ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3373/2024

Ședința publică din data de 18 iunie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 12.11.2021, sub nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc anularea Ordinului nr. 86/17.06.2021 al Președintelui Oficiului National pentru Jocuri de Noroc privind modificarea și completarea anexei la Ordinul Președintelui Oficiului National pentru Jocuri de Noroc nr. 404/2020 privind aprobarea Condițiilor minime tehnice de verificare a mijloacelor de joc, publicat în Monitorul Oficial al României Partea a I-a, nr. 645 din 30 iunie 2021, respectiv anularea parțiala a actului administrativ, mai precis a conținutului Art. I pct. 1 precum si a conținutului Art. I pct. 9, care modifică și completează Anexa la Ordinul președintelui Oficiului National pentru Jocuri de Noroc nr. 404/2020, respectiv capitolul I secțiunea a 2-a, punctul 4, subpunctul 4.1, poziția 2, precum și capitolul III punctul 22, în ceea ce privește efectele asupra reclamantei.

Prin sentința civilă nr. 327 din 7 februarie 2023 a Curții de Apel București – secția a XI-a de contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea formulată de reclamanta S.C A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta S.C A. S.R.L. solicitând admiterea căii de atac și, în rejudecare, admiterea cererii de anulare parțială a Ordinului nr. 86/17.06.2021 al Președintelui Oficiului National pentru Jocuri de Noroc.

În susținerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a susținut următoarele critici:

Hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază. Recurentul suține că instanța de fond nu motivează care au fost considerentele pentru care a considerat că "acreditarea trebuie să fie deținută în domeniul jocurilor de noroc", în măsura în care această condiție nu este prevăzută expres în actele normative de nivel superior care reglementează jocurile de noroc (O.U.G. nr. 77/2009 și H.G. nr. 111/2016), nu a existat și nu există nici în prezent o Schemă de acreditare în domeniul reglementat specific mijloacelor de jocuri de noroc emisă/publicată de Organismul Național de Acreditare din România - RENAR, iar pentru conformarea Organismele de Evaluare a Conformității - OEC la acesta nouă condiție introdusă de Ordinul 86/2021 contestat, nu s-a acordat un termen care să permită conformarea Organismelor de Evaluarea Conformității cu sediul social în România.

O minimă motivare se impunea cu privire la acest aspect, însă instanța de fond s-a mulțumit să precieze doar că "acreditarea ISO 17025 sau ISO 17020... NU ... ar putea să privească orice alt domeniu decât jocurile de noroc".

Mai mult, îndeplinirea condiției impusă de Ordinul contestat este imposibilă raportat la situația concretă din țara noastră de la data apariției Ordinului până în prezent și fără existența unui termen care să permită conformarea și fără avizarea schemei (Regulamentului) de acreditare specifice, în domeniul reglementat al jocurilor de noroc, în baza căruia viitoarele OEC să se poată acredita cu RENAR.

Recurenta-reclamantă susține că prin Ordinul 86/2021 s-au dispus modificări substanțiale care nu țin cont de reglementările legale de rang superior (O.U.G. nr. 77/2009 și H.G. nr. 111/2016), care permit licențierea de către pârâtul ONJN a agenților economici, ca OEC clasa a II-a, pe baza dețineriie către aceștia a acreditării ISO 17020 sau ISO 17025 în domeniul voluntar.

De asemenea, în ceea ce privește încălcarea procedurii de notificare a Comisiei Europene, instanța de fond a reținut eronat faptul că "Ordinul 86/2021 nu conține o reglementare tehnică și nici o specificație tehnică întrucât nu reglementează ... dimensiuni, denumiri comerciale sau alte aspecte...", chiar dacă acesta dispoziție legală modifică Ordinul 404/2021, care a fost notificat CE - deci este o reglementare tehnică conf. prev. art. 4 alin. (1) pct. 6 din H.G. nr. 1016/2004.

