ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3918/2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 03.05.2016, reclamantele A. și B. (colectiv denumite "bet365" sau "contestatorul"), au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL NAȚIONAL PENTRU JOCURI DE NOROC - COMITETUL DE SUPRAVEGHERE, anularea deciziei Comitetului de Supraveghere a ONJN din 30.10.2015, înregistrată la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc sub nr. x/02.11.2015 prin care a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea prealabilă înregistrată la ONJN sub nr. x/10.10.2015, formulată de B. și A.; anularea Deciziei nr. 2723 din 13 octombrie 2015 emisă de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc - Comitetul de Supraveghere pe numele societăților B. și A., precum și a Procesului Verbal încheiat în data de 15 octombrie 2015, subsecvent deciziei; obligarea pârâtei Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentința civilă nr. 2122 din data de 06.06.2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantele A. și B. în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL NAȚIONAL PENTRU JOCURI DE NOROC-COMITETUL DE SUPRAVEGHERE.

A anulat decizia Comitetului de Supraveghere a ONJN din 30.10.2015 înregistrată sub nr. x/02.11.2015, Decizia Comitetului de Supraveghere a ONJN nr. 2723/13.10.2015 și procesul-verbal nr. x/15.10.2015 emis de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.

Împotriva sentinței civile nr. 2122 din data de 06.06.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Oficiul Național Pentru Jocuri De Noroc-Comitetul De Supraveghere, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinței atacate și, rejudecând. cauza pe fond, menținerea în tot a Deciziei nr. 2723/13.10.2015 și deciziei nr. 35916/DGAJN/SASBC/02.11.2015, prin care s-a comunicat soluția Comitetului de supraveghere data 30.10.2015 privind plângerea prealabilă respingerea tuturor cererilor formulate ca fiind netemeinice și nefondate.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. arată că hotărârea nu cuprinde analiza tuturor motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază actul administrativ, aceasta nu satisface exigența motivării din perspectiva dispozițiilor art. 425 alin. (1) din Legea nr. 134/2010, astfel că lipsa mențiunilor prevăzute de lege atrage nulitatea hotărârii.

Prin criticile care se subscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Motivarea hotărârii recurate este necorespunzătoare, confuză, preluată, în principal din motivarea reclamantelor pornind de la o analiza și o expunere ilogică și subiectivă a situațiilor existente raportat la temeiurile de drept și documentele depuse la dosarul cauzei, astfel încât, aceasta în asamblu apare ca fiind lipsită de o justificare temeinică.

În mod greșit instanța reține la pagina 67 paragraful 2 din hotărârea recurată -raportând prevederile art. 17 alin. (1) din O.U.G. nu. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare la prevederile art. II alin. (7) și (8) din Legea nr. 124/2015 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2014 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și modificarea unor acte normative, că Decizia nr. 2723/13.10.2015 a fost adoptată cu exces de putere, așa cum termenul este stabilit de art. 2, alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările si completările ulterioare.

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 definește excesul de putere ca fiind exercitarea dreptului de apreciere a autorităților publice prin încălcarea limitelor și competenței prevăzute de drepturilor și libertăților, cetățenilor. Nu există nici-o legătură între motivele invocate în actul administrativ pentru aplicarea măsurii anulării dreptului, interimar de operare de către autoritate și motivele invocate, instanță în hotărâre recurată aceasta neanalizând situația de fapt din perspectiva autorității, considerentele reținute în hotărâre pentru anularea actului administrativ nu cuprind argumente în acest sens.

La pagina 67 paragraful. 3 și următorul din hotărârea atacată, instanța constată că "din cuprinsul acesteia nu rezultă care au fost informațiile incorecte sau inexacte care au fost oferite de reclamante la data acordării dreptului de organizare si exploatare a jocurilor de noroc la distanță, care, dacă ar fi fost cunoscute ar fi condus la neacordarea licențele de organizarea jocurilor de noroc . . . . . . . . . . .".

