ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 422/2024

HOTĂRÂRE

28.02.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 422/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 28 februarie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 21.02.2023, cu număr de dosar x/2023, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu a pârâții Guvernul României și Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne să se constatate vătămarea drepturilor și intereselor sale legitime, în sensul actualizării pensiei, prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017; desființarea O.U.G. nr. 59/2017 și obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fondurile necesare pentru restituirea sumelor privind indexarea și actualizarea pensiei de care ar fi beneficiat dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor la art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015, rezultate prin aplicarea Legii nr. 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 12.09.2017 și H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad; obligarea pârâților să restituie sumele reținute din pensie rezultate din indexarea și actualizarea pensiei raportat la prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor la art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015 și H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad, conform gradului deținut, sume actualizate cu indicele de inflație și a plății dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Totodată, reclamantul a invocat și excepția de neconstituționalitate extrinsecă a dispozițiilor art. VII, pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 59/2017, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) și ale art. 79 alin. (1) din Constituție.

În drept, a invocat prevederile art. 7 alin. (5) și art. 9 alin. (1) alin. (2) alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale și funcționale a Curții de Apel respectiv a secției de contencios administrativ și fiscal, excepția inadmisibilității acțiunii formulate și excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea solicitării reclamantului ca nefondată.

Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția excepția necompetenței materiale, nulității cererii de chemare în judecată, inadmisibilitatea acțiunii, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, iar pe fondul cererii a solicitat respingerea acesteia față de Guvernul României ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 186 din 19 iunie 2023, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat judecarea cauzei, în favoarea Tribunalului Iași – secția I civilă.

În esență, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a reținut că reclamantul urmărește să obțină diferența dintre suma de bani încasată cu titlu de pensie și cea de care ar fi beneficiat prin indexarea și actualizarea pensiei raportat la prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017 dacă nu interveneau modificările aduse de către O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015.

Instanța a constatat că modalitatea de indexare și de actualizare a pensiilor militare de stat este reglementată prin dispozițiile art. 59 si 60 din Legea nr. 223/2015, aceste dispoziții legale fiind modificate prin O.U.G. nr. 59/2017.

De asemenea s-a reținut că potrivit art. 100, art. 101 și art. 102 din Legea nr. 223/2015, jurisdicția în sistemul pensiilor militare de stat se realizează prin tribunale și curți de apel, litigiile privind stabilirea și plata drepturilor de pensii soluționându-se în primă instanță de către tribunalele în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul.

A mai reținut instanța că potrivit art. 104 din Legea nr. 223/2015, prevederile acestei legi, referitoare la jurisdicția în sistemul pensiilor militare de stat, se completează cu dispozițiile C. proc. civ. și ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Or, potrivit art. 95 pct. 4 C. proc. civ. coroborat cu art. 40 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, competența de soluționare a litigiilor referitoare la drepturile de asigurări sociale (inclusiv cele referitoare la cuantumul pensiei militare de serviciu) sunt de competența materială, în primă instanță, a tribunalului, prin secția sau completul specializat în soluționarea litigiilor de asigurări sociale.

De asemenea a constatat că față de dispozițiile legale citate, reiese că legiuitorul a prevăzut competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului la o secție sau, după caz, la un complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale, iar din punct de vedere teritorial în favoarea instanței de la domiciliul reclamantului.

Curtea de apel a reținut că deși reclamantul și-a întemeiat acțiunea și pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, invocarea acestui text de lege nu este de natură să atragă competența instanței de contencios administrativ de soluționare a cauzei câtă vreme ceea ce se pune in discuție prin acțiunea formulată este modalitatea de indexare si actualizare a unei pensii militate de stat după modificarea prevederilor art. 59 si 60 din legea nr. 223/2015 prin O.U.G. nr. 59/2017.

Curtea de apel a reținut că simplul fapt că actul prin care a fost modificat cuantumul pensiei speciale a fost emis de o autoritate publică nu atrage de o manieră automată competența instanței de contencios administrativ întrucât în cauză lipsește însăși raportul de drept administrativ substanțial între reclamant și pârâți.

Întrucât natura raportului juridic dedus judecății este cea de asigurări sociale implicând respectarea sau nu de către autoritate a dreptului reclamantului la asigurări sociale, verificarea legalității și temeiniciei acestei conduite nu poate intra decât în competența instanței specializată în materia asigurărilor sociale, a reținut Curtea de Apel.

