ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2131/2020

Prin cererea înregistrată la data de 15.11.2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII - a de contencios administrativ și fiscal, la nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc - Comitetul de supraveghere, a solicitat anularea Deciziei nr. 380/16.03.2017, prin care s-a dispus suspendarea pe o perioadă de 6 luni autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc tip slot - machine pentru mijloacele de joc cu seriile x și y și anularea adresei nr. x/15.05.2017, reprezentând răspunsul la plângerea prealabilă formulată împotriva Deciziei nr. 380/16.03.2017, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1706 din data de 5 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei de interes invocată de pârât ca neîntemeiată. A respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., cu invocarea motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., a solicitat casarea sentinței, iar în rejudecare admiterea acțiunii și anularea în tot a Deciziei nr. 380/16.03.2017 emisă de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc și a adresei nr. x/15.05.2017.

În motivarea recursului, a arătat că soluția instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv ale art. 31 alin. (2) din Constituția României, ale art. 151 alin. (3) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 111/2016, precum și ale art. 1 alin. (5) și art. 21 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc.

Recurenta a invocat lipsa motivării actelor administrative cu caracter individual, întrucât Comitetul de Supraveghere are obligația să analizeze în concret circumstanțele faptei contravenționale și, în măsura în care se constată o gravitate sporită a acesteia, precum și consecințe deosebite ce decurg din săvârșirea contravenției, are posibilitatea (iar nu obligația) de a dispune, ca sancțiune complementară, măsura suspendării autorizațiilor pe o perioadă de până la 6 luni.

Legiuitorul dă posibilitatea organelor de control să aplice sancțiunea complementară a suspendării autorizațiilor de exploatare a mijloacelor de joc pe o perioadă de până la 6 luni, așadar, pentru ca măsura suspendării să fi fost dispusă în mod legal și temeinic, pe perioada maximă admisă de lege, este necesar ca în prealabil organele de control să fi constatat o gravitate sporită a faptei, care să fi produs consecințe deosebite, fiind imperios necesar ca aceste constatări de fapt, care justifică aplicarea măsurii pe perioada maximă, să fie cuprinse în motivarea actului administrativ, sub sancțiunea nulității actului. Or, în cuprinsul Deciziei nr. 380/16.03.2017 nu există nicio mențiune privind pericolul social sporit ori consecințele ce decurg din săvârșirea faptei, lipsesc inclusiv criteriile de indivdualizare în funcție de care a fost stabilită perioada de suspendare - perioada maximă.

Comitetul de Supraveghere din cadrul Serviciului Teritorial Sud-Vest al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc a propus măsura suspendării pentru o perioadă de 3 luni, apreciind că gravitatea și urmările produse prin săvârșirea contravenției, raportat la pericolul social abstract al faptei, nu ar justifica impunerea măsurii pentru perioada maximă admisă de lege. Cu toate acestea, Comitetul de Supraveghere Central a dispus (fără motivare) măsura suspendării pe perioada maximă admisă de lege. Aceeași atitudine a fost adoptată de organul de control și în ceea ce privește soluționarea plângerii prealabile, în adresa nr. x/15.05.2017 cu privire la respingerea acesteia nefiind prezentat cel puțin un motiv pe care se întemeiază o atare soluție. Opinia sa este împărtășită de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, sens în care indică hotărârile din cauzele C - 367/1995 și C- 41/1969, Înalta Curte de Casație și Justiție a preluat interpretările C.J.U.E. din cauzele menționate, amintindu-le în Deciziile nr. 1580/2008, 673/2013 și 314/2013 ale secției de contencios administrativ și fiscal.

În continuare, recurenta a invocat opozabilitatea clauzelor contractului de asociere în participațiune nr. x/13.10.2016. A arătat că la punctul de lucru controlat, din orașul Băbeni, str. x, jud. Vâlcea, își desfășoară activitatea de organizare și exploatare a jocurilor de noroc împreună cu organizatorul de pariuri în cotă fixă S.C. B. S.R.L, în baza Contractului de asociere în participațiune nr. x/13.10.2016.

