ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1637/2008

Asupra recursurilor de față ; Petiționarii V.A., V.F. și SC M.I. SRL ZALĂU au fost obligați la plata sumei de câte 50 de lei fiecare, cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele : Persoanele vătămate V.F. și SC M.I. SRL Zalău au formulat la 20 martie 2006 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău, plângere penală împotriva făptuitorilor: K.L., executor judecătoresc și S.C., căpitan în cadrul I.J.J. Sălaj, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și violare de domiciliu. 1. Neînceperea urmăririi penale față de comisar C.T.G., comandantul Poliției municipiului Zalău și colonel B.L., comandantul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen.; 2. Neînceperea urmăririi penale față de căpitan S.L.C., locotenent M.A.I., sergent major C.I.D., sergent major A.F.O.

și A.R.C. (toți din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj) pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 250 alin. (2) C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen., art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (2) lit. a) C. pen.; 3. Neînceperea urmăririi penale fată de agenții de poliție I.V., M.G.F. și J.N., toți din cadrul Poliției municipiului Zalău, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. și art. 249 alin. (1) C. pen.; 4. Neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc K.L. din cadrul Biroului executorilor judecătorești asociați O.-Ț.-K., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. și art. 192 alin. (2) C. pen.

Procurorul a reținut următoarea situație de fapt: Prin procesul-verbal din 12 octombrie 2005 întocmit de executorul judecătoresc O.A. au fost sechestrate definitiv mai multe bunuri (televizor color Sanyo și telefon fax Panasonic), care au rămas în custodia debitorului V.C.A. Ulterior s-a încercat vânzarea acestor bunuri prin licitație publică, dar nu s-au prezentat cumpărători. În desfășurarea procedurii de executare, la data de 03 martie 2006, a fost emisă, de către biroul executorilor judecătorești, publicația de vânzare nr. 593, având ca obiect vânzarea, la licitație publică, a bunurilor mobile menționate. Totodată, prin adresa nr. 593/2005 din 03 martie 2006, biroul a solicitat Jandarmeriei Zalău ca, în conformitate cu prevederile art. 412 C. proc.

civ., să delege un echipaj pentru data de 16 martie 2006, ora 9.00, la adresa debitorului V.A., pentru a acorda sprijin în executarea silită. în temeiul acestei solicitări, a fost întocmit, pentru data de 16 martie 2006, Planul de acțiune pentru asigurarea ordinii publice și protecției executorilor judecătorești cu ocazia punerii în executare a unor sentințe cu titlu executoriu, plan care a fost aprobat de către inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj, col. B.F. La data de 16 martie 2006, orele 10.00 executorul judecătoresc K.L., împreună cu membrii echipei de jandarmi desemnați prin planul de acțiune, s-a prezentat la ușa apartamentului nr. 6 situat în municipiul Zalău, apartament în care V.A.

are închiriată o cameră. întrucât V.A. a contestat legalitatea acțiunii de executare, potrivit declarațiilor cpt. S.L.C. și ale executorului judecătoresc, pentru pătrunderea în apartament, executorul judecătoresc a împins ușa, iar ofițerul l-a înlăturat din cadrul ușii pe numitul V.A. Activitățile desfășurate de către executorul judecătoresc în incinta apartamentului au constat, în primul rând, în întocmirea unui proces-verbal, din conținutul căruia rezultă faptul că a constatat sustragerea de sub sechestru a televizorului marca Sanyo și a telefonului fax Panasonic, sechestrate la data de 12 octombrie 2005. Din aceste motive, a fost declarat sechestrat definitiv un televizor color marca Platinium, care a fost ridicat de la debitor și dat în custodia reditoarei C.M.

