ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3916/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 05.07.2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL NAȚIONAL PENTRU JOCURI DE NOROC, a solicitat:

i. Anularea Deciziei nr. 2928 din 30.10.2015 privind anularea dreptului de organizare și exploatare a jocurilor de noroc la distanță pentru tipul de joc: cazinou pe website-urile www.x.com și www.x.com și a Procesului-verbal nr. x din data de 03.11.2015, emise de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc - Comitetul de Supraveghere;

ii. Anularea Deciziei nr. 42984/DGAJN/SASBC/21.12.2015 emisă de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc - Comitetul de Supraveghere privind soluționarea plângerii prealabile formulate de Reclamanta împotriva Deciziei nr. 2928/30.10.2015;

iii. Obligarea pârâtei la repunerea Reclamantei în situația anterioară, în sensul în care Reclamanta deține dreptul de organizare și exploatare a jocurilor de noroc la distanță tip cazinou pe teritoriul României, precum și prelungirea acestui drept pe durata prevăzută de lege, astfel cum aceasta a fost prelungită tuturor celorlalți operatori.

iv. Obligarea pârâtei la repararea prejudiciului de imagine cauzat Reclamantei prin încetarea prematură a dreptul de organizare și exploatare a jocurilor de noroc la distanță al Reclamantei, prin eliminarea de către pârâtă a informării privind anularea dreptului de organizare și exploatare a jocurilor de noroc la distanță a Reclamantei de pe site-ul propriu, http://onjn.gov.ro/, și prin publicarea de către pârâtă a hotărârii de anulare a Deciziilor nr. 2928/30.10.2015 și 42984/DGAJN/SASBC/21.12.2015, (i) pe site-ul propriu, într-o secțiune ușor accesibilă și vizibilă a site-ului, și menținerea acestei publicații pe o durată de 6 luni, precum și (ii) într-o publicație națională de mare tiraj.

v. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate Reclamantei ca urmare a soluționării prezentei cauze, în temeiul art. 453 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 771 din 07.03.2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL NAȚIONAL PENTRU JOCURI DE NOROC.

A dispus anularea Deciziei nr. 2928/31.10.2015, a procesului-verbal nr. x/3.11.2015 și a Deciziei nr 42984/21.12.2015 emise de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.

A dispus obligarea pârâtei să procedeze la eliminarea informării, de pe site-ul propriu al acesteia, cu privire la anularea dreptului de organizare și exploatare a jocurilor de noroc la distanță și să procedeze la publicarea și menținerea pe site-ul propriu al acesteia a dispozitivului prezentei hotărâri o perioadă de 6 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

A respins, în rest, cererea ca neîntemeiată.

A dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma de 10.000 de RON, reprezentând onorariu de avocat redus, cu aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. și proporțional cu admiterea cererii de chemare în judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 771 din 07.03.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul OFICIUL NAȚIONAL PENTRU JOCURI DE NOROC.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. arată că hotărârea nu cuprinde analiza tuturor motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază actul administrativ, aceasta nu satisface exigența motivării din perspectiva dispozițiilor art. 425 alin. (1) din Legea nr. 134/2010, astfel că lipsa mențiunilor prevăzute de lege atrage nulitatea hotărârii.

Motivarea hotărârii recurate este necorespunzătoare, confuză, preluată, în principal din motivarea reclamantelor pornind de la o analiza și o expunere ilogică și subiectivă a situațiilor existente raportat la temeiurile de drept și documentele depuse la dosarul cauzei, astfel încât, aceasta în ansamblu apare ca fiind lipsită de o justificare temeinică.

Prin criticile care se subscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

În mod greșit instanța reține la pagina 67 paragraful 2 din hotărârea recurată -raportând prevederile art. 17 alin. (1) din O.U.G. nu. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare la prevederile art. II alin. (7) și (8) din Legea nr. 124/2015 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2014 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și modificarea unor acte normative, că Decizia nr. 2723/13.10.2015 a fost adoptată cu exces de putere, așa cum termenul este stabilit de art. 2, alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările si completările ulterioare.