Însă, analizând Decizia nr. 2723 din 13.10,2015 se poate observă că în pagina nr. 2 a deciziei sunt menționate constatările, respectiv "aceasta conține motive privind situația de fapt care a condus la adoptare deciziei anulate și anume că, reclamantele deținătoare ale platformei www.x.com au continuat să încalce legea prin oferirea de jocuri de noroc la distanță fără a avea dreptul legal, săvârșind o faptă de natura penală. De asemenea, în cuprinsul actului administrativ anulat a fost descris pericolul creat pentru participanții din România, dintre care, ulterior aproximativ 1.000 de persoane fizice au fost și sancționate contravențional cu amenzi peste 5.000 RON, în acțiunea denumită de presa sportivă "scandalul pariurilor".

La pagina pag. 67 din hotărârea atacată, la paragraful 5, instanța în mod greșit reține că domeniul de aplicare al art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 nu poate fi lărgit prin asemănare sau interpretare extensiva altor situații, fără a lua în considerare prevederile art. 156 alin. (4) teza a doua din H.G. nr. 111/2016, care stabilesc că "Dreptul de organizare și exploatare anterior menționat, acordat în temeiul deciziei Comitetului de Supraveghere, pentru o perioadă de 12 luni, va putea fi revocat, anulat sau suspendat în aceleași condiții prevăzute pentru revocarea, anularea sau suspendarea licenței de organizare sau a autorizațiilor de exploatare a activității."

Astfel, în încercarea de a da posibilitatea operatorilor din domeniul on-line să funcționeze legal, legiuitorul a reglementat dreptul provizoriu de operare, asimilat licenței, având același regim juridic cu aceasta, obținându-se asemănător și producând aceleași efecte, ceea ce înseamnă că nașterea, modificarea și stingerea aceștei "licențe provizorii" este guvernată, prin analogie, de aceleași dispoziții legale.

Astfel intrarea în vigoare a dreptului de operare pe perioada temporară este guvernată de aceleași dispoziții legale ca și cele aplicabile licenței, acesta producând efecte începând cu data de 1 a lunii următoare efectuării plăților aceste dispoziții legale fiind aplicabile atât jocurilor de noroc tradiționale, cât și celor la distanță (online).

Instituția dreptului de operare a fost una tranzitorie, impusă de situația din piața jocurilor de noroc existentă la un moment dat "având în vedere că operatorii de jocuri de noroc la distanță (online) funcționează în diferite jurisdicții europene, documentele care provin din aceste jurisdicții având conținut diferit în funcție de specificul fiecărui stat în parte, fiind opozabile autorităților române.

Orice drept presupune obligații legale aferente, în situația dreptului de operare provizoriu prevăzut de art. II alin. (7) obligațiile legale sunt cele prevăzute pentru orice operator ce deține o licență valabilă de 10 ani, legiuitorul neprevăzând alte obligații specifice pentru operare, după obținerea acestui drept temporar.

Interpretarea autorității a derivat din interpretarea principiului "ubi aedem ratio, ibi a aedem solutio", ceea ce înseamnă că unde este aceeași ratiune acolo este aceeași soluție, iar pentru drept are forma aplicată "ubi aedem ratio, ibi aedem ius", ceea ce înseamnă că acolo unde există aceeași rațiune se aplică același drept.

Jocurile de noroc la distanță (online) au fost reglementate prin Legea nr. 246/2010 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc. Începând cu 2010, niciunul dintre operatorii de jocuri de noroc la distanță (online) nu a întreprins niciun demers legal pentru obținerea licenței de funcționare și a autorizației de exploatare.

Având în vedere această situație, de la data ințrării în vigoare a Legii nr. 124/2015, respectiv 12.06.2015 și până la data de 10.09.2015, legiuitorul a acordat o perioadă de 90 de zile în care operatorii economici care au desfășurat jocuri de noroc la distanță în România prin încălcarea legii aveau posibilitatea intrării în legalitate prin depunerea documentelor justificative și plata penalității stabilite pentru perioada anterioară, până la data de 10.09.2015.

Pentru viitor, legiuitorul a acordat posibilitatea obținerii dreptului de operare pentru o perioadă de maxim un an similar licenței, în vederea desfășurării în continuare a activității în condițiile legii. În concluzie, prin neaplicarea prevederilor legale prin analogie tuturor operatorilor de jocuri de noroc dată de instanță, ar putea rezulta situație absurdă si periculoasă ce ar fi putut produce în mod cert o inechitate între operatori.

