ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1637/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1637/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față ;

Petiționarii V.A., V.F. și SC M.I.

SRL ZALĂU au fost obligați la plata sumei de câte 50 de lei fiecare, cheltuieli

judiciare statului.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut următoarele :

Persoanele vătămate V.F. și SC

M.I. SRL Zalău au formulat la 20 martie 2006 la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Zalău, plângere penală împotriva făptuitorilor: K.L., executor

judecătoresc și S.C., căpitan în cadrul I.J.J. Sălaj, pentru săvârșirea

infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și violare de

domiciliu.

față de comisar C.T.G., comandantul Poliției municipiului Zalău și colonel

B.L., comandantul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj, sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen.;

față de căpitan S.L.C., locotenent M.A.I., sergent major C.I.D., sergent major A.F.O.

și A.R.C. (toți din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj) pentru

săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 250 alin. (2) C. pen.,

art. 192 alin. (2) C. pen., art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (2) lit. a) C.

pen.;

fată de agenții de poliție I.V., M.G.F. și J.N., toți din cadrul Poliției

municipiului Zalău, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 264 alin.

(1) C. pen. și art. 249 alin. (1) C. pen.;

față de executorul judecătoresc K.L. din cadrul Biroului executorilor

judecătorești asociați O.-Ț.-K., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev.

de art. 246 C. pen. și art. 192 alin. (2) C. pen.

Procurorul a reținut următoarea

situație de fapt:

Prin procesul-verbal din 12

octombrie 2005 întocmit de executorul judecătoresc O.A. au fost sechestrate

definitiv mai multe bunuri (televizor color Sanyo și telefon fax Panasonic),

care au rămas în custodia debitorului V.C.A. Ulterior s-a încercat vânzarea

acestor bunuri prin licitație publică, dar nu s-au prezentat cumpărători.

În desfășurarea procedurii de

executare, la data de 03 martie 2006, a fost emisă, de către biroul

executorilor judecătorești, publicația de vânzare nr. 593, având ca obiect

vânzarea, la licitație publică, a bunurilor mobile menționate. Totodată, prin

adresa nr. 593/2005 din 03 martie 2006, biroul a solicitat Jandarmeriei Zalău

ca, în conformitate cu prevederile art. 412 C. proc. civ., să delege un echipaj

pentru data de 16 martie 2006, ora 9.00, la adresa debitorului V.A., pentru a

acorda sprijin în executarea silită. în temeiul acestei solicitări, a fost

întocmit, pentru data de 16 martie 2006, Planul de acțiune pentru asigurarea

ordinii publice și protecției executorilor judecătorești cu ocazia punerii în

executare a unor sentințe cu titlu executoriu, plan care a fost aprobat de

către inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj, col. B.F. La

data de 16 martie 2006, orele 10.00 executorul judecătoresc K.L., împreună cu

membrii echipei de jandarmi desemnați prin planul de acțiune, s-a prezentat la

ușa apartamentului nr. 6 situat în municipiul Zalău, apartament în care V.A.

are închiriată o cameră. întrucât V.A. a contestat legalitatea acțiunii de

executare, potrivit declarațiilor cpt. S.L.C. și ale executorului judecătoresc,

pentru pătrunderea în apartament, executorul judecătoresc a împins ușa, iar ofițerul

l-a înlăturat din cadrul ușii pe numitul V.A.

Activitățile desfășurate de către

executorul judecătoresc în incinta apartamentului au constat, în primul rând,

în întocmirea unui proces-verbal, din conținutul căruia rezultă faptul că a

constatat sustragerea de sub sechestru a televizorului marca Sanyo și a

telefonului fax Panasonic, sechestrate la data de 12 octombrie 2005. Din aceste

motive, a fost declarat sechestrat definitiv un televizor color marca

Platinium, care a fost ridicat de la debitor și dat în custodia reditoarei C.M.

Din declarațiile persoanelor vătămate V.A. și V.F., rezultă că leziunile

acesteia din urmă au fost produse fie cu prilejul pătrunderii în apartament,

fie în momentul în care, în interiorul apartamentului, a fost imobilizați de

către militarii jandarmi, în momentul ridicării televizorului.