Apreciază că instanța a interpretat în mod eronat prevederile art. 1 alin. (5) și art. 21 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, sub aspectul răspunderii organizatorilor. Legiuitorul nu stabilește, în situația desfășurării în comun a activității de exploatare a jocurilor de noroc de către mai mulți organizatori, cărui organizator îi revine răspunderea legitimării jucătorilor și aplicării măsurilor de interzicere a accesului minorilor în locații, rezumându-se la acordarea posibilității de a încheia un contract. Aceasta implică, drept consecință directă, adoptarea unor clauze contractuale prin care sunt stabilite condițiile în care părțile înțeleg să împartă obligațiile legale.

În aceste condiții, consideră că organul de control, în momentul determinării operatorului economic resposabil, trebuie să aibă în vedere modul în care organizatorii au înțeles să împartă sarcinile legale între ei. Potrivit dispozițiilor art. 4.1 lit. f) din contract, asociatului B. îi incumba obligația de a asigura respectarea reglementărilor specifice jocurilor de noroc pentru fiecare dispozitiv, obligație ce include respectarea dispozițiilor legale privitoare la interzicerea accesul minorilor în locații. În continuare, dispoziția înscrisă la art. 4.1. lit. n) din contract prevede că B. trebuie să asigure și aplicarea interdicției de practicare a jocurilor de noroc de către minori. Prin urmare, condițiile contractuale relevă că responsabilitatea respectării reglementărilor specifice jocurilor de noroc și aplicarea interdicției de practicare a jocurilor de noroc de către minori se realizează de B., iar nu de către reclamantă, care nu avea posibilitatea obiectivă de îndeplinire a obligației câtă vreme personalul angajat cu contract individual de muncă în cadrul asocierii, la punctul de lucru în discuție, aparține societății B..

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Referitor la lipsa motivării actelor administrative cu caracter individual, a arătat că dispoziția cuprinsă la art. 151 alin. (3) din H.G. nr. 111/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de punere în aplicare a O.U.G. nr. 77/2009 nu distinge și nu face nicio diferențiere între reglementarea expresă și înțelesul pe care recurenta reclamantă dorește să o evidențieze. În acest sens, măsura suspendării în condițiile arătate poate fi acordată în funcție de consecințele produse, în funcție de gravitatea faptelor constatate și a consecințelor care decurg din toate acestea.

Un alt aspect relevant de precizat este acela că măsura suspendării autorizației se realizează prin decizia Comitetului de supraveghere, organul decizional și deliberativ care hotărăște, pe baza gravității faptelor constatate, elementele esențiale pentru adoptarea unei asemenea hotărâri, dispoziția cuprinsă la art. 151 alin. (3) din H.G. nr. 111/2016, temeiul legal care a stat la baza emiterii actului administrativ, nu cuprinde "criterii de individualizare" pentru care Comitetul de supraveghere poate să dispună măsura suspendării autorizațiilor.

Comitetul de supraveghere a dispus măsura suspendării pentru motivele arătate în cuprinsul actului administrativ, precum și în Nota direcției de specialitate, document care a stat la baza luării hotărârii. In aceste condiții, este știut faptul că, așa cum și recurenta recunoaște, neinterzicerea accesului minorilor în locațiile în care se desfășoară activități de jocuri de noroc poate conduce la propagarea în rândul minorilor a dependenței de jocuri de noroc și la un grad crescut de pericol social. In cuprinsul actului administrativ se prezintă în clar motivul pentru care Comitetul de Supraveghere a decis suspendarea autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc cu seriile x și y aflate la acel punct de lucru, pe o perioadă de 6 luni. Dispozițiile legale din domeniul jocurilor de noroc sunt dispoziții imperative, de strictă aplicare, fără a se putea deroga de la normele legale. Dispozițiile cu privire la interzicerea accesului minorilor în sălile de jocuri de noroc sunt dispoziții predictibile, iar principiul securității juridice nu a fost încălcat.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, a subliniat, față de dispozițiile legale, că recurenta reclamantă avea calitatea de organizator de jocuri de noroc la momentul controlului, având obligația organizării și exploatării jocurilor de noroc cu respectarea prevederilor legale, indiferent dacă între recurentă și o terță persoană juridică exista încheiat un contrat de asociere în participațiune sau nu.