Din declarațiile persoanelor vătămate V.A. și V.F., rezultă că leziunile acesteia din urmă au fost produse fie cu prilejul pătrunderii în apartament, fie în momentul în care, în interiorul apartamentului, a fost imobilizați de către militarii jandarmi, în momentul ridicării televizorului. De menționat faptul că, înainte cu câteva zile de executarea silită, persoana vătămată V.A. s-a adresat atât col. B.F., cât și comisarului C.T.G., aducându-le la cunoștință situația juridică existentă și solicitându-le sprijinul. Colonelul B.F. l-a asigurat că îl va trimite la fața locului și pe juristul unității, It. M.I.A., iar comisarul C.T.G., l-a primit în audiență pe V.A., care i-a adus la cunoștință faptul că, în situația in care „lucrurile vor degenera", va solicita trimiterea unui echipaj la fața locului.

În cursul discuțiilor cu persoanele prezente în apartament, persoana vătămată V.A. a contestat legalitatea acțiunii de executare silită, sens în care a purtat convorbiri telefonice cu col. B.F. și comisar C.T.G. Cu acesta din urmă a avut două convorbiri telefonice, solicitându-i să trimită un echipaj de poliție la fața locului, întrucât persoanele prezente au pătruns în forță și refuză să părăsească domiciliul. Comisarul C.T.G. i-a comunicat cele sesizate ofițerului de serviciu de la Poliția municipiului Zalău, iar acesta a îndrumat la fața locului un echipaj de poliție format din agenții de poliție I.V., M.G.D. și J.N. Ajunși la locul executării, agenții de poliție I.V. și M.G.D. au legitimat persoanele prezente în apartament, iar în sensul celor constatate, cei trei agenți au întocmit un proces-verbal.

Ulterior, V.A. a formulat contestație la executare care, prin sentința civilă nr. 1473 din 18 mai 2006, a Judecătoriei Zalău, a fost admisă în parte, dispunându-se anularea formelor de executare pornite în dosarul execuțional nr. 593/2005, respectiv, a procesului verbal din 16 martie 2006, precum și restituirea unui televizor Platinium. Cu privire la executorul judecătoresc trebuie menționat că debitorul V.A. (parte vătămată) nu și-a îndeplinit obligația de plată a creanței de 657,1 RON datorată creditoarei V.M., aceasta fiind nevoită să ceară în baza titlurilor executorii, executarea silită asupra bunurilor mobile ale debitorului conform prevederilor Codului de procedură civilă. Prin formula executorie aplicată pe titlu, s-a dispus executarea hotărârilor prin forța publică.

S-a format dosarul execuțional nr. 594/2005, după care obținându-se încuviințarea executării (art. 373 1 C. proc. civ.), în conformitate cu prevederile art. 387 și art. 411 C. proc. civ., debitorul a fost somat să-și îndeplinească obligația de plată dar fără nici un rezultat. Potrivit art. 411 alin. (1) C. proc. civ., dacă în termen de o zi de la primirea somației, debitorul nu plătește suma datorată, executorul judecătoresc va proceda la sechestrarea bunurilor mobile ale debitorului, chiar dacă acestea sunt deținute de un terț, iar potrivit art. 373 2 alin. (1) C. proc. civ., dacă executorul judecătoresc consideră necesar, acesta va fi însoțit la îndeplinirea executării silite de organele de poliție, jandarmi sau alți agenți ai forței publice.

Executorul judecătoresc a aplicat sechestru pe un TV color Sanyo și un telefon-fax Panasonic aflate la domiciliul debitorului așa cum acest domiciliu este definit de art. 13 din Decretul nr. 31/1954, (locul unde persoana fizică, locuiește în mod statornic). De altfel, debitorul la acea adresă avea și domiciliul administrativ conform actului de identitate. Potrivit prevederilor art. 1909 C. civ., bunurile aflate la domiciliul unei persoane se prezumă că sunt ale acesteia. Executorul judecătoresc cunoscând prevederile legale cu privire la domiciliul debitorului și ale regimului juridic al bunurilor aflate la domiciliul acestuia, a aplicat sechestru pe bunurile care au fost identificate. Conform procedurilor legale în vigoare, cei vătămați sau interesați prin actul încheiat îl puteau contesta în baza și în termenul prevăzut de art. 399 alin. (1) și art. 401 alin. (1) C. proc.