De menționat faptul că, înainte cu

câteva zile de executarea silită, persoana vătămată V.A. s-a adresat atât col. B.F.,

cât și comisarului C.T.G., aducându-le la cunoștință situația juridică

existentă și solicitându-le sprijinul. Colonelul B.F. l-a asigurat că îl va

trimite la fața locului și pe juristul unității, It. M.I.A., iar comisarul C.T.G.,

l-a primit în audiență pe V.A., care i-a adus la cunoștință faptul că, în

situația in care „lucrurile vor degenera", va solicita trimiterea unui

echipaj la fața locului.

În cursul discuțiilor cu

persoanele prezente în apartament, persoana vătămată V.A. a contestat

legalitatea acțiunii de executare silită, sens în care a purtat convorbiri

telefonice cu col. B.F. și comisar C.T.G. Cu acesta din urmă a avut două

convorbiri telefonice, solicitându-i să trimită un echipaj de poliție la fața

locului, întrucât persoanele prezente au pătruns în forță și refuză să

părăsească domiciliul. Comisarul C.T.G. i-a comunicat cele sesizate ofițerului

de serviciu de la Poliția municipiului Zalău, iar acesta a îndrumat la fața

locului un echipaj de poliție format din agenții de poliție I.V., M.G.D. și J.N.

Ajunși la locul executării,

agenții de poliție I.V. și M.G.D. au legitimat persoanele prezente în apartament,

iar în sensul celor constatate, cei trei agenți au întocmit un proces-verbal.

Ulterior, V.A. a formulat

contestație la executare care, prin sentința civilă nr. 1473 din 18 mai 2006, a

Judecătoriei Zalău, a fost admisă în parte, dispunându-se anularea formelor de

executare pornite în dosarul execuțional nr. 593/2005, respectiv, a procesului

verbal din 16 martie 2006, precum și restituirea unui televizor Platinium.

Cu privire la executorul

judecătoresc trebuie menționat că debitorul V.A. (parte vătămată) nu și-a

îndeplinit obligația de plată a creanței de 657,1 RON datorată creditoarei V.M.,

aceasta fiind nevoită să ceară în baza titlurilor executorii, executarea silită

asupra bunurilor mobile ale debitorului conform prevederilor Codului de

procedură civilă. Prin formula executorie aplicată pe titlu, s-a dispus

executarea hotărârilor prin forța publică.

S-a format dosarul execuțional nr.

594/2005, după care obținându-se încuviințarea executării (art. 373

1

C. proc. civ.), în conformitate cu prevederile art. 387 și art. 411 C. proc.

civ., debitorul a fost somat să-și îndeplinească obligația de plată dar fără

nici un rezultat.

Potrivit art. 411 alin. (1) C.

proc. civ., dacă în termen de o zi de la primirea somației, debitorul nu

plătește suma datorată, executorul judecătoresc va proceda la sechestrarea

bunurilor mobile ale debitorului, chiar dacă acestea sunt deținute de un terț,

iar potrivit art. 373

2

alin. (1) C. proc. civ., dacă executorul

judecătoresc consideră necesar, acesta va fi însoțit la îndeplinirea executării

silite de organele de poliție, jandarmi sau alți agenți ai forței publice.

Executorul judecătoresc a aplicat

sechestru pe un TV color Sanyo și un telefon-fax Panasonic aflate la domiciliul

debitorului așa cum acest domiciliu este definit de art. 13 din Decretul nr.

31/1954, (locul unde persoana fizică, locuiește în mod statornic). De altfel,

debitorul la acea adresă avea și domiciliul administrativ conform actului de

identitate.

Potrivit prevederilor art. 1909 C.

civ., bunurile aflate la domiciliul unei persoane se prezumă că sunt ale

acesteia. Executorul judecătoresc cunoscând prevederile legale cu privire la

domiciliul debitorului și ale regimului juridic al bunurilor aflate la

domiciliul acestuia, a aplicat sechestru pe bunurile care au fost identificate.

Conform procedurilor legale în

vigoare, cei vătămați sau interesați prin actul încheiat îl puteau contesta în

baza și în termenul prevăzut de art. 399 alin. (1) și art. 401 alin. (1) C.

proc. civ.

Numai instanța investită cu o

cerere în acest sens se poate pronunța cu privire la adevăratul proprietar al

bunurilor, exceptând situația în care debitorul cu ocazia executării prezintă

înscrisuri din care să rezulte în mod indubitabil proprietarul bunurilor, ceea

ce nu a fost cazul în speță. Altfel, toți debitorii ar firma că bunuri din

locuință nu le aparțin, executarea silită rămânând fără obiect prin răsturnarea

sarcinii probei de către cei interesați.

