ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5583/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.06.2018, sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL NAȚIONAL PENTRU JOCURI DE NOROC - COMITETUL DE SUPRAVEGHERE, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Deciziei Oficiului National pentru Jocuri de Noroc, Comitetul de Supraveghere nr. 2352/14.12.2017 prin care aceasta a decis revocarea Licenței de organizare a jocurilor de noroc tradiționale tip pariuri in cota fixa nr x, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 4379 din 30 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL NAȚIONAL PENTRU JOCURI DE NOROC - COMITETUL DE SUPRAVEGHERE, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 4379 din 30 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțate de prima instanță și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Apreciază recurenta ca instanța de fond nu a analizat in ansamblul ei Decizia Oficiului National pentru Jocuri de Noroc, Comitetul de Supraveghere nr. 2352/14.12.2017, prin aceasta denaturând adevăratul motiv pentru care parata a decis revocarea Licenței de organizare a jocurilor de noroc tradiționale tip pariuri in cota fixa nr. x emisa in favoarea sa.

Astfel ca, in urma acestei analize, Curtea de apel București a ajuns la concluzia greșita, conform căreia revocarea licenței de organizare a jocurilor de noroc ar fi fost consecința existentei unor datorii restante la Bugetul de stat, mai vechi de 30 de zile, conform adresei ANAF nr. x/16.11.2017.

Într-adevăr, Decizia atacata este întemeiată pe prevederile art. 17 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009, însă, din motivarea acestei decizii, rezultă că, din adresa nr. x/16.11.2017 emisă de Administrația Fiscala pentru Contribuabili Mijlocii recurenta a depus la organul fiscal cererea x/10.11.2017 de compensare a unei părți din debitul înregistrat față de Bugetul de stat, în sumă de 192.435 RON, cu scadența la 25.10.2017, cu sumele existente în contul de garanții, constituit conform prevederilor O.U.G. nr. 77/2009. Se arata, de asemenea, în motivare, faptul că cererea de compensare a fost soluționata la data de 13.12.2017. Prin urmare, începând cu data de 13.12.2017 recurenta nu mai avea constituit fondul de garanție prevăzut de O.U.G. nr. 77/2009.

Prin urmare, deși temeiul juridic face referire la datoriile scadente la bugetul de stat - și cu care, de altfel, pârâta se afla înscrisă în tabelul creditorilor societății - aflată sub protecția procedurii de insolvență - motivarea deciziei face referire clară la faptul că, începând cu data de 3.12.2017, recurenta nu mai avea constituit fondul de garanție.

În condițiile in care sumele existente in contul de garanții au fost compensate la data de 13.12.2017 cu parte din debitul înregistrat fata de Bugetul de stat și, in condițiile în care recurenta deținea o licența de exploatare jocuri or de noroc, rezultă că odată cu compensarea acestor sume se năștea obligația legala de reconstituire a fondului de garantare, la nivelul impus de lege, pentru menținerea valabilității licenței.

Așadar, în opinia recurentei, doar dacă aceasta obligație nu era onorată în termen de 30 de zile de la momentul compensării (devenit astfel moment al nașterii obligației de plată) pârâta avea posibilitatea, in funcție de consecințele produse, sa revoce licența de organizare a jocurilor de noroc.

Se mai susține că suma de 3.653.708 RON, la care se face referire in cuprinsul sentinței atacate nu reprezintă o datorie scadenta, fiind incidente prevederile art. 75 alin. (1) din Legea 85/2014 alin. (1), care arata ca: "de la data deschiderii procedurii se suspenda de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau masurile de executare silita pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai in cadrul procedurii insolventei, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor"

Ori parata se afla înscrisă la tabelul creanțelor recurentei, în procedura insolvenței ce face obiectul dosarului Tribunalului Ilfov nr. 367/93/2017.

Pârâtul OFICIUL NAȚIONAL PENTRU JOCURI DE NOROC - COMITETUL DE SUPRAVEGHERE a formulat întâmpinare, solicitând respingerea în totalitate a recursului și menținerea ca temeinică și legală, a sentinței pronunțate de Curtea de Apel București, cu consecința menținerii deciziei emise de Comitetul de Supraveghere nr. 2352/14.12.2017, ca fiind temeinică și legală.