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 definește excesul de putere ca fiind exercitarea dreptului de apreciere a autorităților publice prin încălcarea limitelor și competenței prevăzute de drepturilor și libertăților, cetățenilor. Nu există nici-o legătură între motivele invocate în actul administrativ pentru aplicarea măsurii anulării dreptului, interimar de operare de către autoritate și motivele invocate, instanță în hotărâre recurată aceasta neanalizând situația de fapt din perspectiva autorității, considerentele reținute în hotărâre pentru anularea actului administrativ nu cuprind argumente în acest sens.

La pagina 67 paragraful. 3 și următorul din hotărârea atacată, instanța constată că "din cuprinsul acesteia nu rezultă care au fost informațiile incorecte sau inexacte care au fost oferite de reclamante la data acordării dreptului de organizare si exploatare a jocurilor de noroc la distanță, care, dacă ar fi fost cunoscute ar fi condus la neacordarea licențele de organizarea jocurilor de noroc".

Însă, analizând Decizia nr. 2928/30.10.2015 se poate observă că în pagina nr. 2 a deciziei sunt menționate constatările, respectiv "aceasta conține motive privind situația de fapt care a condus la adoptare deciziei anulate și anume că, reclamantele în ceea ce privește tipul de joc: cazinou pe website-urile www.x.com și www.x.com au continuat să încalce legea prin oferirea de jocuri de noroc la distanță fără a avea dreptul legal, săvârșind o faptă de natura penală. De asemenea, în cuprinsul actului administrativ anulat a fost descris pericolul creat pentru participanții din România, dintre care, ulterior aproximativ 1.000 de persoane fizice au fost și sancționate contravențional cu amenzi peste 5.000 RON, în acțiunea denumită de presa sportivă "scandalul pariurilor".

La pagina pag. 67 din hotărârea atacată, la paragraful 5, instanța în mod greșit reține că domeniul de aplicare al art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 nu poate fi lărgit prin asemănare sau interpretare extensiva altor situații, fără a lua în considerare prevederile art. 156 alin. (4) teza a doua din H.G. nr. 111/2016, care stabilesc că "Dreptul de organizare și exploatare anterior menționat, acordat în temeiul deciziei Comitetului de Supraveghere, pentru o perioadă de 12 luni, va putea fi revocat, anulat sau suspendat în aceleași condiții prevăzute pentru revocarea, anularea sau suspendarea licenței de organizare sau a autorizațiilor de exploatare a activității."

Astfel, în încercarea de a da posibilitatea operatorilor din domeniul on-line să funcționeze legal, legiuitorul a reglementat dreptul provizoriu de operare, asimilat licenței, având același regim juridic cu aceasta, obținându-se asemănător și producând aceleași efecte, ceea ce înseamnă că nașterea, modificarea și stingerea aceștei "licențe provizorii" este guvernată, prin analogie, de aceleași dispoziții legale.

Astfel intrarea în vigoare a dreptului de operare pe perioada temporară este guvernată de aceleași dispoziții legale ca și cele aplicabile licenței, acesta producând efecte începând cu data de 1 a lunii următoare efectuării plăților, aceste dispoziții legale fiind aplicabile atât jocurilor de noroc tradiționale, cât și celor la distanță (online).

Instituția dreptului de operare a fost una tranzitorie, impusă de situația din piața jocurilor de noroc existentă la un moment dat "având în vedere că operatorii de jocuri de noroc la distanță (online) funcționează în diferite jurisdicții europene, documentele care provin din aceste jurisdicții având conținut diferit în funcție de specificul fiecărui stat în parte, fiind opozabile autorităților române.

Orice drept presupune obligații legale aferente, în situația dreptului de operare provizoriu prevăzut de art. II alin. (7) obligațiile legale sunt cele prevăzute pentru orice operator ce deține o licență valabilă de 10 ani, legiuitorul neprevăzând alte obligații specifice pentru operare, după obținerea acestui drept temporar.

Interpretarea autorității a derivat din interpretarea principiului "ubi aedem ratio, ibi a aedem solutio", ceea ce înseamnă că unde este aceeași ratiune acolo este aceeași soluție, iar pentru drept are forma aplicată "ubi aedem ratio, ibi aedem ius", ceea ce înseamnă că acolo unde există aceeași rațiune se aplică același drept.

Jocurile de noroc la distanță (online) au fost reglementate prin Legea nr. 246/2010 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc. Începând cu 2010, niciunul dintre operatorii de jocuri de noroc la distanță (online) nu a întreprins niciun demers legal pentru obținerea licenței de funcționare și a autorizației de exploatare.

