ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2304/2024
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2304/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 10 decembrie 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competență constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a II-a de contencios administrativ și fiscal la data de 22.02.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale și Guvernul României, pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate vătămarea drepturilor și intereselor sale legitime cu privire la actualizarea pensiei militare de stat prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017; să se dispună obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea și actualizarea pensiei, în ipoteza neintervenirii modificărilor aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015, rezultate prin aplicarea Legii nr. 153/2017 privind salarizarea din fonduri publice, la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 12.09.2017 și H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad; să se dispună obligarea pârâtei Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne să restituie sumele reținute din pensie rezultate din indexarea și actualizarea pensiei raportat la prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, în ipoteza neintervenirii modificărilor aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015, la data deschiderii drepturilor de pensie, (12.09.2017), și H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad; actualizarea sumelor cu indicele de inflație și plata dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.
Reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII, pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 59/2017 prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) și ale art. 79 alin. (1) din Constituție, care afectează O.U.G. nr. 59/2017 în ansamblul său.
De asemenea, a solicitat instanței să aibă în vedere Decizia nr. 50 din 15.02.2022 a Curții Constituționale, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 73/1993, precum și faptul că Guvernul are obligația de a solicita avizul Consiliului Legislativ înainte de adoptarea unei ordonanțe de urgență.
În drept, au fost invocate prevederile art. 7 alin. (5) și art. 9 alin. (1), alin. (2), alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004.
Prin sentința civilă nr. 2956 din 22.05.2023, Tribunalul București – secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București - secțiile de contencios administrativ și fiscal.
În motivarea soluției, instanța a statuat că obiectul litigiului îl constituie solicitarea unei persoane fizice de anulare a unui act normativ emis de Guvernul României, ca autoritate publică, în regim de putere publică. Deși unul din efectele acestui act normativ se răsfrânge, în concret, asupra drepturilor de pensie, această apreciere nu poate însă determina, doar prin ea însăși, asimilarea acestui litigiu ca fiind o cauză de contencios administrativ de competența tribunalului sau una de asigurări sociale, întemeiate pe dispoziții din legea privind sistemul de pensii publice, fie ea Legea nr. 263/2010 ori Legea nr. 127/2019.
A mai reținut tribunalul că reclamantul a invocat prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, solicitând să se constate că este vătămat printr-o ordonanță a Guvernului, act normativ emis de o autoritate centrală, astfel încât s-a apreciat, potrivit art. 10 alin. (1) din același act normativ, că revine curții de apel competența materială de soluționare a litigiului în funcție de rangul autorității publice.
Prin sentința nr. 1622 din 8.11.2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis, la rândul său, excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut, în esență, că litigiul pendinte se circumscrie obiectului vizat de dispozițiile Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, reclamantul solicitând plata unor drepturi ce țin de pensia sa militară, respectiv de pretinsa actualizare și limitare nelegală a acesteia, nelegalitate invocată în raport de pretinsa neconstituționalitate a O.U.G. nr. 59/2017.
În aprecierea Curții, invocarea de către reclamant a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004 nu atrage, în mod automat, competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței de contencios administrativ, câtă vreme aceste dispoziții legale sunt aplicabile doar dacă obiectul cererii este unul care se circumscrie domeniului contenciosului administrativ. În sfera de aplicare a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004 intră numai raporturile de drept administrativ, născute în aplicarea ordonanței de guvern a cărei neconstituționalitate se invocă, raporturi juridice supuse unui regim de drept public.
Or, în cauză, din modul în care reclamantul a înțeles să își formuleze petitul cererii de chemare în judecată, cât și din motivarea în fapt și în drept a cererii, rezultă că acesta nu a înțeles să deducă judecății un litigiu de contencios administrativ, ci un litigiu ce ține de domeniul pensiilor și asigurărilor sociale.
Reclamantul a înțeles să solicite restituirea sumei pe care o consideră nelegal reținută numai de la pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, chemând în judecată Guvernul României doar pentru a asigura alocarea de fonduri necesare restituirii, nu și plata de despăgubiri.