Debitorul dovedind rea credință și

sfidând prevederile art. 418 C. proc. civ. a sustras de sub sechestru bunurile

care au fost legal sechestrate.

Pe de altă parte, socotind că va

intimida organele de executare silită, a formulat mai multe plângeri penale

atât asupra executorului legal investit cu executarea silită cât și a

jandarmilor care l-au însoțit, a comandantului Poliției Municipiului Zalău cât

și a inspectorului șef al Inspectoratului de Jandarmi Sălaj.

În concluzie, prin actele

întocmite cu respectarea prevederilor procedurale, executorul judecătoresc nu a

săvârșit nici o infracțiune, ci dimpotrivă și-a îndeplinit obligația

profesională care-i revenea în vederea încasării creanței, cu respectarea

prevederilor procedurale în materie.

În același fel, comandantul

Poliției Municipiului Zalău, comisar C.G. l-a primit în audiență pe debitor și

la solicitarea acestuia chiar a trimis o patrulă de polițiști la fața locului

care au constatat că executarea silită se face în mod legal pe baza dosarului

execuțional și în prezența organelor de ordine publică care l-au însoțit pe

executor pentru a-l ajuta conform protocolului de colaborare dintre executor și

jandarmi.

Prin urmare atât comandantul

Poliției mun. Zalău cât și patrula trimisă la fața locului pentru intervenție,

și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu și nu au săvârșit nici o infracțiune.

Procurorul a mai reținut că

inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Sălaj, col. B.F. care a aprobat

planul de acțiune pentru asigurarea ordinii publice și protecția executorilor

judecătorești cu ocazia punerii în aplicare a unor sentințe investite cu titlu

executoriu, a acționat în mod legal îndeplinindu-și îndatoririle militare fără

a săvârși vreo infracțiune și chiar a trimis pe căpitanul S.L.C. din cadrul

Inspectoratului județean de Jandarmi Sălaj, pentru a supraveghea ca executarea

silită se face în mod legal, conform planului aprobat.

Soluția mai sus arătată, a fost

menținută prin rezoluția din 2 noiembrie 2007, emisă de procurorul general

adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 1093/11/2/2007,

prin care s-a respins plângerea petenților împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale.

Prin plângerea înregistrată la

Curtea de Apel Cluj la 27 noiembrie 2007, petiționarii V.A., V.F. și SC M.I. SRL

Zalău au criticat rezoluția din 2 noiembrie 2007, emisă de Procurorul General

adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj în dosarul nr.

1093/11/2/2007, precum și rezoluția procurorului din 7 septembrie 2007, emisă

în dosarul nr. 275/P/2007 al aceluiași parchet, solicitând legala soluționare a

cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. b) și c) C.

proc. pen., respectiv admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor atacate și

trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale sau

reținerea cauzei spre judecare de către instanță, precum și refacerea

mijloacelor de probă ilizibile (declarații de martori și părți vătămate).

În motivarea plângerii, s-a arătat

că în cauză, nu s-a efectuat o cercetare penală corespunzătoare de către

procurorul care a instrumentat dosarul nr. 275/P/2007, aceeași critică fiind

adusă și procurorului, care a soluționat plângerea împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale.

O altă critică formulată de

petiționari viza faptul că nu s-a avut în vedere de către organele de urmărire

penală, sentința civilă nr. 1473/2006 a Judecătoriei Zalău, prin care s-au

anulat actele de executare din 12 octombrie 2005 și 16 martie 2006, acte

reclamate de altfel, de petenți, ca fiind ilegale și intrunind elementele

constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu, lipsire de libertate

în mod ilegal, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, neglijență în

serviciu, purtare abuzivă, furt calificat, tâlhărie, abuz de încredere.

Petiționarii au mai reclamat

faptul că executarea silită, acțiune declarată ilegală ulterior printr-o

hotărâre judecătorească, a avut drept urmare furtul unui televizor ce nu

aparținea debitorului petent, ci unei terțe persoane.

