ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 474/2024

Ședința publică din data de 5 martie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 21.02.2023 pe rolul Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal, sub dosar nr. x/2023, reclamantul A. i-a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a M.Ap. N. solicitând:

a) să se constate vătămarea drepturilor și intereselor sale legitime, în sensul actualizării pensiei, prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017;

b) obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea și actualizarea pensiei, daca nu ar fi intervenit modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015, rezultate prin aplicarea Legii nr. 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 01.05.2009 și H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad;

c) obligarea pârâtei Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale să restituie sumele reținute din pensie, rezultate din indexarea și actualizarea pensiei, raportat la prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, dacă nu ar fi intervenit modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015 și H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad, conform gradului de Colonel deținut de reclamant, sume actualizate cu indicele de inflație, dacă este cazul, și a plății dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Totodată, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a invocat și excepția de neconstituționalitate extrinsecă a dispozițiilor art. VII, pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 59/2017, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) și ale art. 79 alin. (1) din Constituție, care afectează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017 în ansamblul său, dispozițiile actelor normative criticate fiind contrare următoarelor prevederi din Constituție: art. 1 alin. (3) și (5) privind statul de drept și obligația respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 79 alin. (1) privind Consiliul Legislativ și art. 147 alin. (4) privind deciziile Curții Constituționale.

În drept se invocă art. 9 alin. (1), (4) și 5 din Legea nr. 554/2004.

Pârâtul Guvernul României a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității cererii de chemare în judecată, excepția inadmisibilității, excepția lipsei capacității juridice civile a Guvernului României și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României.

Pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ, arătând că revine tribunalului, în complet de conflicte de muncă, competența, conform art. 100 și art. 101 din Legea 223/2015, excepția netimbrării cererii și excepția prescripției dreptului material la acțiune (pentru drepturile aferente perioadei 30. 06. 2017-21. 02. 2020).

Prin sentința civilă nr. 157/18.05.2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2023, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cereri de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Vaslui – secția Civilă, complet specializat în soluționarea cauzelor privind asigurările sociale.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că, deși reclamantul a invocat neconstituționalitatea prevederilor art. VII pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 59/2017 și a chemat în judecată doi pârâți, autorități publice centrale, în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială se determină prin raportare la obiectul principal al cererii de chemare în judecată, care vizează restituirea diferenței dintre pensia la care ar fi avut dreptul prin aplicarea art. 59 și art. 60 din Legea nr. 233/2015 și pensia neplafonată, prin aplicarea ordonanței de urgență apreciată de reclamant ca neconstituțională. Totodată, prin invocarea excepției de neconstituționalitate, reclamantul nu urmărește doar acordarea unei despăgubiri în condițiile particulare ale art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, scopul invocării excepției fiind acela de a obține și pe viitor, ca efect al admiterii excepției, un anumit mod de calcul al pensiei militare, dar și un cuantum mai mare al acesteia, neplafonat ca în prezent.

În concluzie, a reținut că petitele cererii de chemare în judecată și scopul invocării excepției de neconstituționalitate relevă că, în concret, cauza juridică a acțiunii și obiectul său se raportează la cuantumul pensiei pe care reclamantul consideră că trebuie să o primească de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 59/2017 și pe viitor.

Potrivit art. 100, art. 101 și art. 102 din Legea nr. 233/2015, litigiile privind stabilirea și plata drepturilor de pensii se soluționează în primă instanță de către tribunalul în a cărui rază teritorială își are domiciliul reclamantul, iar potrivit art. 95 pct. 4 C. proc. civ. coroborat cu art. 40 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, competența de soluționare a litigiilor referitoare la drepturile de asigurări sociale (inclusiv cele referitoare la cuantumul pensiei militare de serviciu) sunt de competența materială, în primă instanță, a tribunalului, prin secția sau completul specializat în soluționarea litigiilor de asigurări sociale.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Iași – secția I Civilă, sub nr. x/2023.

Prin încheierea din 21 iunie 2023, pronunțată de Tribunalul Iași – secția Civilă, având în vedere faptul că dosarul a fost înregistrat din eroare pe rolul acestei instanțe, urmare a declinării de competență dispusă prin sentința nr. 1557/18.05.2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2023, instanța a dispus trimiterea pe cale administrativă a cauzei către Tribunalul Vaslui – secția Civilă, complet specializat în soluționarea cauzelor privind asigurări sociale.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Vaslui – secția Civilă, sub nr. x/2023.