civ. Numai instanța investită cu o cerere în acest sens se poate pronunța cu privire la adevăratul proprietar al bunurilor, exceptând situația în care debitorul cu ocazia executării prezintă înscrisuri din care să rezulte în mod indubitabil proprietarul bunurilor, ceea ce nu a fost cazul în speță. Altfel, toți debitorii ar firma că bunuri din locuință nu le aparțin, executarea silită rămânând fără obiect prin răsturnarea sarcinii probei de către cei interesați. Debitorul dovedind rea credință și sfidând prevederile art. 418 C. proc. civ. a sustras de sub sechestru bunurile care au fost legal sechestrate. Pe de altă parte, socotind că va intimida organele de executare silită, a formulat mai multe plângeri penale atât asupra executorului legal investit cu executarea silită cât și a jandarmilor care l-au însoțit, a comandantului Poliției Municipiului Zalău cât și a inspectorului șef al Inspectoratului de Jandarmi Sălaj.

În concluzie, prin actele întocmite cu respectarea prevederilor procedurale, executorul judecătoresc nu a săvârșit nici o infracțiune, ci dimpotrivă și-a îndeplinit obligația profesională care-i revenea în vederea încasării creanței, cu respectarea prevederilor procedurale în materie. În același fel, comandantul Poliției Municipiului Zalău, comisar C.G. l-a primit în audiență pe debitor și la solicitarea acestuia chiar a trimis o patrulă de polițiști la fața locului care au constatat că executarea silită se face în mod legal pe baza dosarului execuțional și în prezența organelor de ordine publică care l-au însoțit pe executor pentru a-l ajuta conform protocolului de colaborare dintre executor și jandarmi.

Prin urmare atât comandantul Poliției mun. Zalău cât și patrula trimisă la fața locului pentru intervenție, și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu și nu au săvârșit nici o infracțiune. Procurorul a mai reținut că inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Sălaj, col. B.F. care a aprobat planul de acțiune pentru asigurarea ordinii publice și protecția executorilor judecătorești cu ocazia punerii în aplicare a unor sentințe investite cu titlu executoriu, a acționat în mod legal îndeplinindu-și îndatoririle militare fără a săvârși vreo infracțiune și chiar a trimis pe căpitanul S.L.C. din cadrul Inspectoratului județean de Jandarmi Sălaj, pentru a supraveghea ca executarea silită se face în mod legal, conform planului aprobat.

Soluția mai sus arătată, a fost menținută prin rezoluția din 2 noiembrie 2007, emisă de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 1093/11/2/2007, prin care s-a respins plângerea petenților împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale. Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Cluj la 27 noiembrie 2007, petiționarii V.A., V.F. și SC M.I. SRL Zalău au criticat rezoluția din 2 noiembrie 2007, emisă de Procurorul General adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 1093/11/2/2007, precum și rezoluția procurorului din 7 septembrie 2007, emisă în dosarul nr. 275/P/2007 al aceluiași parchet, solicitând legala soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. b) și c) C. proc.

pen., respectiv admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale sau reținerea cauzei spre judecare de către instanță, precum și refacerea mijloacelor de probă ilizibile (declarații de martori și părți vătămate). În motivarea plângerii, s-a arătat că în cauză, nu s-a efectuat o cercetare penală corespunzătoare de către procurorul care a instrumentat dosarul nr. 275/P/2007, aceeași critică fiind adusă și procurorului, care a soluționat plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.

O altă critică formulată de petiționari viza faptul că nu s-a avut în vedere de către organele de urmărire penală, sentința civilă nr. 1473/2006 a Judecătoriei Zalău, prin care s-au anulat actele de executare din 12 octombrie 2005 și 16 martie 2006, acte reclamate de altfel, de petenți, ca fiind ilegale și intrunind elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu, lipsire de libertate în mod ilegal, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, neglijență în serviciu, purtare abuzivă, furt calificat, tâlhărie, abuz de încredere. Petiționarii au mai reclamat faptul că executarea silită, acțiune declarată ilegală ulterior printr-o hotărâre judecătorească, a avut drept urmare furtul unui televizor ce nu aparținea debitorului petent, ci unei terțe persoane.

