ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5925/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 26.08.2021, sub nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună suspendarea integrală a efectelor Ordinului nr. 86/17.06.2021 al Președintelui Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc privind modificarea și completarea anexei la Ordinul Președintelui Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc nr. 404/2020 privind aprobarea Condițiilor minime tehnice de verificare a mijloacelor de joc publicat în Monitorul Oficial al României Partea a I-a, nr. 645 din 30 iunie 2021, în ceea ce privește efectele asupra Organismelor de Evaluare a Conformității licențiate clasa a 2-a de ONJN, până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii de chemare în judecată pe care reclamanta o va formula după parcurgerea procedurii prealabile.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1560 din 2 noiembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția inadmisibilității și s-a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1560 din 2 noiembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, criticând-o prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare a executării actelor ca neîntemeiată. În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond nu motivează care au fost considerentele pentru care a apreciat că sunt insuficient justificate paguba iminentă sau prejudiciul greu de înlăturat, în condițiile în care în prezent societatea nu mai poate desfășura activitatea licențiată de ONJN. De asemenea, în opinia sa, judecătorul fondului a omis să analizeze că, în fapt, îndeplinirea condiției impusă de lege este imposibilă raportat la intervalul extrem de mic de intrare în vigoare și la termenele legale impuse de procedura de Acreditare (12 luni la RENAR, la care se adaugă perioada de timp până când Schema de acreditare va fi publicată de RENAR, după avizarea ONJN - estimat o perioadă de 2 ani de zile). Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond a aplicat în mod eronat condițiile de la art. 14 din Legea nr. 554/2004. Astfel, în ceea ce privește cazul bine justificat, instanța a dat o interpretare care ar lipsi total de aplicabilitate prevederile care reglementează posibilitatea suspendării actului administrativ. Cazurile indentificate în practica judiciară care justifică măsura suspendării au caracter exemplificativ, nu limitativ. Și chiar dacă ar fi reținut acele cazuri ca fiind limitative, se observă situația în care actul administrativ a fost emis cu depășirea limitelor de competență, deoarece se încalcă competența organului ierarhic superior. Actul a cărui suspendare o solicită reprezintă un instrument de punere în practică a unui act normativ de nivel superior, așadar nu poate impune condiții noi, ci poate doar să detalieze modul de conformare la condițiile impuse de actul normativ superior. În cazul de fată este vorba despre situația în care un Ordin emis de o autoritate centrală (respectiv de Președintele ONJN) depășește limitele de competență stabilite prin prevederea din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare, care mandatează ONJN, să stabilească condițiile minime tehnice de verificare, conform prevederilor art. 1 alin. (4) "Condițiile minime tehnice de verificare utilizate de Biroul Român de Metrologie Legală și de organismele de evaluare a conformității se stabilesc prin ordin al președintelui O.N.J.N.". În opinia sa, ordinul contestat "adaugă la lege" respectiv la prevederea din H.G. nr. 111/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de punere în aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare, încălcând astfel prevederile Legii nr. 24 din 27 martie 2000. În ceea ce privește paguba iminentă, recurenta-reclamantă a arătat că, în esență, motivul principal pe care se întemeia cererea de chemare în judecată viza nelegalitatea Ordinului nr. 86/17.06.2021 al Președintelui ONJN, care a introdus o condiție restrictivă la art. I pct. 1 care modifică pct. 4 subpunctul 4.1 poziția 2 din Ordinul Președintelui Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc nr. 404/2020 privind aprobarea Condițiilor minime tehnice de verificare a mijloacelor de joc, pe care reclamanta nu o poate îndeplini, rezultatul imediat fiind acela că nu își mai poate desfășura activitatea, deoarece nu deține acreditare ISO 17025 sau ISO 17020 în domeniul reglementat specific al jocurilor de noroc.