Recurenta-reclamantă afirmă că instanța nu a luat în considerare jurisprudența Curții de Justiție a UE, prin care persoanele fizice/juridice ar putea contesta legalitatea presupuselor reglementări tehnice nenotificate în fața unei instanțe naționale.

Mai susține recurenta că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Actul a cărui anulare parțială o solicită reprezintă un instrument de punere în practică a unui act normativ de nivel superior, așadar nu poate impune condiții noi, ci poate doar să detalieze modul de conformare la condițiile impuse de actul normativ superior.

Recurenta mai susține că ne aflăm în situația în care un Ordin emis de o autoritatea centrală depășește limitele de competență stabilite prin prevederile din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare, care mandatează ONJN, să stabilească condițiile minime tehnice, conform artl alin. (4) "Condițiile minime tehnice de verificare utilizate de Biroul Român de Metrologie Legală și de organismele de evaluare a conformității se stabilesc prin ordin al președintelui O.N.J.N.".

Un alt motiv de nelegalitate ignorat complet de instanța de fond îl constituie impunerea, prin actul contestat, a unei condiții imposibil de îndeplinit pentru subiecții de drept cărora li se adresează, așa cum este și cazul subscrisei, firme românești cu sediul social localizat pe teritoriul României. Condiția restrictivă impusă prin actul contestat și anume deținerea unei anumite acreditări în domeniul specific al jocurilor de noroc nu poate fi îndeplinită, din punct de vedere obiectiv, de subiecții cărora li se adresează definiți mai sus.

Această situație este cauzată de inexistenta unei Scheme de acreditare în domeniul reglementat specific mijloacelor de jocuri de noroc emisă/publicată de RENAR, având ca rezultat direct, printre altele, acela că subscrisei i-a fost suspendată pentru o perioadă de mai bine de 30 de zile de către Comitetul de Supraveghere al ONJN (prin Decizia nr. 1884/29.09.2021 a Comitetului de Supraveghere a Oficiului Național pentru jocuri de Noroc), pe motiv că nu deținea acreditare ISO 17025 sau ISO 17020 în domeniul reglementat specific al jocurilor de noroc, în condițiile în care subscrisa obținuse de la ONJN Liecenta clasa a Ii-a pentru OEC, în baza prevederilor O.U.G. nr. 77/2009 si ale H.G. nr. 111/2016 -prevederi care sunt nemodificate de la data apariției până în prezent.

Ordinul nr. 86/2021 a fost emis fără a parcurge procedura de dezbaterea publică a tuturor părților interesate, conform prevederilor Legii 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică;

Așa cum de altfel ONJN a procedat anterior, în cursul anului 2019, în legătură cu proiectul Ordinului 404/2020, în toate etapele sale premergătoare publicării sale, prin îndeplinirea cerințelor prevăzute explicit în Legea nr. 52/2003.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Intimatul-pârât Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 19.07.2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 18 iunie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția Înaltei Curți asupra recursului exercitat în cauză

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Prin Ordinul nr. 86/2021 sau stabilit următoarele: "Art. I. - Anexa la Ordinul președintelui Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc nr. 404/2020 privind aprobarea Condițiilor minime tehnice de verificare a mijloacelor de joc, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 6 ianuarie 2021, se modifică și se completează, după cum urmează:

Împotriva acestor norme, recurenta-reclamantă a formulat cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (OJNJ) apreciind că Președintele ONJN nu avea competența de a impune condiții suplimentare pentru desfășurarea activității Organismelor de Evaluare a Conformității (OEC) licențiate clasa a II-a cu doar de reglementare a unei proceduri tehnice care să permită desfășurarea acestei activități, ordinul a fost emis cu încălcarea procedurii de notificare a Comisiei Europene, și fără a parcurge procedura de dezbatere publică publică a tuturor părților interesate, conform prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională.

