectiv aplicarea dispozițiilor Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat așa cum a fost inițial adoptată și abrogarea art. 40 din O.U.G. nr. 57/2015 cu privire la art. 28-30 din Legea nr. 223/2015 și abrogarea art. VII din O.U.G. nr. 59/2017 referitor al art. 59 din Legea nr. 223/2015, care au modificat Legea nr. 223/2015, fără ca acestea să fie până în prezent aprobate în Parlament.

Reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 din O.U.G. nr. 57/2015 și art. VII din O.U.G. nr. 59/2017.

Prin sentința civilă nr. 6539/19.10.2018 Tribunalul București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința civilă nr. 1881 din 03 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active ca neîntemeiată.

A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților A., B. și C. și, în consecință, a fost respinsă cererea formulată de către reclamantul Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în contradictoriu cu pârâții A., B. și C., ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Instanța a admis excepția inadmisibilității și a respins cererea formulată de către reclamantul Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, ca inadmisibilă.

Instanța a respins cererea reclamantului de sesizare a Curții Constituționale a României ca inadmisibilă.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat două cereri de recurs Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, fiind criticată sentința atacată atât cu privire la soluția dată asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, cât și pe cererea introductivă, pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A. Recursul cu privire la soluția dată asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale

Recurentul a apreciat faptul că având în vedere Decizia nr. 20/2000 a Curții Constituționale și Decizia nr. 29/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție este necesar ca instanța de contencios constituțional să se pronunțe cu privire la modul în care dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 20/2000 au fost respectate prin prevederile conținute în O.U.G. nr. 57/2015 și nr. 59/2017 referitoare la: - modul de calcul al pensiei la magistrați și cadrele militare în rezervă/retragere; -stabilirea procentului de calcul; -stabilirea plafonului din venit brut sau net; -modul de valorificare al pensiei suplimentare.

B. Recursul cu privire la soluția dată asupra cererii introductive

Recurentul a criticat soluția instanței de fond cu privire la dezlegarea dată excepției lipsei calității procesuale pasive a persoanelor fizice indicate în cerere, arătând că persoanele fizice chemate în judecată au semnat și și-au asumat răspunderea pentru documentele care au fost înaintate Guvernului României, care fac obiectul prezentei acțiuni. Recurentul a precizat că este de netăgăduit că toți miniștrii arătați au reprezentat ministerul în relațiile cu toate instituțiile publice și și-au manifestat în mod nemijlocit acordul cu privire la modificările legislative care au afectat cadrele militare în retragere și în rezervă din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională.

Recurentul a arătat că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile prevăzute de Curtea Constituțională în decizia nr. 20/2000 cu privire la stabilirea pensiei de serviciu pentru magistrați, la fel ca și pensia de serviciu pentru militari.

De asemenea, s-a apreciat că respingerea de către instanța de fond a acțiunii ca inadmisibilă este nelegală raportat la dispozițiile art. 146 lit. d) din Constituția României și a prevederilor art. 29-33 din Legea nr. 47/1992.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentința atacată și dispozițiile legale incidente cauzei, instanța de control judiciar va menține soluția dată de instanța de primă jurisdicție ca fiind legală și, pe cale de consecință, recursurile formulate vor fi respinse, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Înalta Curte reține că obiectul cererii îl reprezintă constatarea neconstituționalității art. 40 din O.U.G. nr. 57/2015 și art. VII din O.U.G. nr. 59/2017, acțiunea neavând ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste dispoziții, anularea unor acte administrative emise în baza acestora sau obligarea autorității publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.

Cu privire la critica ce vizează admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a persoanelor fizice chemate în judecată, Înalta Curte constată că instanța de fond a dat o dezlegare corectă acestei excepții, întrucât ministrul apărării naționale reprezintă ministerul, însă nu poate fi parte în nume propriu în acțiunile în justiție, ci Ministerul Apărării Naționale este organul de specialitate al administrației publice centrale ce are calitate procesuală pasivă în acțiunile în justiție.

Cu privire la motivul de recurs invocat prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că prin susținerile recurentei nu sunt criticate în mod explicit argumentele ce au întemeiat soluția de respingere a acțiunii.

Curtea reține că, în concret, intimatul-reclamant a solicitat pronunțarea unei hotărâri privind recunoașterea dreptului pretins, respectiv aplicarea dispozițiilor Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat așa cum a fost inițial adoptată și abrogarea art. 40 din O.U.G. nr. 57/2015 cu privire la art. 28-30 din Legea nr. 223/2015 și abrogarea art. VII din O.U.G. nr. 59/2017 referitor al art. 59 din Legea nr. 223/2015, care au modificat Legea nr. 223/2015.

În raport de temeiul de drept indicat de către reclamant (art. 9 din Legea nr. 554/2004), Înalta Curte constată că în mod corect instanța de primă jurisdicție a reținut că, în realitate, reclamantul solicită constatarea neconstituționalității dispozițiilor art. 40 din O.U.G. nr. 57/2015 și art. VII din O.U.G. nr. 59/2017.

Or, dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd faptul că "Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță."

Înalta Curte constată că textul de lege indicat mai sus, dar și jurisprudența constantă a Curții Constituționale este în sensul că legile și ordonanțele Guvernului nu pot fi atacate pe cale principală, prin acțiune introdusă în acest scop la instanța de judecată, ci numai pe cale de excepție, în valorificarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim.

Cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte a constatat că în mod corect instanța de fond a reținut că obiectul prezentei cauze îl reprezintă chiar constatarea neconstituționalității dispozițiilor față de care s-a invocat excepția de neconstituționalitate, situație în care instanța de fond în mod corect a reținut că este inadmisibilă cererea formulată cu privire la sesizarea Curții Constituționale.

Înalta Curte reține că prin Decizia nr. 660 din 4 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 525 din 2 august 2007, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, constatând că acestea sunt neconstituționale în măsura în care permit ca acțiunea introdusă la instanța de contencios administrativ să aibă ca obiect principal constatarea neconstituționalității unei ordonanțe sau a unei dispoziții dintr-o ordonanță.

Înalta Curte reține că cererea de sesizare cu excepția de neconstituționalitate invocată a fost corect soluționată de instanța de fond, având în vedere dispozițiile art. 146 lit. d) din Constituție și art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, care prevăd că excepția trebuie să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare care are legătură cu soluționarea cauzei.

Această legătură indică posibilitatea ridicării excepției într-un litigiu aflat pe rolul instanței, iar soluționarea litigiului depinde de rezolvarea de către Curtea Constituțională a unei excepții care are legătură cu cauza.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte nu poate primi criticile formulate de recurent și nefiind identificate motive de casare a hotărârii instanței de fond, va respinge recursurile ca nefondate.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate împotriva sentinței civile nr. 1881 din 03 iunie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 ianuarie 2020.