Apărările formulate în recurs Intimatul-pârât Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală. În esență, a susținut că, în mod corect, instanța de fond a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile cazului bine justificat și a producerii unei pagube iminente, astfel cum sunt prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cererea de chemare în judecată având ca obiect suspendarea parțială a Ordinului președintelui O.N.J.N. nr. 86/2021 fiind neîntemeiată. A susținut că suspendarea executării actului administrativ constituie o situație de excepție, în cadrul căreia instanța are numai posibilitatea să efectueze o cercetare sumară a aparentei dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ nu poate fi prejudiciat fondul litigiului. Cele două condiții legale, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă nu pot fi analizate decât împreună, deoarece nu se poate vorbi despre un caz bine justificat dacă nu se învederează, în același timp, iminența producerii unei pagube semnificative și care, reprezintă un element esențial pentru a motiva existența cazului bine justificat de admitere a suspendării actului administrativ. Cu privire la primul set de critici din cererea de recurs, intimatul a considerat că nu sunt prezentate argumente care să contrazică opinia instanței fondului, în sensul că în cauză motivele prezentate reprezintă un caz bine justificat și o pagubă iminentă. Făcând trimitere la art. 19 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2009, a susținut că atâta vreme cât prerogativa președintelui de emitere a ordinelor este prevăzută în mod expres de lege, activitatea de emitere a celor două acte normative – Ordinul 404/2020 și nr. 86/2021 de modificare a actului inițial, este legală, oportunitatea emiteri actului normativ reprezentând prerogativa autorității publice. Referitor la criticile privind greșita aplicarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, intimatul a susținut că și acestea sunt nefondate, în esență, arătând că este eronată aprecierea recurentei în sensul că art. 149 alin. (2) lit. h) pct. i) din Normele metodologice nu prevedea obligația acreditării în domeniul reglementat specific – jocuri de noroc.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 20 septembrie 2022, s-a fixat termen de judecată la data de 8 decembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Ordinul președintelui Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc nr. 404/2020 privind aprobarea Condițiilor minime tehnice de verificare a mijloacelor de joc, astfel cum a fost modificată prin Ordinul președintelui Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc nr. 86/2021, la Secțiunea a 2-a a Anexei la acest ordin prevede următoarele: " 4.1. Pentru a evalua conformitatea mijloacelor de joc și a fi licențiat, un organism de evaluare a conformității trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele cerințe: (…) 2. este acreditat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008, conform standardelor ISO 17020 și/sau ISO 17025 pentru activitățile de evaluare a conformității mijloacelor de joc pe care le efectuează; (…)" Forma anterioară modificării contestate prevedea "2. este acreditat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008 și pe baza standardelor armonizate publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene care corespund sarcinilor de evaluare a conformității mijloacelor de joc pe care le solicită;" Art. 149 alin. (2) din Normele metodologice de punere în aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc aprobate prin H.G. nr. 11/2016 prevede că: "În funcție de specificul activității, operatorii economici care desfășoară activități conexe în domeniul jocurilor de noroc în România, alții decât furnizorii de rețele și servicii de comunicații electronice, astfel cum sunt ei definiți în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 140/2012, cu modificările și completările ulterioare, vor îndeplini următoarele cerințe specifice astfel: (…) h) organismele de evaluare a conformității: (i) operatorul economic va face dovada că deține cel puțin una dintre următoarele certificări ISO: ISO 17025, ISO 17020;(…)" Prin Decizia nr. 1886/29.09.2021 Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc – Comitetul de Supraveghere a dispus suspendarea licenței clasa a II-a pentru activitatea de organism de evaluare a conformității deținută de S.C. A. S.R.L. până la data la care societatea va face dovada îndeplinirii condiției prevăzute de art. 149 alin. (2) lit. h) punctul (i) din Normele metodologice de punere în aplicare a O.U.G. nr. 77/2009, respectiv până la data la care reclamanta va face dovada deținerii certificatului de acreditare conform standardelor ISO17020 sau ISO 17025 în domeniul jocurilor de noroc. În motivarea deciziei, s-a reținut că societatea este acreditată ISO 17025, fiind competentă să efectueze activități de etalonări în localuri permanente, conform anexei 1 la certificatul de acreditare NR. x, nefiind competentă să efectueze etalonări în domeniul jocurilor de noroc, acestea nefiind prevăzute în anexa certificatului. În acest context factual, instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, a solicitat suspendarea integrală a efectelor Ordinului nr. 86/17.06.2021 al Președintelui Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc privind modificarea și completarea anexei la Ordinul Președintelui Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc nr. 404/2020 privind aprobarea Condițiilor minime tehnice de verificare a mijloacelor de joc publicat în Monitorul Oficial al României Partea a I-a, nr. 645 din 30 iunie 2021, în ceea ce privește efectele asupra Organismelor de Evaluare a Conformității licențiate clasa a 2-a de ONJN, până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii de chemare în judecată pe care reclamanta o va formula după parcurgerea procedurii prealabile. Prin sentința recurată, cererea privind suspendarea executării actului administrativ contestat a fost respinsă, reclamanta criticând-o prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Înalta Curte constată că sunt nefondate argumentele invocate de recurenta-reclamantă în susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Astfel, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății, respectiv art. 14 din Legea nr. 554/2004. Or, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată. În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv. Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentei neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în condițiile în care recurenta a invocat insuficienta motivare. Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente nici prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004. Astfel, amintește instanța de recurs că măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliul Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene. Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare. Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu. Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanței de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea definitivă a cauzei. Deci, cu alte cuvinte, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Or, cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate. În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. Este adevărat că tot în practica instanței supreme s-a statuat că aparența de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularității procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă unor motive ce țin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanțială a actului supus evaluării. Dar îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului. În aceste condiții, prin raportare la considerentele teoretice antereferite, Înalta Curte constată că, prin memoriul de recurs, reclamanta a invocat drept motive ce ar reprezenta în interpretarea sa un caz bine justificat, argumente similare cu cele invocate și în fața instanței de fond, care nu sunt de natură a reforma sentința recurată, prin care s-a concluzionat că, la o analiză sumară a actului, nu se poate reține un dubiu serios cu privire la aparența de legalitate a acestuia. Astfel, din analiza conținutului ordinului a cărui suspendare se solicită, în mod corect s-a constatat că argumentele invocate de reclamantă privind necompetența președintelui ONJN de a impune condiții noi pentru desfășurarea activității de efectuare a controlului tehnic asupra mijloacelor de jocuri de noroc, încălcarea procedurii de notificare a CE, evoluția legislației în domeniu, nerespectarea principiului transparenței decizionale, nu pot fi considerate împrejurări de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința aparenței de legalitate a actului administrativ-fiscal a cărui suspendare se solicită, întrucât acestea privesc nelegalitatea actului ce se pot analiza doar în cadrul litigiului referitor la anularea actului, neputând face obiectul cercetării sumare în cadrul suspendării executării a actului administrativ. Înalta Curte reține că ordinul contestat este emis pentru modificarea și completarea anexei la Ordinul președintelui Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc nr. 404/2020 privind aprobarea Condițiilor minime tehnice de verificare a mijloacelor de joc. Așadar, atâta timp cât președintele O.N.J.N este competent să emită un ordin, este competent să emită și ordinul de modificare a ordinului inițial, în acord cu dispozițiile art. 19 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2009 ce prevede "Condițiile minime tehnice de verificare utilizate de Biroul Român de Metrologie Legală și de organismele de evaluare a conformității se stabilesc prin ordin al președintelui O.N.J.N." raportat la art. 1 alin. (8) din O.U.G. nr. 20/2013 confom căruia în exercitarea atribuțiilor sale președintele emite ordine, decizii și instrucțiuni. Prin urmare, susținerea recurentei-reclamante în sensul că președintele Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc nu era competent să emită Ordinul nr. 86/2021 nu pare, la o primă vedere, a fi fondat. De asemenea, în acord cu opinia judecătorului fondului, instanța de control judiciar apreciază că, în procedura sumară a suspendării, nu se poate stabili cu exactitate dacă prin înlocuirea condiției "este acreditat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008 și pe baza standardelor armonizate publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene care corespund sarcinilor de evaluare a conformității mijloacelor de joc pe care le solicită;" cu condiția "este acreditat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008, conform standardelor ISO 17020 și/sau ISO 17025 pentru activitățile de evaluare a conformității mijloacelor de joc pe care le efectuează;" se realizează o modificare de esență. La prima vedere, modificarea introdusă prin Ordinul 86/2021 vine să expliciteze condiția prevăzută de art. 149 alin. (2) din Normele metodologice de punere în aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc aprobate prin H.G. nr. 11/2016. Aspectele invocate de reclamantă referitoare la imposibilitatea de îndeplinire a condițiilor impuse prin Ordinul nr. 86/2021 în timp util sunt aspecte ulterioare, ce nu pot reprezenta un caz bine justificat. Argumentele referitoare la imposibilitatea acreditării de către RENAR și eventuala acreditare de către alt organism european țin de executarea ordinului, de aspectele ulterioare și nu creează o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Pentru analiza criticilor referitoare la faptul că ordinul adaugă la lege, că a fost emis cu încălcarea procedurii de notificare a CE este necesară antamarea fondului litigiului, aspect care nu este posibil în această etapă a procedurii, caracterizată prin cercetarea sumară a aparenței dreptului, astfel cum s-a reținut anterior. În concluzie, în cauză nu poate fi reținută îndeplinirea condiției cazului bine justificat, astfel cum în mod judicios a constatat prima instanță. În ceea ce privește condiția pagubei iminente, instanța de control judiciar reține că îndeplinirea doar a uneia dintre cerințele cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, nu poate conduce la admiterea cererii de suspendare. Prin urmare, în lipsa dovedirii cazului bine justificat, nu se mai impune analizarea elementelor doveditoare ale pagubei iminente, această condiție, prin ea însăși, în lipsa cazului bine justificat, neavând aptitudinea de a schimba soluția pronunțată în prezentul recurs. Având în vedere aceste aspecte, instanța de control judiciar reține că sentința recurată este legală, fiind pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, motivele invocate de reclamantă prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare în sensul invocat de recurentă, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantă, ca nefondat.