Cu privire la acest motiv de recurs arată că, pe parcursul desfășurării procesului în fața instanței de fond au fost solicitate și încuviințate o multitudine de probe, multe dintre acestea nefiind utile cauzei. Cu toate acestea, deși instanța a permis reclamantelor administrarea tuturor probelor în considerentele hotărârii atacate nu indică nicio probă, nu menționează și nu arătă că o anumită convingere a rezultat din analizarea vreunei dintre probele încuviințate și administrate.

Din analizarea motivelor instanței, rezultă că preluarea ideilor și a concluziilor reclamantelor s-a realizat automat, dovadă fiind faptul că instanța nu a corelat ideile și susținerile părților cu dovezile depuse la dosarul cauzei pentru a face o analiză comparativă, iar când concluzionează face grave confuzii. Rezultă clar că motivarea nu este rezultatul propriului demers de interpretare și aplicare a legii la situația de fapt, prin prisma susținerilor părților, în condițiile în care susținerile autorității privind situația de fapt au fost ignorate.

Referitor la motivul de la pag 68 paragraful 2 din hotărârea atacată, arată că instanța reține în mod total greșit faptul că împrejurările de fapt ale cauzei nu se încadrează în rândul situațiilor cărora li se puteau aplica măsurile reglementate de prevederile art. 17 alin. (1) și (8) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare. Conform aprecierilor instanței care a soluționat fondul, autoritatea avea obligația indicării în actul administrativ care erau motivele "care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi condus la neacordarea licenței de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, după caz".

Conform acestor dispoziții legale, Contractul de supraveghere al ONJN poate dispune anularea licenței de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, după caz, atunci când se constată că la data acordării acesteia solicitanții au oferit informații incorecte sau inexacte, care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi condus la neacordarea licenței de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, după caz". Or, reclamantele au omis cu rea credință să comunice faptul că au permis în continuare jucătorilor cu conturi vechi să desfășoare activitate în perioada 10-30.09.2015, aspect care dacă ar fi fost adus la cunoștința Comitetului de Supraveghere, această autoritate nu ar mai fi aprobat, fără nicio îndoială, dreptul interimar de operare pentru companiile deținătoare ale platformei bet365.com și nu ar mai fi fost emise, pe cale de consecință nici Deciziile nr. 2168 si 2169/07.09.2015.

Având în vedere comportamentul operatorilor, rezultă că aceștia au încălcat legea în mod continuu, dacă Comitetului de Supraveghere i s-ar fi comunicat că operatorii continuă să desfășoare activități pe site:ulwww.x.com. ceea ce ar fi echivalat cu încălcarea legii, acestor operatori, fără nicio îndoială, nu s-ar fi acordat dreptul temporar de operare.

Având în vedere și specificul domeniului și modul de funcționare al Comitetului de supraveghere, precum și documentul depus de reprezentantul operatori la dosar, unde se află declarațiile înregistrată cu nr. x și 27902 din 28.08.2015) prin care asigură, în conformitate cu art. 16 alin. (2) pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 77/2209 în vigoare la acea data, că reclamantele au cunoștință de prevederile legale din domeniul jocurilor de noroc, se poate concluziona că acestea au avut reprezentarea exactă a ceea ce au încălcat, precum și a consecințelor acestei situații, situație care este motivată inclusiv in Decizia atacată.

De asemenea, arată că în situația în speță, motivarea nu s-a adresat în general, ci s-a adresat unui operator care era specializat, cunoștea situația și legislația specifică, avea cunoștință de procedurile și documentele interne ce se înaintează operatorilor, motivarea fiind completă, concretă, precisă și circumstanțială situației, îndeplinind toate criteriile prevăzute de lege.

Analiza fiecărui document emis de o autoritate către un operator este o analiză subiectivă, ce ține de cunoștințele profesionale și de modalitatea de înțelegere a persoanelor ce fac aceasta analiză în cauza supusa judecății, în cadrul organigramei operatorului sunt astfel de persoane care au analizat și înțeles motivația expusă. Acest lucru rezultă foarte clar din întâmpinarea operatorului care arată că a înțeles și situația și motivarea acesteia.