Intimatul pârât, după ce a reluat istoricul litigiului, a precizat că dispozițiile legale din domeniul jocurilor de noroc nu prevăd posibilitatea vreunui organizator de jocuri de noroc să își desfășoare activitatea fără a-și achita taxele obligatorii datorate bugetului de stat, iar intrarea în insolvență a unei societăți nu implică neplata taxelor de licențiere și de autorizare, acestea fiind obligatorii pentru desfășurarea activității societății pentru toți operatorii care își desfășoară activitatea în domeniul jocurilor de noroc indiferent de starea firmei.

Prin urmare, temeiul de drept al revocării licenței de organizare a jocurilor de noroc este art. 17 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009 și se circumscrie situației de fapt a datoriilor mai mari de 30 de zile față de bugetul general consolidat al statului, fapt necontestabil ce reiese din adresele Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii existente la dosarul cauzei.

Cu alte cuvinte, recurenta nu a depus probe din care să rezulte că îndeplinește vreuna dintre condițiile potrivit cărora obligațiile de plată la bugetul de stat nu se consideră obligații de plată, sens în care, apreciază că, pentru neîndeplinirea obligațiilor de plată față de bugetul general consolidat sau plata acestora, conform prevederilor legale în vigoare, cu o întârziere mai mare de 30 de zile de la data la care obligațiile respective sunt scadente în condițiile legii, Comitetul de Supraveghere din cadrul ONJN a dispus, în mod corect, revocarea licenței de organizare a jocurilor de noroc pariuri în cotă fixă.

Cu privire la cel de-al doi ca motiv de recurs, prin care se precizează că suma de 3.653.708 RON nu reprezintă o datorie scadentă, întrucât este incidență dispoziția cuprinsă la art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, arată că nici înainte de intrarea în insolvență și nici după intrarea recurentei reclamante în insolvență, între părțile prezentei cauze, nu a existat o cauză pe rolul instanțelor judecătorești, sau o acțiune extrajudiciară și nicio măsură de executare silită pentru realizarea creanțelor. Astfel, susținerea recurentei este neîntemeiată, întrucât această dispoziție nu se aplică în prezenta cauză.

Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, conform atribuțiilor stabilite de O.U.G. nr. 20/2013 are obligația legală de a urmări, în primul rând, respectarea îndeplinirii de către organizatorii de jocuri de noroc a condițiilor de licențiere și autorizare, atât în etapa inițială, de licențiere, cât și ulterior, pe tot parcursul perioadei de valabilitate a licenței.

Dispozițiile legale din domeniul jocurilor de noroc nu prevăd posibilitatea vreunui organizator de jocuri de noroc să își desfășoare activitatea fără a-și achita taxele obligatorii datorate bugetului de stat, iar intrarea în insolvență a unei societăți, nu implică neplata taxelor de licențiere și de autorizare, acestea fiind obligatorii pentru desfășurarea activității societății pentru toți operatorii care își desfășoară activitatea în domeniul jocurilor de noroc, indiferent de starea firmei.

II. Soluția instanței de recurs

Motivele de recurs invocate de parte pot fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv când au fost aplicate sau interpretate greșit normele de drept material.

În esență, recurenta a adus două critici hotărârii recurate, prima constând în aceea că greșit s-a reținut motivul de revocare a licenței ca fiind existența datoriilor la bugetul de stat, în realitate motivul fiind lipsa constituirii garanției, iar a doua constând în inexistența datoriilor, înscrierea la masa credală neputând fi asimilată noțiunii de datorie la bugetul de stat.

Răspunzând celor două critici, în baza cărora recurenta dorește să obțină reformarea hotărârii atacate, Înalta Curte observă că acestea sunt nefondate, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.