Simpla invocare a unei excepții de neconstituționalitate a unei ordonanțe de urgență nu atrage competența instanței de contencios administrativ, câtă vreme excepțiile de neconstituționalitate a tuturor actelor normative primare, inclusiv ordonanțe, pot fi invocate în toate litigiile în care respectivele acte normative sunt relevante.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2023*, iar prin sentința civilă nr. 6054/2024 pronunțată la 26 septembrie 2024, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
A constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.
În motivare, tribunalul a reținut că temeiul juridic al acțiunii este reprezentat de prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, reclamantul urmărind obligarea pârâtului Guvernul României la realizarea unei operatiuni administrative, respectiv să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea și actualizarea pensiei, primele două capete de cerere configurând existența unui litigiu de competența instanței de contencios administrativ.
De asemenea, tribunalul a precizat că, deși ultimul capăt de cerere, prin care se solicită obligarea pârâtei Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale la restituirea sumelor rezultate din neindexarea și neactualizarea pensiei este de competența secției de litigii de muncă și asigurări sociale din cadrul Tribunalului București, în cauză, în baza art. 99 alin. (2) C. proc. civ. instanța competentă se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt, operând astfel o prorogare de competenta în favoarea Curtii de Apel Bucuresti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 25 octombrie 2024, sub același număr.
Constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:
Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între instanțele sesizate îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza în raport cu obiectul dedus judecății și prevederile legale incidente în materie.
Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii formulate de reclamant, Înalta Curte constată că acțiunea dedusă judecății vizează, pe de o parte, atragerea răspunderii Guvernului pentru vătămarea aplicării prevederilor art. VII din O.U.G. nr. 59/2017, care au blocat indexarea pensiei sale și pe care le consideră neconstituționale, și, pe de altă parte, obligarea pârâtei Casa de Pensii la achitarea integrală a sumelor pe care le-a reținut din pensie.
Așadar, reclamantul pune în discuție repararea prejudiciului suportat de acesta ca urmare a instituirii unor măsuri fiscale de către Guvernul României cu impact asupra dreptului de pensie, însă nu în accepțiunea art. 153 din Legea nr. 263/2010, care presupune contestarea unei decizii de pensie emise de casa sectorială de pensii competentă ori prin solicitarea emiterii unei astfel de decizii, ci ca o consecință a unei cereri formulate în baza art. 9 din Legea nr. 554/2004, astfel cum reclamantul a indicat în mod expres în petitul acțiunii.
Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță; potrivit alin. (5) al aceluiași text de lege, acțiunea poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.
Raportat la faptul că temeiul legal aplicabil acțiunii se regăsește în Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și având în vedere finalitatea demersului judiciar, precum și faptul că se contestă o ordonanță de urgență emisă de Guvern, respectiv o măsură fiscală, Înalta Curte constată că litigiul dedus judecății are natura unui litigiu de contencios administrativ.
Potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
În raport cu aceste considerente și având în vedere că se invocă o vătămare produsă printr-o ordonanță de urgență emisă de Guvern - autoritate publică centrală, competența materială revine secției de contencios administrativ a curții de apel.
În ce privește capătul de cerere care are ca obiect restituirea sumelor rezultate din indexarea și actualizarea pensiei, caracterul lui accesoriu rezultă cu evidență din faptul că modul de soluționare depinde de soluția ce se va da asupra capătului principal de cerere, astfel că Înalta Curte va conferi aplicabilitate prevederilor art. 123 alin. (1) - (2) din C. proc. civ., conform cărora cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, respectivele dispoziții aplicându-se și atunci când competența de soluționare a cererii principale este stabilită de lege în favoarea unei secții specializate sau a unui complet specializat.
Întrucât, în cauză, așa cum anterior s-a fost statuat, competentă material a soluționa capătul principal de cerere este instanța de contencios administrativ – secția de contencios administrativ a curții de apel, aceasta instanță este, potrivit art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., competentă material să soluționeze și capetele accesorii de cerere.
Pe cale de consecință, reținând și dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanța competentă material și teritorial să soluționeze cauza, în primă instanță, este curtea de apel în a cărei circumscripție teritorială se află domiciliul reclamantului.
În considerarea celor anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 decembrie 2024.