De asemenea, au mai arătat că în

rezoluțiile atacate nu se face vorbire despre inexistența vreunui mandat sau

autorizații de a pătrunde în locuința petentei V.F. (mama petentului V.A.), în

cauză fiind vorba de o violare de domiciliu, lovirea petentei de către

jandarmi, lipsirea de libertate a acesteia, furtul unui televizor, precum și

faptul că nu s-a permis petenților să facă copii de pe mijloacele de probă de

la dosar, unele declarații fiind ilizibile, impunându-se refacerea acestora.

Analizând actele și lucrările

dosarului prin prisma criticilor formulate de petiționarii V.A., V.F. și SC

M.I. SRL Zalău, Curtea de Apel Cluj a reținut că in cauză procurorul, în mod

corect a concluzionat că există cazul de împiedicare a punerii în mișcare a

acțiunii penale prev. de art. 10 lit. d) C. proc. pen. întrucât s-au efectuat

în cauză acte premergătoare suficiente, din care să rezulte, că nu se impune

începerea urmăririi penale față de persoanele cercetate, pentru infracțiunile

reclamate.

Împotriva acestei hotărâri, în

termen legal au formulat recurs petiționarii

V.A., V.F. și SC M.I.

SRL,

criticînd-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursurilor,

recurenții petiționari au invocat următoarele critici:

1.Judecătorul fondului a încălcat

dispozițiile art. 21 din Constituția României și a art. 5, art. 7, art. 27 și art.

29 privind accesul liber la justiție din Carta Drepturilor și Libertăților

Fundamentale întrucât aceasta nu a asigurat respectarea dispozițiilor art. 304 C.

proc. pen., nu a efectuat cercetare judecătorească în cauză pronunțându-se

numai în baza actelor premergătoare efectuate de un procuror militar de la

Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București; nu s-au

refăcut probele ilizibile existente la dosarul cauzei, astfel încât judecătorul

fondului a luat în considerare numai declarațiile invinuiților.

vedere la soluționarea cauzei următoarele aspecte: nu a existat un mandat semnat

de un judecător care să permită pătrunderea, prin forță, a inculpaților, în

apartamentul părții vătămate V.F.; întreaga activitate a executorului

judecătoresc a fost constatată ca fiind lovită de nulitate absolută conform

sentinței civile nr. 1473 pronunțată de Judecătoria Zalău în dosarul nr.

1807/2006; la data de 8 noiembrie 2005 partea vătămată V.A. a depus la Biroul

Executorilor Judecătorești O.Ț.C. din Zalău, o notificare, în care a indicat în

scris ce bunuri mobile și imobile poseda și adresa unde se aflau, executorul

judecătoresc având obligația legală să execute aceste bunuri; partea vătămată V.A.

a învederat juristului trimis la fața locului de colonelul B.F. că TV Platinium

aparținea SC M.I. SRL.

domiciliu, s-a intrat în apartamentul părții vătămate V.F. prin lovirea cu

cantul ușii metalice a proprietarei și prin bruscarea numitului V.A.;

inculpații nu aveau acceptul proprietarei V.F. de a pătrunde în apartament; nu

s-a explicat proprietarei ce caută învinuiții în apartament și nici nu i s-a

prezentat s-a prezentat actul prin care se dispune violarea în forță a

locuinței.

4.Instanța de fond a reținut în

mod greșit declarațiile false ale martorilor C.M. și M.F.M.; nu s-a ținut cont

de certificatul medico-legal al părții vătămate V.F., de declarația juristului

trimis la fața locului de colonelul B.F., de declarația părții vătămate V.F.;

nu se știe ce cuprinde declarația părții vătămate V.F. și a martorului

principal L.M., rezoluția din data de 04 iulie 2006 în dosarul nr. 865/P/2006

al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău.

5.Nu s-a ținut cont de faptul că

părțile vătămate au depus contestația la executare înainte de acțiunea ilegală

de la data de 16 martie 2006, procesele verbale întocmite de executorul

judecătoresc sunt ilegale, neconforme cu legea civila, lovite de nulitate;

cercetarea penală trebuia tăcuta legal de procurorii de la Parchetul de lângă

Curtea de Apel Cluj.

În concluziile scrise depuse la

termenul din 12 mai 2008, recurenții petiționari au reiterat criticile

formulate în motivele de recurs și au solicitat admiterea recursurilor, casarea

sentinței recurate, iar pe fond, admiterea plângerii, desființarea rezoluției

procurorului din 7 septembrie 2007, emisă în dosarul nr. 275/P/2007 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și efectuarea unei cercetări penale

legale în cauză, iar în urma cercetării penale efectuate să se dispună

trimiterea în judecată a învinuiților.