Mai mult, este sigur că reclamantele au cunoscut din conținutul motivării deciziei, motivele anulării dreptului temporar acordat, precum si consecințele măsurii, fiind inexplicabilă insistența cu care, atât în cererea de chemare în judecată depusă la instanță pentru anularea Deciziei nr. 2723/13.10.2015, cât și în celelalte apărări formulate ulterior, reclamantele încearcă să dea impresia instanței ca, în perioada 11-30.09.2015 au funcționat legal si că, ulterior, au depus toate celelalte documente aferente funcționării.

Conform Legii nr. 124/2015 pentru a beneficia, "de amnistia reglementată de art. II,alin. (8) din acest act normativ, operatorul ar fi trebuit sa și oprească activitatea pe platforma bet365. Se pune în discuție (inclusiv. în) plângerea penală înaintată) dacă amnistia poate fi operațională, atât timp cât reclamantele au continuat activitatea infracțională după cum a menționat, în conformitate dispozițiile art. II alin. (7) din Legea nr. 124/2015, acestea trebuiau să depună actele doveditoare operării inclusiv pentru acea perioada.

În acest sens, consideră că în perioada în care a operat ilegal nu poate fi stinsă nici de efectele amnistiei, care s-a încheiat în 10.09.2015 și nu poate fi luată în considerare nici de autoritate, deoarece valabilitatea dreptului de operare începea, conform art. 12 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2009 "cu data de întâi a lunii următoare efectuării plății taxelor, în cazul de față de la data de 01.10.2015.

Prin urmare, solicită admiterea recursului formulat.

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, pentru următoarele motive:

prima instanță a reținut, prin considerentele la care achiesează, următoarele:

- Decizia nr. 2723/13.10.2015 nu este motivată în fapt și în drept, întrucât nicăieri în conținutul său nu sunt prevăzute "informațiile incorecte sau inexacte" pe care bet365 le-ar fi furnizat autorității și care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi dus la neacordarea Dreptului Interimar de Operare;

- Art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 reglementează condițiile de anulare a licențelor și autorizațiilor de exploatare și, fiind o prevedere sancționatorie de strictă interpretare și aplicare, nu se poate aplica prin analogie în cazul Dreptului Interimar de Operare (la rândul său, reglementat cu caracter special de norma tranzitorie a art. II alin. (7) din Legea nr. 124/2015);

- ONJN a acționat cu exces de putere atunci când a emis Decizia nr. 2723/13.10.2015, întrucât Comitetul de Supraveghere nu a ținut cont de condițiile prevăzute de lege care condiționau aplicarea sancțiunii anulării, cât și pentru faptul că și-a arogat competențe penale în a decide printr-un act administrativ că bet365 a săvârșit o infracțiune.

Prin cererea de recurs, ONJN susține că hotărârea recurată nu ar fi fost motivată în mod corespunzător, argumentând fie (i) că aceasta ar conține considerente "confuze" sau, respectiv, o "analiză ilogică a situației de fapt" (pg. 2 par. 5 din recurs), fie (ii) pentru că "analiza instanței s-a raportat numai la perspectiva unei singure părți, respectiv cea a reclamantelor'" (pg. 2 par. 6 din recurs), fie că (iii) aceasta ar cuprinde motive contradictorii (pg. 9-12 din recurs), însă nu a menționat în concret nicio "confuzie'" sau "analiză ilogică" din considerentele sentinței recurate care să fi condus la o greșeală de judecată a primei instanțe. De asemenea. Prima instanță a avut în vedere argumentele ambelor părți inclusiv argumentele ONJN, dar în urma analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, le-a găsit neîntemeiate:

Problema interpretării probelor de către prima instanță, nelegalitatea hotărârii pe motiv că prima instanță a pronunțat o hotărâre greșită întrucât nu a valorificat probele administrate, arată că acest subiect excede limitelor recursului, întrucât modalitatea în care prima instanță a interpretat probele administrate în dosar nu este motiv de recurs, nefiind una dintre greșelile de judecată reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Similar, nici aprecierea primei instanță asupra concludentei și utilității probelor pe care le-a încuviințat spre administrare nu constituie motiv de recurs, cât timp acesta nu a rezultat într-o greșeală de judecată de tipul celor prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

