ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 150/2023

Ședința publică din data de 17 ianuarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 13.11.2019, sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.R.L a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc - Comitetul de Supraveghere, anularea, în tot, a Deciziei nr. 1623/12.07.2019 a Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc prin care s-a dispus suspendarea pe o perioadă de 1 lună a autorizațiilor de exploatare a 4 mijloace de joc de tip slot - machine exploatate în locația situată în Mun. București, Șos. x, sector 3 și a Deciziei nr. 1904/27.08.2019 reprezentând răspunsul prin care s-a respins plângerea prealabilă formulată împotriva Deciziei nr. 1623/12.07.2019.

Prin sentința civilă din 573 din 12 aprilie 2021, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL NAȚIONAL PENTRU JOCURI DE NOROC, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta – reclamantă A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii și anularea actelor administrative contestate.

În motivarea recursului, recurenta a susținut în esență, următoarele:

Instanța de fond a aplicat în mod greșit normele de drept material reprezentate de dispozițiile art. 151 alin. (3) din H.G. nr. 111/2016 și art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004 și a realizat încălcarea dispozițiilor art. 5 și art. 7 din O.G. nr. 2/2001.

În opinia recurentei, dispozițiile art. 151 alin. (3) din H.G. nr. 111/2016 nu sunt aplicabile în sensul reținut de către instanță întrucât, pentru aplicarea măsurii suspendării autorizațiilor de exploatare, este necesară îndeplinirea unei condiții esențiale ce tine de tipicitatea faptei prevăzute de lege: gravitatea faptelor constatate și a consecințelor ce decurg din acestea.

Așa fiind, prin aplicarea în mod greșit a dispozițiilor art. 151 alin. (3) din H.G. nr. 111/2016, cu ignorarea dispozițiilor art. 5 coroborat cu art. 7 din O.G. nr. 2/2001, prima instanță a realizat de asemenea o încălcare a principiilor constituționale referitoare la egalitatea în fața legii (art. 16 alin. (1) din Constituția României) și la previzibilitatea legii, ceea ce este contrar dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, conform jurisprudenței constante a Curții Constituționale a României.

Referitor la aplicarea corectă a dispozițiilor art. 151 alin. (3) din H.G. nr. 111/2016, așa cum s-a statuat și în jurisprudența relevantă – recurenta a invocat sentința civilă nr. 198/13.03.2020 pronunțată de către Curtea de Apel București în cadrul dosarului nr. x/2019, prin care instanța a statuat că aplicarea sancțiunii principale a avertismentului, care vine în întâmpinarea unui pericol social redus, nu poate fi însoțită de aplicarea sancțiunii complementare a suspendării autorizațiilor, care presupune aprecierea aceleiași fapte ca fiind de un pericol social grav.

Mai mult și în speța din dosarul nr. x/2019, instanța a statuat în sensul desființării sancțiunii complementare chiar dacă autoritatea (Comitetul) a dispus, precum în prezenta cauză, suspendarea autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc numai pentru o singură lună.

Totodată, dat fiind faptul că obiectul cauzei din dosarul nr. x/2019 privește aceeași faptă materială precum în prezenta cauză, rezultă că ceea ce s-a statuat prin sentința civilă nr. 198/13.03.2020 cu privire la pericolul social redus al faptei și la netemeinicia aplicării sancțiunii complementare a suspendării autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc este deopotrivă aplicabil și în prezenta cauză pentru identitate de rațiune, conform principiului egalității în fața legii. În caz contrar, s-ar ajunge ca prin mai multe hotărâri judecătorești să se dispună diferit/neunitar și să se realizeze un raționament și o încadrare diferite cu privire la aceeași faptă materială.

Așadar, nu este posibil în prezenta cauză ca gradul pericolului social al faptei să fie reapreciat, astfel încât să fie atrasă aplicarea sancțiunii complementare a suspendării autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc pentru cele patru mijloace de joc tip slot-machine, din moment ce deja s-a statuat atât în dosarul nr. x/2019, cât și în dosarul nr. x/2019 și nr. y/2019 cu privire la gradul redus de pericol social al prezentei fapte, dar și cu privire la netemeinicia aplicării unei sancțiuni complementare tocmai în virtutea acestui nivel redus al pericolului social.

Cu referire la art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, prima instanță a apreciat în mod vădit greșit cu privire la inexistența excesului de putere întrucât prima instanță se raportează la acel grad de pericol social al faptei astfel cum a fost evaluat de reprezentanții intimatei când aceștia au individualizat sancțiunea complementară. Or, acel grad de pericol evaluat de către intimată nu mai subzistă ca efect al sentinței civile definitive nr. 967/06.02.2020 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr. x/2019.