De asemenea, au mai arătat că în rezoluțiile atacate nu se face vorbire despre inexistența vreunui mandat sau autorizații de a pătrunde în locuința petentei V.F. (mama petentului V.A.), în cauză fiind vorba de o violare de domiciliu, lovirea petentei de către jandarmi, lipsirea de libertate a acesteia, furtul unui televizor, precum și faptul că nu s-a permis petenților să facă copii de pe mijloacele de probă de la dosar, unele declarații fiind ilizibile, impunându-se refacerea acestora. Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate de petiționarii V.A., V.F. și SC M.I. SRL Zalău, Curtea de Apel Cluj a reținut că in cauză procurorul, în mod corect a concluzionat că există cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prev. de art. 10 lit. d) C. proc.

pen. întrucât s-au efectuat în cauză acte premergătoare suficiente, din care să rezulte, că nu se impune începerea urmăririi penale față de persoanele cercetate, pentru infracțiunile reclamate. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au formulat recurs petiționarii V.A., V.F. și SC M.I. SRL, criticînd-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursurilor, recurenții petiționari au invocat următoarele critici: 1.Judecătorul fondului a încălcat dispozițiile art. 21 din Constituția României și a art. 5, art. 7, art. 27 și art. 29 privind accesul liber la justiție din Carta Drepturilor și Libertăților Fundamentale întrucât aceasta nu a asigurat respectarea dispozițiilor art. 304 C. proc.

pen., nu a efectuat cercetare judecătorească în cauză pronunțându-se numai în baza actelor premergătoare efectuate de un procuror militar de la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București; nu s-au refăcut probele ilizibile existente la dosarul cauzei, astfel încât judecătorul fondului a luat în considerare numai declarațiile invinuiților. 2. Instanța de fond nu a avut în vedere la soluționarea cauzei următoarele aspecte: nu a existat un mandat semnat de un judecător care să permită pătrunderea, prin forță, a inculpaților, în apartamentul părții vătămate V.F.; întreaga activitate a executorului judecătoresc a fost constatată ca fiind lovită de nulitate absolută conform sentinței civile nr. 1473 pronunțată de Judecătoria Zalău în dosarul nr. 1807/2006; la data de 8 noiembrie 2005 partea vătămată V.A.

a depus la Biroul Executorilor Judecătorești O.Ț.C. din Zalău, o notificare, în care a indicat în scris ce bunuri mobile și imobile poseda și adresa unde se aflau, executorul judecătoresc având obligația legală să execute aceste bunuri; partea vătămată V.A. a învederat juristului trimis la fața locului de colonelul B.F. că TV Platinium aparținea SC M.I. SRL. 3. A existat o violare de domiciliu, s-a intrat în apartamentul părții vătămate V.F. prin lovirea cu cantul ușii metalice a proprietarei și prin bruscarea numitului V.A.; inculpații nu aveau acceptul proprietarei V.F. de a pătrunde în apartament; nu s-a explicat proprietarei ce caută învinuiții în apartament și nici nu i s-a prezentat s-a prezentat actul prin care se dispune violarea în forță a locuinței.

4.Instanța de fond a reținut în mod greșit declarațiile false ale martorilor C.M. și M.F.M.; nu s-a ținut cont de certificatul medico-legal al părții vătămate V.F., de declarația juristului trimis la fața locului de colonelul B.F., de declarația părții vătămate V.F.; nu se știe ce cuprinde declarația părții vătămate V.F. și a martorului principal L.M., rezoluția din data de 04 iulie 2006 în dosarul nr. 865/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău. 5.Nu s-a ținut cont de faptul că părțile vătămate au depus contestația la executare înainte de acțiunea ilegală de la data de 16 martie 2006, procesele verbale întocmite de executorul judecătoresc sunt ilegale, neconforme cu legea civila, lovite de nulitate; cercetarea penală trebuia tăcuta legal de procurorii de la Parchetul de lângă Curtea de Apel Cluj.