Examinând sentința recurată prin prisma motivului de casare invocat prin cererea de recurs, prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamanta S.C. A. S.R.L. își desfășoară activitatea în domeniul jocurilor de noroc, în baza licenței de organizare a jocurilor de noroc aprobată prin Decizia Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc nr. 2118 din 28.11.2016.

Prin Decizia nr. 380 din 16.03.2017, Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc - Comitetul de supraveghere a dispus suspendarea pe o perioadă de 6 luni, de la data comunicării deciziei, dar nu mai mult decât valabilitatea autorizațiilor, a autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc tip slot - machine emise în favoarea reclamantei pentru mijloacele de joc cu seriile x și y.

Mijloacele de joc având seriile x ȘI y sunt amplasate în orașul Băbeni, județul Vâlcea, și erau exploatate de S.C. B. S.R.L. în temeiul contractului de asociere în participațiune nr. x/13.10.2016 încheiat cu reclamanta.

Pârâtul a avut în vedere, pentru emiterea acestei decizii, faptul că, la controlul realizat de reprezentanți ai ONJN în locația menționată, au fost identificați doi minori, astfel că a fost încheiat procesul-verbal de contravenție nr. x, prin care reclamanta a fost sancționată contravențional cu amendă în sumă de 25.000 RON. În urma propunerii formulate de direcția de specialitate, Comitetul de Supraveghere din cadrul ONJN a emis Decizia nr. 380 din 16.03.2017.

Împotriva aceste decizii reclamanta a formulat plângere prealabilă. Prin adresa nr. x/15.05.2017 i s-a comunicat că plângerea prealabilă a fost respinsă.

Împotriva Deciziei de suspendare nr. 380 din 16.03.2017, reclamanta a formulat acțiunea în anulare respinsă prin sentința recurată.

Susținerile din recurs referitoare la lipsa motivării actelor administrative sunt nefondate.

Actul administrativ trebuie motivat pentru a da posibilitatea cunoașterii motivelor pentru care a fost emis, persoanei interesate să aprecieze asupra legalității și temeiniciei acestuia, iar instanței de judecată, învestită de persoana care se pretinde vătămată, să efectueze controlul jurisdicțional. Motivarea trebuie să fie adecvată actului emis, în raport de natura acestuia, iar cerințele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanțele fiecărei situații care a determinat emiterea actului administrativ.

Actul administrativ contestat în cauză cuprinde situația de fapt, reținută în conformitate cu procesele-verbale de control și constatare a verificărilor și procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, și dispozițiile legale în temeiul cărora a fost întocmit și a fost aplicată măsura suspendării.

Astfel, s-a arătat, Comitetul de Supraveghere a analizat propunerea Direcției de Specialitate privind suspendarea autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc tip slot-machine pentru mijloacele de joc cu seriile x și y, autorizate în favoarea S.C. A. S.R.L., exploatate în punctul de lucru din Băbeni, str. x, jud. Vâlcea, unde, în data de 14.02.2017, au fost identificați minori la aparatele de joc, fapte consemnate în Procesul-verbal seria x.N.J.N./D.G.S.C./A nr. x/14.02.2017, Procesul-verbal seria x.N.J.N./D.G.S.C./A nr. x/21.02.2017 și Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria x.N.J.N./D.G.S.C./A nr. x/21.02.2017.

S-a constatat că organizatorul de jocuri de noroc nu a respectat obligația prevăzută la art. 8 alin. (5) si art. 150 alin. (1) lit. r) din H.G. nr. 111/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de punere în aplicare a O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea jocurilor de noroc, ceea ce constituie contravenție la regimul exploatării jocurilor de noroc, conform art. 151 alin. (1) lit. b) din același act normativ, și se sancționează potrivit art. 151 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 111/2016.