Cu privire la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 151 alin. (3) din H.G. nr. 111/2016 raportat la aplicarea în speță a sancțiunii contravenționale principale a avertismentului, recurenta – reclamantă a arătat că sentința civilă (definitivă) nr. 967/06.02.2020 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București și Decizia nr. 1623/12.07.2019 apar ca fiind în antiteză, deși ambele dispun în baza uneia și aceleiași situații de fapt - descrierea faptei din procesul-verbal nr. x/2019 este identică cu descrierea faptei din Decizia nr. 1623/12.07.2019. Așa fiind, la acest moment ne regăsim în situația paradoxală în care există două "aprecieri" diferite față de aceeași situație de fapt, cu mențiunea importantă că una dintre aceste aprecieri este cuprinsă într-o hotărâre judecătorească definitivă.

În ceea ce privește netemeinicia Deciziei nr. 1623/12.07.2019, recurenta a susținut că sancțiunea complementară dispusă este contrară dispozițiilor și principiilor sus-enunțate, măsura fiind disproporționată. Raportat la descrierea situației de fapt, se poate observa că circumstanțele faptei au vocația unor atenuante (fiind valorificate astfel în mod definitiv în cadrul dosarului nr. x/2019), fiind absurd a se aplica sancțiunea complementară evocată.

Intimatul-pârât Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc a formulat întâmpinare, prin care, în principal, a invocat excepția lipsei de obiect a recursului, în raport de faptul că măsura suspendării autorizațiilor de exploatare a fost deja executată; pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

Prealabil, Înalta Curte va respinge excepția lipsei de obiect a recursului invocată de intimatul – pârât, reținând că executarea sancțiunii complementare nu lipsește de obiect recursul, în condițiile în care acesta este o cale extraordinară de atac, prin care se urmărește, așa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Tot cu titlu prealabil, în ceea ce privește invocarea de către recurentă a sentinței civile nr. 198/13.03.2020 pronunțate de către Curtea de Apel București în cadrul dosarului nr. x/2019, Înalta Curte reține că, din punct de vedere legal, referirile la hotărârile judecătorești pronunțate de alte instanțe nu pot fi luate în considerare, dat fiind faptul că jurisprudența unei instanțe naționale nu constituie izvor de drept și nu este obligatorie, cu excepția deciziilor Curții Constituționale – conform art. 147 alin. (4) din Constituția României – precum și a soluțiilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii sau în procedura reglementată de art. 519 și următoarele C. proc. civ.

Referitor la criticile recurentei – reclamante privind interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 151 alin. (3) din H.G. nr. 111/2016 și art. 5 și 7 din O.G. nr. 2/2001, Înalta Curte le va respinge ca neîntemeiate.

Astfel, se reține că prin Decizia nr. 1623/12.07.2019 emisă de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc – Comitetul de Supraveghere, s-a dispus suspendarea autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc de tip slot-machine clasa A pentru mijlocele de joc cu seriile x ce au fost emise în favoarea A. S.R.L., mijloace de joc tip-slot exploatate în punctul de lucru situat în București, Șos Mihai Bravu, nr. 292, pentru o perioadă de 1 lună, de la data comunicării deciziei.

În motivarea deciziei s-a reținut că operatorul nu a respectat obligația prevăzută la art. 150 alin. (1) lit. r) din Anexa 1 la H.G. nr. 111/2016: "să nu permită accesul minorilor în locațiile în care se desfășoară activități de jocuri de noroc, la mijloacele de joc sau la sistemele informatice care permit participarea la jocurile de noroc ".

Împotriva deciziei nr. 1623/12.07.2019 reclamanta a formulat plângere prealabilă ce a fost soluționată prin decizia nr. 1904/27.08.2019, în sensul respingerii ca neîntemeiate.

Contrar susținerilor recurentei - reclamante, măsura suspendării autorizației a fost dispusă cu respectarea prevederilor legale, respectiv art. 151 alin. (3) din H.G. nr. 111/2016, în conformitate cu care "Comitetul de Supraveghere poate dispune, în funcție de consecințele produse, măsura suspendării autorizației/autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc până la 6 luni, pentru fiecare mijloc de joc în parte sau pentru toate mijloacele de joc situate într-o locație ori pentru locația/locațiile specializată(e), precum și pentru domeniile/platformele operatorilor, în funcție de gravitatea faptelor constatate și a consecințelor ce decurg din acestea, pentru una dintre faptele prevăzute la alin. (1)."

Potrivit dispozițiilor art. 151 alin. (3) din H.G. nr. 111/2016 Comitetul de supraveghere din cadru ONJN are competența de a stabili dacă se impune și suspendarea autorizației pe o perioadă cuprinsă între 1 și 6 luni, ca o măsură complementară, alături de sancțiunea principală aplicată prin procesul-verbal de contravenție.

Este de observat că procesul-verbal de contravenție nr. x/09.07.2019 a fost atacat de reclamantă, iar prin sentința civilă nr. x/06.02.2020 a Judecătoriei Sectorului 3 pronunțată în dosarul nr. x/2019 a fost admisă în parte plângerea contravențională și a fost înlocuită sancțiunea amenzii în cuantum de 25.000 RON cu sancțiunea avertismentului, reținându-se în esență că reclamanta a săvârșit fapta contravențională reținută în sarcina sa, respectiv a permis accesul în agenție a unui minor, însă față de circumstanțele concrete ale cauzei sancțiunea avertismentului este suficientă pentru atingerea scopului preventiv și reeducativ al sancțiunilor contravenționale.