Având în vedere această situație, de la data ințrării în vigoare a Legii nr. 124/2015, respectiv 12.06.2015 și până la data de 10.09.2015, legiuitorul a acordat o perioadă de 90 de zile în care operatorii economici care au desfășurat jocuri de noroc la distanță în România prin încălcarea legii aveau posibilitatea intrării în legalitate prin depunerea documentelor justificative și plata penalității stabilite pentru perioada anterioară, până la data de 10.09.2015.

Pentru viitor, legiuitorul a acordat posibilitatea obținerii dreptului de operare pentru o perioadă de maxim un an similar licenței, în vederea desfășurării în continuare a activității în condițiile legii. În concluzie, prin neaplicarea prevederilor legale prin analogie tuturor operatorilor de jocuri de noroc dată de instanță, ar putea rezulta situație absurdă si periculoasă ce ar fi putut produce în mod cert o inechitate între operatori.

Cu privire la acest motiv de recurs arată că, pe parcursul desfășurării procesului în fața instanței de fond au fost solicitate și încuviințate o multitudine de probe, multe dintre acestea nefiind utile cauzei. Cu toate acestea, deși instanța a permis reclamantelor administrarea tuturor probelor în considerentele hotărârii atacate nu indică nicio probă, nu menționează și nu arătă că o anumită convingere a rezultat din analizarea vreunei dintre probele încuviințate și administrate.

Din analizarea motivelor instanței, rezultă că preluarea ideilor și a concluziilor reclamantelor s-a realizat automat, dovadă fiind faptul că instanța nu a corelat ideile și susținerile părților cu dovezile depuse la dosarul cauzei pentru a face o analiză comparativă, iar când concluzionează face grave confuzii. Rezultă clar că motivarea nu este rezultatul propriului demers de interpretare și aplicare a legii la situația de fapt, prin prisma susținerilor părților, în condițiile în care susținerile autorității privind situația de fapt au fost ignorate.

Referitor la motivul de la pag 68 paragraful 2 din hotărârea atacată, arată că instanța reține în mod total greșit faptul că împrejurările de fapt ale cauzei nu se încadrează în rândul situațiilor cărora li se puteau aplica măsurile reglementate de prevederile art. 17 alin. (1) și (8) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare. Conform aprecierilor instanței care a soluționat fondul, autoritatea avea obligația indicării în actul administrativ care erau motivele "care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi condus la neacordarea licenței de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, după caz".

Conform acestor dispoziții legale, Contractul de supraveghere al ONJN poate dispune anularea licenței de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, după caz, atunci când se constată că la data acordării acesteia solicitanții au oferit informații incorecte sau inexacte, care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi condus la neacordarea licenței de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, după caz". Or, reclamantele au omis cu rea credință să comunice faptul că au permis în continuare jucătorilor cu conturi vechi să desfășoare activitate în perioada 10-30.09.2015, aspect care dacă ar fi fost adus la cunoștința Comitetului de Supraveghere, această autoritate nu ar mai fi aprobat, fără nicio îndoială, dreptul interimar de operare pentru tipul de joc: cazinou pe website-urile www.x.com și www.x.com și nu ar mai fi fost emisă, pe cale de consecință nici Decizia nr. 2527/29.09.2015.

Având în vedere comportamentul operatorului, rezultă că acesta au încălcat legea în mod continuu, dacă Comitetului de Supraveghere i s-ar fi comunicat că operatorii continuă să desfășoare activități pe site:ulwww.x.com. ceea ce ar fi echivalat cu încălcarea legii, acestor operatori, fără nicio îndoială, nu s-ar fi acordat dreptul temporar de operare.

Având în vedere și specificul domeniului și modul de funcționare al Comitetului de supraveghere, precum și documentul depus de reprezentantul operatorului prin care asigură, în conformitate cu art. 16 alin. (2) pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 77/2209 în vigoare la acea data, că reclamantele au cunoștință de prevederile legale din domeniul jocurilor de noroc, se poate concluziona că acestea au avut reprezentarea exactă a ceea ce au încălcat, precum și a consecințelor acestei situații, situație care este motivată inclusiv in Decizia atacată.