În concluziile scrise depuse la termenul din 12 mai 2008, recurenții petiționari au reiterat criticile formulate în motivele de recurs și au solicitat admiterea recursurilor, casarea sentinței recurate, iar pe fond, admiterea plângerii, desființarea rezoluției procurorului din 7 septembrie 2007, emisă în dosarul nr. 275/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și efectuarea unei cercetări penale legale în cauză, iar în urma cercetării penale efectuate să se dispună trimiterea în judecată a învinuiților. Examinând hotărârea pronunțată în cauză prin prisma criticilor formulate în scris de către recurenții petiționari V.A., V.F. și SC M.I. SRL, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, potrivit art. 385 14 C. proc.

pen., dar și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile formulate nu sunt fondate, pentru următoarele considerente : Prin plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău la data de 20 martie 2006, părțile vătămate V.F. și SC M.I. SRL, reprezentată legal de V.A. au solicitat efectuarea de cercetări față de făptuitorii: K.L. executor judecătoresc in Zalău S.C., căpitan la Comandamentul de Jandarmi Sălaj, împreună cu celelalte cadre militare care l-au însoțit cu ocazia executării silite nelegale și abuzive din data de 16 martie 2006, ora 10.00, CAMERA EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI SĂLAJ și MINISTERUL DE INTERNE ca părți responsabile civilmente, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și violare de domiciliu și sediu societate comercială, fapte prevăzute și pedepsite de art. 246 și art. 192 alin. (1) și (2) C. pen.

arătând că la data de 16 martie 2003, în cursul punerii în executare a dosarului execuțional nr. 593/2005, cei doi au pătruns în mod fraudulos într-un imobil care nu aparținea lui V.A., ci mamei acestuia V.F. Cu această ocazie s-au furat bunuri mobile din patrimoniul unor persoane străine de dosarul execuțional (televizorul aparținând unei societăți comerciale) V.A. a fost imobilizat cu mâinile la spate, iar mama acestuia a fost trântită pe canapea și imobilizată în forță. Prin ordonanța nr. 129/11/1/2006 din 28 martie 2006 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, față de împrejurarea că făptuitorul S.C.

avea calitate de militar. În declarația dată la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj la data de 20 aprilie 2006, partea vătămată V.A. a solicitat extinderea cercetărilor și cu privire la comandantul poliției Zalău și comandantul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, iar în ceea ce privește făptuitorii indicați în plângerea inițială, a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni: în serviciu contra intereselor persoanelor, purtare abuzivă, violare de domiciliu și furt calificat, fapte prevăzute de art. 246, art. 250 alin. (2), art. 192 alin. (1) și (2) și art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În cauză au fost identificați și audiați jandarmii care au participat la executare silită din 16 martie 2008, respectiv: M.P.G., C.I.D., A.F.O., A.R.C., precum și consilierul juridic M.A.I. și executorul judecătoresc K.L. De asemenea, au fost solicitate informații Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj cu privire la misiunea din 16 martie 2006, atașându-se la dosarul cauzei documentele in baza cărora jandarmii au participat la această activitate respectiv: extras din Codul de procedura civila, copie după protocolul de colaborare dintre MAI și UNEJR, Planul de acțiune, solicitarea din partea Biroului ex. Judecătoresc, sentințele civile și încheierea de încuviințare a executării silite, precum și procesul-verbal încheiat cu ocazia executării misiunii.

Prin ordonanța nr. 36/P/2005 din 13 iunie 2006 a Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj s-a dispus declinarea competenței în favoarea Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București, avându-se în vedere faptul că făptuitorul C.T.G. face parte din structurile organelor de cercetare ale Poliției Judiciare, având funcția de comisar. În dosarul nr. 198/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea Militară de Apel București au fost audiate părțile vătămate V.A. și V.F., făptuitorii M.G.D., I.V., C.T.G., J.N., M.P.G., C.I.D., A.R.C., A.F.O., M.A.I., S.L.C., K.L., B.F., precum și martorii M.F.M., C.M. și L.M.