Examinând hotărârea pronunțată în

cauză prin prisma criticilor formulate în scris de către recurenții petiționari

V.A., V.F. și SC M.I. SRL, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei,

potrivit art. 385

14

C. proc. pen., dar și din oficiu, conform art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile

formulate nu sunt fondate, pentru următoarele considerente :

Prin plângerea penală înregistrată

la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău la data de 20 martie 2006, părțile

vătămate V.F. și SC M.I. SRL, reprezentată legal de V.A. au solicitat

efectuarea de cercetări față de făptuitorii: K.L. executor judecătoresc in

Zalău S.C., căpitan la Comandamentul de Jandarmi Sălaj, împreună cu celelalte

cadre militare care l-au însoțit cu ocazia executării silite nelegale și

abuzive din data de 16 martie 2006, ora 10.00, CAMERA EXECUTORILOR

JUDECĂTOREȘTI SĂLAJ și MINISTERUL DE INTERNE ca părți responsabile civilmente,

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și violare de

domiciliu și sediu societate comercială, fapte prevăzute și pedepsite de art.

246 și art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. arătând că la data de 16 martie 2003,

în cursul punerii în executare a dosarului execuțional nr. 593/2005, cei doi au

pătruns în mod fraudulos într-un imobil care nu aparținea lui V.A., ci mamei

acestuia V.F.

Cu această ocazie s-au furat

bunuri mobile din patrimoniul unor persoane străine de dosarul execuțional

(televizorul aparținând unei societăți comerciale) V.A. a fost imobilizat cu

mâinile la spate, iar mama acestuia a fost trântită pe canapea și imobilizată

în forță.

Prin ordonanța nr. 129/11/1/2006

din 28 martie 2006 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj s-a dispus declinarea

competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului Militar de pe lângă

Tribunalul Militar Cluj, față de împrejurarea că făptuitorul S.C. avea calitate

de militar.

În declarația dată la Parchetul

Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj la data de 20 aprilie 2006, partea

vătămată V.A. a solicitat extinderea cercetărilor și cu privire la comandantul

poliției Zalău și comandantul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj pentru

săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, iar

în ceea ce privește făptuitorii indicați în plângerea inițială, a solicitat

efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni: în

serviciu contra intereselor persoanelor, purtare abuzivă, violare de domiciliu

și furt calificat, fapte prevăzute de art. 246, art. 250 alin. (2), art. 192 alin.

(1) și (2) și art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) C.

pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În cauză au fost identificați și

audiați jandarmii care au participat la executare silită din 16 martie 2008,

respectiv: M.P.G., C.I.D., A.F.O., A.R.C., precum și consilierul juridic M.A.I.

și executorul judecătoresc K.L. De asemenea, au fost solicitate informații

Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj cu privire la misiunea din 16 martie

2006, atașându-se la dosarul cauzei documentele in baza cărora jandarmii au

participat la această activitate respectiv: extras din Codul de procedura

civila, copie după protocolul de colaborare dintre MAI și UNEJR, Planul de

acțiune, solicitarea din partea Biroului ex. Judecătoresc, sentințele civile și

încheierea de încuviințare a executării silite, precum și procesul-verbal

încheiat cu ocazia executării misiunii.

Prin ordonanța nr. 36/P/2005 din

13 iunie 2006 a Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj s-a

dispus declinarea competenței în favoarea Parchetului Militar de pe lângă

Curtea Militară de Apel București, avându-se în vedere faptul că făptuitorul C.T.G.

face parte din structurile organelor de cercetare ale Poliției Judiciare, având

funcția de comisar.

În dosarul nr. 198/P/2006 al

Parchetului de pe lângă Curtea Militară de Apel București au fost audiate

părțile vătămate V.A. și V.F., făptuitorii M.G.D., I.V., C.T.G., J.N., M.P.G., C.I.D.,

A.R.C., A.F.O., M.A.I., S.L.C., K.L., B.F., precum și martorii M.F.M., C.M. și

L.M.

Prin ordonanța nr. 198/P/2006 din

19 iulie 2007 A Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel s-a

dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Cluj în temeiul art. 210, art. 45 alin. (1)raportat

la art. 35 alin. (1) și (2), art. 42 alin. (1), cu referire la art. 33 lit. a),

art. 34 lit. a) și d), art. 28 pct. a lit. b)și art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., ca efect al apariției deciziei nr. 610 din 20 iunie 2007 a Curții

Constituționale.