De altfel, prima instanță a administrat probele solicitate de ambele părți (a se vedea cu titlu de exemplu încheierile de ședință din 22 noiembrie 2016 și 07 martie 2017), iar faptul că reclamantele au solicitat înscrisurile pe care le-au considerat relevante în susținerea acțiunii este doar expresia dreptului acestora la apărare.

Este incontestabil că din conținutul Deciziei nr. 2723 nu rezultă care au fost informațiile incorecte sau inexacte oferite de bet365 în sensul art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, fiind corectă și concluzia conform "lămuririle oferite de către pârât prin întâmpinare nu sunt de natură să completeze sau să suplinească cerința motivării Deciziei nr. 2723/13.10.2015", explicând deopotrivă că motivarea este o cerință "cu caracter intrinsec" a actului administrativ (pg. 67 paragraful final - pg. 68, primul paragraf din Sentința recurată).

Față de susținerea recurentei, în sensul că dreptul interimar de operare ar fi intrat în vigoare începând cu 01 octombrie 2015 arată că Anexele nr. 1 nu puteau amâna intrarea în vigoare a Dreptului Interimar de Operare, raționament confirmat de altfel în dosarul nr. x/2016. În acest context, prima instanță a avut dreptate să constate că ONJN nu putea anula reclamantelor Dreptul Interimar din perioada 11-30 septembrie, cât timp, în opinia recurentei, aceasta nici măcar nu intrase în vigoare.

ONJN susține prin calea de atac formulată și incidența motivului de recurs decurgând din pretinsa aplicare greșită a legii, dar, ca și în cazul primului motiv de recurs, omite să arate în ce a constat în concret greșeala de judecată făcută de prima instanță.

Problema temeiului de fapt și de drept al Deciziei nr. 2723/13.10.2015, principalul motiv de nulitate reținut de instanța de fond prin sentința recurată a fost lipsa temeiului de fapt și de drept al Deciziei nr. 2723:

Astfel, inaplicabilitatea (art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 - s.n.) este determinată, pe de o parte, de lipsa ipotezei sancționării și pe de altă parte, de nelegalitatea extinderii prin analogie a sancțiunilor reglementate în materia licențelor și autorizațiilor de exploatare și în cazul dreptului interimar obținut în baza Legii nr. 124/2015" (pag. 69, para. 3);

Pretinsul motiv de recurs este neîntemeiat, bet365 nu " continuat să încalce legea", așa cum sugerează ONJN prin recurs. În perioada 11-30 septembrie 2015, bet365 avea Dreptul Interimar de Operare, acordat de Comitetului de Supraveghere al ONJN prin Deciziile nr. 2168 și nr. 2168 emise la 07 septembrie 2015 și comunicate lui bet365 la 08 septembrie 2015.

Este adevărat că ONJN a susținut că Dreptul Interimar acordat prin cele două decizii menționate anterior ar fi intrat în vigoare de abia la 01 octombrie 2015, conform unor mențiuni nelegale din Anexele nr. 1 la aceste decizii, comunicate către bet365 la 25 septembrie 2015, cu o "întârziere" de câteva săptămâni.

Anexele nr. 1 nu sunt reglementate nicăieri în lege, fiind o simplă "invenție" a ONJN, nejustificată de rațiuni practice sau juridice. Ele nu pot produce efectul amânării intrării în vigoare a deciziilor din care se pretinde că fac parte, comunicarea pe "bucăți" a actelor administrative nefiind un procedeu tolerat de legislația în vigoare.