Prin ordonanța nr. 198/P/2006 din 19 iulie 2007 A Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj în temeiul art. 210, art. 45 alin. (1)raportat la art. 35 alin. (1) și (2), art. 42 alin. (1), cu referire la art. 33 lit. a), art. 34 lit. a) și d), art. 28 pct. a lit. b)și art. 192 alin. (3) C. proc. pen., ca efect al apariției deciziei nr. 610 din 20 iunie 2007 a Curții Constituționale. În baza actelor premergătoare efectuate în cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a dispus prin rezoluția din 7 septembrie 2007, emisă în dosarul nr. 275/P/2007, neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii C.T.G.

și B.F. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., S.L.C., M.A.I., C.I.D., A.F.O. și A.R.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 250 alin. (2) C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen., art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., I.V., M.G.F. și J.N., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 264 alin. (1) și a art. 249 alin. (1) C. pen. și K.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 192 alin. (2) C. pen. Rezoluția de neîncepere a urmăririi penale este temeinică și legală întrucât potrivit dispozițiilor legale, se impune ca începerea urmăririi penale să fie legată de existența unor date suficiente că s-a săvârșit o infracțiune.

Conform art. 228 C. proc. pen., organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art. 221 C. proc. pen., respectiv plângere sau denunț, dispune prin rezoluție, începerea urmăririi penale când, din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate, nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen. Analizând fiecare dintre infracțiunile pretins a fi fost săvârșite cu ocazia executării silite de la 16 martie 2006, prin prisma actelor premergătoare efectuate în cauză, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate, așa cum corect a reținut și procurorul în rezoluția atacată și instanța de fond.

Infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. presupune, sub aspectul laturii obiective, îndeplinirea unui act defectuos de către funcționarul public, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu sau neîndeplinirea cu știință a unui asemenea act. Din actele dosarului rezultă că făptuitorii C.T.G. și B.F. nu au participat la acțiunea din 16 martie 2006. Activitatea comisarului C.T.G. a constat în trimiterea, la solicitarea părții vătămate V.A., a unei echipe de intervenții formată din I.V., M.G. și J.N. De altfel, în declarația dată la 26 februarie 2007 la Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel, partea vătămată V.A. a declarat că „acesta și-a făcut datoria pentru că m-a primit în audiență, a stat de vorbă de două ori cu mine la telefon și a trimis, așa cum mi-a promis, un echipaj de intervenție la fața locului", astfel încât și-a retras plângerea penală formulată împotriva comisarului C.G.

În ceea ce îl privește pe colonelul B.F., care a aprobat planul de acțiune pentru asigurarea ordinii publice și protecția executorilor judecătorești cu ocazia punerii în aplicare a unor sentințe cu titlu executoriu, din actele dosarului rezultă că acesta a acționat în mod legal îndeplinindu-și îndatoririle militare fără a săvârși vreo infracțiune. Nici activitatea desfășurată de jandarmii S.L.C., M.A.I., C.I.D., A.F.O. și A.R.C. nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, întrucât aceștia au acționat conform planului de acțiune încheiat la 15 martie 2006, în sensul că au însoțit organul de executare silită și au asigurat protecția acestuia.

Referitor la executorul judecătoresc K.L., așa cum corect a reținut instanța de fond, deși acesta a procedat la sechestrarea unui bun ce nu aparținea debitorului V.A., ci societății comerciale a cărui administrator era, așa cum s-a stabilit prin sentința civilă nr. 1473 din 18 mai 2006 a Judecătoriei Zalău, activitatea acestuia nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor sub aspectul laturii subiective, nefăcându-se dovada intenției acestuia. De altfel, nici în plângerea penală inițială și nici în declarațiile date la 20 aprilie 2006, respectiv 26 februarie 2007 partea vătămată V.A. nu a menționat că la 16 martie 2006 ar fi atras atenția executorului judecătoresc că ridică un bun ce nu aparține debitorului; aceasta, în condițiile în care în declarația aflată la filele 34-38 din dosarul nr. 198/P/2006, partea vătămată menționează că „ executorul judecătoresc și cpt.