În acest sens, consideră că în perioada în care a operat ilegal nu poate fi stinsă nici de efectele amnistiei, care s-a încheiat în 10.09.2015 și nu poate fi luată în considerare nici de autoritate, deoarece valabilitatea dreptului de operare începea, conform art. 12 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2009 "cu data de întâi a lunii următoare efectuării plății taxelor, în cazul de față de la data de 01.10.2015.

Prin urmare, solicită admiterea recursului formulat.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivare, a arătat că hotărârea primei instanțe nu este lovită de niciun viciu de nelegalitate, consecința dedusă de prima instanță din cercetarea situației de fapt prin raportare la dispoziția legală aplicată este elocvent expusă în următoarea frază prin care se finalizează raționamentul, explicându-se că "pentru respectarea întocmai a prevederile art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, pârâta avea obligația de a indica în cuprinsul Deciziei nr. 2928/30.10.2015 (...) care au fost informațiile incorecte sau inexacte care au fost oferite de reclamantă la data acordării dreptului (...)"

Cu privire la primul motiv de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a susținut că hotărârea pronunțată de prima instanță respectă exigențele motivării, iar susținerile invocate de recurentă în sprijinul acestui motiv de recurs sunt profund nefondate.

Cu referire la incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut că invocând analogia, drept motiv justificativ în aplicarea sancțiunii anulării, OJTN demonstrează că decizia atacată a fost emisă în condiții de nelegalitate, fiind încălcate principiile fundamentale de aplicarea legii.

Dat fiind aceste circumstanțe, contrar afirmațiilor recurentei, instanța de fond nu a săvârșit nicio eroare de judecată când a reținut că "situația de fapt (din conținutul Deciziei nr. 2928/30.10.2015 (...) nu se încadrează în conținutul prevederilor art. 17 alin. 1 din O.U.G. nr. 77/2009, ci din contră, a analiza domeniul de aplicare a sancțiunii în deplină conformitate cu principiul de interpretare incident.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 31 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 02 octombrie 2019.

Prin acțiunea înregistrată s-a solicitat efectuarea controlului jurisdicțional cu privire la legalitatea Deciziei nr. 2928/30.10.2015, adoptată de ONJN - Comitetul de Supraveghere și menținută de către aceeași autoritate prin răspunsul la plângerea prealabilă, prin care s-a dispus anularea dreptului de organizare și exploatare a jocurilor de noroc la distanță pentru tipul de joc: cazinou pe website-urile www.x și www.x.com acordat societății A..

În motivarea deciziei contestate s-au reținut următoarele:

- contrar dispozițiilor legale incidente, precum și celor expuse prin Decizia Comitetului de Supraveghere nr. 2527/29.09.2015 și a anexelor acestora, operatorul economic au continuat exploatarea în comun a platformei de jocuri de noroc la distanță prin intermediul website-ului www.stargames și www.x.com și după data de 10.09.2015, cu toate că, în condițiile legii, ar fi trebuit să blocheze platforma de joc în data de 11.09.2015, astfel încât să nu poată fi accesată de pe teritoriul României decât începând cu data de 01.10.201;

- prin desfășurarea activității de organizare și exploatare a jocurilor de noroc la distanță pe teritoriul României fără licență de organizare și autorizație de exploatare sau, conform art. II alin. (7) din Legea nr. 124 din 29 mai 2015, fără un drept de organizare și exploatare a jocurilor de noroc la distanță, societățile în speță au încălcat, în mod vădit, în perioada 11.09.2015-30.09.2015, normele legale în domeniul jocurilor de noroc, fiind săvârșită infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu modificările și completările ulterioare.

- în perioada 11.09.2015-30.09.2015, prin încălcarea prevederilor legale, societățile au creat un pericol social, rezultând un total de 315 de participanți de pe teritoriul României la activități de jocuri de noroc la distanță, ce nu erau licențiate/autorizate de ONJN, astfel participanții devenind contravenienți, conform art. 22 alin. (6) din O.U.G. nr. 77/2009.

Analizând legalitatea Deciziei ONJN - Comitetul de Supraveghere nr. 2928/30.10.2015, prima instanță a constatat că, în raport de temeiul juridic indicat (prevederile art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77 din 24 iunie 2009 și art. II alin. (7) și (8) din Legea nr. 124 din 29 mai 2015) la situația de fapt reținută, decizia atacată a fost adoptată în exces de putere, în accepțiunea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu precizează care au fost informațiile incorecte sau inexacte furnizate de reclamante care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi condus la neacordarea licenței.