S-au reținut: art. 7 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2009; art. 8 alin. (5) din H.G. nr. 111/2016; art. 150 alin. (1) lit. r) din H.G. nr. 111/2016; art. 151 alin. (1), (3), (4) din H.G. nr. 111/2016; art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 20/2013; art. 17 alin. (9) din O.U.G. nr. 77/2009.

Dispozițiile art. 7 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea jocurilor de noroc prevăd că "Accesul minorilor în locațiile specializate pentru desfășurarea jocurilor de noroc, precum și participarea acestora la orice tip de joc de noroc sunt interzise", cele ale art. 8 alin. (5) din H.G. nr. 111/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de punere în aplicare a O.U.G. nr. 77/2009 prevăd că "Organizatorii sunt obligați să interzică accesul minorilor în locațiile specializate pentru desfășurarea de jocuri de noroc, la mijloacele de joc ori la sistemele informatice care permit participarea la jocul de noroc. În scopul stabilirii dreptului de participare la jocul de noroc, organizatorii pot solicita participanților prezentarea unui act de identitate", iar conform art. 150 alin. (1) lit. r) din H.G. nr. 111/2016, "Organizatorii de jocuri de noroc au, în funcție de specificul activității de jocuri de noroc desfășurate, următoarele obligații: (...) r) să nu permită accesul minorilor în locațiile în care se desfășoară activități de jocuri de noroc, la mijloacele de joc sau la sistemele informatice care permit participarea la jocurile de noroc".

Raportat la cele reținute, actul administrativ contestat corespunde cerințelor de motivare. Sunt arătate în fapt și în drept motivele avute în vedere de pârât, iar motivarea actelor administrative permite instanței efectuarea controlului jurisdicțional asupra acestuia.

Actul administrativ este întocmit în conformitate cu dispozițiile legale în temeiul cărora a fost emis.

Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (7) din O.U.G. nr. 20/2013 privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului Național pentru Jocuri, "Organizarea și funcționarea Comitetului, precum și regimul juridic al deciziilor acestuia se stabilesc prin hotărâre a Guvernului".

Conform art. 10 din H.G. nr. 298/2013 privind organizarea și funcționarea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, "(1) Decizia reprezintă act administrativ și se emite numai în formă scrisă. (2) Decizia cuprinde, după caz, următoarele elemente: a) denumirea Comitetului; b) numărul și data la care a fost emisă și data de la care își produce efectele; c) datele de identificare a persoanei juridice; d) obiectul deciziei; e) motivele de fapt; f) temeiul de drept; g) numele și semnătura președintelui sau ale vicepreședintelui Oficiului, după caz; h) ștampila Comitetului; i) posibilitatea de a fi contestată", iar potrivit art. 13, "Lipsa unuia dintre elementele deciziei referitoare la numele, prenumele și calitatea persoanei care semnează actul administrativ, numele și prenumele ori denumirea persoanei juridice sau a persoanei împuternicite de către aceasta, după caz, a obiectului deciziei ori a semnăturii președintelui sau vicepreședintelui Comitetului, cu excepția prevăzută la art. 11 alin. (3), atrage nulitatea acesteia. Nulitatea se poate constata la cerere sau din oficiu".

Decizia contestată cuprinde toate elementele prevăzute de aceste dispoziții legale, astfel cum rezultă din cele expuse anterior.

În ceea ce privește răspunsul comunicat la plângerea prealabilă, dispozițiile legale nu prevăd condiții de formă privind conținutul acesteia, iar modalitatea de redactare a acestui răspuns nu poate constitui motiv de nulitate a actului administrativ prin care s-a aplicat măsura de suspendare, a cărui nelegalitate se examinează raportat la data emiterii acestuia, la condițiile de fond și de formă proprii acestuia.