Prin sentința civilă nr. 1133/2023 din 2 noiembrie 2023, Tribunalul Vaslui – secția Civilă a admis excepția necompetenței materiale funcționale a completului specializat în materia conflicte de muncă și asigurări sociale și a declinat competența în favoarea unui complet specializat în soluționarea cauzelor de contencios administrativ și fiscal din cadrul secției Civile a Tribunalului Vaslui.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a avut în vedere că obiectul cauzei se întemeiază pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 și privește plata unor despăgubiri echivalente cu contribuțiile de asigurări sociale de sănătate, așadar a unor creanțe fiscale în cuantum total de până la 3.000.000 de RON, precum și faptul că, Înalta Curte, în soluționarea mai multor conflicte negative de competență, a constatat că, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, competența materială în soluționarea cauzei aparține tribunalului, secția de contencios administrativ.

Dosarul a fost înaintat unui complet specializat în contencios administrativ din cadrul Tribunalului Vaslui – secția Civilă.

Prin sentința civilă nr. 17/C.A./2024 din 31 ianuarie 2024, pronunțată de Tribunalul Vaslui – secția Civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal.

A reținut instanța că, raportat la scopul urmărit de către reclamant prin introducerea acestei acțiuni pe rolul instanței de judecată, respectiv la obiectul acțiunii, constând în obligarea autorităților pârâte la plata de despăgubiri și la asigurarea fondurilor, respectiv achitarea despăgubirilor (care se circumscriu obiectului de emitere act administrativ), prin care să dispună încetarea vătămării, competența materială și teritorială de soluționare a cauzei se stabilește în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (5), coroborat cu art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004.

A apreciat instanța că, natura litigiului este de contencios administrativ față de obiectul cererii și de invocarea excepției de neconstituționalitate în cadrul unei acțiuni întemeiate în drept pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Totodată, raportat la dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, în cauză este determinant criteriul rangului central al autorităților publice pârâte (Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială din cadrul Ministerului Apărării Naționale) față de care reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri și obligarea la asigurarea de fonduri și restituirea sumelor, competența materială de soluționare revenind secției de contencios administrativ a curților de apel.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe – Curtea de Apel Iași și Tribunalul Vaslui – s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanță imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict, va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între instanțele sesizate îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu obiectul dedus judecății și prevederile legale incidente în materie.

În speță, reclamantul, fost militar, beneficiind de pensie de serviciu, se consideră vătămat de aplicarea prevederilor art. VII pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 59/2017, care au blocat indexarea pensiei sale și pe care le consideră neconstituționale, iar în vederea recuperării prejudiciului astfel suferit a solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Așadar, cererea privește atragerea răspunderii pentru reținerile din drepturile de pensie, operate nelegal ca efect al aplicării unui act normativ pretins a fi neconstituțional, fiind formulată în vederea reparării unui prejudiciu, în contradictoriu cu autoritățile publice centrale responsabile pentru cauzarea acestuia.

Conform dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, invocate expres ca și temei juridic al cererii de chemare în judecată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, iar potrivit art. 10 alin. (1) din același act normativ, sunt stabilite două criterii pentru determinarea instanței de contencios administrativ, respectiv poziționarea autorității publice emitente a actului administrativ (autoritate centrală/locală) și valoarea impozitului, taxei, contribuției care face obiectul actului administrativ astfel că, din această perspectivă, Înalta Curtea constată că, în cauză, este determinant criteriul rangului central al autorităților pârâte față de care reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri în situația în care prevederile ordonanței de urgență vor fi declarate neconstituționale.

Totodată, Înalta Curte reține existența unei legături directe între vătămarea pretinsă și adoptarea ordonanței de urgență a cărei neconstituționalitate se invocă, instanța competentă să soluționeze cauza fiind tot cea ce contencios administrativ și fiscal, chiar dacă raportul juridic litigios vizează și un drept de asigurări sociale, respectiv dreptul la pensie, de vreme ce, în art. 9 din Legea nr. 554/2004, legiuitorul nu face nicio distincție în funcție de natura raportului juridic dedus judecății, or unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.

În ce privește capetele accesorii și subsidiare de cerere, care au ca obiect recalcularea pensiei și restituirea diferențelor rezultate, caracterul lor accesoriu rezultă cu evidență din faptul că modul lor de soluționare depinde de soluția ce se va da asupra capătului principal de cerere astfel că instanța supremă va conferi aplicabilitate prevederilor art. 123 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora, cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești.

Cum, în cauză, competentă material a soluționa capătul principal de cerere este instanța de contencios administrativ – secția de contencios administrativ a curții de apel, în temeiul dispozițiilor art. 123 alin. (1) C. proc. civ., aceasta instanță este competentă material să soluționeze și capete accesorii de cerere.

Pe cale de consecință, reținând și dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanța competentă material și teritorial să soluționeze cauza, în prima instanță, este curtea de apel în a cărei circumscripție teritorială se află domiciliul efectiv al reclamantului (localitatea Bârlad, județul Vaslui).

Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași – secția de contencios administrativ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 martie 2024.