Sentința a rămas definitivă prin respingerea apelului la data de 21.09.2020, prin decizia nr. 2632 a Tribunalului București.

Analiza legalității actelor administrative atacate în prezenta cauză pornește de la prezumția nerăsturnată că fapta reținută în sarcina reclamantei a fost comisă de aceasta în modalitatea în care a fost prezentată de organul constatator.

Recurenta-reclamantă susține fără temei că măsura complementară a suspendării ar fi incompatibilă cu sancțiunea avertismentului.

Or, se observă că, potrivit art. 151 alin. (3) H.G. nr. 111/2016, "Comitetul de Supraveghere poate dispune, în funcție de consecințele produse, măsura suspendării autorizației/autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc până la 6 luni, pentru fiecare mijloc de joc în parte sau pentru toate mijloacele de joc situate într-o locație ori pentru locația/locațiile specializată(e), precum și pentru domeniile/platformele operatorilor, în funcție de gravitatea faptelor constatate și a consecințelor ce decurg din acestea, pentru una dintre faptele prevăzute la alin. (1)."

Dispoziția legală nu distinge în funcție de natura sancțiunii principale aplicate anterior. Cu atât mai puțin se poate identifica vreo prevedere legală care să interzică aplicarea măsurii administrative complementare în situația contravenienților sancționați cu avertisment.

Or, în condițiile în care legiuitorul a lăsat la aprecierea organului competent ca odată cu constatarea faptei contravenționale să decidă dacă aplică și măsura suspendării autorizației/autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc și să hotărască asupra duratei acesteia, judecătorul nu se poate substitui în atribuțiile Consiliului de Supraveghere al ONJN, procedând la reevaluarea măsurii aplicabile sau la reindividualizarea sancțiunii, câtă vreme, așa cum s-a stabilit de către instanța de judecată în dosarul nr. x/2019, reclamanta a săvârșit fapta contravențională reținută în sarcina sa.

Recurenta realizează o suprapunere între fapta contravențională săvârșită și sancționată conform dispozițiilor art. O.G. nr. 2/2001 și sancțiunea administrativă aplicată de către Comitetul de Supraveghere al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) potrivit dispozițiilor art. 151 din H.G. nr. 111/2016.

Or, stabilind că aspectele reținute în cuprinsul procesului-verbal de contravenție au intrat sub autoritate de lucru judecat, "gravitatea faptei constatate" nu mai poate fi reapreciată în această etapă, fiind evident că sancțiunea contravențională a avertismentului nu înlătură existența pericolului social, iar prin actul administrativ emis pericolul social a fost apreciat proporțional cu sancțiunea suspendării autorizațiilor celor 4 mijloace de jocuri de noroc operată pentru o perioadă de o lună.

Nu se poate susține cu temei că fapta săvârșită de reclamantă este una ce prezintă un grad de pericol social redus, în condițiile în care sunt implicați minori, persoane cu un grad ridicat de vulnerabilitate cărora, iar faptul că sancțiunea aplicată a fost aceea a avertismentului, nu înseamnă că Comitetul de supraveghere din cadru ONJN nu putea stabili și măsura suplimentară a suspendării autorizației.

Înalta Curte reamintește că, potrivit art. 7 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2009, "Accesul minorilor în locațiile specializate pentru desfășurarea jocurilor de noroc, precum și participarea acestora la orice tip de joc de noroc sunt interzise".

În același timp, art. 2 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 20/2013 privind înființarea, organizarea și funcționarea ONJN și pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 77/2009 dispune că: "în activitatea sa, Oficiul urmărește respectarea următoarelor principii: [...] b) protecția minorilor sau a altor grupuri vulnerabile, din punct de vedere social și economic, în vederea evitării dependenței acestora de jocuri de noroc;"

Tot astfel, în conformitate cu art. 10 alin. (3) pct. (i) din O.U.G. nr. 77/2009, "Activitatea economică reprezentată de jocurile de noroc, astfel cum acestea sunt definite la alin. (1) lit. a) - p), se va desfășura în condițiile elaborării și implementării, prin intermediul normelor de aplicare a prezentei legi și a altor reglementări specifice, a unui cadru de reglementare și supraveghere a furnizării și consumului de jocuri de noroc tradiționale și la distanță, cu condiția respectării principiilor privitoare la: (...); (i) protecția minorilor și prevenirea accesului acestora la aceste tipuri de jocuri de noroc; (...)."

Prin Decizia nr. 1623/12.07.2019 nu a fost modificată sancțiunea contravențională dispusă prin procesul-verbal de contravenție nr. ONJN/A nr. x/09.07.2019, iar analiza dispozițiilor legale în baza cărora se realizează individualizarea faptei contravenționale, excede competenței acestei instanțe.

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare invocat de recurenta-reclamantă, prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de obiect a recursului, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile din 573 din 12 aprilie 2021 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 17 ianuarie 2023.