În baza actelor premergătoare

efectuate în cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a dispus prin

rezoluția din 7 septembrie 2007, emisă în dosarul nr. 275/P/2007, neînceperea

urmăririi penale față de făptuitorii C.T.G. și B.F. sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., S.L.C., M.A.I., C.I.D., A.F.O. și A.R.C.,

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 250 alin.

(2) C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen., art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1)

lit. a) C. pen., I.V., M.G.F. și J.N., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prevăzute de art. 264 alin. (1) și a art. 249 alin. (1) C. pen. și K.L., sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 192 alin.

(2) C. pen.

Rezoluția de neîncepere a

urmăririi penale este temeinică și legală întrucât potrivit dispozițiilor

legale, se impune ca începerea urmăririi penale să fie legată de existența unor

date suficiente că s-a săvârșit o infracțiune.

Conform art. 228 C. proc. pen.,

organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art.

221 C. proc. pen., respectiv plângere sau denunț, dispune prin rezoluție,

începerea urmăririi penale când, din cuprinsul actului de sesizare sau al

actelor premergătoare efectuate, nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare

a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen.

Analizând fiecare dintre

infracțiunile pretins a fi fost săvârșite cu ocazia executării silite de la 16

martie 2006, prin prisma actelor premergătoare efectuate în cauză, Înalta Curte

constată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor

reclamate, așa cum corect a reținut și procurorul în rezoluția atacată și instanța

de fond.

Infracțiunea de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. presupune, sub

aspectul laturii obiective, îndeplinirea unui act defectuos de către

funcționarul public, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu sau

neîndeplinirea cu știință a unui asemenea act.

Din actele dosarului rezultă că

făptuitorii C.T.G. și B.F. nu au participat la acțiunea din 16 martie 2006.

Activitatea comisarului C.T.G. a constat în trimiterea, la solicitarea părții

vătămate V.A., a unei echipe de intervenții formată din I.V., M.G. și J.N. De

altfel, în declarația dată la 26 februarie 2007 la Parchetul de pe lângă Curtea

Militară de Apel, partea vătămată V.A. a declarat că „acesta și-a făcut datoria

pentru că m-a primit în audiență, a stat de vorbă de două ori cu mine la

telefon și a trimis, așa cum mi-a promis, un echipaj de intervenție la fața

locului", astfel încât și-a retras plângerea penală formulată împotriva

comisarului C.G.

În ceea ce îl privește pe

colonelul B.F., care a aprobat planul de acțiune pentru asigurarea ordinii

publice și protecția executorilor judecătorești cu ocazia punerii în aplicare a

unor sentințe cu titlu executoriu, din actele dosarului rezultă că acesta a

acționat în mod legal îndeplinindu-și îndatoririle militare fără a săvârși vreo

infracțiune.

Nici activitatea desfășurată de

jandarmii S.L.C., M.A.I., C.I.D., A.F.O. și A.R.C. nu întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, întrucât aceștia au acționat conform planului de acțiune încheiat

la 15 martie 2006, în sensul că au însoțit organul de executare silită și au

asigurat protecția acestuia.

Referitor la executorul

judecătoresc K.L., așa cum corect a reținut instanța de fond, deși acesta a

procedat la sechestrarea unui bun ce nu aparținea debitorului V.A., ci

societății comerciale a cărui administrator era, așa cum s-a stabilit prin

sentința civilă nr. 1473 din 18 mai 2006 a Judecătoriei Zalău, activitatea

acestuia nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor sub aspectul laturii subiective,

nefăcându-se dovada intenției acestuia. De altfel, nici în plângerea penală

inițială și nici în declarațiile date la 20 aprilie 2006, respectiv 26 februarie

2007 partea vătămată V.A. nu a menționat că la 16 martie 2006 ar fi atras

atenția executorului judecătoresc că ridică un bun ce nu aparține debitorului;

aceasta, în condițiile în care în declarația aflată la filele 34-38 din dosarul

nr. 198/P/2006, partea vătămată menționează că „ executorul judecătoresc și

cpt. S. au plecat, urmăriți de către mama mea, direct în camera acesteia, unde

după un dulap se afla televizorul marca Sanyo, cel care fusese sechestrat la

data de 12 octombrie 2005".