Este adevărat că sute de persoane fizice au fost sancționate de ONJN pentru pretinsa contravenție de a participa la jocuri de noroc în perioada 11-30 septembrie 2015 pe un site neautorizat (în opinia ONJN, acesta fiind bet365). Totuși, nu bet365 a creat acest "pericol social", ci autoritatea care a înțeles să sancționeze în mod abuziv aceste sute de persoane fizice, în pofida faptului că: (i) bet365 era autorizat prin Deciziile nr. 2168 și nr. 2169, (ii) ONJN nu 1-a înscris pe bet365 pe "lista neagră" a site-urilor neautorizate, neîndeplinindu-și astfel obligația de informare a publicului prevăzută de art. 17 alin. (11) din O.U.G. nr. 77/2009, (iii) nu a blocat accesul publicului la site-ul bet365 în temeiul art. 10 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2009 așa cum a făcut-o imediat după ce i-a anulat lui bet365 dreptul de operare și, în fine, (iv) ONJN nici măcar nu emisese încă Anexele nr. 1 prin care a creat aparența prorogării intrării în vigoare a Dreptului Interimar de Operare.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 04 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 06 mai 2020.

Prin acțiunea înregistrată s-a solicitat efectuarea controlului jurisdicțional cu privire la legalitatea Deciziei nr. 2723/13.10.2015, adoptată de ONJN - Comitetul de Supraveghere și menținută de către aceeași autoritate prin răspunsul la plângerea prealabilă, prin care s-a dispus anularea dreptului de organizare și exploatare a jocurilor de noroc la distanță pentru tipul de joc: cazinou, respectiv pariuri în cotă fixă și pariuri mutuale pe website-ul: www.x.com acordat societăților A. și B..

În motivarea deciziei contestate s-au reținut următoarele:

- contrar dispozițiilor legale incidente, precum și celor expuse prin Deciziile Comitetului de Supraveghere nr. 2168/07.09.2015 și nr. 2169/07.09.2015 și a anexelor acestora, cei doi operatori economici au continuat exploatarea în comun a platformei de jocuri de noroc la distanță prin intermediul website-ului www.x.com și după data de 10.09.2015, cu toate că, în condițiile legii, ar fi trebuit să blocheze platforma de joc în data de 11.09.2015, astfel încât să nu poată fi accesată de pe teritoriul României decât începând cu data de 01.10.201;

- prin desfășurarea activității de organizare și exploatare a jocurilor de noroc la distanță pe teritoriul României fără licență de organizare și autorizație de exploatare sau, conform art. II alin. (7) din Legea nr. 124 din 29 mai 2015, fără un drept de organizare și exploatare a jocurilor de noroc la distanță, societățile în speță au încălcat, în mod vădit, în perioada 11.09.2015-30.09.2015, normele legale în domeniul jocurilor de noroc, fiind săvârșită infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu modificările și completările ulterioare.

- în perioada 11.09.2015-30.09.2015, prin încălcarea prevederilor legale, societățile au creat un pericol social, rezultând un total de 45.438 de participanți de pe teritoriul României la activități de jocuri de noroc la distanță, ce nu erau licențiate/autorizate de ONJN, astfel participanții devenind contravenienți, conform art. 22 alin. (6) din O.U.G. nr. 77/2009.

Analizând legalitatea Deciziei ONJN - Comitetul de Supraveghere nr. 2723/13.10.2015, prima instanță a constatat că, în raport de temeiul juridic indicat (prevederile art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77 din 24 iunie 2009 și art. II alin. (7) și (8) din Legea nr. 124 din 29 mai 2015) la situația de fapt reținută, aceasta a fost adoptată cu exces de putere, în accepțiunea prevederilor art. 2 alin 1 lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Astfel, prevederile art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77 din 24 iunie 2009, reglementează, în mod expres, situația în care ONJN - Comitetul de Supraveghere poate dispune anularea licenței de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, după caz, respectiv atunci când se constată că la data acordării acesteia solicitanții au oferit informații incorecte sau inexacte, care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi condus la neacordarea licenței de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, după caz.

Prima instanță a reținut că nu rezultă din conținutul deciziei contestate care au fost informațiile incorecte sau inexacte furnizate de reclamante care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi condus la neacordarea licenței de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, după caz, deși temeiul juridic reținut în fundamentarea măsurii ar fi impus ca aceste informații să fie indicate.