Sunt nefondate și susținerile recurentei privind faptul că actul administrativ cu caracter individual nu este motivat în ceea ce privește oportunitatea măsurii aplicate, durata acesteia, raportat la gradul de pericol social al faptei săvârșite, că în cuprinsul Deciziei nr. 380/16.03.2017 nu există nicio mențiune privind pericolul social sporit ori consecințele ce decurg din săvârșirea faptei, care au format convingerea Comitetului de Supraveghere asupra legalității aplicării sancțiunii complementare, că lipsesc inclusiv criteriile de indivdualizare în funcție de care a fost stabilită perioada maximă de suspendare.

Instanța de fond a reținut în mod corect faptul că dispozițiile art. 151 alin. (3) din H.G. nr. 111/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de punere în aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009 stabilesc limita superioară a marjei de apreciere de care beneficiază Oficiul atunci când decide adoptarea unei sancțiuni ca urmare a încălcării de către un operator de jocuri de noroc a dispozițiilor legale care reglementează acest domeniu, și, deși nu s-a indicat expres în cuprinsul motivării, rezultă, din prezentarea faptelor care au determinat aplicarea măsurii, că pârâtul a apreciat că prezența a doi minori în locația unde erau exploatate mijloace de joc prezintă suficientă gravitate astfel încât să justifice măsura dispusă.

Potrivit dispozițiilor art. 7 din O.U.G. nr. 20/2013, "(1) În cadrul Oficiului, se înființează un comitet de supraveghere, (...), structură deliberativă și decizională, având următoarele atribuții: (...) b) anulează, revocă, suspendă efectele documentelor privind dreptul de organizare și funcționare în domeniul jocurilor de noroc și ale deciziilor emise, potrivit legislației în vigoare; (...) (2) În exercitarea atribuțiilor sale, Comitetul emite acte administrative sub formă de decizii semnate de președintele Oficiului, care pot fi contestate în condițiile legii".

În baza acestor dispoziții și a celor ale art. 151 alin. (3) din H.G. nr. 111/2016, care prevăd că "Comitetul de Supraveghere poate dispune, în funcție de consecințele produse, măsura suspendării autorizației/autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc până la 6 luni, pentru fiecare mijloc de joc în parte sau pentru toate mijloacele de joc situate într-o locație ori pentru locația/locațiile specializată(e), precum și pentru domeniile/platformele operatorilor, în funcție de gravitatea faptelor constatate și a consecințelor ce decurg din acestea, pentru una dintre faptele prevăzute la alin. (1)", pârâtul a emis decizia contestată.

Raportat și la dispozițiile art. 13 din H.G. nr. 298/2013, care prevăd elementele a căror lipsă atrage nulitatea, motivele invocate, privind faptul că nu au fost prezentate în concret consecințele produse, în condițiile în care fapta a fost descrisă, cu trimitere la procesele-verbale de control și constatare a verificărilor și procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, iar gravitatea s-a apreciat în raport de toate împrejurările menționate, nu conduc la nelegalitatea deciziei.

Sunt corecte, în acest sens, susținerile intimatului referitoare la faptul că neinterzicerea accesului minorilor în locațiile în care se desfășoară activități de jocuri de noroc poate conduce la propagarea în rândul minorilor a dependenței de jocuri de noroc și la un grad crescut de pericol social, că norma care interzice accesul minorilor în sălile de jocuri de noroc este o normă clară, care permite celor vizați să își corecteze conduita, să adopte strategia pe care o consideră adecvată și să răspundă pentru conduita necorespunzătoare a normei legale.

Faptul că organul de control a propus aplicarea măsurii pentru o perioadă de 3 luni nu constituie, de asemenea, un motiv care să conducă la anularea deciziei, ținând seama de faptul că ceea ce s-a comunicat este doar o propunere, formulată în temeiul art. 151 alin. (4) din H.G. nr. 111/2016, potrivit cărora "(...) organele cu atribuții de control înaintează propunerea de sancționare și perioada propusă Comitetului, însoțite de întreaga documentație care stă la baza propunerii", care nu obligă Consiliul de Supraveghere, cel care are competența de a dispune măsura suspendării, potrivit art. 7 din O.U.G. nr. 20/2013 și art. 151 alin. (3) din H.G. nr. 111/2016, iar perioada de suspendare a fost dispusă în limita prevăzută de dispozițiile legale.