S. au plecat, urmăriți de către mama mea, direct în camera acesteia, unde după un dulap se afla televizorul marca Sanyo, cel care fusese sechestrat la data de 12 octombrie 2005". În cauză nu sunt îndeplinite nici elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., întrucât, deși pătrunderea jandarmilor și a executorului judecătoresc s-a făcut fără consimțământul părții vătămate V.A., aceasta nu s-a făcut fără drept, ci în baza unui titlu executoriu, respectiv sentința civilă nr. 4281 din 18 noiembrie 2003 a Judecătoriei Zalău, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 527 din 5 martie 2004 a Curții de Apel Cluj și investită cu formulă executorie prin încheierea nr. 500/C din 8 septembrie 2005, pronunțată de Judecătoria Zalău în dosarul nr. 5268/2005.

Infracțiunea de purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (1) C. pen. presupune întrebuințarea de expresii jignitoare față de o persoană, de către un funcționar public, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, iar varianta agravată prevăzută de alin. (2) constă în amenințarea săvârșită de un funcționar public în condițiile alin. (1). Din declarațiile făptuitorilor și ale martorei L.M. rezultă că nici unul dintre jandarmii care au participat la acțiunea din 16 martie 2006 nu au întrebuințat expresii jignitoare sau amenințări la adresa debitorului și a mamei acestuia și nici nu au agresat aceste persoane, susținerile părților vătămate nefiind dovedite. De altfel, aceeași situație reiese și din declarațiile martorilor C.M.

și M.F.M., susținerile părții vătămate V.A. în sensul că acești martori au declarat în fals, întrucât nu puteau vedea ce s-a întâmplat în casa părții vătămate V.F. aflându-se pe casa scării între parter și etajul I fiind contrazise de însăși declarația părții vătămate V.A., care, la 26 februarie 2007 a declarat că „Ușa apartamentului a rămas deschisă tot timpul executării, iar pe hol, în fața ușii, se găsea juristul de la jandarmerie, It. M.A., un civil care a refuzat să se recomande, precum și fosta mea soție C.M. și fiul ei din prima căsătorie, M.F.M." Certificatul medico-legal nr. 500/1/a/86 din 17 martie 2006 care constată că partea vătămată V.F. prezenta la 17 martie 2007 două echimoze la nivelul brațului și coapsei drepte ce puteau data din 16 martie 2008, nu face dovada modului în care acestea s-au produs sau a vinovăției jandarmilor, atâta vreme cît nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă.

Astfel, în declarația martorei L.M. dată la 2 martie 2007 aceasta menționează că „nu am văzut ca vreun polițist să-i fi lovit pe V.A. sau pe mama lui". Petiționarii au solicitat tragerea la răspundere penală a polițiștilor care au participat la executarea silită de la 16 martie 2006 și sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de neglijență în serviciu și favorizare a infractorului. Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 249 C. pen. întrucât făptuitorii și-au îndeplinit îndatoririle de serviciu conform dispozițiilor legale, iar în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen. aceasta nu subzistă întrucât nu este îndeplinită condiția preexistentei unei infracțiuni săvârșită de una dintre persoanele reclamate, în afara favorizatorilor.

Corect a reținut instanța de fond că nu subzistă nici infracțiunea de furt calificat întrucât executorul judecătoresc nu a luat televizorul din posesia debitorului în vederea însușirii pe nedrept, ci în cadrul unei acțiuni de executare silită. În ce privește celelalte critici formulate de recurenții petiționari, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente: 1. Dispozițiile art. 278 C. proc. pen., reglementează o procedură specială a plângerii împotriva măsurilor și actelor procurorului care au adus atingere intereselor legitime ale unei persoane și care constituie o modalitate pentru garantarea principiului legalității. În respectarea și realizarea acestui principiu se impune ca întreaga activitate procesual penală să se desfășoare numai în condițiile, cazurile și formele arătate și stabilite prin lege.