Recurenta-reclamanta a considerat din modalitatea în care și-a susținut apărările în fața instanței de fond, că prin Ordinul nr. 86/2021, s-au impus condiții suplimentare pentru desfășurarea activității Organismelor de Evaluare a Conformității (OEC) licențiate clasa a 2-a, emitentul actului neavând o astfel de competență, ci doar de reglementare a unei proceduri tehnice care să permită desfășurarea acestei activități.

De asemenea a mai susținut nelegalitatea normelor contestate din perspectiva existenței unei contradicții cu reguli și principii fundamentale de drept prevăzute de Constituția României.

Instanța de fond a apreciat că niciuna din criticile de nelegalitate prezentate de reclamantă nu este întemeiată și a respins acțiunea acestea ca fiind neîntemeiată.

Împotriva sentinței instanței de fond a formulat recurs, reclamanta, iar într-o primă critică, aceasta a apreciat că sentința nu este motivată, considerente pentru care în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.. În ceea ce privește acest motiv de casare, Înalta Curte constată că este nefondat în considerarea următoarelor argumente:

Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată motiv pentru care Înalta Curte apreciază că sentința recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.

Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere, arâtând pe larg care este raționamentul pentru care faptele reclamantei încalcă prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 și a art. 40 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual.

Faptul că recurenta-reclamantă nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la concluzia că hotărârea atacată nu este motivată ori că ar cuprinde motive contradictorii.

Pe cale de consecință, instanța de control judiciar reține că motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reținută raportat la sentința atacată și că, în speță, potrivit considerentelor anterior expuse, instanța de fond a stabilit faptele și a aplicat dreptul incident, cu respectarea garanțiilor impuse de art. 6 CEDO privind dreptul părților la un proces echitabil, reușind să surprindă toate împrejurările esențiale pentru justa soluționare a cauzei.

În esență, recurenta-reclamantă, în susținerea acestui motiv de casare, a susținut că instanța de fond nu motivează care au fost considerentele pentru care a considerat că "acreditarea trebuie sa fie deținută în domeniul jocurilor de noroc".

Contrar susținerilor recurentei, rezultă din cuprinsul sentinței recurate că curtea de apel a reținut următoarele: dispozițiile art. 149 alin. (2) lit. h) punctul i) din Normele metodologice, reluate în cuprinsul art. 4 punctul 4.1, subpunctul 2 din Ordinul nr. 404/2020 și ulterior în cuprinsul Ordinului nr. 86/2021 nu pot fi interpretate decât în sensul că acreditarea trebuie să fie deținută în domeniul jocurilor de noroc, fiind inacceptabil ca o acreditare obținută într-un alt domeniu să poată fi folosită pentru verificarea mașinilor, instalațiilor, dispozitivelor, meselor de jocuri de noroc și al altor mijloace de joc.

Față de această motivare, Înalta Curte constată că sentința recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel.

În acest context, este de observat și că judecătorul fondului a analizat cauza sub toate aspectele relevante, iar neînsușirea de către instanța de judecată a argumentelor unei părți nu echivalează cu faptul că "hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază" pentru a se putea constata incidența motivului de casare invocat.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenta-reclamantă în susținerea acestui motiv a apreciat că Ordinul contestat depășește limitele de competență stabilite prin prevederea din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, care mandatează ONJN, să stabilească condițiile minime tehnice, conform prevederilor art. 1 alin. (4). Din această perspectivă recurenta-reclamantă a apreciat că normele contestate adaugă la lege, raportat la prevederea din H.G. nr. 111/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de punere în aplicare a O.U.G. nr. 77/2009, încălcând astfel prevederile Legii nr. 24 din 27 martie 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte subliniază că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmărește, așa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară și devolutivă, întrucât dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conțin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

Așa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanța de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Cod și nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol.