Motivele de recurs privind opozabilitatea clauzelor contractului de asociere în participațiune nr. x/13.10.2016, interpretarea eronată a prevederilor art. 1 alin. (5) și art. 21 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, sub aspectul răspunderii organizatorilor, sunt, de asemenea, nefondate.

Dispozițiile art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2009 prevăd, prin excepție de la prevederile alin. (2), conform cărora jocurile de noroc sunt exploatate în mod direct de deținătorul licenței, posibilitatea ca exploatarea jocurilor de noroc să se poată realiza, în comun sau nu, între un organizator de jocuri de noroc și unul sau mai mulți operatori economici sau persoane fizice între care există un contract încheiat în condițiile legii, menționând că răspunderea revine părților contractante.

Dispozițiile art. 21 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 precizează că "Răspunderea pentru organizarea și exploatarea jocurilor de noroc în condițiile prezentei ordonanțe de urgență revine în totalitate persoanelor juridice care dețin licență de organizare a jocurilor de noroc".

Cu privire la reglementarea națională, Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr. 1344 din 13 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 16 ianuarie 2012, prin care a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, a reținut inclusiv jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în domeniul libertății de a presta servicii, prevăzută de art. 49 CE, Hotărârea din 3 iunie 2010, pronunțată în Cauza C-258/08, Ladbrokes Betting & Gaming Ltd, Ladbrokes International Ltd contra Stichting de Nationale Sporttotalisator, prin care s-a reconfirmat jurisprudența potrivit căreia, în domeniul reglementării jocurilor de noroc, statele membre dispun de o marjă foarte largă de acțiune, fiind fixate criteriile pe care instanțele naționale trebuie să le aibă în vedere în contextul verificărilor privind aptitudinea reglementării naționale de a limita dependența de jocurile de noroc și de a preveni frauda în domeniu, întrucât obiectivul principal urmărit de reglementarea națională trebuie să fie lupta împotriva criminalității, mai precis protecția consumatorilor de jocuri de noroc împotriva fraudelor săvârșite de operatori, o legislație națională destinată să limiteze activitatea operatorilor de jocuri de noroc, în scopul limitării dependenței de jocurile de noroc și pentru a preveni frauda, fiind în principiu compatibilă cu dreptul comunitar.

De asemenea, a fost reținută Hotărârea din 8 septembrie 2009, Liga Portuguesa de Futebol Profissional și Bwin International, C-42/07, prin care Curtea a hotărât că art. 46 alin. (1) CE permite restricții ale libertății de a presta servicii, justificate de motive de ordine publică, de siguranță publică sau de sănătate publică, cum ar fi obiectivele de protecție a consumatorilor, de prevenire a fraudei și a incitării cetățenilor la o cheltuială excesivă legată de joc, precum și de prevenire a tulburărilor ordinii sociale în general, statele membre fiind libere să stabilească, potrivit propriei scări de valori, obiectivele politicii lor în materie de jocuri de noroc și, eventual, să definească cu precizie nivelul de protecție urmărit, și Hotărârea din 6 martie 2007, cauzele conexate C-338/04, C-359/04 și C-360/04, Massimiliano Placanica și alții, în sensul că restricțiile impuse trebuie să îndeplinească cerințele care reies din jurisprudența Curții, în special în ceea ce privește proporționalitatea lor.

Prin Decizia nr. 380 din 16.03.2017, Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc - Comitetul de supraveghere a dispus suspendarea pe o perioadă de 6 luni, de la data comunicării deciziei, a două autorizații de exploatare a jocurilor de noroc tip slot - machine, emise în favoarea reclamantei, pentru mijloace de joc exploatate de S.C. B. S.R.L. în temeiul contractului de asociere în participațiune nr. x/13.10.2016 încheiat cu reclamanta.