Potrivit art. 278 1 pct. 7 C. proc. pen., judecătorul, soluționând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și oricăror înscrisuri noi prezentate. Prin urmare, în această procedură specială prevăzută de lege, sarcina probei cade în totalitate în seama părților, instanța având obligația să se pronunțe pe baza lucrărilor și a materialului din dosar, precum și a oricăror înscrisuri noi prezentate de părți. Raportând aceste dispoziții legale la critica recurenților petiționari cu privire la neefectuarea unei cercetări judecătorești în cauză sub aspectul neaudierii făptuitorilor, a părților vătămate și a martorilor și respectiv a neefectuării unei confruntări între făptuitori și martora L.M., Înalta Curte constată netemeinicia acesteia, instanța neputând administra astfel de probe în această procedură specială.

Nici „ ilizibilitatea „ declaraților date de partea vătămată V.F. și a martorei L.M., invocată de V.A., nu justifica derogarea de la regulile prevăzute de art. 278 1 pct. 7 C. proc. pen. cu privire la soluționarea plângerii împotriva unei soluții de neîncepere a urmăririi penale, părțile vătămate având posibilitatea de a ridica această problemă în fața procurorului de caz. 2.Neîntemeiată este și critica referitoare la lipsa unei cercetări penale în cauză întrucât actele premergătoare au fost efectuate de un organ necompetent. Prin dispozițiile art. III din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, au fost instituite dispoziții tranzitorii cu privire la competența de soluționare a cauzelor în care apar deopotrivă civili și militari.

Potrivit acestui text de lege "(2) Cauzele aflate în curs de urmărire penală sau de judecată la parchetele ori instanțele militare la data intrării în vigoare a prezentei legi, date în competența parchetelor sau instanțelor civile, vor continua să fie urmărite ori judecate de parchetele sau instanțele militare. (3) Cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a prezentei legi vor continua să fie judecate de instanțele competente, potrivit dispozițiilor aplicabile anterior acestei date. în caz de admitere a apelului sau a recursului, dacă se dispune desființarea sau, după caz, casarea hotărârii și rejudecarea cauzei, aceasta se va judeca de instanța competentă, potrivit prezentei legi." Prin decizia Curții Constituționale nr. 610 din 20 iulie 2007, a fost declarat ca fiind neconstituțional art. III alin. (2) și alin. (3) teza I din Legea nr. 356/2006.

Ca efect al acestei decizii, situația tranzitorie, cauze cu infractori militari și civili aflate în curs de judecată la instanțele militare, a fost rezolvată într-o manieră derogatorie de la dreptul comun, în sensul că a fost extinsă competența funcțională a instanțelor civile de control judiciar și asupra hotărârilor pronunțate de către instanțele militare până la data adoptării acestei decizii. Tot ca urmare a acestei decizii au devenit aplicabile, în mod corespunzător dispozițiile art. 35 alin. (1) și (2) C. proc. pen. potrivit cărora, în caz de indivizibilitate sau conexitate, dacă una dintre instanțe este civilă, iar alta militară, competența revine instanței civile. Actele premergătoare efectuate de parchetele militare au fost corect menținute de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, întrucât, ca urmare a declinării de competență au devenit aplicabile dispozițiile art. 45 alin. (1) raportat la art. 42 alin. (2) C. proc.

pen., conform cărora în cazul declinării determinată de competența materială sau după calitatea persoanei, organul de urmărire penală căruia i s-a declinat cauza poate folosi actele îndeplinite și poate menține măsurile dispuse. De altfel, în cauză a fost efectuată o cercetare penală amănunțită fiind audiate părțile vătămate, făptuitorii și martorii indicați și depunându-se toate diligentele necesare în vederea obținerii tuturor documentelor necesare pentru corecta soluționare a cauzei. Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii V.A., V.F. și SC M.I.

SRL împotriva sentinței penale nr. 3 din 9 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții petiționari vor fi obligați la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii V.A., V.F. și SC M.I. SRL împotriva sentinței penale nr. 3 din 9 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori. Obligă recurenții petiționari la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 12 mai 2008.