Prima instanță a reținut corect situația de fapt premisă, respectiv împrejurarea conform căreia prin decizia nr. 2352/14.12.2017 emisă de pârâtul OFICIUL NAȚIONAL PENTRU JOCURI DE NOROC - COMITETUL DE SUPRAVEGHERE s-a dispus revocarea Licenței de organizare a jocurilor de noroc tradiționale tip pariuri în cotă fixă nr. x emisă în favoarea reclamantei A. S.R.L., iar plângerea prealabilă formulată de beneficiar a fost respinsă prin Decizia nr. 207/15.02.2018 emisă de pârât.

Totodată, corect s-a reținut că decizia de mai sus a fost adoptată în baza adresei nr. x/16.11.2017, emisă de Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii din care rezultă că recurenta reclamantă, în insolvență de la 20.03.2017, figurează la data de 10.11.2017 și 13.11.2017 cu obligații de plată restante la bugetul general consolidat mai vechi de 30 de zile, în sumă totală de 3.653.608 RON, masă credală stinsă parțial.

Atât din verificarea temeiului de drept al motivării, respectiv art. 17 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009, cât și a temeiurilor de fapt ale adoptării măsurii administrative contestate, rezultă cu evidență că motivul revocării licenței de organizare a jocurilor de noroc l-a constituit existența unor datorii la bugetul de stat mai vechi de 30 zile, iar nu acela al neîndeplinirii obligației de reconstituire a fondului de garantare, așa cum a susținut recurenta.

Astfel, din adresa ANAF, așa cum a fost redată mai sus, rezultă că la data emiterii ei, anterior adoptării deciziei contestate, datoriile înregistrate de societate depășiseră deja întârzierea de 30 zile, care generează incidența prevederilor art. 17 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009.

Susținerile recurentei nu pot fi avute în vedere, în condițiile în care compensarea invocată de aceasta în cuprinsul recursului său, a avut loc doar pentru suma de 192.435 RON, din totalul datoriilor de 3.851.673 RON. De altfel, autoritățile administrative au valorificat această compensare în beneficiul recurentei, în decizia de revocare fiind menționat un cuantum al datoriilor restante doar de 3.653.708 RON, reprezentând obligații totale restante la bugetul general consolidat, sumă cu care ANAF s-a înscris la masa credală, luând în considerare stingerea parțială a creanței, așa cum s-a produs anterior.

Însă, o atare compensare parțială a creanței, deși s-a produs din fondul de garantare pus la dispoziție de recurentă, nu poate avea drept consecință incidența în cauză a prevederilor art. 17 alin. (2) lit. h) din O.U.G. nr. 77/2009, respectiv revocarea licenței pentru neconstituirea garanției, de vreme ce temeiul legal și motivele revocării l-au constituit existența datoriilor restante la bugetul de stat.

În acest context, prima instanță a reținut corect atât situația de fapt cât și temeiurile ce au stat la baza adoptării măsurii contestate, iar partea nu poate denatura această realitate prin invocarea, în beneficiul său a unui alt temei de drept ce nu a fost avut în vedere de autoritate cu ocazia emiterii actului administrativ contestat în prezenta cauză.

Totodată, nici cel de-al doilea argument al recurentei nu poate fi primit, în considerarea faptului că deschiderea procedurii insolvenței și înscrierea la masa credală au ca efect doar suspendarea procedurilor de executare silită desfășurate independent de cea colectivă, însă nu are niciun efect asupra datei scadente a datoriei sau a stingerii acesteia.

Nu în ultimul rând, așa cum just a reținut prima instanță, instituirea procedurii insolvenței, nu îi conferă recurentei dreptul de a-și desfășura activitatea cu încălcarea prevederilor exprese ale art. 17 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, de vreme ce legiuitorul nu a prevăzut nicio derogare în acest sens.

Drept urmare, existând o datorie semnificativă la bugetul de stat, scadentă și neachitată cu o întârziere mai mare de 30 de zile, Înalta Curte constată că atât în actul administrativ cât și în hotărârea primei instanțe s-a efectuat o corectă aplicare a textului legal al art. 17 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009, neexistând argumente consistente pentru a se dispune casarea.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea 554/2004 se va dispune respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii recurate ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 4379 din 30 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 octombrie 2020.