În speță, ansamblul criticilor subsumate de recurentă motivului de casare menționat reprezintă o reluare a celor invocate prin cererea de chemare în judecată, prin raportare directă la actele administrative contestate, fără a fi prezentate aspecte concludente care să susțină ipoteza interpretării sau aplicării greșite a dispozițiilor legale incidente de către instanța de fond, de natură să atragă nelegalitatea hotărârii pronunțate.

Înalta Curte apreciază că în mod corect a reținut instanța de fond, că prin adoptarea Ordinului nr. 86/2021 nu au fost impuse condiții tehnice care să conducă la schimbarea obiectului vizat ori care să adauge specificații sau cerințe noi ori specificații mai stricte, iar condițiile de licențiere a organismelor de evaluare a conformității, în ceea ce privește activitatea lor de evaluare a mijloacelor de joc, sunt prevăzute de Normele metodologice de punere în aplicare a O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc.

Cerința de a deține acreditarea conform standardului ISO 17020 și/sau ISO 17025 este prevăzută în mod expres de art. 149 alin. (2) lit. h) din Normele metodologice de punere în aplicare a O.U.G. nr. 77/2009 aprobate prin H.G. nr. 111/2016:

"În funcție de specificul activității, operatorii economici care desfășoară activități conexe în domeniul jocurilor de noroc în România, alții decât furnizorii de rețele și servicii de comunicații electronice, astfel cum sunt ei definiți în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 140/2012, cu modificările și completările ulterioare, vor îndeplini următoarele cerințe specifice astfel:

h) organismele de evaluare a conformității:

(i) operatorul economic va face dovada că deține cel puțin una dintre următoarele certificări ISO: ISO 17025, ISO 17020;"

Față de aceste norme, instața de recurs apreciază că sunt nefondate susținerile recurentei potrivit cărora ar exista o dublare a unei norme de punere în practică, a unei alte norme de nivel superior.

Ordinul Președintelui O.N.J.N. nr. 86/2021 nu a modificat substanțial dispozițiile Ordinului nr. 404/2020 și nu a introdus condiții mai restrictive pentru desfășurarea activității, scopul actului normativ fiind exclusiv de a clarifica unele dintre dispoziții, fără ca prin aceasta să fie denaturat scopul actului normativ.

Într-o altă critică, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond a ignorat că prin actul contestată a fost impusă o condiție imposibil de îndeplinit pentru subiecții de drept cărora li se adresează, respectiv deținerea unei anumite acreditări în domeniul specific al jocurilor de noroc.

Raportat la aceste critici, Înalta Curte reține că privesc o etapă vizând punerea în executare a actului contestat, iar nu emiterea sa valabilă, astfel că acest raționament propus în recurarea sentinței excedează sferei de analizare a legalității actului administrativ.

De altfel, așa cum s-a arătat mai sus, Ordinul nr. 86/2021 nu a prevăzut în sarcina organismelor de evaluare obligația deținerii acreditării, ci această sarcină a fost prevăzută de art. 149 alin. (2) lit. h) punctul i) din Normele metodologice de punere în aplicare a O.U.G. nr. 77/2009, adoptată în 2016.

În ceea ce privește critica privitoare al faptul că Ordinul nr. 86/2021 a fost emis fără a se parcurge procedura de dezbatere publică a tuturor părților interesate, Înalta Curte în acord cu opinia instanței de fond apreciază că din actele dosarului rezultă în mod cert pe de-o parte că actul a fost adoptat la inițiativa membrilor Consiliului Consultativ iar nu a președintelui ONJN, astfel, spre acest final au avut loc mai multe întâlniri astfel cum rezultă din minutele depuse la dosarul cauzei astfel că nu se confirmă lipsa de transparență decizională.

Pe de altă parte se confirmă cele reținute de către instanța de fond în urma analizei materialului probator că a existat o corespondență între intimata-pârâtă și recurneta-reclamantă în procedura de dinaintea emiterii ordinului.

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale și contractuale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L împotriva sentinței civile nr. 327 din 7 februarie 2023 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 18 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.