Susține recurenta reclamantă că legiuitorul nu stabilește, în situația desfășurării în comun a activității de exploatare a jocurilor de noroc de către mai mulți organizatori, cărui organizator îi revine răspunderea legitimării jucătorilor și aplicării măsurilor de interzicere a accesului minorilor în locații, considerând că organul de control, în momentul determinării operatorului economic resposabil, trebuia să aibă în vedere modul în care organizatorii au înțeles să împartă sarcinile legale între ei. Se face trimitere, astfel, la dispozițiile cuprinse la Capitolul II din Contractul de asociere în participațiune nr. x/13.10.2016, având ca obiect exploatarea în asociere a aparatelor de tip slot-machine deținute legal de A., în locațiile deținute și proiectate în acest scop de B., menționate în actele adiționale la contract, faptul că exploatarea dispozitivelor se va efectua de către angajații B. și, pentru a atinge obiectivul asocierii, A. îi va pune la dispoziție lui B. dispozitivele, iar B. va exploata dispozitivele pentru activitatea de jocuri de noroc în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Potrivit dispozițiilor art. 4.1 lit. f) din contract, asociatului B. îi incumbă obligația de a asigura respectarea reglementărilor specifice jocurilor de noroc pentru fiecare dispozitiv, iar conform dispoziției înscrisă la art. 4.1. lit. n) din contract, B. trebuie să asigure și aplicarea interdicției de practicare a jocurilor de noroc de către minori. Prin urmare, susține recurenta că responsabilitatea respectării reglementărilor specifice jocurilor de noroc și aplicarea interdicției de practicare a jocurilor de noroc de către minori se realizează de B., iar nu de către reclamantă, care nu avea posibilitatea obiectivă de îndeplinire a obligației câtă vreme, conform dispozițiilor art. 4.1. lit. d) din contract, personalul angajat cu contract individual de muncă în cadrul asocierii, la punctul de lucru în discuție, aparține societății B..

Instanța de fond a reținut în mod corect lipsa de temeinicie a acestor susțineri, față de conținutul dispozițiilor art. 21 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, potrivit cărora răspunderea pentru organizarea și exploatarea jocurilor de noroc revine în totalitate persoanelor juridice care dețin licență de organizare a jocurilor de noroc.

Raportat la aceste dispoziții, în condițiile în care ambii operatori economici, atât reclamanta, cât și S.C. B. S.R.L., dețin licențe de organizare a jocurilor de noroc emise de O.N.J.N., răspunderea pentru desfășurarea activității de jocuri de noroc în condițiile legii, în mod corespunzător, revine ambilor organizatori de jocuri de noroc, respectiv S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L..

În mod corect instanța de fond a observat că alegerea reclamantei de a-și exercita prin altul drepturile conferite de licența de organizare a jocurilor de noroc, prin încheierea contractului de asociere în participațiune, nu este de natură a exonera reclamanta, în raporturile cu autoritatea de control în domeniu, de obligațiile stabilite de art. 7 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2009, privind interzicerea accesului minorilor în locațiile specializate pentru desfășurarea jocurilor de noroc, precum și participarea acestora la orice tip de joc de noroc, art. 10 alin. (3) pct. (i) din O.U.G. nr. 77/2009, care prevăd desfășurarea activității economice reprezentată de jocurile de noroc prin intermediul normelor de aplicare a legii și a altor reglementări specifice, a unui cadru de reglementare și supraveghere a furnizării și consumului de jocuri de noroc tradiționale și la distanță condiționat de respectarea principiilor privitoare la protecția minorilor și prevenirea accesului acestora la aceste tipuri de jocuri de noroc.

Faptul că reclamanta a încheiat contractul de asociere în participațiune, prin care se stabilește în sarcina S.C. B. S.R.L. obligația de a nu permite minorilor accesul la mijloacele de joc, și care produce efecte în raporturile dintre părțile contractante, nu o exonerează de răspundere în ceea ce privește obligațiile care îi revin în baza dispozițiilor legale, și, pe cale de consecință, cu privire la răspunderea care îi revine în situația încălcării acestora.

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte constată că sunt nefondate motivele de recurs, instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă cu aplicarea corectă a dispozțiilor legale incidente menționate.

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare invocat de recurenta reclamantă, prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.