Astfel, prevederile art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77 din 24 iunie 2009, reglementează, în mod expres, situația în care ONJN - Comitetul de Supraveghere poate dispune anularea licenței de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, după caz, respectiv atunci când se constată că la data acordării acesteia solicitanții au oferit informații incorecte sau inexacte, care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi condus la neacordarea licenței de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, după caz.

Concluzionând, prima instanță a reținut că nu rezultă din conținutul deciziei contestate care au fost informațiile incorecte sau inexacte furnizate de reclamante care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi condus la neacordarea licenței de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, după caz, deși temeiul juridic reținut în fundamentarea măsurii ar fi impus ca aceste informații să fie indicate.

În acest context prima instanță a mai reținut că domeniul de aplicare a art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 se circumscrie exclusiv licențelor și autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc, care, prin prisma caracterului sancționator, nu poate fi aplicat prin asemănare sau interpretare extensivă altor situații, cum sunt cele referitoare la dreptul interimar de operare - drept special, autonom și temporar, acordat în temeiul art. II alin. (7) și (8) din Legea nr. 124/2015 operatorilor care îndeplinesc condițiile specifice, prevăzute expres și limitativ de lege.

În continuare, prima instanță a conchis că situația de fapt care a fost reținută în conținutul deciziei contestate nu se încadrează în conținutul prevederilor art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77 din 24 iunie 2009, potrivit cărora Comitetul de supraveghere al O.N.J.N. poate dispune anularea licenței de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc atunci când se constată că la data acordării acesteia solicitanții au oferit informații incorecte sau inexacte, care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi condus la neacordarea licenței de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, după caz.

În consecință, prima instanță a reținut, pe de o parte, inaplicabilitatea sancțiunii prevăzute la art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77 din 24 iunie 2009 si în cazul dreptului interimar, arătând că operarea fără drept în perioada 11-30 septembrie 2015 nu se încadrează în temeiul de drept substanțial invocat pentru sancțiunea anularii, întrucât acest temei legal se refera doar la furnizarea de informării incomplete sau inexacte care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi condus la neacordarea licenței de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, după caz. Astfel, inaplicabilitatea este determinată, pe de o parte, de lipsa ipotezei sancționării, si pe de alta parte, de nelegalitatea extinderii prin analogie a sancțiunilor reglementate în materia licențelor si autorizațiilor de exploatare și în cazul dreptului interimar obținut în baza Legii nr. 124/2015.

În urma verificării actului contestat, prima instanță a considerat că autoritatea publică emitentă nu a respectat cerința intrinsecă a motivării actului administrativ. În aceste condiții a conchis, în esență, că lipsa de claritate a actului administrativ în ceea ce privește temeiul juridic atrage anularea actului administrativ contestat, nefiind necesară o analiză suplimentară a criticilor legate de celelalte motive de nelegalitate.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, precum și a apărărilor expuse în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru următoarele considerente.

În urma controlului jurisdicțional exercitat, prima instanță a admis acțiunea reclamantei și a dispus anularea actelor contestate, adoptate de către ONJN - Comitetul de Supraveghere, privind anularea dreptului de organizare și exploatare a jocurilor de noroc la distanță pentru tipul de joc cazinou prin intermediul website-ului www.stargames și www.x.com.

Pentru a pronunță această hotărâre, prima instanță a reținut că din conținutul deciziei contestate nu rezultă care au fost informațiile incorecte sau inexacte care au fost oferite de reclamante la data acordării dreptului de organizare și exploatare a jocurilor de noroc la distanță, care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi condus la neacordarea licenței de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, după caz, deși temeiul juridic reținut în fundamentarea măsurii ar fi impus ca aceste informații să fie indicate.

De asemenea, prima instanță a mai reținut că domeniul de aplicare a art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 se circumscrie exclusiv licențelor și autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc, care, prin prisma caracterului sancționator nu poate fi aplicat prin asemănare sau interpretare extensivă altor situații distincte de cele cuprinse în ipoteza sa, menționând că dreptul interimar de operare este un drept special, autonom și temporar, acordat în temeiul art. II alin. (7) și (8) din Legea nr. 124/2015 operatorilor care îndeplinesc condițiile specifice, prevăzute expres și limitativ de lege, motiv pentru care aceștia nu intră sub incidența sancțiunii prevăzute de art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009.