În cauză nu sunt îndeplinite nici

elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de

art. 192 alin. (2) C. pen., întrucât, deși pătrunderea jandarmilor și a

executorului judecătoresc s-a făcut fără consimțământul părții vătămate V.A.,

aceasta nu s-a făcut fără drept, ci în baza unui titlu executoriu, respectiv

sentința civilă nr. 4281 din 18 noiembrie 2003 a Judecătoriei Zalău, rămasă

definitivă prin decizia civilă nr. 527 din 5 martie 2004 a Curții de Apel Cluj

și investită cu formulă executorie prin încheierea nr. 500/C din 8 septembrie

2005, pronunțată de Judecătoria Zalău în dosarul nr. 5268/2005.

Infracțiunea de purtare abuzivă

prevăzută de art. 250 alin. (1) C. pen. presupune întrebuințarea de expresii

jignitoare față de o persoană, de către un funcționar public, în exercițiul

atribuțiilor de serviciu, iar varianta agravată prevăzută de alin. (2) constă

în amenințarea săvârșită de un funcționar public în condițiile alin. (1).

Din declarațiile făptuitorilor și

ale martorei L.M. rezultă că nici unul dintre jandarmii care au participat la

acțiunea din 16 martie 2006 nu au întrebuințat expresii jignitoare sau

amenințări la adresa debitorului și a mamei acestuia și nici nu au agresat

aceste persoane, susținerile părților vătămate nefiind dovedite.

De altfel, aceeași situație reiese

și din declarațiile martorilor C.M. și M.F.M., susținerile părții vătămate V.A.

în sensul că acești martori au declarat în fals, întrucât nu puteau vedea ce

s-a întâmplat în casa părții vătămate V.F. aflându-se pe casa scării între

parter și etajul

I

fiind contrazise de însăși declarația părții vătămate

V.A., care, la 26 februarie 2007 a declarat că „Ușa apartamentului a rămas

deschisă tot timpul executării, iar pe hol, în fața ușii, se găsea juristul de

la jandarmerie, It. M.A., un civil care a refuzat să se recomande, precum și

fosta mea soție C.M. și fiul ei din prima căsătorie, M.F.M."

Certificatul medico-legal nr.

500/1/a/86 din 17 martie 2006 care constată că partea vătămată V.F. prezenta la

17 martie 2007 două echimoze la nivelul brațului și coapsei drepte ce puteau

data din 16 martie 2008, nu face dovada modului în care acestea s-au produs sau

a vinovăției jandarmilor, atâta vreme cît nu se coroborează cu nici un alt

mijloc de probă. Astfel, în declarația martorei L.M. dată la 2 martie 2007

aceasta menționează că „nu am văzut ca vreun polițist să-i fi lovit pe V.A. sau

pe mama lui".

Petiționarii au solicitat tragerea

la răspundere penală a polițiștilor care au participat la executarea silită de

la 16 martie 2006 și sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de neglijență în

serviciu și favorizare a infractorului. Din actele premergătoare efectuate în

cauză rezultă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 249 C. pen. întrucât făptuitorii și-au îndeplinit

îndatoririle de serviciu conform dispozițiilor legale, iar în ceea ce privește

infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen. aceasta nu subzistă întrucât nu este

îndeplinită condiția preexistentei unei infracțiuni săvârșită de una dintre

persoanele reclamate, în afara favorizatorilor.

Corect a reținut instanța de fond

că nu subzistă nici infracțiunea de furt calificat întrucât executorul

judecătoresc nu a luat televizorul din posesia debitorului în vederea însușirii

pe nedrept, ci în cadrul unei acțiuni de executare silită.

În ce privește celelalte critici

formulate de recurenții petiționari, Înalta Curte constată că acestea sunt

neîntemeiate pentru următoarele considerente:

pen., reglementează o procedură specială a plângerii împotriva măsurilor și

actelor procurorului care au adus atingere intereselor legitime ale unei

persoane și care constituie o modalitate pentru garantarea principiului

legalității.

În respectarea și realizarea

acestui principiu se impune ca întreaga activitate procesual penală să se

desfășoare numai în condițiile, cazurile și formele arătate și stabilite prin

lege.

Potrivit art. 278

1

pct.