În acest context prima instanță a mai reținut că domeniul de aplicare a art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 se circumscrie exclusiv licențelor și autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc, care, prin prisma caracterului sancționator, nu poate fi aplicat prin asemănare sau interpretare extensivă altor situații, cum sunt cele referitoare la dreptul interimar de operare - drept special, autonom și temporar, acordat în temeiul art. II alin. (7) și (8) din Legea nr. 124/2015 operatorilor care îndeplinesc condițiile specifice, prevăzute expres și limitativ de lege.

În continuare, prima instanță a conchis că situația de fapt care a fost reținută în conținutul deciziei contestate nu se încadrează în conținutul prevederilor art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77 din 24 iunie 2009, potrivit cărora Comitetul de supraveghere al O.N.J.N. poate dispune anularea licenței de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc atunci când se constată că la data acordării acesteia solicitanții au oferit informații incorecte sau inexacte, care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi condus la neacordarea licenței de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, după caz.

În consecință, prima instanță a reținut, pe de o parte, inaplicabilitatea sancțiunii prevăzute la art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77 din 24 iunie 2009 si în cazul dreptului interimar, arătând că operarea fără drept în perioada 11-30 septembrie 2015 nu se încadrează în temeiul de drept substanțial invocat pentru sancțiunea anularii, întrucât acest temei legal se refera doar la furnizarea de informării incomplete sau inexacte care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi condus la neacordarea licenței de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, după caz. Astfel, inaplicabilitatea este determinată, pe de o parte, de lipsa ipotezei sancționării si pe de alta parte, de nelegalitatea extinderii prin analogie a sancțiunilor reglementate în materia licențelor si autorizațiilor de exploatare și în cazul dreptului interimar obținut în baza Legii nr. 124/2015.

În urma verificării actului contestat, prima instanță a considerat că autoritatea publică emitentă nu a respectat cerința intrinsecă a motivării actului administrativ, or actul aflat în discuție nu precizează, în mod explicit, temeiurile de fapt și de drept care au condus emitentul la adoptarea măsurii de anulare a dreptului interimar de operare al reclamantelor.

În aceste condiții, prima instanță a apreciat că lipsa de claritate a actului administrativ în ce privește temeiul juridic al măsurilor luate în privința reclamantelor, în raport de starea de fapt reținută, atrage sancțiunea nulității actului administrativ contestat, nefiind necesară o analiză suplimentară a criticilor legate de celelalte motive de nelegalitate.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, precum și a apărărilor expuse în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru următoarele considerente.

În urma controlului jurisdicțional efectuat, prima instanță a admis acțiunea reclamantelor și a dispus anularea actelor contestate, adoptate de către ONJN - Comitetul de Supraveghere, privind anularea dreptului de organizare și exploatare a jocurilor de noroc la distanță pentru tipul de joc: cazinou, respectiv pariuri în cotă fixă și pariuri mutuale pe website-ul: www.x.com acordat societăților A. și B..

Pentru a pronunță această hotărâre, prima instanță a reținut că din conținutul deciziei contestate nu rezultă care au fost informațiile incorecte sau inexacte care au fost oferite de reclamante la data acordării dreptului de organizare și exploatare a jocurilor de noroc la distanță, care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi condus la neacordarea licenței de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, după caz, deși temeiul juridic reținut în fundamentarea măsurii ar fi impus ca aceste informații să fie indicate.

De asemenea, prima instanță a mai reținut că domeniul de aplicare a art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 se circumscrie exclusiv licențelor și autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc, care, prin prisma caracterului sancționator nu poate fi aplicat prin asemănare sau interpretare extensivă altor situații distincte de cele cuprinse în ipoteza sa, menționând că dreptul interimar de operare este un drept special, autonom și temporar, acordat în temeiul art. II alin. (7) și (8) din Legea nr. 124/2015 operatorilor care îndeplinesc condițiile specifice, prevăzute expres și limitativ de lege, motiv pentru care aceștia nu intră sub incidența sancțiunii prevăzute de art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009.

Analizând criticile de nelegalitate invocate de recurenta pârâtă, subscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate.

Dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ. prevăd pentru instanța de judecată obligația de a arăta în cadrul hotărârii partea/părțile care au formulat cererea, obiectul cererii, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, motivele de fapt și de drept pentru care au fost înlăturate cererile părților, precum și celelalte mențiuni potrivit prevederilor art. 425 alin. (1) C. proc. civ., considerentele făcând corp comun cu dispozitivul hotărârii pronunțate. Motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară și precisă, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile formulate de către părți, să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv.

Astfel, potrivit unei jurisprudențe consacrate, hotărârea instanței trebuie să cuprindă, ca o garanție a caracterului echidistant al procedurii judiciare și al respectării dreptului la apărare al părților, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Considerentele hotărârii, reprezentând explicitarea soluției din dispozitiv, fac corp comun cu dispozitivul și intră deopotrivă în autoritate de lucru judecat, raportat la părțile din dosar și obiectul cauzei. Trebuie precizat că obligația instanței de a-și motiva hotărârea nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. Întinderea acestei obligații poate varia în funcție de natura hotărârii. În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanță, precum și de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare și de practicile diferite privind prezentarea și redactarea sentințelor și hotărârilor în diferite state. Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale(4) .

Având în vedere aspectele relevate în cadrul pct. 6 al prezentei, Înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanțe respectă exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind motivată în fapt și în drept, iar rațiunile expuse sunt pertinente din perspectiva soluției adoptate și permit exercitarea unui control judiciar eficient.

În cauză, hotărârea pronunțată de instanța de fond răspunde cerinței argumentării soluției adoptate, considerentele acesteia conținând analiza motivelor de nelegalitate a actului administrativ contestat, cu luarea în considerare și diseminarea apărărilor părților implicate în proces.

Împrejurarea că instanța de fond nu și-a însușit argumentele pârâtei, nu face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru că acest text legal are în vedere lipsa motivării sau argumentarea hotărârii în baza unor temeiuri străine de natura pricinii, și nu aspecte de natura celor invocate de reclamant.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acesta este întemeiat.

Fără a nega temeinicia observațiilor cu caracter general, prin care a fost argumentată necesitatea motivării actului administrativ în fapt și în drept, din perspectiva controlului jurisdicțional exercitat de instanța de contencios administrativ, Înalta Curte apreciază că în cauză în mod greșit a apreciat prima instanță că actele contestate sunt nemotivate, soluționând cauza fără a analiza criticile și apărările formulate de părți pe fond.

Nu poate fi considerat nul pentru nemotivare actul administrativ prin care autoritatea administrativă indică în mod explicit atât starea de fapt cât și cea de drept, în contextul în care judecătorul fondului constată, în prealabil, că măsură luată este greșit fundamentată juridic, pe dispoziții legale inaplicabile cauzei sau că motivele pe care autoritatea le oferă sunt insuficiente, eronate sau neconcludente prin prisma condițiilor legale de emitere a actului administrativ contestat.

Prima instanță a ajuns la concluzia că actul este nemotivat după ce a constatat, pe de o parte, inaplicabilitatea sancțiunii prevăzute la art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77 din 24 iunie 2009 si în cazul dreptului interimar, arătând că operarea fără drept în perioada 11-30 septembrie 2015 nu se încadrează în temeiul de drept substanțial invocat, iar pe de alta parte, a apreciat că este nelegală extinderea prin analogie a sancțiunilor reglementate în materia licențelor si autorizațiilor de exploatare și cu referire la dreptul interimar obținut în baza Legii nr. 124/2015.

În consecință, dezlegările primei instanțe în ceea ce privește incidența în cauză a dispozițiilor art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77 din 24 iunie 2009 cu referire la dreptul interimar, respectiv aplicarea prin analogie a acestei norme în cazul faptei reținute (operarea fără drept în perioada 11-30 septembrie 2015) reprezintă în realitate a analiză parțială a fondului cauzei, analiză față de care nu se putea concluziona că actul este nul pentru nemotivare, ci se impunea analiza fondului cauzei, a tuturor criticilor și apărărilor invocate de părți în condiții de contradictorialitate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admire recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc-Comitetul de Supreveghere împotriva sentinței nr. 2122 din 06 iunie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 iulie 2020.