Analizând criticile de nelegalitate invocate de recurenta pârâtă, subscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate.

Dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ. prevăd pentru instanța de judecată obligația de a arăta în cadrul hotărârii partea/părțile care au formulat cererea, obiectul cererii, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, motivele de fapt și de drept pentru care au fost înlăturate cererile părților, precum și celelalte mențiuni, potrivit prevederilor art. 425 alin. (1) C. proc. civ., considerentele făcând corp comun cu dispozitivul hotărârii pronunțate. Motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară și precisă, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile formulate de către părți, să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv.

Așadar, potrivit unei jurisprudențe consacrate, hotărârea instanței trebuie să cuprindă, ca o garanție a caracterului echidistant al procedurii judiciare și al respectării dreptului la apărare al părților, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Considerentele hotărârii, reprezentând explicitarea soluției din dispozitiv, fac corp comun cu dispozitivul și intră deopotrivă în autoritate de lucru judecat, raportat la părțile din dosar și obiectul cauzei. Trebuie precizat că obligația instanței de a-și motiva hotărârea nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare. Întinderea acestei obligații poate varia în funcție de natura hotărârii. În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanță, precum și de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare și de practicile diferite privind prezentarea și redactarea sentințelor și hotărârilor în diferite state. Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale(4) .

Având în vedere aspectele relevate în cadrul pct. 6 - Aspecte de fapt și de drept relevante, Înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanțe respectă exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind motivată în fapt și în drept, și permit exercitarea unui control judiciar eficient.

În cauză, hotărârea pronunțată de instanța de fond răspunde cerinței argumentării soluției adoptate, considerentele acesteia conținând analiza motivelor de nelegalitate a actului administrativ contestat, cu luarea în considerare și diseminarea apărărilor părților implicate în proces.

Împrejurarea că instanța de fond nu și-a însușit argumentele pârâtei, nu face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru că acest text legal are în vedere lipsa motivării sau argumentarea hotărârii în baza unor temeiuri străine de natura pricinii, și nu aspecte de natura celor invocate de reclamant.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acesta este întemeiat.

Fără a nega temeinicia observațiilor cu caracter general, prin care a fost argumentată necesitatea motivării actului administrativ în fapt și în drept, din perspectiva controlului jurisdicțional exercitat de instanța de contencios administrativ, Înalta Curte apreciază că în cauză în mod greșit a apreciat prima instanță că actele contestate sunt nemotivate, soluționând cauza fără a analiza criticile și apărările formulate de părți pe fond.

Nu poate fi considerat nul pentru nemotivare actul administrativ prin care autoritatea administrativă indică în mod explicit atât starea de fapt cât și cea de drept, în contextul în care judecătorul fondului constată, în prealabil, că măsură luată este greșit fundamentată juridic, pe dispoziții legale inaplicabile cauzei sau că motivele pe care autoritatea le oferă sunt insuficiente, eronate sau neconcludente prin prisma condițiilor legale de emitere a actului administrativ contestat.

Prima instanță a ajuns la concluzia că actul este nemotivat după ce a constatat, pe de o parte, inaplicabilitatea sancțiunii prevăzute la art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77 din 24 iunie 2009 si în cazul dreptului interimar, arătând că operarea fără drept în perioada 11-30 septembrie 2015 nu se încadrează în temeiul de drept substanțial invocat, iar pe de alta parte, a apreciat că este nelegală extinderea prin analogie a sancțiunilor reglementate în materia licențelor si autorizațiilor de exploatare și cu referire la dreptul interimar obținut în baza Legii nr. 124/2015.

În consecință, dezlegările primei instanțe în ceea ce privește incidența în cauză a dispozițiilor art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77 din 24 iunie 2009 cu referire la dreptul interimar, respectiv aplicarea prin analogie a acestei norme în cazul faptei reținute (operarea fără drept în perioada 11-30 septembrie 2015) reprezintă în realitate a analiză parțială a fondului cauzei, analiză față de care nu se putea concluziona că actul este nul pentru nemotivare, ci se impunea analiza fondului cauzei, a tuturor criticilor și apărărilor invocate de părți în condiții de contradictorialitate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admire recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza pentru o nouă judecată aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc împotriva sentinței nr. 771 din 07 martie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 iulie 2020.