7 C. proc. pen., judecătorul, soluționând plângerea, verifică rezoluția sau

ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și

oricăror înscrisuri noi prezentate. Prin urmare, în această procedură specială

prevăzută de lege, sarcina probei cade în totalitate în seama părților,

instanța având obligația să se pronunțe pe baza lucrărilor și a materialului din

dosar, precum și a oricăror înscrisuri noi prezentate de părți.

Raportând aceste dispoziții legale

la critica recurenților petiționari cu privire la neefectuarea unei cercetări

judecătorești în cauză sub aspectul neaudierii făptuitorilor, a părților

vătămate și a martorilor și respectiv a neefectuării unei confruntări între

făptuitori și martora L.M., Înalta Curte constată netemeinicia acesteia,

instanța neputând administra astfel de probe în această procedură specială.

Nici „ ilizibilitatea „

declaraților date de partea vătămată V.F. și a martorei L.M., invocată de V.A.,

nu justifica derogarea de la regulile prevăzute de art. 278

1

pct. 7

C. proc. pen. cu privire la soluționarea plângerii împotriva unei soluții de

neîncepere a urmăririi penale, părțile vătămate având posibilitatea de a ridica

această problemă în fața procurorului de caz.

2.Neîntemeiată este și critica

referitoare la lipsa unei cercetări penale în cauză întrucât actele

premergătoare au fost efectuate de un organ necompetent.

Prin dispozițiile art. III din

Legea nr. 356/2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură

penală, precum și pentru modificarea altor legi, au fost instituite dispoziții

tranzitorii cu privire la competența de soluționare a cauzelor în care apar

deopotrivă civili și militari.

Potrivit acestui text de lege

"(2) Cauzele aflate în curs de urmărire penală sau de judecată la

parchetele ori instanțele militare la data intrării în vigoare a prezentei

legi, date în competența parchetelor sau instanțelor civile, vor continua să

fie urmărite ori judecate de parchetele sau instanțele militare.

(3) Cauzele aflate în curs de

judecată la data intrării în vigoare a prezentei legi vor continua să fie

judecate de instanțele competente, potrivit dispozițiilor aplicabile anterior

acestei date. în caz de admitere a apelului sau a recursului, dacă se dispune

desființarea sau, după caz, casarea hotărârii și rejudecarea cauzei, aceasta se

va judeca de instanța competentă, potrivit prezentei legi."

Prin decizia Curții

Constituționale nr. 610 din 20 iulie 2007, a fost declarat ca fiind

neconstituțional art. III alin. (2) și alin. (3) teza

I

din Legea

nr. 356/2006. Ca efect al acestei decizii, situația tranzitorie, cauze cu

infractori militari și civili aflate în curs de judecată la instanțele

militare, a fost rezolvată într-o manieră derogatorie de la dreptul comun, în

sensul că a fost extinsă competența funcțională a instanțelor civile de control

judiciar și asupra hotărârilor pronunțate de către instanțele militare până la

data adoptării acestei decizii.

Tot ca urmare a acestei decizii au

devenit aplicabile, în mod corespunzător dispozițiile art. 35 alin. (1) și (2)

C. proc. pen. potrivit cărora, în caz de indivizibilitate sau conexitate, dacă

una dintre instanțe este civilă, iar alta militară, competența revine instanței

civile.

Actele premergătoare efectuate de

parchetele militare au fost corect menținute de procurorul de la Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Cluj, întrucât, ca urmare a declinării de competență au

devenit aplicabile dispozițiile art. 45 alin. (1) raportat la art. 42 alin. (2)

C. proc. pen., conform cărora în cazul declinării determinată de competența

materială sau după calitatea persoanei, organul de urmărire penală căruia i s-a

declinat cauza poate folosi actele îndeplinite și poate menține măsurile

dispuse.

De altfel, în cauză a fost

efectuată o cercetare penală amănunțită fiind audiate părțile vătămate,

făptuitorii și martorii indicați și depunându-se toate diligentele necesare în

vederea obținerii tuturor documentelor necesare pentru corecta soluționare a

cauzei.

Față de considerentele expuse,

Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii

V.A., V.F. și SC M.I. SRL

împotriva sentinței penale nr. 3 din 9

ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

În temeiul art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurenții petiționari vor fi obligați la plata sumelor de câte 100

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de petiționarii

V.A., V.F. și SC M.I. SRL

împotriva

sentinței penale nr. 3 din 9 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Cluj,

secția penală și de minori.

Obligă

recurenții petiționari la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 12 mai 2008.