Prin urmare, Curtea de Apel Iași a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași – secția I Civilă sub număr de dosar x/2023

Prin sentința civilă nr. 2288/2023 din 27 noiembrie 2023, instanța a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamantul, beneficiind de pensie militară de stat, se consideră vătămat în drepturile sale prin modificările legislative aduse de O.U.G. nr. 59/2017 și a dedus judecății o acțiune cu mai multe capete de cerere, capătul principal fiind cel de constatare a vătămării produse prin adoptarea unei ordonanțe de urgență, pe care o consideră neconstituțională și solicită acordarea de despăgubiri, obiect ce atrage competența instanțelor de contencios administrativ.

Tribunalul a reținut că temeiul de drept al prezentei acțiuni este reprezentat de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, indicat în mod expres de reclamant în cuprinsul cererii, acesta fiind nemulțumit că, în contextul emiterii O.U.G. nr. 59/2017, criticată de acesta ca fiind neconstituțională, s-a modificat dreptul la actualizarea pensiei astfel cum era reglementat de dispozițiile art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015.

Totodată s-a mai reținut că, în raport de motivele invocate în cererea de chemare în judecată și prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, competența materială procesuală aparține instanței de contencios administrativ.

S-a constatat că raportat la situația premisă constând în formularea unei cereri în cadrul procedurii prevăzute la art. 9 din Legea nr. 554/2004 și în existența unei legături directe între vătămarea pretinsă și adoptarea O.U.G. a cărei neconstituționalitate se invocă, instanța competentă să soluționeze cauza este cea de contencios administrativ, chiar dacă raportul juridic litigios dedus judecății vizează materia prestațiilor sociale sau raporturi juridice de altă natură. Această soluție este impusă explicit la art. 9, unde legiuitorul nu face nicio distincție în funcție de natura raportului juridic dedus judecății, or când legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.

Instanța a reținut că, potrivit principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, părțile pot determina nu numai existența procesului, prin declanșarea procedurii judiciare și prin libertatea de a pune capăt procesului, ci și conținutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual, obiectul și cauza acestuia.

Contrar celor reținute de Curtea de Apel Iași, Tribunalul a constatat că o altă calificare juridică a actelor și faptelor deduse judecății, în temeiul art. 22 alin. (4) C. proc. civ. nu poate îngloba schimbarea cauzei cererii de chemare în judecată, contrar voinței celui care a învestit instanța cu o pretenție pe care a calificat-o juridic în mod neechivoc.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Curții de Apel Iași – secția de contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal și Tribunalul Iași – secția I Civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între secțiile sesizate fiind reciproce și cel puțin una dintre aceste instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere material, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de solicitarea reclamantului de a se constata vătămarea drepturilor și intereselor sale legitime în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării și să se dispună plata drepturilor bănești de care a fost privat nelegal, în sensul actualizării pensiei, drepturi vătămate prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017. Totodată, reclamantul a solicitat desființarea O.U.G. nr. 59/2017 și obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fondurile necesare pentru restituirea sumelor privind indexarea și actualizarea pensiei de care ar fi beneficiat dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017, precum și obligarea pârâților să restituie sumele reținute din pensie rezultate din indexarea și actualizarea pensiei raportat la prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017, sume actualizate cu indicele de inflație și a plății dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Așadar, reclamantul pune în discuție repararea prejudiciului suportat de acesta ca urmare a instituirii unor măsuri fiscale de către Guvernul României cu impact asupra dreptului de pensie, însă nu în accepțiunea art. 153 din Legea nr. 263/2010, care presupune contestarea unei decizii de pensie emise de casa teritorială de pensii competentă ori prin solicitarea emiterii unei astfel de decizii, ci ca o consecință a unei cereri formulate în baza art. 9 din Legea 554/2004, astfel cum reclamantul a indicat în petitul acțiunii.

Potrivit alin. (1) al acestui text de lege, persoana vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță. În conformitate cu alin. (5) al aceluiași text de lege, acțiunea poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.

Raportat la faptul că temeiul legal aplicabil acțiunii se regăsește în Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și având în vedere finalitatea demersului judiciar, precum și faptul că se contestă o ordonanță de urgență emisă de Guvern, respectiv o măsură fiscală, Înalta Curte constată că litigiul dedus judecății are natura unui litigiu de contencios administrativ.

Potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Conform art. 1 din același act normativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

În raport cu aceste considerente și având în vedere că se contestă o ordonanță de urgență emisă de Guvern - autoritate publică centrală, competența materială revine secției de contencios administrativ a curții de apel.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași– secția de contencios administrativ și fiscal, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.